Descoperă localitatea Boian din Bucovina de Nord

Boian este un sat reşedinţă de comună în raionul Noua Suliţă din regiunea Cernăuţi (Ucraina). Are 4,425 locuitori, preponderent români (moldoveni). Satul este situat la o altitudine de 158 metri, în partea de sud-vest a raionului Noua Suliţă, în apropiere de localitatea Sadagura din regiunea istorică Bucovina. El se află la o distanţă de 12 kilometri de oraşul Noua Suliţă şi la aproximativ 20 km de Cernăuţi. De această comună depinde administrativ satul Hliniţa (Gai).  A fost moşia strămoşească a lui Ion Neculce, cronicarul istoriei Principatului Moldovei în secolul al XVIII-lea.

Localitatea Boian a făcut parte încă de la înfiinţare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Conform unei legende locale publicate de profesorul Vasile Bizovi, satul a fost fondat acum 900 de ani într-o poiană de către un pădurar ce se ocupa cu creşterea cirezilor de boi. Poiana s-a extins pe măsură ce codrii au fost defrişaţi şi pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun s-a format un sat denumit Marele Boian . În Evul Mediu, drumul comercial care lega oraşele Cernăuţi şi Iaşi trecea prin sat.

Satul este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 8 aprilie 1528 dat de către Petru Rareş, domnitorul Moldovei (1527–1538; 1541–1546). Prin acel hrisov, i se întărea pârcălabului Ion Stârcea de Hotin, fratelui său Mihul Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă şi surorii lor, Fedca, nepoţii lui Tăbuci cel Bătrân, moşia Marele Boian . Prin hrisovul domnesc din 1 aprilie 1547, domnitorul Iliaş al II-lea Rareş (1546-1551) i-a dăruit diacului Matiaş Stârcea, fiul lui Ion, treimea din sat stăpânită de Mihul, fostul pârcălab de Cetatea de Baltă.

La 3 aprilie 1560, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561) a dat un hrisov prin care a împărţit satul Boian între copii şi nepoţii fraţior Stârcea. Cele trei părţi ale Boianului erau partea de sus (actualul cătun Hliniţa), partea de mijloc (pe locul cătunului Hucău) şi partea de jos (vatra actualului Boian). În următoarea sută de ani, părţile de mijloc şi de jos ale Boianului au fost vândute de mai multe ori, trecând pe la diverşi proprietari.

În anul 1636, Isac Stârcea a fost obligat să-i dea vornicului Gavrilaş Mateiaş treimea de sus a Boianului, cu vad de moară, 1/2 Onutul de sus, partea de jos, cu vaduri de moară şi satul Lăzanii, ca urmare a faptului că îi furase acestuia „1360 de galbeni, o dulamă de atlas cu blană, o blană de jdier, o blană de spinări de vulpe, un caftan de zarbă cea bună, un caftan de adamască cu jder cu bumbi de mărgăritari, 10 caragie, o sabie ferecetă cu argint, o laduncă ferecată de 20 taleri, un covor nou, o scoarţă nouă şi alte unelte, şi cocia cu bulgarii şi hamuri nouă” şi nu avea bani să plătească paguba. Doi ani mai târziu, domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) i-a întărit lui Mateiaş aceste moşii.

Ca urmare a morţii lui Mateiaş, moşiile acestuia au fost împărţite de copiii lui, fiicei sale, Ileana comisoaia, revenindu-i treimea din Boian şi a patra parte din Lehăcenii Tăutului. Aceasta, neavând urmaşi, i-a donat moşia surorii ei, Alexandra, soţia vistiernicului Iordache Cantacuzino. Deşi ginerele lui Isac Stârcea, Toader, a cerut judecată domnească pentru a recăpăta moşiile socrului său confiscate de domnie, procesul s-a încheiat la 22 mai 1654 prin întărirea dreptului de proprietate familiei lui Iordache Cantacuzino.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moşia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistierul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogaţi boieri din Moldova secolului al XVII-lea. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moşii, printre care şi câteva sate din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului). Din faptul că întreg Boianul (şi nu doar treimea donată de Ileana surorii sale, Alexandra) a fost dat ca zestre cu acest prilej, se poate presupune că spătarul Iordache Cantacuzino cumpărase şi celelalte două părţi ale Boianului.

În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moştenirea de la mama sa cu surorile sale, moşia Boian rămânând în proprietatea sa . După fuga din Moldova a hatmanului Neculce ca urmare a pierderii luptei de la Stănileşti (1711) şi exilul în Rusia, moşia Boian i-a fost confiscată şi dată marelui vornic Lupu Costache. În anul 1720 Neculce primeşte permisiunea de a se întoarce în Moldova şi s-a judecat cu fiul lui Lupu Costache, Iordache, convingând divanul domnesc să i se restituie moşia . Stabilit la Boian, el a descoperit că moşia sa era revendicată de către urmaşii lui Isac Stârcea, care veniseră cu noi documente. Pentru a stăpâni moşia întreagă, el a cumpărat părţile deţinute de moştenitorii lui Stârcea.

Boianul sub stăpânirea austriacă

În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia şi Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Boian a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Sadagura (în germană: Sadagora).

În anul 1775, ca urmare a faptului că Boianul devenise târg de frontieră, au fost instalate aici un punct vamal austriac şi un punct de carantină a animalelor. Pe teritoriul satului şi-a stabilir reşedinţa Inspectoratul vămilor bucovinene şi podolene. În anul 1780, fiinţau în sat 5 mori, o velniţă, un han şi două cârciumi. Odată cu anexarea Bucovinei de către austrieci, stolnicul Vasile Neculce care stăpânea moşia satului, a rămas în Moldova, unde îndeplinea funcţia de ispravnic al Ţinutului Cârligăturii. În anul 1782, el şi-a justificat dreptul de proprietate în faţa Comisiei austriece de delimitare a proprietăţilor din Bucovina (înfiinţată în 1781), comisie condusă de colonelul Metzger şi din care făceau parte mazilii moldoveni Ion Calmuţchi, căpitan asesor, şi Alexandru Ilschi, asesor.

Neputând să-şi administreze moşia de la distanţă, la 26 aprilie 1792, Vasile Neculce a arendat satul Boian şi jumătatea sa din moşia Lehăceni mazilului Ion Calmuţchi, proprietar al moşiei Călineşti pe Ceremuş. După ce termenul de arendă s-a încheiat, boierul Vasile Neculce a administrat din nou moşia, prin intermediul unui vechil.

Începând din 1812, în partea de est a satului Boian trecea frontiera dintre Imperiul Rus şi Imperiul Habsburgic. În anul 1845, boieriui Neculce au vândut moşia Boian către familia polono-armeană Ştefanovici.

Alegerile din vara anului 1848 pentru Parlamentul de la Viena au dus la alegerea a opt deputaţi reprezentanţi ai Bucovinei, printre care şi ţăranul român Vasile Cârste din Boian (districtul Sadagura). Acesta era analfabet şi vorbea numai limba română, devenind o marionetă în mâinile cercurilor imperiale.

Desfiinţarea rangurilor boiereşti de către guvernul de la Viena la 26 septembrie 1849 nu a fost urmată de împroprietărirea ţăranilor. Pentru a stăpâni pământurile, ţăranii erau obligaţi să plătească despăgubiri moşierului Ştefanovici în rate anuale la o bancă. Datoriile pe care le aveau ţăranii le agravau acestora situaţia economică. În aceste condiţii, în anii '60 ai secolului al XIX-lea, zeci de familii din Boian au început să traverseze clandestin frontiera în Basarabia, depunând la sosirea la Hotin jurământ de credinţă Rusiei şi fiind repartizaţi în diferite localităţi (în special în cele pustiite de epidemii), unde erau împroprietăriţi .

Ca urmare a situaţiei economice precare, unii săteni au început să emigreze în Canada la sfârşitul anilor '80 ai secolului al XIX-lea; în preajma anului 1913, cel puţin 983 persoane părăsiseră satul. Majoritatea emigranţilor s-au stabilit în provincia Alberta şi au fondat acolo un sat cu acelaşi nume, Boian.

În perioada primului război mondial, au avut loc lupte crâncene pe linia Boian — Mahala — Rarancea — Toporăuţi între armatele ţariste şi cele austro-ungare. Şcolile au fost închise, iar autorităţile publice şi-au mutat reşedinţa în localităţi aflate mai departe de linia frontului. Trupele ruseşti au intrat în sat la 23 august 1914, jefuind prăvăliile şi dând foc la case, iar locuitorii satului (1.000 familii) au fost urcaţi în vagoane şi deportaţi în Rusia, în regiunile Astrahan şi Saratov. În anul 1936, a avut loc reînhumarea osemintelor din cimitirile militare şi din mormintele soldăţeşti izolate în cimitirul ortodox din Valea Cosminului, unde a fost amenajat un memorial al eroilor din primul război mondial.

Boianul în România Mare

După Unirea Bucovinei cu România la 27 noiembrie 1918, satul Boian a făcut parte din componenţa României, în Plasa Prutului a judeţului Cernăuţi. Pe atunci, majoritatea populaţiei era formată din români, existând şi comunităţi de ucraineni şi de evrei.

Ca urmare a faptului că se afla pe frontieră şi prin mijlocul satului a trecut linia frontului, Boianul a fost aproape complet distrus. În următorii doi ani, majoritatea boincenilor care fuseseră deportaţi în Rusia au revenit la casele lor din Rusia, dar alţii nu au mai revenit niciodată. După ce au locuit în primul an în bordeie, ei şi-au reconstruit casele şi au reparat toate cele 3 biserici din sat . În perioada interbelică, funcţionau aici o judecătorie şi o filială a Ligii Culturale .

Boianul sub ocupaţia slavă

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940,

Odată cu începerea lucrărilor Comisiei de Repatriere cu sediul la Cernăuţi, la începutul anului 1941, nici una dintre cererile depuse de boinceni pentru a trece în România nu a fost aprobată. Ei au încercat atunci să treacă clandestin frontiera în grup la 6 februarie 1941 şi din nou la 1 aprilie 1941, dar puţini au fost cei care au reuşit acest lucru, ceilalţi fiind ucişi sau arestaţi.

În iulie 1941, România a eliberat teritoriile pierdute prin Tratatul Ribbentrop-Molotov. După intrarea trupelor române în sat, unii boinceni i-au scos pe 80 de evrei din case şi i-au adus în centrul satului, unde au fost împuşcaţi de soldaţii români care se aflau în sat. Evreii au fost înmormântaţi într-o groapă comună, de unde li s-au strămutat osemintele în anul 1976 în cimitirul din satul Stroeşti .

În martie 1944, Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS şi integrată în componenţa RSS Ucrainene. Într-o zi din vara acelui an, au fost adunaţi în centrul Boianului toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 40 ani, au fost urcaţi cu forţa în trenuri şi duşi în lagărele de muncă de lângă Lacul Onega, în apropiere de frontiera URSS cu Finlanda.

În perioada 1946-1947, satul Boian a trecut printr-o perioadă de foamete, ca urmare a secetei şi a rechiziţionării alimentelor de către Armata Roşie.

Începând din anul 1991, satul Boian face parte din raionul Noua Suliţă al regiunii Cernăuţi din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 3.764 (40+3.724), reprezentând 88,59% din populaţie. În prezent, satul are 4.425 locuitori, preponderent moldoveni.

În prezent, în Boian există trei biserici, două şcoli (printre care Gimnaziul "Ion Neculce", cu acest statut de gimnaziu în 1990), în care se predă în limba română şi o grădiniţă de copii în cătunul Hliniţa. Aici există un modern hotel ("Bukovinska zirka") - deschis în anul 2003, un supermarket ("Izvoraşul") - cu un restaurant ("Prinţ") şi mai multe magazine, o bază de odihnă ("Slonecnaya dolina") - în pădurea Boianului, un parc de distracţii ("Zorepad").