O firmă de taxi din Chișinău și-a înmulţit clienţii vorbind româneşte

27 februarie 2013


O companie de taxi din Chişinău şi-a înmulţit clienţii datorită faptului că angajaţii săi vorbesc româneşte cu clienţii lor

Susţin că formează prima companie de taxi din Republica Moldova care utilizează limba română în discuţiile cu clienţii săi. Însă mai este încă mult de lucru pentru că majoritatea angajaţilor din acest domeniu sunt vorbitori de rusă şi nimeni nu le-a solicitat până acum să înveţe româna. În plus, în Chişinău există programe de operare doar în rusă copiate de la companiile de taxi din Rusia sau Ucraina.

„Un pasager mi-a plătit cu 20 de lei mai mult pentru că am vorbit cu el doar româneşte”, afirmă Igor, taximetrist din Chişinău. Bărbatul îmi spune că atunci când a fost angajat, în cadrul companiei se vorbea mai mult ruseşte, însă ulterior a început să se vorbească şi româneşte. „Avem clienţi care sunt mulţumiţi. Cu cei care nu vorbesc româneşte vorbim ruseşte. Unii colegi vorbesc chiar engleza şi greaca”, spune angajatul.

Bacşiş pentru limba română

Şi Olga, operatoare, confirmă că la început în cadrul companiei se vorbea mai mult ruseşte. „Din toamna anului 2012 administraţia a solicitat să utilizăm doar limba română. A fost dificil pentru că a trebuit să învăţăm termenii de specialitate. Toată lumea era obişnuită cu terminologia rusă, însă cine a vrut a învăţat. Unele persoane au ales să plece”, îmi spune tânăra în timp ce ridică receptorul pentru a răspunde unui apel.

Ion Gâscă, directorul companiei, declară că, la început, se vorbea mai mult ruseşte, deoarece operatoarele aveau experienţa altor companii. „Încet-încet însă, am selectat angajaţi care vorbesc limba română şi i-am instruit, nu era uşor să utilizeze terminologia corectă. M-am inspirat de pe site-urile companiilor româneşti”, ne mai spună directorul.

Au început să înveţe româna

Omul de afaceri recunoaşte că nu i-a fost uşor: „Era mai complicat, mai ales pentru cei care nu vorbeau deloc româneşte. Dar au început să înveţe, le-am dat răgaz două–trei săptămâni. Angajăm şi românofoni, dar le solicităm să ştie şi româneşte. Nimeni nu are pretenţii, încet-încet învaţă”.

Acest fapt n-a redus numărul clienţilor, „dimpotrivă, unii, când au auzit că operatoarele vorbesc doar româneşte, au devenit clienţi fideli. Luna februarie este o perioadă grea pentru companiile de taxi, noi, în schimb, avem multe solicitări. Au ales serviciul nostru deputaţi, scriitori, interpreţi de operă etc.”, spune mândru administratorul.

Ion Gâscă mai susţine că maşinile lor au un design deosebit: „E exact ca al taxiurilor din Londra. Avem şi uniformă pentru cei 45–50 de taximetrişti. Acum, în perioada rece, au cerut să nu le poarte, dar cum se va încălzi, îi veţi vedea în uniformele lor”.

Sistem de operare în rusă

Cu toate acestea, încă nu toate lucrurile sunt puse la punct. Operatoarele folosesc un program de operare rusesc. „Toate programele de operare din Republica Moldova sunt în limba rusă. Nu este problema noastră, ci a programatorilor, ei copiază programele din Ucraina şi Rusia. Nu e dificil de elaborat un program de operare în română, dar nu s-a solicitat. În Chişinău funcţionează 40 de companii de taxi din care numai una foloseşte limba română, restul folosesc rusa, de aceea nu vor face un program doar pentru noi”, explică Ion Gâscă.

În acelaşi timp, directorul ne mai spune că este greşită opinia că limba rusă este mai solicitată, deoarece 70% din locuitorii capitalei sunt românofoni. „Pur şi simplu, sunt oameni care nu vor nici după 20 de ani să înveţe limba româna”, susţine administratorul companiei care face astăzi un an de activitate.

Concurenţă neloială

Administratorul opinează că legislaţia lingvistică ar trebui să fie mai strictă, iar amenzile mai mari, „doar aşa vom reuşi să introducem româna în taximetrie. E plăcut atunci când urci în maşină şi eşti salutat în limba acestui stat. Pasagerii înţeleg că sunt în R. Moldova, nu în altă parte”. În plus, omul de afaceri şi-ar dori, în principal, concurenţă loială: „Sunt companii ai căror şoferi nu lucrează oficial şi taximetrişti ce nu achită taxele la stat”.

Marina LIŢA
sursa: jurnal.md

De ce în manualele de astăzi continuă prezentarea deformată a adevărului despre Eminescu?


DOSARUL EMINESCU


Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania . Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.
Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in 1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.


CONSERVATOR

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta
devastatoare. Maiorescu noteaza - „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. „Stapan pe limba neaosa“ si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul“.

DE LA NISTRU PAN’ LA TISA

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie“) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.

LOVIT LA TIMPUL

Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii - ”la ciolan“, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: „si mai potoliti-l pe Eminescu!“). Scarbit, acesta protesteaza: ”Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca cizmele?“ Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.

SOCIETATEA CARPATII – SERVICIUL SECRET ROMAN AL DACIEI MARI

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de „Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri (peste 20.000), care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la Tara, dar executa si actiuni conspirative.

URMARIT DE SPIONII AUSTRO-UNGARIEI

Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpatii“ a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.
S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente“. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invata-mant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei “Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor“. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

TRADATORII

Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii“, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. |n contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele „Societatii Carpatii“, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: „informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala“).

NATIONALISTII, URMARITI SI DE RUSI

Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de «network» care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii“, au mai aparut la Budapesta Societatea „Petru Maior“, la Viena „Romania juna“, la Cernauti „Junimea“,„Dacia“, „Bucovina si Moldova“, in Transilvania societatea „Astra“ si, in vechea Romanie, „Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie“, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

INCOMODUL EMINESCU

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: “Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea „iridenta“ a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din „Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. |n 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar - ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.

STIA CA I SE PREGATESTE CEVA

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. |n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. |n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

INTERZIS SI INTERNAT

Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“ au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

SUPRIMAREA INCEPE DE LA 33 DE ANI

„Directiva de sus“ s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat“ l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. |n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al „Societatii Carpatii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat ”subversive“, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica „masurilor active“ specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ”operativ“.

OTRAVIT CU MERCUR

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. |n 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este „bietul Eminescu“. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index.Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si denigrat de anti-romani.

EMINESCU NU A FOST NEBUN

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.
Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica“. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. |n manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. „Tinta“ Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si „grupuscule elitiste“ - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

Dragobetele - 24 februarie, sărbătoarea iubirii !

21 februarie 2013

Dragobetele este o sarbatoare romaneasca celebrata pe 24 februarie, sau – in unele locuri – la 28 februarie, 1, 3 si 25 martie.
Sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul romanesc al Valentine’s Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii.
Traditiile de Dragobete se pastreaza cu precadere in sudul si sud-vestul Romaniei
Legenda Dragobetelui
Legenda spune ca Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei si al bunei dispozitii. Acesta mai era numit Cap de Primavara sau Cap de Vara si era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia in mitologia greaca.
Un alt nume al sau era Navalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos si iubaret nevoie mare, care le face pe tinerele fete sa-si piarda mintile. Un fel de Zburator metamorfozat apoi de Maica Domnului intr-o floare.
La daci, era zeul ce oficia la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In mitologia greaca, pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, “pasare” in greceste insemnand “mesaj al cerului”, iar in timp aceasta traditie s-a raspandit si la oameni.
pasari
Pasarile se “logodesc” in aceasta zi
In lumea satului romanesc, pina la jumatatea secolului 20, el era sarbatorit la 24 si 28 februarie sau la 1 si 25 martie, potrivit cercetatorului Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile si mituri”.
De Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se “logodesc” in acesta zi.
Dragobetele este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii.
dragobete
De Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul
Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se intilneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramine indragostiti pe parcursul intregului an.
Daca vremea era favorabila, ei se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind, pentru a culege primele flori ale primaverii: ghiocelul si brindusa. Din zapada netopita fetele isi faceau rezerve de apa, cu care se spalau la anumite sarbatori din timpul anului.
Ghiocei
Ghiocei
Traditii de Dragobete
Traditia spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerupeau toate muncile, curatandu-si si aranjandu-si insa casa, pentru a-l intampina cum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci insotit de asa-numitele zane Dragostele, ce le sopteau vorbe de amor indragostitilor.
Exista o serie de obiceiuri in zona rurala legate de aceasta sarbatoare:
- Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete;
- In aceasta zi, oamenii mai in varsta trebuie sa aiba grija de toate animalele din ograda, dar si de pasarile cerului;
- Nu se sacrifica animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor;
- Barbatii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele, pentru ca altfel nu le va merge bine in tot anul;
- Tinerii considera ca in aceasta zi trebuie sa glumeasca si sa respecte sarbatoarea pentru a fi indragostiti tot anul;
Dragoste
De Dragobete sarbatorim dragostea
- Credinta populara spune ca daca in aceasta zi nu se va fi intalnit o fata cu vreun baiat, se crede ca tot anul nu va fi iubita de nici un reprezentat al sexului opus;
- In aceasta zi, nu se coase si nu se lucreaza la camp si se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce urmeaza sa fie cu spor;
- In unele sate se scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina populara;
- In unele zone, femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase intreg anul;
De Dragobete se fac logodne simbolice
- De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele si baietii faceau fratii de sange.
- In padure, in jurul focurilor aprinse, tinerii baieti si fete stateau de vorba. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi in diverse farmece (vraji) de dragoste;
Dragobete, sarbatoarea iubirii
Prin urmare, conform traditiei, de Dragobete, trebuie sa fim veseli, sa radem, sa ne intalnim cu persoana iubita, sa iesim sa culegem flori, sa intampinam primavara cum se cuvine, fiindca Dragobetele este cel care deschide sezonul primaverii si al iubirii.

Ziua Limbii Române şi la Bucureşti

19 februarie 2013


Platforma Civică Acţiunea 2012 salută desemnarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române şi la Bucureşti. După adoptarea Zilei Limbii Române ca sărbătoare oficială la Chişinău, iată că a venit rândul şi capitalei tuturor românilor să acorde acest statut zilei de 31 august.

Platforma Civică Acţiunea 2012 felicită parlamentarii din întreg spectrul politic care au susţinut adoptarea proiectului de lege privind instituirea zilei de 31 august ca zi a Limbii Române şi pe iniţiatorul acestuia, senatorul Viorel Badea.

Finalizarea procedurilor de adoptare a Zilei Limbii Române ca sărbătoare legală de către Parlamentul României reprezintă cel de-al doilea punct prevăzut în Pactul pentru Basarabia care se îndeplineşte, după numirea la conducerea Institutului Cultural Român de la Chişinău a academicianului Valeriu Matei.

Un grup de naționaliști ucraineni a demontat o statuie a lui Lenin

17 februarie 2013


Politia ucraneana a deschis o ancheta penala ce vizeaza demontarea unei statui a liderului revoltiei bolșevice Vladimir Ilici Lenin de catre un grup de activisti nationalisti, a anuntat sambata ministrul ucrainean de Interne citat de RIA Novosti, preluat de hotnews.ro.

Un grup de activisti ai partidului Libertatii, condusi de deputatul Igor Mirosnicenko, au demontat vineri statuia lui Lenin din orasul Aktirka, regiunea Sumi.

„Simbolurile si ideologia comunista nu au ce cauta in Ucraina europeana, iar daca autoritatile nu pot sa scape de ele, ne vom ocupa noi”, a declarat Mirosnicenko.

Potrivit autoritatilor ucrainene, Mirosnicenko s-a catarat pe soclu si a legat o frangie in jurul statuii, aceasta fiind trasa cu ajutorul unui camion.

Activistii au fost retinuti de politie fiind acuzati de huliganism.

Despre românizarea Basarabiei în perioada ţaristă

8 februarie 2013
Identitatea „moldovenilor” din Basarabia ţine mult procesele istorice prin care a trecut ţinutul nostru, iar pentru a înţelege esenţa problemei identitare, este nevoie să privim ceva mai critic unele momente ale istoriei.

Unul din primele lucruri care m-a suprins este creşterea bruscă a populaţiei Basarabiei după anul 1812. Într-un articol publicat în revista românească „Historia” este dezvoltată destul de amănunţit această problemă[1]. Indiscutabil, crearea oblastei Basarabia, a contribuit foarte mult la transformarea acestei provincii mărginale şi semipustii, într-o regiune economic activă.  Unul din indicatorii acestor schimbări pozitive a fost creşterea rapidă a locuitorilor şi dezvoltarea oraşelor.
Înainte de a citit fragmentele de mai jos, aş vrea să precizez că le-am tradus din rusă cu o maximă exactitate, fără a substituie vreun termen cu altul, fără a face interpretări eronate.
Aşadar, dacă în 1817, populaţia Basarabiei constituia 491.904 suflete, în anul 1913 această cifră se ridică la 2.545.834. Cum se poate explica acest lucru în condiţiile unei mortalităţi infantile ridicate? Oare a contribuit migraţia populaţiei din alte colţuri ale Imperiului Ţarist la această creştere? Atunci de ce elementul etnic românesc a rămas dominant?

Unul din răspunsurile le putem găsi chiar în lucrările autorilor ruşi. În lucrarea monografică a lui L. S. Berg – „Basarabia – ţara, oamenii gospodăria”, publicată la Petrograd în anul 1918, unde este descris fenomenul „românizării maloruşilor”:
„Trebuie să observăm că maloruşii din Hotin, acolo unde ei locuiesc în vecinătate cu moldovenii, sunt supuşi românizării. Astfel, satul Colencăuţi, de la frontieră cu Austria, este populat cu rusnaci românizaţi. Chiar şi de la cei mai tipici maloruşi putem auzi aşa cuvinte precum „moaşa”, „nănaş”, „fini” etc.
Un şir de studii indică faptul că procesul de moldovenizare a populaţiei maloruse, vizează nu doar limba, dar şi modul de trai. „Se întâmplă să venim într-un sat din regiune (Hotin) şi nu îţi dai seama în ce localitate eşti – de maloruşi sau moldoveni”, spune Nesterovski; „auzi în jur vorbă malorusă, însă modul de viaţă este moldovenesc”. În pofida faptului că populaţia moldovenească nu este superioară cultural celei maloruse, elementul activ îl reprezintă moldovenii, în timp ce maloruşii – cel pasiv.
În localităţile mixte, se observă multe familii maloruse în care generaţia în vârstă vorbeşte liber limba maternă, iar cei mai tineri nu o vorbesc sau nu o mai înţeleg deloc. De cele mai dese ori, nici nu ştim cu cine avem de a face – cu un moldovan care ştie să vorbească în malorusă sau cu un malorus care ştie să vorbească moldoveneşte.
În judeţele de mai la sud, unde numărul maloruşilor este mai mic, iar al moldovenilor e mai mare, procesul deznaţionalizării populaţiei slave decurge mult mai rapid. Astfel, dacă în judeţul Soroca, la începutul anilor 70 au existat 26 de sate unde se vorbea doar în malorusă, către anul 1907, au rămas doar 16, restul fiind complet moldovenizate”[2].
În ceea ce priveşte etnicii ruşi, Berg observă că o bună parte din cele 8 la sută declaraţii „ruşi” la recensământul 1897, sunt venetici, aşezaţi prin târguri şi oraşe. Dar şi o bună parte din aceştia nu reprezintă etnici ruşi în sine, ci o diversitate de neamuri, venite din mai multe colţuri ai Imperiului ţarist, vorbitori de limba rusă. Unicul grup de „ruşi băştinaşi” pot fi consideraţi lipovenii („staroverii”), sosiţi aici prin secolele 17-18, afirmă Berg[3].

Într-o altă lucrare, publicată în 1892, P.N. Batiuşkov scrie cu disperare, vădit nemulţumit de incapacitatea autorităţilor de a rusifica populaţia băştinaşă: „dacă dorim ca populaţia rusă să nu să se mai românizeze, dacă vrem ca Basarabia să devină într-adevăr o gubernie rusească şi nu un obiect al dorinţelor şi propagandei din partea României, devenind un tot întreg cu Rusia, este nevoie să învăţăm prin şcoală ţăranii moldovenii limba slavonă bisericească , pentru ca cel puţin jumătate din ei să devină ruşi după limbă”.
„Vă comunicăm faptul că nu doar în nişte sate îndepărtate, dar chiar şi la Chişinău am întâlnit ţărani care nu cunosc niciun cuvânt în limba rusă. Desigur, această stare nu reprezintă o manifestare a unor sentimente separatiste, ci a unei autoconservări a ţăranilor şi încetinirea lor în dezvoltare”, scrie Batiuşkov.
Începând cu anul 1867, guvernul rus atrage mai mare atenţiei educaţiei în limba rusă, după ce în urma unei revizii efectuate de D. A. Tolstâi, se constată că în multe biserici din Basarabia, inclusiv în localităţile cu populaţie mixtă, dar şi în cele predominant slave, se slujeşte exclusiv în limba română, cărţile bisericeşti slavone sunt înlocuite cu cele româneşti, iar în şcoli se preda în limba română. Constatând această situaţie, Guvernul Rus recunoaşte necesitatea stopării aceste tendinţe, care ar putea avea pe viitor consecinţe politice dezastruase[4].
“Potrivit unor informaţii obţinute,  în unele biserici şi mănăstiri, în timp ce oficial se declară că se slujeşte în slavonă şi română, în realitate în slavonă nu se cântă decât “Господи помилуй” (“Doamne miluieşte”). Băştinaşii îşi justifică această situaţie prin faptul că ţăranii români nu înţeleg limba slavo-rusă”, scrie Batiuşkov.
În altă parte, Batiuşkov relatează o altă situaţie: „Aşezându-se în grupuri izolate printre românii din Basarabia, migranţii ruşi sunt supuşi ei înşişi românizării, cu toate astea, ei continuă unele obiceiuri religioase din locurile de baştină. În Cameneţ-Podolsk, la Biserica „Ion Botezătorul”, de 24 iunie, are loc o prăzdnuire, la care sosesc şi mulţi moldoveni din Basarabia, astfel că târgul şi biserica sunt pline de moldoveni. Cel mai probabil, aceştia nu sunt decât nişte maloruşi românizaţi, plecaţi în trecut din Podolia în Basarabia”.

Conform raportului prezentat de Tolstoi, luarea unor măsuri urgente se cerea şi din cauza răspândirii „propagandei românizatoare” din sudul Basarabiei, care trecuse în componenţa Principatului Moldovei, ulterior România.[5] Măsuri dure de combatere a românizării Basarabiei au fost luate începând cu anul 1871, când rusificarea devine o politică oficială a statului ţarist.
Această politică de reducere a rolului limbii române în Biserică a provocat, mai târziu, aşa fenomene în masă precum „inochentismul”, care se transformase mai târziu într-o mişcare sectantă.
Trebuie să observăm că în Basarabia nu soseşte doar populaţii slave, dar şi familii din ţinuturile româneşti: la Reni se aşează 92 de familii din satul Paşcani şi 72 familii din satul Rogojeni, amândouă din regiunea Galaţilor, iar printre emigranţii „bulgari”, găsim multe nume româneşti (Năstase Dânga, Andrei Florea, Gavril Potană); la Călineşti, judeţul Bălţi, se aşează 28 de familii din Moldova, satul Tabăra şi 22 familii din satul Ghiholari. Apoi, familii izolate se aşează la Chişinău (Năstase Ghibanu, Gavril Cardaş dela Fălciu, Dumitru Braşoveanu etc.), la Foleşti (Ioan Popa din Botoşani), la Teleneşti, Hânceşti, Leova, Cahul, Căuşeni, Horodişte, Toceni, Manoileşti, Risipeni, Găleşti, Balaureşti, Cojuşna etc[6].
În ceea ce priveşte noţiunea de “moldovean”, aş presupune că aceasta avea sinonim cu “băştinaş”, “pământean”, care venea să sublinieze vechimea etnicilor români şi primatul lor asupra acestor pământuri, în opoziţie cu termenul general de “basarabean”, atribuit de autorităţile ţariste inclusiv şi coloniştilor. În 1917, când se va decide soarta acestui ţinut, reprezentanţii minorităţilor naţionale vor propune numirea noii formaţiuni statale “Republica Basarabeană”, în timp ce etnicii români vor insista asupra unei denumiri absolut etnocentriste – “Republica Moldovenească” - “după numele poporului care locuieşte aici”.
Am putea spune că populaţia Basarabiei a ajuns să fie alcătuită din mai multe straturi: populaţie românească băştinaşă, populaţie venită în perioada ţaristă, care a fost supusă românizării şi rămăşiţele grupurilor etnice neromânizate din mediul rural (găgăuzi, bulgari, ucraineni, lipoveni) şi masa de populaţie urbană cosmopolită, vorbitoare de limba rusă. Lipsa unei continuităţi culturale şi a unei tradiţii politico-juridice, instabilitatea politică, mişcarea continuă a populaţiei – au împiedicat conştientizarea unei identităţi clare, care ar sta la baza unei structuri statale. Dacă am urmări sensul proceselor politice din ultimii 200 ani, am observa că tendinţa firească a fost cea de omogenizare etnică a ţinutului (în sensul românizării), în pofida oricăror tentative de a stopa acest fenomen din partea autorităţilor străine. Îndeosebi, acest lucru se observă în perioada sovietică, când în premieră pentru ţinutul Basarabiei, în oraşe începe să crească în ritmuri rapide numărul populaţiei etnice româneşti.
De altfel, „mişcarea eliberare naţională” de la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, nu a fost chiar atât de „romantică” precum pare. Au existat şi o serie de premize socio-economice care au contribuit la „renaşterea conştiinţei naţionale” – una din acestea fiind diferenţa enormă dintre viaţa de la sat (preponderent românofon) şi oraş (preponderent rusofon), mai ales după o perioadă în care creşterea demografică în deceniile anteroare a adus un flux mare de tineri moldoveni în oraşe, unde aceştia s-au pomenit într-un mediu străin şi neprietenos.
Astăzi, populaţia rurală îmbătrâneşte tot mai mult, iar populaţia urbană devine tot mai românească (lingvistic). În vreo două decenii, ne-am putea aştepta la o dispariţie completă a populaţie rusofone pe cale naturală, ceea ce ar însemna un început al unei noi epoci absolut noi în istoria Basarabiei.

[2] Л. С. Бергъ, «Бессарабiя – страна –люди – хозяйство», 1918, Петроград, стр. 121
[3] Л. С. Бергъ, «Бессарабiя – страна –люди – хозяйство», 1918, Петроград, стр. 122
[4] П. Н. Батюшков, «Бессарабия. Историческое описание»,  Санкт-Петербургъ, 1892, стр. XL
[5] П. Н. Батюшков, «Бессарабия. Историческое описание»,  Санкт-Петербургъ, 1892, стр. 103
[6] Ştefan Ciobanu, „Basarabia. Monografie”, anul 1926, pag.

Moscova îi crede pe cei umili şi fără identitate

7 februarie 2013


Kremlinul a decorat recent doi cetăţeni ai Republicii Moldova. În decizia de acum două săptămâni a preşedintelui Vladimir Putin de acordare a Ordinului „Prietenia“ lui Sergiu Nazaria şi Piotr Şornikov se menţionează că aceştia au adus o contribuţie importantă la consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre cele două ţări.

Cele două persoane sunt „istorici“ de formaţie şi au scris numeroase articole şi cărţi despre istoria Basarabiei, încercând să promoveze ideea că moldovenii ar fi o naţiune etnică diferită de cea română şi că ar vorbi o limbă deosebită, numită „moldovenească“. Cu alte cuvinte, Nazaria şi Şornikov sunt persoanele cele mai vizibile în spaţiul public de la noi care continuă să răspândească tezele istoriografiei sovietice, formulate schematic în cele „21 de condiţii“ ale Cominternului, din 1920. Acest lucru se întâmpla la un an de la crearea organizaţiei la Moscova, ce avea drept scop destabilizarea situaţiei din interiorul ţărilor în care existau şi urmau să fie constituite partide comuniste (în cazul nostru fiind vorba de România, Basarabia fiind parte a ei la vremea respectivă).

Cea mai recentă contribuţie documentară la studierea acestui subiect aparţine istoricului Gheorghe Cojocaru de la Chişinău, care a publicat un volum în acest sens în 2009, unde e scos în vileag pe larg rolul Internaţionalei Comuniste în procesul de creare şi promovare a teoriei etno-moldoveniste în anii ’20 ai secolului trecut.

Atât Nazaria, cât şi Şornikov au scris mai mult despre perioada interbelică şi despre cel de-al Doilea Război Mondial, accentul în ultima vreme fiind pus mai ales pe perioada războiului. Ei luptă însă cu morile de vânt, pentru că istoriografia românească a abordat demult şi cele mai controversate momente legate de istoria Basarabiei între 1918 şi 1940, precum şi între 1941-1944. Inclusiv în problema Holocaustului, pe care Statul Român şi l-a asumat în mod oficial prin raportul Comisiei Wiesel, în 2004, pe timpul preşedinţiei lui Ion Iliescu.

Prin urmare, contribuţiile lor nu sunt atât de importante precum se pretinde. La nivelul factologiei, ele oferă puţină informaţie nouă, inedită. Din perspectiva interpretării e încă mai problematic, se repetă clişeele sovietice, utilizându-se în plus un limbaj suburban care nu era practicat înainte de 1989. Drept urmare, lucrările lor sunt citate, deci considerate valabile, doar de istorici marginali din Rusia, precum Alexandr Diukov şi alţi câţiva.

Niciun istoric serios de la Moscova nu le citează, considerându-le propagandă, nu lucrări istorice. Acelaşi lucru a fost în perioada sovietică cu lucrările lui Artiom Lazarev, mai ales cu opusul său din 1974 intitulat „Statalitatea moldovenească şi problema Basarabiei“, care rămâne cea mai desfăşurată înşiruire a tezelor sovietice despre teritoriul dintre Nistru şi Prut. Cartea lui Lazarev, deşi considerată de Ivan Ivanovici Bodiul şi de alţii o mare realizare, nu a fost recenzată de nicio revistă academică de la Moscova.

Ceea ce a făcut Putin acum este o confirmare a faptului că Moscova îşi onorează oamenii care promovează viziunile sale imperiale în fostele republici sovietice. Din fericire, istoricii profesionişti din Rusia nu subscriu la cele decise de „ţarul“ Vladimir. Asta e o veste bună. Dar nu este exclus ca Moscova să insiste ca cei doi „laureaţi“, Nazaria şi Şornikov, să fie incluşi în lista membrilor Comisiei ruso-moldovene de istorie, despre constituirea căreia s-a anunţat anul trecut în cadrul vizitei premierului Vlad Filat la Moscova şi de care nu s-a mai auzit nimic între timp. Aceasta este reprezentată din partea moldoveană de către directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Cojocaru. Dacă va fi aşa, activitatea comisiei ar fi compromisă de la bun început.

Igor Cașu
sursa: adevărul.md