Simbolurile comuniste distruse de basarabeni

Autorităţile sovietice şi-au protejat simbolurile ideologie prin toate mijloacele posibile, inclusiv aplicând pedepse aspre pentru cei care îndrăzneau să le atingă. S-a ajuns până acolo încât o simplă gaură făcută într-un placat cu vreunul dintre liderii comunişti constituia infracţiune.

Cel mai aprig era apărat „iubitul conducător al tuturor popoarelor” Iosif Stalin. După 1944 poliția politică a investigat mai multe cazuri în care portretele liderilor au fost smulse de pe pereţi, rupte ferfeniţă sau deteriorate şi călcate în picioare. Făptașii au ajuns în gulag.

Maşina propagandistică a URSS cheltuia sume enorme pe atributele ideologice. Ziare, foi volante şi afișe în milioane de exemplare erau distribuite din abundenţă în localităţile din RSS Moldovenească. În ele, evident, se proslăvea „viaţa fericită” a moldovenilor. Nu lipseau nici cărţile, filmele artistice, ziarele de perete, busturile și monumente, toate având menirea să creeze omul nou. Un loc aparte în această propagandă ocupau imaginiile fondatorilor marxism-leninismului: Marx, Engels şi Lenin, dar şi continuatorilor acestora, Stalin, Kalinin etc. Tuturor li s-au ridicat monumente, s-au atribuit denumiri de localităţi, colhozuri, instituţii, străzi, iar portretele lor au împânzit locurile publice. Securiștii au vegheat cu atenție ca acestea să nu fie pângărite.

În imposibilitate de a le spune mai-marilor zilei verde-n ochi, basarabenii adesea şi-au revărsat furia pe portretele ideologice.

„Stai Stalin, stai pe loc, că-ţi iau pantalonii foc”

Petru Pătraşcu s-a născut în anul 1918, în comuna Mileştii Mici, judeţul Chişinău. Tatăl său a fost un om înstărit, avea șase hectare de pământ, cai, boi, oi. În 1931, Petru termină patru clase. Un timp lucrează în gospodăria părinților, apoi se angajează pietrar la cariera din sat. Este încorporat, în anul 1939, în Armata Română, la jandarmerie, apoi, până la 28 iunie 1940, la infanterie, la Constanţa. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost sergent în Armata Română, fără să participe nemijlocit la lupte. Armistiţiul sovieto-român din 12 septembrie 1944 îl prinde la Constanţa, fiind demobilizat. Revine la Mileştii Mici şi la cariera din sat.

Nici la o întreprindere de acest fel nu lipseau simbolurile sovietice. La intrarea în carieră, a fost afișat portretul lui Lenin, iar alături cel al lui Stalin şi al soldatului eliberator.

La 15 iulie 1945, după pauza de masă, Petru, împreună cu colegii de brigadă, reveneau în carieră. Potrivit declarațiilor sale din dosarul de la Securitate, el a observat că în partea de jos a portretului lui Stalin era un păianjen. A luat apă în gură şi a stropit păianjenul. Insecta a căzut jos, iar portretul nu a avut de suferit.

Turnat de colegii de serviciu

Colegii lui însă au povestit securiștilor altceva. Potrivit lor, în ziua cu pricina Pătraşcu s-a apropiat de portretul lui Stalin, declarând: „Iată din cauza cui ne chinuim aici. El ne-a adus asemenea viaţă încât murim de foame. Trebuia spânzurat când armatele noastre erau la Stalingrad”. A stropit portretele lui Stalin şi Lenin cu apă, iar cu un obiect din mână a deteriorat un epolet de pe portretul lui Stalin şi „a scos” câte un ochi lui Stalin şi lui Lenin. Un alt coleg şi-a adus aminte cum Pătraşu i-a spus că intenţionează să fugă în România, motivând că în Uniunea Sovietică viaţa e grea, puterea sovietică obligă ţăranii la impozite mari, iar muncitorii primesc salarii mici. Al treilea l-a turnat securiştilor pentru cântecele antisovietice fredonate în public, printre care în unul se spunea: „Stai Stalin, stai pe loc, că-ţi iau pantalonii foc”.

A fost arestat la 14 august 1945. Peste o lună dosarul lui este trimis în înstanță. Tribunalul Militar de la Calea Ferată din RSS Moldovenească, la 5 octombrie 1945, îl condamnă la zece ani de munci corecţionare în lagăr, cu decăderea ulterioare din drepturile politice pentru o perioadă de cinci ani şi confiscarea averii.

Pătraşcu execută primii trei ani la Chişinău, apoi este transferat în orașul Inta, dincolo de Polul Nord, unde a ispășit restul „pedepsei”. După eliberare, nu i s-a permis revenirea în Moldova. La 1956 a scris o plângere şi a venit la Mileştii Mici peste un an. Petru Pătraşcu a fost reabilitat de Procuratura Generală a Republicii Moldova, la 21 aprilie 1992.

De la dragoste la antisovietism e un pas

Doi îndrăgostiţi au decis să folosească imaginea intangibilă a conducătorilor URSS în interesul lor. Astfel, de mai bine de un an, A.N. din satul Sârbeşti, raionul Sângerei, de 45 de ani, tatăl a cinci copii, se iubea în taină cu vecina sa L.C., de 22 de ani, mamă a unui copil de șase ani. Împreună au decis că soţul acesteia trebuie să dispară. Amanţii au tot căutat soluţii să rămână împreună. Versiunea lichidării fizice a soţului concurent, deşi a fost discutată de cei doi, a fost respinsă din start. S-au gândit la un furt sau spargere, însă le-a fost frică să nu fie văzuţi. Cunoscând că orice atingere a simbolisticii comuniste conduce neapărat la ani grei de gulag, A.N. a propus o soluţie ingenioasă – să fie distruse portretele din școală, singura clădire care nu era păzită.

Astfel, în noaptea de 22 spre 23 aprilie 1948 A.N. şi L.C. au pătruns în incinta şcolii şi au rupt afișele cu Stalin şi Kalinin. Pentru a induce în eroare securiştii, au aruncat în apropierea şcolii livretul militar al soţului lui L.C. În livret au fost plasate şi două scrisori cu caracter antisovietic, primite chipurile de un frate al acestuia din România.

În scurt timp, făptaşul a fost identificat, fiind arestat la 3 mai 1948. Chiar la primul interogatoriu, A.N. a recunoscut motivele care l-au determinat să-şi piardă capul. A declarat că nu-l cunoştea la faţă pe tovarășul Kalinin. De asemenea, a spus că la deteriorarea portretelor l-a determinat şi convingerile sale antisovietice: considera că toți conducătorii URSS sunt vinovați de starea materială proastă. Lucrurile s-au complicat pentru A.N. când s-a descoperit că un frate de al lui fusese arestat de Ministerul Securităţii al RSS Moldoveneşti, pentru că între 1941-1944 fusese delegat la primăria Sârbeşti.

La toate interogatoriile ibovnica a negat totul: îşi iubea soţul şi nu a păcătuit cu nimic în faţa lui, chiar dacă A.N. de mai mult timp se tot dădea la ea. Tactica aleasă a scăpat-o de la arest.

Ancheta preliminară a durat o lună. La 22 mai 1948, lui A.N. i s-a înmânat rechizitoriul, iar la 8 iunie 1948 Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, aplicând prevederele articolului 54/10 – Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară – din Codul Penal al RSS Ucrainene, îl condamnă la zece ani de munci corecţionare în lagăr, cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru o perioadă de cinci ani.

A.N. este exilat în Republica Komi, orașul Inta. La 26 octombrie 1955, acceaşi instanţă îi reduce pedeapsa la termenul executat de fapt şi dispune eliberarea lui din gulag. A.N. a fost reabilitat de Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, la 4 decembrie 1995.

„Iată-i pe noii moşieri, din cauza lor trăim mai rău ca înainte”

Efim Tâltu (în sat i se mai spunea Ion) s-a născut în anul 1902, în comuna Pârliţa, judeţul Bălţi. Provenea dintr-o familie de ţărani mijlocaşi. Până la 28 iunie 1940 a terminat trei clase, s-a căsătorit şi şi-a lucrat propriul pământ, de trei hectare. În timpul administraţiei româneşti din 1941-1943, a fost perceptor agricol. La 13 aprilie 1944 este mobilizat în Armata Roşie. Pentru vitejie în luptele de pe front în care a fost și rânit, a fost decorat cu două medalii.

În 1949 intră în colhoz. În anul următor este ales preşedinte al consiliului părintesc al şcolii din localitate. Din acest moment a început conflictul cu administraţia şcolii, conducerea sătească şi cea a colhozului. Mai întâi, la strângerea roadei de pe lotul şcolar, Tâltu nu a fost acceptat să asiste la predarea recoltei. A auzit ulterior că în loc să o depoziteze pentru a asigura cu hrană cei 45 de copii orfani, șefii din localitate au împărţit-o între ei. A scris la raion, însă fără niciun rezultat. Din contra, conducătorii din sat au vrut să scape de el. Nereguli au fost depistate şi la reparaţia şcolii.

Serbarea „marii revoluții” i-a adus necazuri

Ceea ce a schimbat soarta lui Tâltu a fost serbarea, la 7 noiembrie 1951, în incita şcolii, a celei de-a 34 aniversări a „marii revoluţii socialiste din octombrie”, la care preşedintele colhozului şi-a invitat circa 40 de amici, a adus 500 litri de vin şi alte bunăţi. Seara târziu a mers şi Efim Tâltu la această serbare, fără a fi invitat. Pentru a nu i se permite intrarea, i s-a spus că fiecare participant a cotizat câte 50 de ruble. Tâltu a refuzat să plătească, iar organizatorii au insistat să fie scos cu forţa din sala de festivităţi. „De ce nu am dreptul să mă aflu şi eu aici. Sunt la fel ca şi cei prezenţi?”, a spus el.

Directorul şcolii, secretarul sovietului sătesc, preşedintele colhozului l-au înconjurat insistând să fie dat afară. Atunci Tâltu le-a spus ceea ce credea: „Ziceţi că moşierii au fost lichidaţi, dar iată-i pe noii moşieri, stau aici şi cântă. Din cauza lor trăim mai rău ca înainte. Ne-au înhămat la jug şi ne sug sângele. Pe vremea cuziştilor şi a liberalilor am trăit mai bine, iar eu nu eram zdrenţuros”. Scos afară până la urmă, Tâltu de ciudă a tras câteva înjurături, apoi „a scos” câte un ochi lui Stalin şi lui Lenin de pe portretele atârnate pe perete. A mai rupt un portret şi l-a băgat în buzunar. Înainte de a plecat din şcoală, le-a strigat celor care l-au agresat „În curând va veni vremea şi vom arată noi comuniştilor”.

Bărbatul a fost arestat la 12 decembrie 1951. Ancheta a durat până la 11 ianuarie 1952, când dosarul lui este trimis la judecată. Situaţia lui s-a complicat atunci când fostul preşedinte al sovietului sătesc din perioada 1940-1941 şi-a adus aminte că în ajunul alegerilor în Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti, din 12 ianuarie 1941, cineva a profanat portretul lui Stalin. Unul dintre amicii avea să confirme în instanță că a auzit despre distrugerea portretului chiar de la Tâltu.

Tribunalul Militar al trupelor NKVD din RSS Moldovenească, la 31 ianuarie 1952, îl condamnă pe Efim Tâltu la 25 de ani munci corecţionare în lagăr, cu decăderea ulterioare din drepturile politice pentru o perioadă de cinci ani şi confiscarea averii. Efim Tâltu a mai fost lipsit de dreptul de a purta medaliile obţinute pe front.

La 3 august 1956, Tribunalul militar a districtului Odesa îi reduce pedeapsa la zece ani, aplică un decret al URSS „Despre amnistie” şi îl eliberează din gulag. Efim Tâltu a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova la 28 decembrie 2004.

Apărătorul „trădător de țară”

Fostul veteran de război a fost condamnat pentru trădare de patrie (articolul 54/1din Codul Penal al RSS Ucrainene), acte de terorism (art. 54/8) şi agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară (54/10).

 Mihai Taşcă – Historia