Inaugurarea capelei Noii Drepte de la Călărași

Cimitir de onoare pentru ostași români. 32 de soldați români, executați în timpul celui de-al doilea război mondial de Armata Roșie, au fost comemorați în raionul Călărași. Oamenii susțin că nu vor uita niciodată de masacrul prin care au trecut frații de pe cele două maluri ale Prutului, la 8 iulie 1941.

Emoții și recunoștință la Călărași. Cetățeni din Republica Moldova, dar și din România au venit la inaugurarea cimitirului de onoare a ostașilor români executați în mod barbar de Armata Roșie în timpul celui de-al doilea război mondial. Militarii români au căzut chiar în primii ani de război, la 8 iulie 1941.

Oficiali din România și Moldova și-au amintit de eroismul cu care au luptat ostașii în timpul celui de-al doilea război mondial.

În memoria ostașilor a fost sfințită o Troiță în cimitir. Oamenii s-au apropiat cu durere în suflet de morminte și au depus coroane de flori.

La 8 iulie 1941 mai mulți ostași români au fost uciși cu cruzime de trupele sovietice. În mijlocul verii, cânt temperaturile erau destul de ridicate, trupurile neînsuflețite ale soldaților au zăcut până la putrefacție. Ei au fost ulterior îngropați într-o groapă comună. Oamenii nu i-au uitat nici azi pe patrioți.

În pofida tentativei unor factori politici şi a „independente” de a transforma inaugurarea memorialului de la Călăraşi într-un spectacol electoral, marginalizând asociaţia „Noua Dreaptă”, tinerii militanţi au ajuns totuşi în centrul atenţiei localnicilor şi oaspeţilor din România. Prim-ministrul Filat, care a fost prezent şi el la eveniment, a fost onorat cu atenţia doar de către ziariştii de la JurnalTV şi PublikaTV, redactorii cărora au cenzurat în cel mai neruşinat mod materialele elaborate de reporteri.

În mod special, membrii au fost impresionaţi de mulţumirile şi susţinerea primarului municipiului Călăraşi (România) şi ai veteranilor armatei române.

Citește mai departe...

Spectrul KGB revine în forţă în Ucraina, Belarus şi Transnistria

Conduse de „dinozaurii" regimului Kuchma, serviciile secrete ucraienene se predau necondiţionat spionajului rus, cu consecinţe serioase penru securitatea Moldovei şi a României, scrie Cotidianul în pagina sa electronică.

Având în vedere îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia după alegerea preşedintelui Viktor Ianukovici, serviciile secrete ucrainene nu vor mai supraveghea spionii ruşi de pe teritoriul ţării, scrie revista ucraineană "Zerkalo Nedeli", citând surse ucrainene.

"Pentru a sublinia buna voinţă şi afirmarea unei noi linii politice, activitatea departamentului de contraspionaj care viza serviciile speciale ruse din Ucraina a fost abandonată", scrie "Zerkalo Nedeli".

La această informaţie mai mult alarmistă se adaugă însă fapte îngrijorătoare. Preşedintele Viktor Ianukovici a anunţat înlocuirea şefului Statului Major al armatei ucrainene, care deţine şi controlul asupra spionajului militar. La aceasta se adaugă fapte care aduc atingere securităţii Republicii Moldova.

Serviciile secrete ruse şi ucrainene au semnat în această lună un acord care va permite reîntoarcerea în Crimeea a agenţilor ruşi din cadrul FSB. Motivul oficial este combaterea propagării fundamentalismului islamic în rândul minorităţii tătare din Crimeea. Agenţi au fost expulzaţi, în 2009, la ordinul fostului preşedinte prooccidental Viktor Iuşcenko.

Acelaşi săptămânal "Zerkalo Nedeli" arată însă că o televiziune controlată de FSB a cumpărat o staţie de emisie radio-TV din Transnistria, pe care o foloseşte pentru spionaj împotriva Ucrainei. Un agent al contraspionajului ucraiean a fost arestat în Transnistria, la finalul lui 2009, în timp ce investiga acest caz.

El a relatat, după eliberare, că mai mulţi spioni ruşi încearcaă să recruteze agenţi ucraineni în Transnistria. Republica separatistă începe să funcţioneze ca o placă turnantă a spionajului ex-sovietic, context în care trebuie plasată şi arestarea ziaristului moldovean ErnestVardanean, care a recunoscut, într-o emisiune TV regizată de serviciile de la Tireaspol, că a spionat împotriva regimului separatist.

Şi un amănunt deloc lipsit de importanţă. Noul şef al contraspionajului ucrainean, Valeri Horoşkovski a fost anchetat în cazul asasinării jurnalistului ucrainean Gheorghi Gongadze, în 2000. În momentul anchetei, Horoskovski era ministru al Economiei la Kiev. Gongadze, un critic al regimului prorus, a fost găsit spânzurat într-o pădure din Belarus.

A fost anchetat şi Volodimir Litvin, politicianul a cărui grupare a contribuit decisiv la formarea actualei guvernări proruse de la Kiev, la zece ani de la moartea lui Gongadze şi după epopeea prooccidentală de doar cinci ani a ţării. Horoşkovski a devenit apoi un magnat media. El deţine acum nu numai controlul serviciilor secrete, ci şi al televiziunii Inter.

Citește mai departe...

Ridicarea vizelor UE pentru ruşi va distruge Republica Moldova

Conjunctura internaţională se întoarce atât de urât împotriva noastră, încât Republica Moldova, în mod normal, ar trebui să aibă astăzi cel puţin nişte nelinişti existenţiale. Dar lucrul acesta pare-se că nu se întâmplă. Dimpotrivă. Suntem plini de compasiune faţă de suferinţele altora.

COALIŢIA RUSO-GERAMANĂ ŞI AŞII EUROPENI AI CHIŞINĂULUI

Urmărim cu toţii la televizor cum se scufundă planeta. Cum agonizează UE în pucioasa crizei. Ne crucim văzând zvârcolirile Greciei, Spaniei, Italiei, Portugaliei, ca să nu mai vorbim de noii membri ai Uniunii Europene. Sub semnul întrebării e însuşi proiectul comunitar.

Boala greacă degenerează într-o pandemie politico-economică şi ameninţă să afecteze întregul continent, de la Vest spre Est, inclusiv Rusia. Ne scapă însă că problema cea mare e deja la noi acasă. Realitatea brutală şi crudă din jurul nostru o întrece pe cea străină din televizor.

Profesorul George Friedman, preşedintele Stratfor, consideră că, în actualele condiţii, grecizarea Europei întăreşte Germania în convingerea sa mai veche de a se orienta spre o alianţă globală cu Rusia. Din punct de vedere economic, ar fi un parteneriat perfect, zice Friedman. Berlinul are nevoie de forţa de muncă excedentară şi resursele energetice ale Moscovei. Rusia, la rândul său, are nevoie ca de aer de investiţiile şi tehnologiile germane.
Coaliţia celor două puteri care se prefigurează la orizont, sub presiunea crizei identitare şi economice a Uniunii Europene, ar putea să rupă echilibrul geopolitic, înclinând balanţa în favoarea Kremlinului. Axa Berlin-Moscova va diviza Europa, determinând ţări precum Polonia sau România să întărească alianţa cu SUA.

FĂRĂ ISPITA DE A EXISTA

În aceste împrejurări, Republica Moldova nu numai că rămâne înghesuită la mijloc, ci şi riscă să se pomenească în situaţia unui stat care nu va avea raţiunea de a fi. Se va transforma rapid într-un proiect fără acoperire şi fără ispita de a exista. De ce? Pentru că, în noile condiţii, va pierde ultimii aşi europeni pe care urmează să-i arunce în joc în disputa pentru Transnistria.
Vorba e că alianţa cu Berlinul îi va deschide Moscovei porţile Europei, chit că problema aderării ei oficiale la UE nu se va pune. Ridicarea vizelor de călătorie pentru ruşi, de exemplu, va creşte atractivitatea ţării lor în lor spaţiul geografic desprins de la fosta URSS. Pentru noi acest lucru va însemna pierderea definitivă a teritoriilor răsăritene.
Dacă locuitorii din regiunea separatistă vor putea să cutreiere Europa, de-a lungul şi de-a latul ei, cu paşapoartele Federaţiei Ruse, nimeni în Transnistria nu va da nici doi bani pe Republica Moldova. Malul stâng îşi va pune speranţele exclusiv în Moscova de care este legat şi sufleteşte.

ROMÂNIA ŞI RUSIA SE VOR ÎNTÂLNI LA NISTRU

Mai mult decât atât. Din acest moment, malul drept va arăta ca o ambarcaţiune inutilă, uzată şi fără foaie de parcurs care nu pleacă nicăieri pentru că nu are unde să se ducă şi nu o aşteaptă nimeni. Nu e de mirare că toată lumea aici va căuta refugiu sub un alt pavilion şi acesta va fi, neîndoios, cel al României.
Astfel, statutul de cetăţean al Republicii Moldova se va devaloriza iremediabil, iar independenţa ţării va fi percepută ca o corvoadă. Sau ca un atavism care trebuie eradicat grabnic.
Nu ne va salva nici măcar o eventuală ridicare a vizelor UE şi pentru moldoveni. Va fi un paliativ care nu va putea depăşi nicidecum handicapul transnistrean.
În această situaţie, reîntregirea teritorială va deveni efectiv imposibilă, întrucât la Nistru se vor întâlni, prin noii săi cetăţenii de la faţa locului, două ţări diferite – România şi Rusia. Lipsa de originalitate şi de perspectivă va ucide Republica Moldova.

Sursa: bogatu.voceabasarabiei.net

Citește mai departe...

Național-bolșevismul contra democrației liberale

Toată lumea califică comunismul drept o ideologie extremistă. La anumite etape ale istoriei şi în anumite regiuni ale globului, această ideologie a născut regimuri criminale, cum au fost cel stalinist, cel chinez din perioada revoluţiei culturale şi multe altele. În total, pe parcursul secolului al XX-lea, regimurile comuniste au nimicit peste 800 de milioane de cetăţeni nevinovaţi. Guvernări comuniste fără teroare şi fără încălcarea gravă a drepturilor omului n-au existat.

Unii politologi erau înclinaţi să creadă că regimul Voronin n-a fost unul comunist, deoarece nu s-a axat pe valorile fundamentalismului marxist-leninist şi a servit interesele unui clan de familie. La prima vedere, comuniştii moldoveni au neglijat unele dogme privind nerecunoaşterea proprietăţii private, a pluralismului politic şi n-au insistat asupra proverbialului rol conducător al clasei muncitoare. Aceste lucruri însă sunt neesenţiale pentru neocomunişti, începând cu khmerii roşii şi terminând cu regimul lui Hugo Chaves din Venezuela.

Cele mai distincte şi stabile caracteristici ale regimurilor comuniste sunt ura, intoleranţa faţă de oponenţi, crearea permanentă a imaginii duşmanilor interni şi externi, exterminarea sau izolarea celor care se opun dictaturii, lipsa totală de respect pentru drepturile omului şi legislaţie în general. Secundat de un mesaj ultrapatriotic şi românofob, presărat pe alocuri cu ideile şovine despre Moldova Mare, comunismul lui Voronin a îmbrăcat uniforma naţional-bolşevismului, care a adus pe acest pământ paşnic şi tolerant mesaje de genul „Chişiniov - russkii gorod”, „Zaşcitim naşu Rodinu ot moldovan”, „Ia russkii i mne po h..i” şi multe altele.

Regimul Voronin a fost unul bazat eminamente pe aceste principii. Să ne amintim de ura animalică a comuniştilor moldoveni faţă de partidele de opoziţie. Cel mai elocvent exemplu este hărţuirea şi intimidarea miilor de membri ai Partidului Liberal Democrat şi a liderului acestuia, Vlad Filat, pe parcursul unui an şi jumătate de existenţă a formaţiunii date. În centrul Europei, la începutul secolului XXI cetăţenii unei ţări sunt anchetaţi şi supuşi unor tratamente degradante doar pentru faptul că fac parte dintr-un partid de opoziţie.

Dosare penale la comandă, confiscări ilegale de proprietăţi, epurări de cadre pe motive politice - toate au fost cunoscute din plin de membri ai PLDM chiar de la înfiinţarea acestui partid şi până nu demult. SIS-ul, Procuratura Generală, Ministerul de Interne, Ministerul de Justiţie ş.a. au fost transformate în comandouri represive comuniste, care în opt ani s-au dezvăţat să mai facă şi altceva decât să se răzbune pe cetăţenii care au alte viziuni decât „conducerea de vârf a ţării”.

Apogeul exteriorizării esenţei naţional-bolşevismului moldovean s-a produs la 7 aprilie şi în zilele care au urmat, când comandourile au abandonat aparenţele şi au torturat şi omorât oameni nevinovaţi. Frica, ura şi răzbunarea sunt stările psihologice care trebuie să asigure dominaţia comunistă. „Pentru ei, drepturile omului şi exerciţiul democratic sunt elemente decorative ale unei propagande mincinoase menite să asigure confortul moral al dictatorilor”, menţiona încă în anul 1986 academicianul Andrei Saharov. După 7 aprilie, prin teroare, Voronin a vrut să excludă pentru totdeauna orice idee de opoziţie reală în Republica Moldova şi să instaureze pentru mulţi ani înainte un regim totalitar. Evenimentele ulterioare au demonstrat că dictatorul n-a ales nici timpul, nici locul potrivit pentru asemenea scenarii monstruoase.

Înfrângerea Partidului Comuniştilor în alegerile parlamentare anticipate a fost pe cât de neaşteptată, pe atât de dureroasă pentru ideologia naţional-bolşevică. Evident că mentalitatea lor nu este pregătită pentru o opoziţie paşnică sau „constructivă”, cum îi plăcea lui Voronin să spună. Chiar dacă oficial comuniştii se delimitează de acţiunile naţional-bolşevice, ele sunt produsul direct al ideologiei lui Voronin şi se înscriu perfect în obiectivele mai noi ale PCRM de a discredita guvernarea liberal-democrată. Explozia din Piaţa Marii Adunări Naţionale, ameninţările telefonice primite de prim-ministrul Filat, încercările de a înscena proteste în masă - sunt metodele naţional-bolşevismului ca expresie a urii şi neputinţei de a se opune transformărilor democratice care subminează ireversibil comunismul.

Astăzi, comuniştii mizează pe o reacţie disproporţionată a Guvernului Filat. Însă, spre deosebire de ideologia naţional-bolşevică, valorile liberal-democrate nu presupun represalii şi limitări ale libertăţilor cetăţeneşti. Legea şi drepturile omului sunt valorile pentru care liberal-democraţii au luptat şi care constituie pilonii Programului lor de guvernare. Pe de altă parte, destabilizarea situaţiei în condiţii de profundă criză economică este inadmisibilă, iar pentru aceasta e nevoie de promptitudine şi principialitate.

Jocurile cu nomenclatura comunistă cuibărită în structurile puterii nu mai pot fi tolerate şi dacă partidele liberal-democrate şi-au asumat responsabilitatea, atunci lobby-urile pentru prieteni şi cumetri, „băieţi buni” din fosta guvernare trebuie excluse. Ex-premierul moldovean Ion Sturza menţiona într-un recent interviu că în Republica Moldova are loc redimensionarea AIE de la centru-dreapta spre centru-stânga, or acest lucru contravine evident voinţei electoratului exprimată clar prin votul din 29 iulie curent. Mai mult decât atât. Acest lucru oferă comuniştilor o şansă uriaşă pentru revanşă, inclusiv pe cale parlamentară în următoarele luni. Tentativele evidente de destabilizare din ultimele zile sunt doar primele semnale ale ofensivei comuniste pe toate fronturile.

TIMPUL.md

BOLŞEVISMUL

In anul 1903 apare cu adevarat gruparea bolsevica care s-a despartit de partidul muncitoresc social democrat din Rusia. Aceasta grupare era dirijata de Lenin. Lenin, din ce in ce mai des se implica in raspandirea ideilor revolutionare si in studierea marxismului. El participa activ la activitatea partidului muncitoresc social democrat din Rusia, iar din anul 1903 va deveni seful organizatiei bolsevice.Aceasta grupare s-a infiintat dupa despartirea de mensevici. Divergentele dintre cele doua grupari erau intense, mensevicii doreau sa indrepte partidul spre activitatea parlamentara, pe cand ceilalti se bazau mai mult pe propaganda clandestina. Astfel incepand cu anul 1912, la conferinta de la Praga, bolsevicii decid sa-i excluda pe mennsevici care propuneau o alianta cu burghezia. Lenin dorea sa instaureze o dictatura spunand ca victoria unei revolutii in Rusia este ajutata doar de o dictatura. El isi dorea o dictatura democratica. Bolsevicii incep sa-si gaseasca partizani printre muncitori saraci si soldati. In anul 1917 apare cuvantul bolsevism, odata cu revoluatia socialista. Inainte de aceasta data, cuvantul “bolsevism” practic era necunoscut milioanelor de revolutionari rusi. Odata cu revolutia din Rusia si-au gasit locul o pleiada de partide. Partidul bolsevic face si el parte din aceasta categorie. Acest partid social democrat isi va schimba tactica si va incerca sa vina la putere profitand de bulversarea politica. Succesul revolutiei ii permite lui Lenin sa se instaleze la putere destul de usor si sa-si asigure statutul de sef al revolutie ruse. Lenin era conisderat ca un sfant, devenind simbolul Rusiei.
.

TRAGEDIA BOLSEVISMULUI

“Cu noua decenii in urma, lovitura de stat bolsevica din 25 octombrie (stil vechi), 7 noiembrie (stil nou) a inaugurat un experiment de inginerie sociala soldat cu consecinte cataclismice.”

In primul rand, trebuie spus ca leninismul, deci doctrina aflata la temelia totalitarismului bolsevic, a fost o versiune a marxismului, revizuita pe baza traditiilor radicalismului politic rus.

Bolsevismul a fost un proiect de tip conspirationist, autoritar si extremist. Pentru Lenin si camarazii lui, niciun sacrificiu uman nu era excesiv atunci cand se punea problema salvarii unei „Revolutii” sanctificate si mitologizate.

In cosmologia politica leninista, rolul central revenea partidului de avangarda. Era vorba de un elitism exacerbat, in care militantii „statului major al revolutiei” erau inzestrati cu capacitati cognitive miraculoase. Cum scria Alain Besancon, diferenta dintre primii crestini si bolsevici este ca cei dintai stiau ca cred, cata vreme Lenin si adeptii sai credeau ca stiu. Se nastea astfel mitul partidului de tip nou, posesor al unei ideologii ce se pretindea stiintifica. Membrii acestui partid/miscare erau revolutionari de profesie. Mai tarziu, Che Guevara va aduce un ecou lui Lenin cand va spune ca „datoria oricarui revolutionar este sa faca revolutia”. Pentru leninisti, nu exista indoieli, intrucat ei sustin ca au acces la cunoasterea „legilor istoriei”. Istoria devine astfel obiect de veneratie, fetis doctrinar si alibi pentru cele mai halucinante salturi mortale tactice.

Luarea puterii de catre bolsevici a insemnat sfarsitul efemerei democratii liberale ruse instaurata in februarie 1917. Partidul leninist, in fapt o secta apocaliptic-fanatica, a luat puterea pe baza unei lovituri de stat, botezata ulterior de catre istoriografia oficiala drept „Marea Revolutie Socialista din Octombrie”. Bolsevicii, in diversele lor ipostaze, au detinut aceasta putere in chip monopolist pana in momentul in care, in 1988-1989, Mihail Gorbaciov a renuntat la sistemul partidului unic si a acceptat pluralismul politic si statul de drept. Bolsevismul a simbolizat dictatura unui partid autodesemnat drept exponent al proletariatului. A fost de fapt dictatura unei caste parazitice (nomenklatura) asupra intregii populatii, inclusiv asupra clasei muncitoare. Incepea astfel in urma cu noua decenii ceva cu totul nou in istoria rusa, europeana si mondiala. Bolsevicii au practicat teroarea de tip iacobin, ducand-o la paroxism. Pentru Lenin, Trotki, Buharin, Zinoviev, Kamenev, Stalin si ceilalti corifei ai bolsevismului, scopul final era revolutionarea conditiei umane in virtutea unor postulate descarnate si absurde. Bolsevismul era o doctrina salvationista, un milenarism triumfalist si o eclesiologie (partidul era substitutul Bisericii). Fractionismul, deci o minima democratie interna, era blamat ca un pacat mortal.

Aniversarile loviturii de stat bolsevice au fost adeseori momente cruciale. In 1927, se consuma infrangerea opozitiei trotkisto-zinovieviste, iar Stalin dobandea puterea nedisputata la varf (Buharin era inlaturat un an mai tarziu). In 1937, are loc apogeul Marii Terori cu sute de mii de morti. In 1947, ia fiinta Cominformul si se naste Blocul Sovietic. In 1957, se lanseaza sputnikul, un episod exploatat propagandistic pentru a crea impresia ca aventura bolsevica avea inca vantul in pupa. In fine, la incepul lunii noiembrie 1987, Gorbaciov admite in discursul aniversar ororile staliniste, condamna atrocitatile in masa si declara ca acestea sunt „de neuitat si de neiertat”. Ultimul lider al partidului creat de Lenin imbratiseaza tot mai mult tezele social-democratiei. Este in fond triumful tarziu, ambiguu si patetic al unui mensevism care nu mai are sanse de resuscitare. In 1991, sub presiunea tot mai activei societati civile si a nationalismelor revigorate, se incheie existenta a ceea ce s-a numit URSS.

Ce ramane asadar de pe urma acestui experiment cu ale sale enorme, astronomice costuri umane? In primul rand, o catastrofa sociala fara egal si fara precedent, pretul obsesiei ideologice a posedatilor leninisti (scria Lenin: „Dati-mi o organizatie revolutionara si voi rasturna lumea”). Apoi, persista, apasatoare si toxice, mentalitatile de tip bolsevic, marcate de maniheism istoric si de orbire etica, un nihilism etic pentru care valorile traditionale raman obiect de dispret si deriziune. Ne intalnim in continuare, in pofida a tot ce se stie despre dezastrul sistemelor de tip sovietic, cu nostalgia leninismului in cercuri stangiste impenitente si printre doctrinari care cultiva iresponsabilitatea morala. Lista reziduurilor leniniste ar putea continua. Ma voi limita la a aminti autoritarismul „democratiei administrate” de tip Putin, in care nu incape loc pentru competitie veritabila intre actorii politici, iar libertatea presei este grav subrezita. Putin este copilul culturii politice bolsevice. Lenin poate fi expulzat din Mausoleu, dar leninismul, ca forma mentala, nu a disparut.

Citește mai departe...

Mai suntem anticomuniști sau băgăm picioru' ?

Totuși eu sunt de părerea că cei ce regretă sunt niște proști, în general e stupid să regreți pentru că nu are nici-o logică, iată mai bine făceam așa și nu altfel, etc, totul e deja făcut, spus și nu mai are sens toată văicăreala asta. Am impresia că pe tot globul pământesc numai moldovenii noștrii regretă și folosesc noțiunea de regret la fiecare pas. Da, a spune că regret că nu am învățat chimia, regret că nu am iubit-o pe Marghioala mai tare, regret că nu am fost la concert la Toto Cutugno, ar fi ca și cum aș regreta că m-am născut. Eu de ce spun toate ăstea, pentru că și așa mult disperatul și convulsionatul nostru popor e scuipat pe la toate colțurile, dar uite că se pare că mai și trăiește în regret, ceea ce ne face mai slabi, ceea ce ne faci minusculi în comparație cu cei ce nu regretă. Deci nu trebuie să regretăm oameni buni, trebuie să trăim demn, dârz, cu fruntea sus, pentru măcar a părea un popor desinestătător, dacă chiar nu suntem așa . Fac pariu cu oricine, din categoria așa zisă liberalo-democrată, că are minimum 3 regrete mari din ultimii 8 ani, pe când dacă întreb vreun șobolan roșu dacă are regrete, precis că nu le are. El e fericit, chiar dacă ai săi cam gâfâie ultima vreme, dar e fericit, șobolanul roade și va roade până se va surpa zidul democrației...

  Îmi aduc aminte finele anului 2008 și începutul 2009, Doamne, eram nebun, nu mă interesau pe mine fetele, mașinile, banii, distracția și restul ispitelor, mă interesa să fac în fel și chip ca să zboare de pe tron împăratul Voronin cu tot cu bufonii săi. Am izbutit parcă așa olecuțîcă să-l împingem de pe tronul în formă de strugure de poamă, însă, se pare că prudentul Voronin avea pusă centura de siguranță...
  Eu tot îi numesc acum zombi pe comuniștii, pentru că chiar sunt zombați și nu prea sclipesc la minte, dar atunci recunosc că eram și eu un zombi, dar nu am fost zombat de cineva anume, m-am autozombat. Eram mare și tare anticomunist și antippcd-ist, zi și noapte rupeam internetul certându-mă cu niște bieți comuniști care nu terminaseră nici 9 clase, a 2-a zi nu mergeam la facultate doar ca să stau să păzesc internetul ca nu cumva să apară vreun mesaj că comuniștii îs mai buni, că făceam farfal... acum mi se pare haios când îmi amintesc deși nu regret deloc. Of, sunt multe de povestit, multe și interesante, iar urma tuturor așa numitelor shcimbări și fâsuri în cap nu-mi sună decât o întrebare: CU CE M-AM ALES EU DIN TOATE ĂSTEA ?
  Oi fi eu patriot și apărător al limbii române, dar în urma unui an de analiză și meditare intensă am ajuns la niște concluzii, nu merită, nu merită nervii irosiți pentru interesele altora, nu merită frigul îndurat la mitingurile electorale, nu merită nopțile nedormite, nu merită ura asta banală cu minoritățile, merită doar un lucru - ceea ce gândești tu însuși ! Ăsta e cel mai important lucru, pentru că poți promova limba română irosindu-te la tot fleacul dar poți pur și simplu să o vorbești, iar dacă o vei vorbi româna, nimeni nu ți-o va fura niciodată. Poți vota pe cine vrei, absolut pe cine vrei, dar taci, ține gura închisă, mergi la votare și votează. Poți urâ comuniștii la infinit, totodată uitând că-ți sunt semeni, iar Dumnezeu spune să ne iubim semenii.
  Fraților, nu e nici un regret în articolul ăsta, nu regret nici-o literă scrisă, nici-o secundă petrecută în tot jocul politic, și mă bucur nespus de tare că m-am maturizat, am înțeles toate minusurile și plusurile mele și am devenit mai puternic.Nu știut dacă toți înțeleg ce am de spus, dar știu precis că pentru o anumită categorie de tineri acest articol este la fel de aproape de inimă ca și pentru mine. Într-adevăr, dacă ne gândim, ce-am câștigat noi tinerii din toată pseudolupta asta? Nimic absolut, decât absențe la universitate și un pic de experiență, cu care de fapt încercăm să ne și consolăm.
 Îmi povestea cândva un fost deputat: ”În timp ce eu mă băteam cu pumnul în piept acolo sus la tribună, strigând că suntem români, și vorbim româna, și jos comuniștii, trăind într-o hrușiovcă, alții își făceau averi și mergeau vara la mare și iarna la munte.”  Cred că ar trebui să deducem ceva din aceste spuse și să ne căutam fiecare de treaba sa, mai ales că suntem tineri și avem o viață înainte, independentă de culori politice și promisiuni electorale. Să-i lăsăm pe marii politicieni să se joace mai departe în cărți, în jocul lor preferat ”durak”.

P.S: Nu mai există anticomunism în Moldova, există business și adevăr istoric cât piciorușul unei furnici...

autor: Dragoș Galbur

Citește mai departe...

Tainele Bucovinei

Între ţinuturile româneşti preferate de turiştii străini, la loc de frunte se află Bucovina, nu doar pentru frumuseţile ei naturale deosebite, ci şi prin vechile monumente de arhitectură şi de artă. Între acestea, strălucesc celebrele mânăstiri şi biserici voievodale şi boiereşti, dintre care şapte sunt înscrise de multă vreme în patrimoniul UNESCO.

Mânăstirea Vatra Moldoviţei găzduieşte „Mărul de Aur”, premiu acordat de Federaţia Inter­na­ţio­na­lă a Ziariştilor. În istoria artei au pătruns demult „albastrul de Voroneţ” şi „verdele de Suceviţa”. O trăsătură distinctă a bisericilor medievale din Bucovina o reprezintă pictura murală interioară şi exterioară. Aici aflăm zugrăvite cu mare artă, în culori naturale, scene biblice, hramuri bisericeşti, precum şi portrete ale voievozilor Moldovei şi ale familiilor acestora, ca şi chipurile unor boieri şi ale soţiilor lor. De asemenea, pictura ne dezvăluie universul tehnic, ocupaţiile şi meş­te­şugurile tradiţionale, portul diferitelor pături sociale, din Evul Mediu românesc.

Cunoscut în vechime sub titlul de Ţara de Sus, ţinutul s-a mai numit popular şi Ţara Fagilor sau Făget. Acolo au descălecat voievozii din Maramureş, inclusiv cel ce a adus independenţa Moldovei, Bogdan Vodă. Tot acolo au înflorit şi primele capitale moldoveneşti, Baia, Siret şi Suceava.

Putna, ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, era, la vremea târnosirii ei, cea mai mare biserică din Moldova. Aici încep misterele. Mânăstirea nu a fost zugrăvită! Desigur, nu e vorba că voievodului nu i-ar fi ajuns banii sau timpul de zugrăveală, fiindcă biserica mânăstirii a rămas nepictată până după 1989. Ar fi putut s-o zugrăvească urmaşii lui, dar pesemne se ştia că astfel a vrut s-o lase marele voievod. În acest sens stă mărturie o altă ctitorie a aceluiaşi voievod, din Baia, căreia, fiindcă a rămas nezugrăvită până astăzi, i se spune Biserica Albă. La Voroneţ, zidul de la nord e şters de intemperii aproape cu totul. Pictura exterioară a bisericii datează din vremea domniei lui Petru Rareş, fiul lui Ştefan, şi este considerată drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Pictura este aidoma cu cea de la Suceviţa, ctitorie a Movileştilor, doar că aici scenele din zidul de nord al Voroneţului apar pe cel de sud, ceea ce înseamnă că meşterii au vrut să salveze scenele respective. Ei bine, pe zidul de miazăzi, la Suce­viţa se află şi o frescă unde se află zugrăviţi… Sofocle, Platon, Aristotel şi Pitagora, precum sfinţii! Ce vor fi căutând ei pe o biserică ortodoxă rămâne o enigmă.

Citește mai departe...

Ianucovici ga...ga...gafează din nou

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a gafat din nou joi încurcând nordul Bucovinei cu staţiunea de schi Bukovel, situată în regiunea Ivan Frankivsk, relatează adevarul.ro cu referire la Agerpres.

În cadrul unei întâlniri cu guvernatorii regiunilor ucrainene la Lviv /vest/, Ianukovici a propus ca Ucraina să concureze pentru dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice de Iarnă din 2022 în Bucovina. El a spus că de multă vreme urmăreşte cu atenţie dezvoltarea infrastructurii turistice din Bucovina /nordul Bucovinei/ regiunea Cernăuţi, dar apoi a vorbit doar despre Munţii Carpaţi.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, Anna Gherman, adjuncta şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, a precizat că preşedintele Viktor Ianukovici a avut în vedere staţiunea montană Bukovel din Carpaţi. Ea a îndemnat presa să nu transforme în ceva senzaţional inexactitatea prezidenţială, deoarece - deşi în regiunea Ivano-Frankivsk - staţiunea Bukovel se află la limita regiunii Cernăuţi.

Nu este pentru prima oară când Ianukovici se încurcă în denumiri geografice. De exemplu, la o conferinţă de presă din 27 august 2009, el a confundat Kosovo cu Muntenegru, iar în 14 ianuarie 2010, în timpul unei vizite în regiunea Harkov, li s-a adresat locuitorilor centrului raional Balakleia: 'Vă salut cetăţeni ai Balaklavei!' /Balaklava este situată în Crimeea/.

În 2006, la un miting electoral la Odesa, liderul Partidului Regiunilor a numit-o pe originara din acest oraş Anna Ahmatova - o mare poetă rusă - Anna Ahmetova, confundându-i numele de familia cu cel al lui finanţatorului său Renat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Şahtior-Doneţk. Într-o altă întâlnire publică tot la Odesa, Ianukovici l-a botezat Isaak Bebel pe cunoscutul scriitor Isaak Babel

Citește mai departe...

NO COMMENT: Moldova cea mai săracă sau... ?

str. Ciocârliei, reședința lui O. Voronin , 2010 ( după 8 ani de guvernare comunistă)

 

 

 

 Orfelinatul din Strășeni, 2010 (după 8 ani de guvernare comunistă)

Citește mai departe...

Asemănări între clasele politice de pe ambele maluri ale Prutului

Etiologia :
Clasa politică de pe malul stâng al Prutului (aşa numita Republica Moldova) este compusă din foştii nomenclaturişti de partid din timpul răposatului URSS sau din copiii acestora. Această clasă politică poartă numele de Organizaţia Criminală Comunisto – Liberastă .
Clasa politică de pe malul drept al Prutului (aşa numitul Stat Naţional Românesc) este compusă din foştii nomenclaturişti de partid şi copiii lor care l-au răsturnat de la putere pe răposatul dictator Ceausescu. Aceasta clasă politică are numele de Organizaţia Criminală Iliesco-Băşinistă .

Scopul existenţei :
Organizaţia Criminală Comunisto – Liberastă prin minciună şi cu ajutorul forţei (armata, poliţia) exercită controlul peste mai bine de 3 milioane de români , în acest fel î-şi satisface necesităţile financiare , exploatând aceşti bieţi 3 milioane de români care se învârt ca veveriţele pe loc încercând să scape de sărăcie.
Organizaţia Criminală Ileisco – Băşinistă prin manipulare şi cu ajutorul organismelor internaţionale gen (FMI , Banca Mondială) î-şi menţine controlul asupra a mai bine de 20 milioane de români, din care scutură zeci de miliarde de „ochi de drac” anual. Pentru fiecare modalitate a poporului de a-şi asigura un câştig stabil , clasa politică găseşte 10 modalităţi de ai deposeda .

Politica externă:
Organizaţia Criminală Comunisto – Liberastă se plimbă de câteva ori pe an din patul Occidentului în cel a-l Rusiei . Nu întreprinde nimic esenţial ba chiar tolerează menţinerea armatei de ocupaţie russe pe teritoriile administrate în schimbul unor remunerări financiare şi garanţii de protecţie a regimului.
Organizaţia Criminală Ileisco – Băşinistă de asemenea are purtări de curvă dansând în faţa Moskovei , Washingtonului şi Bruxelles-ului, stăruindu-se să îndeplinească foarte sârguincios toate directivele antinaţionale , respectând „zonele de influenţă” şi găzduind câteva baze de ocupaţie ale armatei americane .

Atitudinea fata de Neamul Romanesc:
Organizaţia Criminală Comunisto – Liberastă din Republica Moldova îşi numeşte subjugaţii cu un termen de origine poloneză preluat de la ocupanţii sovietici ,bâdlo, în traducere ar însemna totalitatea animalelor din o gospodărie. Şi respectiv atitudinea este aceiaşi , bâdla este exploatată după un sistem bine pus la punct în aşa fel încât să fie profitabilă din punct de vedere economic .
Organizaţia Criminală Iliesco-Băşinistă din Romania este din acest punct de vedere cu un cap mai sus decât ortacii săi de peste Prut numind-uşi poporul cu un termen românesc , prostimea, în rest nici o diferenţă , acelaşi sistem , aceleaşi metode , şi ei practică exportul de „braţe de muncă” care apoi trimit banii câştigaţi înapoi .

Ce educă clasa politică :
Generaţia de mâine , adică chiar cei născuţi astăzi , în idealul Organizaţiei Criminale Comunisto –Liberaste din stânga Prutului , trebuie crescuţi în dogmele democraţiei (o noua zeitate din panteonul păgân european). Aceşti tineri trebuie educaţi să dea cu piciorul în tot ce este autentic românesc , să scuipe în obrazul lui Hristos , să se închine spre apus şi întruna să repete sloganul: „ PAPĂ , CACĂ ŞI LA JOACĂ !!!” până la adânci bătrâneţe.
Organizaţia Criminală Iliesco – Băşinistă din dreapta Prutului nu este cu nimic mai prejos, ea munceşte de zor la crearea omului nou, omul cu capacitaţi supranaturale, adică omul care să producă foarte mult şi să consume încă şi mai mult decât a produs .În viaţa acestui „om nou” nu este loc de Dumnezeu , muzica nu poate fi de folos, de aceea „noul român” a fost trecut pe consumul de manele, iar pentru degajarea megatonelor de energie „masculina distrugătoare” au fost ridicate multe stadioane unde sute de mii de „tifoşi” urlă unul la altul pe parcursul a 90 minute săptămânal plecând acasă unde trăiesc o săptămână cu gândurile departe de orice forma de „răzvrătire” .

Seria acestor articole va continua , voi încerca în continuare să găsesc asemănări între politicienii de pe cele doua maluri ale Prutului, asta dacă între timp nu î-mi fac şi eu un partid naţionalist sau mai bine unul ultra naţionalist şi de la televizor (a se citi debilizator) voi încerca să vă lămuresc cât e dulce şi frumoasă viaţa de român…

Ion Tcaci

Citește mai departe...

Transnistria - ,,Ţara noastră de dincolo de Nistru”

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre1.Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru,cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia.
Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi romanii ale căror urme se găsesc la tot pasul.
Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci2. Istoricul ucrainian V.B.Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului ,,nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”.3 Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec.XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia.4 Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia.5 Încă la debutul mileniului al II-lea, această romanitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi ,,volohove” în zonă.6 În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o ,,unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie7, elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă.
La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificaţie şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii.
Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinând ,,de fapt nimănui” deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă ,,nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

CAZACII ROMANI

Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.8 Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei.9 După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori” -fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.
Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă10, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec XVI - XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 165411, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în servicul Rusiei.

DOMNII MOLDOVEI AU STAPANIT TRANSNISTRIA

După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de ,, ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii 13 vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 ,,Despot al Moldovei şi Ucrainei”14 împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman15 şi administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate în româneşte.16 Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea.
Consecinţă a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze şi malul stâng al Nistrului.
Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti.

BISERICA TRANSNISTREANĂ SUBORDONATĂ DIN VECHIME BISERICII ROMÂNE

Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov.20 Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: ,,mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului”.21 În câteva rânduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul ,,fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa.22 Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezări în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei.
În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca.

( Va urma)

Citește mai departe...

Victimele represiunilor regimului comunist vor fi comemorate la Călărași

Un grup de initiativa dintre persoanele represate si ulterior reabilitate din raionul Calarasi pregatesc un sir de actiuni intru comemorarea victimelor represiunilor politice din anii ’41 si ’49 ai secolului trecut, transmite Agentia DECA-press.
Organizatorii actiunilor vor adresa demersuri catre organele abilitate prin care vor solicita ca la gara feroviara din Calarasi sa fie instalat un monument sau o alta forma de comemorare a miilor de oameni care au fost adusi aici, incarcati in vagoane si trimisi in Siberia.
„Trebuie sa avem un loc special unde sa ne adunam cei cati am mai ramas dintre represati”, a spus Gheorghe Tataru, ultimul descendent al unei familii numeroase din Valcinet, care a fost deportata in Siberia.
„Prin actiunile pe care le vom organiza dorim sa le amintim autoritatilor atat locale, cat si de nivel national, ca noi, cei putini cati am mai ramas, asteptam inca despagubirile pentru averea confisacta si mai multa atentie la nevoile si necesitatile noastre, a mai spus Gheorghe Tatatru.
De la gara din Calarasi au fost transportati in Siberia mii de pe moldoveni din regiunea de centru ale Moldovei.
Potrivit unor date, in primul val al deportarilor (12-13 iunie 1941) din Moldova au fost ridicate 24.360 de moldoveni care au fost dusi, preponderent, in Kazahstan si Siberia. In cadrul celui de-al doilea val (6-7 iulie 1949), autoritatile sovietice au deportat 11.293 de familii de moldoveni sau 35.796 de persoane. Moldovenii deportati au fost acuzati ca ar fi fost „dusmani ai puterii sovietice”.

Citește mai departe...

Despre moartea vechii Românii şi naşterea noului românism

Renaşterea neamului românesc nu poate avea loc decât într-o Românie nouă. Vechea Românie trebuie să moară pentru ca actuala generaţie să-şi asume construcţia unui nou proiect, a unui nou proiect care s-ar încadra în coordonatele spirituale ale neamului românesc.

Cine este duşmanul acestei noi Românii?

Vechea Românie şi cei care îi poartă duhoarea dezintegrării europene. Sunt cei care îşi spun azi „unionişti” şi pretind la un monopol asupra patriotismului, ţinând cu orice preţ să menţină noua generaţia în spatele gratiilor coliviei cu numele „România europeană”, unde este sortită morţii şi cea din urmă speranţă. Actualii „unioniştii” afirmă că tinerimea română nu are o altă cale decât putrezirea  în spatele unor proiecte eşuate şi atacă pe oricine încearcă să ridice capul din mormanele de gunoi, învinuindu-i de „lipsă de patriotism”. Într-adevăr, nu suntem patrioţii României de azi, suntem patrioţii tineretului şi României de mâine.

Actuala generaţie trebuie să înţeleagă că menţinerea sa în coordonatele marasmului „unionist” este păguboasă însăşi pentru soarta neamului pentru că nu oferă nimic în afară de nişte proiecte efemere. Nu statele, nu politicienii sunt cei care menţin neamul în viaţă, ci Biserica, strămoşii, mamele şi eroii. „Unioniştii” ne propun să sacrificăm toate acestea de dragul unui „stat unitar”, care nici nu promite a fi românesc. Acest adevăr trebuie să reţinem în cazul în care mai vrem un viitor pentru copii, nepoţii şi strănepoţii noştri.

Un lucru trebuie să reţinem, atunci când discutăm despre diverse momente politice, este faptul că nu există nici un stat care ar reprezenta şi apăra interesele românilor. Unicii apărători ai românilor sunt însuşi românii. România cu capitala la Bucureşti nu este decât un instrument al Washingtonului, Chişinăului nu este  decât un protectorat al Moscovei şi Bruxelles-ului, iar românii din tot arealul, dezorientanţi, continuă să fie manipulaţi ideologic pentru servirea intereselor unei sau altei puteri, în dauna propriilor sale interese naţionale.

La toate acestea vine incapacitatea românilor de a opune controlului informaţional o viziune ideologică integrală, un proiect care ar viza viitorului său şi al urmaşilor săi. România văzuta astăzi, vorba lui Dan Puric, seamănă cu o corabie în furtună. Însă nu furtuna e problema, ci corabia, care a fost găurită şi marinarii care se plimbă pe punte beţi criţă urlând cântece patriotice.

Cel mai grav este faptul că cel mai abuzat este tineretul românesc. Cei care reuşesc să scape din capcanele ideologice ale liberalismului şi comunismului, sunt împinşi în capcana „naţionalismului” manelist şi microbist, care se reduce la manifestări publice teribiliste. Un astfel de „naţionalism” nu îşi propune decât slăbirea morală a tinerilor, transformarea lor în masă de manevră, fără a realiza o schimbare reală. Acest lucru s-a evidenţiat cel mai bine la 7 aprilie 2009, când tinerii de la Chişinău au fost mânaţi de „patrioţii” de la Bucureşti şi Chişinău în gura lupului. Consecinţele le cunoaştem cu toţii.

Schimbarea trebuie să înceapă printr-o procedură de lecuire, care ar presupune negarea a tot ce înseamnă astăzi monopol ideologic: liberalism, comunist, fascism anarhism, unionism, europocentrism, umanism, egalitarism, ateism, toleranţă etc. În locul acestora trebuie să înălţăm un nou piedestal, pe vârful căruia va fi pus viitorul neamului românesc.

Octavian Racu

Citește mai departe...

Comuniştii, interimarul Ghimpu şi primarul Dorin Chirtoacă

În 1917, bolşevicii preiau puterea în Rusia în urma unei lovituri de stat, profitând de slăbiciunea şi iresponsabilitatea democraţilor din guvernul Kerenski. În anii ’30 ai secolului trecut, naziştii lui Hitler, profitând de slăbiciunea partidelor democratice, vin la putere pe cale democratică şi îneacă în sânge democraţia şi întreaga Europă. În 2001, comuniştii de la Chişinău, profitând de slăbiciunea şi iresponsabilitatea democraţilor, vin la putere pe cale democratică, pentru ca timp de opt ani de zile să stranguleze democraţia. Istoria se repetă, şi nu numai sub formă de farsă...

Astăzi, ajunşi în opoziţie, comuniştii beneficiază de toate libertăţile democratice şi... se pregătesc să revină la putere ca să pună capac democraţiei. Opt ani, cât a guvernat, Partidul Comuniştilor controla cu o mână de fier televiziunile şi radioul, nepermiţând niciunui politician din fosta opoziţie să apară acolo. Astăzi, ei înşişi fiind în opoziţie, comuniştii sunt cei mai mediatizaţi, lăfăindu-se în studiourile tuturor televiziunilor independente. Iată aici istoria se repetă sub formă de farsă.

Deşi beneficiază de toate avantajele democraţiei, comuniştii nu recunosc noua Putere şi o califică nu doar ca „antidemocratică”, ci şi ca „fascistă şi nazistă”. Ei, care venind la putere în 2001 au declanşat o adevărată „vânătoare de vrăjitoare”, băgându-i la dubă pe oponenţii lor politici, astăzi se plâng ambasadorilor străini acreditaţi la Chişinău de „abuzurile” noilor autorităţi. Colac peste pupăză, comuniştii au solicitat Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a organiza ample acţiuni de protest (pe 12 şi 13 iunie) împotriva „regimului nazist Ghimpu”.

Solicitaţi de TIMPUL să comenteze acest fapt, liderii Alianţei au declarat în unison că e dreptul lor să protesteze, deoarece trăim într-un stat democratic… Ce-i asta: naivitate, slăbiciune, iresponsabilitate politică sau oportunism şi complicitate „discretă” cu comuniştii? Îşi imaginează oare politicienii de la guvernare ce se va întâmpla cu Moldova dacă bolşevicii revin la putere sau imaginaţia lor a fost paralizată de sondajele de opinie care-i dau drept învingători? Oricât ar părea de „antidemocratic” şi oricât s-ar oţărî ambasadorii străini, dar e un act de adevărată blasfemie să le oferi comuniştilor Piaţa Marii Adunări Naţionale - Piaţa pe care s-a declarat Independenţa faţă de URSS, pe care oamenii purtau pe umeri sicrie simbolice pe care era scris „KPSS” şi „Kommunisticeskaia partia Moldavii”...

Ziua de 13 iunie, pentru care comuniştii îşi pregătesc corturile şi steagurile roşii în Piaţa Marii Adunări Naţionale (oare nu cumva Iura Roşca li-i consilier?), este o zi neagră în istoria noastră: pe 13 iunie 1941 comuniştii au organizat cel de-al doilea mare val de deportări. Zeci de mii de moldoveni au fost „ridicaţi” noaptea, urcaţi în vagoane pentru vite şi duşi în „siberii de gheaţă”, despărţindu-i pe părinţi de copii. Şi în această zi - în loc să fie declarată zi de doliu naţional, zi a memoriei, pentru a nu se mai admite aşa ceva - democraţii noştri nu au găsit altceva mai democratic decât să permită urmaşilor călăilor care au masacrat, la propriu şi la figurat, sute de mii de moldoveni, să protesteze pe Piaţa Marii Adunări Naţionale! Contra cui? Contra „guvernării regimului neonazist Ghimpu”, cum a precizat Mark Tkaciuk. Vedeţi cât de genial pot profita comuniştii de democraţie pentru a se revanşa şi a înmormânta democraţia în RM?! Ce aveţi de spus, domnilor guvernanţi democraţi?

În loc de concluzii

Zicând „democraţii noştri”, trebuie să fac o precizare, pentru că nu e vorba de toţi democraţii, ci doar de unii. Cu riscul de a-i supăra din nou pe fanii lui Dorin Chirtoacă, voi spune ce cred. Piaţa Marii Adunări Naţionale e în „gestiunea” lui Dorin Chirtoacă. De ce le-a dat-o comuniştilor anume pe această dată, de ce nu i-a trimis, în mod democratic, în Valea Morilor, la Lenin, că acolo e locul? De 20 de ani, nu poate fi înălţat monumentul închinat victimelor represiunilor şi deportărilor comuniste. Anul trecut s-a promis solemn că, în sfârşit, monumentul va fi înălţat. Se apropie 13 iunie: care-i soarta acestui monument, domnule primar Chirtoacă?

Şi încă o întrebare (nici nu ştiu cui s-o adresez): se vorbeşte că beciul unde moldovenii au fost împuşcaşi de către NKVD-ul sovietic continuă să se afle în „gestiunea” lui Tudor Tătaru. Ca şi pe timpul „vojdiului”, acolo se bea şi se dănţuieşte pe oasele celor ucişi. Sub „jurisdicţia” cui se află „beciul lui Tătaru” - a primăriei sau a Guvernului - şi când se va pune capăt acestei blasfemii?

…Luni seară, la PRO TV, Dorin Chirtoacă s-a aruncat foarte necavalereşte asupra deputatului Vitalie Nagacevschi. Este o chestiune de corectitudine politică şi elementar bun-simţ, mai ales că meritele deputatului Nagacevschi în demolarea regimului comunist sunt mai substanţiale decât ale lui Dorin Chirtoacă. Înţelegem cu toţii frustrările junelui primar: o pornise pe cal alb, se vedea în scurt timp preşedinte al republicii, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi, potrivit ultimelor sondaje, el lunecă ireversibil în subsolul clasamentului. Dar să fie acesta un motiv ca să loveşti în Nagacevschi? Până şi comuniştii au fost mai corecţi - vizavi de raportul „comisiei Nagacevschi”, ei au formulat o opinie separată. Nici Mihai Ghimpu, nici Dorin Chirtoacă n-a formulat o asemenea opinie, însă în public - lovesc… Vreau sa-i amintesc junelui primar că Vitalie Nagacevschi are doi feciori, şi ambii au avut de suferit după 7 aprilie 2009. Unul dintre ei a fost bătut cu cruzime, celălalt a fost arestat. Măcar şi din acest punct de vedere, loviturile cinice împotriva lui Vitalie Nagacevschi sunt cel puţin imorale.

N-am vrut să fac această paralelă, dar comportamentul lui Chirtoacă se asemănă foarte mult cu cel al lui Roşca din perioada ADR, când el bătea în ai săi ca să-i crească ratingul. Cum i-a „crescut”, am văzut - i-a adus pe comunişti la putere cu 71 de mandate! La fel procedează azi Chirtoacă. Un lucru însă nu înţelege primarul - dacă vrea să-i crească ratingul, trebuie să salveze capitala de putoare şi murdărie, să oprească construcţiile ilegale, să construiască parcări auto, nu să bată în colegii din Alianţă. Azi Chirtoacă e de toate - şi procuror, şi judecător -, numai primar şi gospodar nu e. Noi înţelegem că el şi PL, în general, au făcut din „7 aprilie” subiect de campanie electorală, dar nu ştiu cât de morală e specularea cinică a acestui subiect în scopuri electorale. Şi încă un lucru nu înţelege Chirtoacă: lovind într-o componentă a Alianţei, el loveşte în şchioapa democraţie şi riscă să-şi piardă propriul electorat. Repet, exemplul lui Roşca e încă viu în memoria moldovenilor.

„Comuniştii moldoveni, în frunte cu Voronin, vor rămâne fără seceră şi ciocan”, declara la finele săptămânii trecute Mihai Ghimpu. De acord, dar cu o condiţie - ca Dorin Chirtoacă să se lase de populism, demagogie şi politicianism ieftin, să nu mai bată în ai săi, ci să se ocupe la modul serios de problemele oraşului… Apropo, chiar ieri dimineaţă, înainte de a scrie acest editorial, un cititor m-a rugat să-l întrebăm prin intermediul ziarului pe domnul primar general: ce se întâmplă cu toate promisiunile lui electorale, de ce Chişinăul a devenit „cel mai împuţit oraş din Europa” în loc de „capitală europeană”, cum a promis în 2007?..

 

Constantin Tănase, ziarul Timpul

Citește mai departe...

Stalin a vrut să-l ucidă pe Hitler de două ori, dar s-a răzgândit

"Conducerea sovietică a avut, cel puţin, două posibilităţi de a-l asasina pe Hitler, dar Stalin nu a permis realizarea planurilor, temându-se de Acordul de pace între Germania şi Occident", a declarat astăzi, 25 mai, pentru RIANovosti, generalul rus Anatolii Kulikov, în cadrul conferinţei "Paginile necunoscute ale Marii Victorii".

El susţine că încă în 1941, conducerea sovietică a planificat asasinarea lui Hitler la Moscova, în cazul în care capitala ar fi fost asediată de germani.

În 1943 a fost elaborat un alt plan de nimicire a lui Hitler, dar "pe neaşteptate, Stalin anuleză decizia, temându-se că după moartea lui Hitler, Germania va încheia un acord de pace cu Anglia şi SUA, fără participarea Rusiei".

Potrivit lui Kulikov, a doua posibilitate a fost în 1944: "Iarăşi, planul a fost anulat de Stalin, în pofida faptului că era ales cel care îl va ucide pe Hitler. Acest om intenţionat s-a predat drept prizonier şi beneficia de încrederea germanilor."

UNIMEDIA precizează că Anatolii Kulikov este preşedintele Clubului Conducătorilor de Armată a Federaţiei Ruse. Istoricii afirmă că în perioada 1935 - 1945 au fost întocmite circa 17 planuri de asasinare a lui Hitler.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la RIANovosti

Citește mai departe...

Unde e graniţa de est a Republicii Moldova?

Îmi amintesc un banc de pe timpul URSS. Fiind întrebat cu cine se mărgineşte URSS, Brejnev a răspuns: cu cine vrea. De atunci nu s-au schimbat prea multe. Deşi URSS nu mai există, iar fostele „republici sovietice surori” au devenit state suverane şi independente, când îl întrebi pe Putin unde se termină Rusia, acesta răspunde: acolo unde se termină „străinătatea apropiată”… Ehe-he, când e vorba de ruşi, „străinătatea apropiată” se termină foarte departe sau chiar nu se termină deloc. Adică, se termină acolo unde vrea Putin. Dacă muşchiul lui doreşte să se termine pe Nistru – pe Nistru se opreşte; dacă vrea să fie pe Prut – pe Prut fi-va. Pe Siret sau Milcov nu mai merge, că şi-au băgat americanii avioanele la Constanţa… Dar până la Constanţa – guleai, Vanea!, vperiod! ogoni! – e numai spaţiu rusesc.

Aşadar, cel mai bine ştiu unde e graniţa de est a RM ruşii. Spre deosebire de ruşi, noi, suveranii şi independenţii, nu ştim unde e această graniţa. Şi nu numai noi, dar nici europenii nu ştiu. Astfel, fostul ministru de Externe al României Adrian Cioroianu afirma recent într-un interviu: „RM, per ansamblu, este văzută ca o ţară al cărei destin european nu este pus la îndoială, dar a cărei graniţă este incertă. Care este graniţa RM? Este ea graniţa transnistreană sau este graniţa de pe Nistru? (subl. – c.t.). Atâta vreme cât RM nu-şi clarifică şi nu-şi securizează graniţa estică, oricare ar fi ea, nu văd şanse prea mari ca Bruxellesul să ia în calcul, serios, un cert destin european al RM”. Iac-aşa! Graniţa ţării noastre este incertă! Destinul nostru istoric – la fel! Dar dacă graniţa este incertă, înseamnă că şi ţara este incertă, nu? Şi dacă, astăzi, cineva l-ar întreba pe preşedintele (interimar) Mihai Ghimpu (sau pe oricare alt politician) cu cine se mărgineşte RM – cu Transnistria sau Ucraina? – nu cred că ar răspunde scurt, clar şi cuprinzător. Daţi-i unui conducător al statului nostru suveran şi independent o hartă şi un creion roşu şi rugaţi-l să indice pe unde trece frontiera dintre RM şi Transnistria, şi o să vedeţi ce surpriză veţi avea! Unde rămâne Tighina – dincolo sau dincoace de linia roşie? Dar satul de baştină al lui Voronin?..

În ultimul timp, problema Transnistriei a revenit pe agenda politicienilor. Subliniez – a politicienilor, fiindcă moldovenii simpli n-au nicio treabă cu Transnistria. Pur şi simplu, nu-i interesează. Unii propun s-o concesionăm, alţii – s-o abandonăm, dar nu ca pe un copil urât, de ţâţă,/ uitat de maică-sa-n tramvai, vorba lui Topârceanu, ci mult mai elegant – s-o decupăm. Nu mă pronunţ în chestia asta, fiindcă nu mă pricep. Să se pronunţe Oazu Nantoi, că el e doftor habilitat în această problemă. Eu, ca simplu gazetar, ştiu una şi bună: de 20 de ani de când ne fâţâim cu Transnistria – ba o cucerim, ba o concesionăm, ba o abandonăm prin decupare – ruşii o să decupeze R. Moldova de pe harta Europei. Pentru ruşi nu e nicio problemă să decupeze o ţară incertă cu frontiere incerte. Au demonstrat-o de atâtea ori!

 Constantin Tănase, ziarul Timpul

Citește mai departe...

VIDEO: Comuniștii la protest: Jos Ghimpler!

Reprezentanții PCRM în frunte cu Mark Tkaciuk, Iurie Muntean, Grigore Petrenco și Eduard Mușuc au protestat astăzi în fața hotelului "Codru" față de comisia prezidențială de studiere a regimului comunist, cerând demisia președintelui interimar. "Rușine AIE", "Jos Ghimpler", "Opriți răfuiala politică", "Jos Gestapo-ul" sunt principalele lozinci pe care le-au scandat protestatarii înarmați cu pancarte și fotografii cu Mihai Ghimpu în ipostaza lui Hitler.

Potrivit ProTv Chișinău, în timpul protestului, la hotelul Codru își duceau lucrurările conferinței "Democrația după totalitarism", organizată de Asociatia Tinerilor Istorici, care sunt și membri ai Comisiei prezidențiale de studiere a regimului comunist.

Citește mai departe...

Ceea ce nu cunosc comuniștii despre Ghimpu... Gheorghe Ghimpu

Gheorghe Ghimpu (n. 26 iulie 1937, în Coloniţa, Lăpuşna România d. 13 noiembrie 2000, Chişinău) a fost un politician din Republica Moldova. Deţinut politic în perioada sovietică pentru convingeri sale şi participarea la fondarea Frontului Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei (1972). Fondator al Mişcării de Eliberare Naţională, membrul al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990).

Gheorghe Ghimpu şi–a trăit clipa de fericire la 27 aprilie 1990, fiind primul care a dat jos drapelul sovietic şi a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente Preşedenţia Republicii Moldova.

Studiază la Universitatea Pedagogică din Tiraspol şi absolveşte în 1960 Facultatea de Fizică şi Matematică. Face studii postuniversitare, doctorand la Institutul de Fizică Biologică al Academiei de Ştiinţe al Uniunii Sovietice la Moscova între anii 1970-1971. Activează în învăţământul preuniversitar, la Străşeni, şi în cel universitar, la Tiraspol şi Chişinău.

Sergiu Miron, profesorul de matematică a lui Gheorghe Ghimpu îşi aminteşte că tânărul student se interesa nu doar de ştiinţa reală, dar şi de istoria neamului. "Gheorghe Ghimpu era un student excelent, învăţa foarte bine la toate obiectele. În particular discutam chestiunile din istoria neamului. Îmi povestea că aceasta îl interesează mai mult chiar decât propria teză de doctorat."

Frontul Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei (FNP), înfiinţat în ilegalitate dupa război, avea drept scopuri ieşirea Moldovei din componenţa URSS, formarea Republicii Populare Moldoveneşti, unificând şi celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, teritorii din stânga Nistrului) şi unirea ulterioară cu România. Drapelul Republicii Populare Moldoveneşti urma sa devina tricolorul, cu o panglică neagră în diagonală, până la realizarea Unirii. Un alt scop era organizarea de alegeri libere pentru organele de conducere ale statului. Limba română pe baza alfabetului latin trebuia sa devină limbă oficială.

Printre conducatorii FNP din Basarabia erau Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu si Valeriu Graur. În Bucovina de Nord, mişcarea era coordonata de Alexandru Şoltoianu.

Sub impactul refuzului lui Ceauşescu de a participa la intervenţia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia (1968), FNP decide să ceară sprijin României în lupta împotriva puterii sovietice.

Astfel, la 29 martie 1969, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, aflat în vizită la Bucureşti, lasă în cutia poştală nr.6 a oficiului Gării de Nord un plic conţinând 70 de pagini privitoare la activitatea şi scopurile FNP.

Anul urmator, Usatiuc-Bulgăr mai vine o dată la Bucureşti, cu această ocazie mergând, pe 12 iunie 1970, la sediul Consiliului de Stat al României. Preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, nu-l primeste în audienţă. Usatiuc-Bulgăr se întâlneşte, până la urmă, cu trei consilieri de-ai lui Ceauşescu (consilierul-şef Predescu şi alţi doi consilieri care nu s-au prezentat). Audienţa durează 3 ore şi 40 de minute, Usatiuc-Bulgăr explicând în detaliu activitatea FNP. La plecare, lasă şi o serie de documente ale FNP.

Pe 30 iunie 1970, printr-o scrisoare strict secretă nr. 14006418, Ion Stănescu, Preşedintele Consiliului Securităţii de Stat al Republicii Socialiste România, îl informa pe Preşedintele KGB al URSS Andropov, despre vizita cetăţeanului sovietic Usatiuc Alexandru. Împreună cu scrisoarea, Stănescu îi trimite lui Andropov şi plicul cu documentele lăsate de Usatiuc-Bulgăr.

Alexandru Usatiuc-Bulgăr este arestat pe 13 decembrie 1971 la Kislovodsk. La scurt timp sunt arestaţi şi Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur şi Alexandru Şoltoianu.

După jumătate de an de anchetă, dosarul nr. 6648 privind lotul Usatiuc-Ghimpu-Graur este trimis la Curtea Supremă de Justiţie a RSSM. Judecata durează trei zile.

Pe 13 iunie 1972, completul de judecată, format din judecătorii V. Florea (preşedintele completului), M. Mariţoi si L. Dubanjeu [9], la propunerea procurorului A. Poluektov [10], dă hotărârea:

* de a-l condamna pe Alexandru Usatiuc-Bulgăr la şapte ani de închsoare-lagăr corecţional cu regim sever şi cinci ani de deportare, în baza art. 67, partea I şi art. 69 ale Codului Penal al RSSM;

* de a-l condamna pe Gheorghe Ghimpu la şase ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecţional cu regim sever, în baza art. 67, partea I şi art. 69 ale Codului Penal al RSSM;

* de a-l condamna pe Valeriu Graur la patru ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecţional cu regim sever, în baza art. 67, partea I al Codului Penal al RSSM.

Într-un alt proces, Alexandru Şoltoianu a fost condamnat la şase ani de închsoare-lagăr corecţional cu regim sever şi cinci ani de deportare.

Au început persecutiile celor bănuiţi de a face parte din FNP. O mulţime de basarabeni şi bucovineni au fost daţi afară de la lucru, în special, din învăţământ. O mulţime de elevi şi studenţi au fost eliminaţi din instituţiile de învăţământ. Mai mulţi tineri au fost puşi sub urmărire de către securitate.

Gheorghe Ghimpu şi-a ispăşit pedeapsa de şase ani în lagărele din Mordovia şi regiunea Perm ale GULAG-ului sovietic. După „eliberare” i s-a interzis orice activitate pe făgaş pedagogic.

Odată cu proclamarea restructurării, se încadrează activ în Mişcarea de Renaştere Naţională şi de democratizare a societăţii. La primul Congres al Frontului Popular din Moldova este ales ca secretar responsabil al Sfatului şi membru al Comitetului Executiv ale Frontului Popular.

În perioada 1990-1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Autor al proiectelor de lege privind reabilitarea victimelor regimului totalitar de ocupaţie şi despre controlul de stat. A publicat în presa periodică din Republica Moldova şi România numeroase articole politice şi de atitudine civică.

La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al RSSM a aprobat tricolorul ca drapel de stat. Lui Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălţa tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente clădirea Preşedenţiei Republicii Moldova.

Scriitorul şi deputatul Ion Hadârcă a comunicat ulterior că "atunci când a arborat tricolorul la 27 aprilie deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce îşi risca viaţa ridicându–se la nişte inălţimi ameţitoare. Mai târziu am inţeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puţini în lumea celor drepţi care ar fi trăit o asemenea clipă în viaţa lor".

Doctor în filologie, Ion Melniciuc a redat emoţiile pe care le-a trăit în momentul în care a fost arborat tricolorul - "Am alergat pe jos cu soţia de la Botanica până la sediul Parlamentului, când Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Îl vedeam de la Botanica. Am trăit emoţii de nedescris, o stare sufletească nemaivazută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut–o Gheorghe Ghimpu. A fost un adevărat patriot".

Gheorghe Ghimpu a fost preşedintele Asociaţiei victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Naţional Român.

Gheorghe Ghimpu decedează la 13 noiembrie 2000, în urma rănilor suferite într-un accident rutier petrecut la 27 octombrie 2000, rămas fără elucidare.

Gheorghe Ghimpu şi colegul său de asociaţie Ion Caftanat se deplasau în dimineaţa zilei de 27 octombrie 2000 spre comuna Târnova, jud. Edineţ, unde urmau să se întâlnească cu un grup de veterani de război ai Armatei Române. După 3 ore de drum, la ora 6.30 maşina în care se aflau a fost lovită de un camion.[16] Versiunea oficială a autorităţilor - "Dupa trei ore de drum, la 06.30, din cauze deocamdată necunoscute, Ghimpu a pierdut controlul autoturismului şi a lovit în plină viteză un copac." (Basa-Press, 14 noiembrie 2000).

În urma impactului Ion Caftanat a decedat pe loc, iar Gheorghe Ghimpu a fost transportat la spitalul din oraşul Donduseni, iar apoi la Spitalul de Urgenţă din Chişinău, unde a murit la 13 noiembrie 2000.

Presedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, fratele lui Gheorghe Ghimpu, a menţionat în cadrul unui simpozion în memoria lui Gheorghe Ghimpu desfăşurat la 27 iulie 2007 că, la vârsta la care a plecat din viaţă, badea Gicu era încă foarte puternic. "Dacă nu s–ar fi organizat acel accident, astăzi la sigur era printre noi. Totuşi, Gheorghe Ghimpu a lăsat în urma sa o comoara, şi anume dragostea faţă de tot ce e romanesc. Nu în zădar, când am ridicat piatra comemorativă la Coloniţa, am scris pe ea cuvintele lăsate de Gheorghe Ghimpu: "Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc". A fost greu până acum, dar sperăm că ne va fi mai uşor, deoarece sânge din sângele lui, pentru prima dată de la 40' încoace, de când am fost conduşi doar de cei cu şcoală sovietică, deţine o funcţie înaltă în acest stat. Primarul Dorin Chirtoacă, acceptând să lupte pentru cauza naţională, şi–a asumat o mare răspundere şi sunt convins că a conştientizat acest lucru". 

Citește mai departe...

Moldovenii și limba lor moldovenească

Nu este secret că, practic, toţi nemoldovenii de la noi participă foarte energic la dezbaterile privind denumirea şi substanţa limbii noastre, precum şi conştiinţa noastră etnică sau etno-culturală.

La prima vedere, acest fapt pare foarte ciudat. Ce interes am avea noi, moldovenii de la est de Prut, să intervenim în discuţiile de acest gen din cadrul comunităţii ruseşti, ucrainene, găgăuze sau bulgare (evreii, ca de obicei, fac caz aparte) din Moldova noastră? Este o problemă care ţine strict de competenţa morală şi de mentalitatea comunităţilor respective. Chiar m-aş simţi cu totul stingherit în situaţia ipotetică de a mă implica într-o asemenea dezbatere dintr-o altă comunitate etno-culturală.

Pe cînd în ceea ce priveşte băştinaşii Moldovei – moldovenii – mai că fiecare „minoritar” consideră de datoria lui nu numai să se bage în discuţie, dar şi, obligatoriu, să ne probozească de „lipsă de patriotism” în cazul în care constatăm evidenţa – românitatea limbii şi a conştiinţei noastre etnice (nu şi neapărat statale), - să ne „convingă” de „neromânitatea” culturii noastre, să peroreze îndelung în presa de limbă rusă şi „moldovenească” pe tema găunoasă a „neromânităţii” moldovenilor. În ultimul timp am fost martor chiar şi la discuţiile purtate de unii musulmani post-sovietici (azeri, ceceni şi tătari) privind „neromânismul” limbii şi al identităţii noastre.

În treacăt fie spus, minoritarii „noştri” au cîteva caracteristici comune care le lipsesc cu desăvîrşire băştinaşilor şi anume:

(1) ei (cu rare excepţii) nu cunosc limba noastră – cea a băştinaşilor încă majoritari - şi, chiar mai mult, refuză să o cunoască, iar dacă o cunosc, de cele mai dese ori, refuză să o vorbească, cel mai „decent” pretext fiind „sfiala” lor de a greşi pronunţia (de parcă moldovenii ar vorbi, în majoritatea lor, fără accent în limba rusă);

(2) în cea mai mare parte, ei nu-şi cunosc şi nu doresc să-şi cunoască limbile materne (excepţie făcînd noii imigranţi musulmani) – ucraineana, bulgara, găgăuza sau ebraica (resp. idiş);

(3) unica lor limbă de comunicare în cadrul comunităţilor (situaţia este cvazi identică chiar şi în cazul majorităţii găgăuzilor şi bulgarilor) lor este rusa, prin urmare, ei toţi pot fi uşor identificaţi drept „rusofoni” în sensul de „neromânofoni” sau „antiromânofoni”;

(4) la oraşe – toate oraşele, excepţie făcînd Unghenii, Orheiul, Teleneştii, Ştefan-Vodă, Hînceşti, poate, încă vreo două foarte periferice (din cele peste 40 de localităţi de tip orăşeneşti din Moldova de Est) – unităţile economice, în special cele comerciale, sînt deţinute de către persoane care refuză să vorbească cu noi limba noastră;

(5) rusofonii (în sensul de mai sus) ocupă poziţii de frunte în fiecare ramură fără excepţie a economiei naţionale moldoveneşti, la fel ca şi în lumea interlopă: practic toate grupările crimei organizate din Moldova sînt conduse de persoane care nu vor să ne vorbească limba, limba rusă fiind limba în care se pun la cale acţiunile lor; ştim cu toţii că economia de la noi este, practic, prelungirea lumii interlope, o lume rusofonă care controlează economia “naţională”; iată în ce anume se află explicaţia că practic toţi cei mînaţi peste hotare de neagra sărăcie sînt moldoveni, dar nu minoritari;

(6) rusofonii lipsesc practic din asemenea sfere de activitate ca arta, cultura, ştiinţa, clerul ortodox, administraţia publică, probabil, datorită salariilor şi veniturilor derizorii din aceste sfere;

(7) rusofonii, în special, în oraşe, lipsesc, practic, cu desăvîrşire din Biserica Ortodoxă a Moldovei (Patriarhia Moscovei), în schimb sînt prezenţi din abundenţă, pe poziţii majoritare, în secte, cercuri ezoterice, organizaţii ateiste;

(8) În ultimul timp, în special începînd cu 2002, ei domină categoric procesul politic decizional din Moldova.

Toate aceste caracteristici ne sînt străine nouă.

Oare de ce nemoldovenii din Moldova sînt atît de interesaţi ca noi să ne considerăm neromâni şi limba să ne fie neromânească ? Chiar dacă m-aş considera „moldovean neromân” (admit aceasta doar ca un procedeu de investigaţie logică), mi-ar da de bănuit faptul însuşi al acestui interes de-a dreptul morbid al majorităţii rusofonilor din ţara mea ca eu să mă consider categoric neromân.

Se ştie că orice comunitate care nu-şi cunoaşte trecutul, realizările înaintaşilor săi, eforturile părinţilor şi strămoşilor săi de a dăinui pe pămîntul concret, nu-şi poate cunoaşte rostul colectiv sau individual pe acest pămînt, este uşor manipulată, membrii ei sînt lesne împinşi la periferia ierarhiei sociale, comunitatea dispare în una-două generaţii, la început, ca factor cultural, apoi ca factor social, politic, demografic, altfel zis, dispare la nivel de colectivitate şi degradează social la nivel de individ.

Cultura moldovenilor ca rod al istoriei lor, trecutul lor politic, social, economic, limba lor, orice aspect al existenţei lor actuale nu poate fi „decupat” din istoria întregului spaţiu românesc, din istoria tuturor românilor ca un tot cultural. Oricît de mare meşter ai fi, nu poţi să decupezi o bucată de mînecă dintr-o ie fără ca această bucată să conţină firele de in şi fragmente de broderie proprii întregii ii.

Substanţa însăşi a bucăţii decupate trădează nu numai originea ei – locul din care ea a fost decupată, rolul pe care bucata dată îl joacă în mînecă, iar mîneca în ie, - dar şi identitatea de substanţă cu orice altă bucată, bucăţică din orice alt loc al iei, chiar dacă în alte locuri broderia poate fi mai densă sau mai rară. La fel, orice fel de adaosuri la bucata decupată vor vădi artificialitatea lor, incompatibilitatea lor cu materia bucăţii decupate. Adaosurile vor petici bucata, scoţînd la iveală ştirbirea ontologică a bucăţii respective, transformînd bucata într-o rufă peticită, de rîsul lumii, de care s-ar înscîrboşa şi triburile lipsite de istorie scrisă şi de limbi literare – „poporul moldovenesc neromân” sau „limba moldovenească neromână”.

Conştiinţa panromânească a moldovenilor din Republica Moldova nu reprezintă nicidecum un atentat la statalitatea lor distinctă de cea a românilor din România, cum pretind minoritarii şi mercenarii lor gen V. Stati şi compania – V. Dandara, S. Nazaria, P. Boicu, M. Veveriţă etc. Ţara Moldovei şi Ţara Românească au existat secole alături, fără să se contopească ca state, nu şi ca cultură. Astăzi, procesele de integrare pan-europeană nu contribuie la unificarea suveranităţii acestor două state – România şi Republica Moldova, – asigurîndu-le existenţa fiecăruia în parte, ca state. Integrarea europeană, ca un proces al globalizării, contribuie, în primul rînd, la mistuirea, pînă la dispariţie, a suveranităţii tuturor statelor europene. Ele sînt constrînse să-şi cedeze independenţa în folosul centrelor de dictatură globalitară ai căror confraţi de duh sînt tocmai minoritarii „noştri”.

Caracterul ontologic românesc, altfel zis, românitatea obiectivă a băştinaşilor Republicii Moldova, indiferent de percepţiile subiective la nivel de indivizi, este un lucru atît de evident, încît negarea ei vădeşte ori o patologie mintală gravă ori un interes extrem de important, greu sau imposibil de realizat pe alte căi decît prin lipsirea băştinaşilor ţării de cultura lor şi de memoria lor istorică la nivel de popor.

Sînt cu totul departe de a suspecta abateri oricît de mici de la normalitatea intelectuală la minoritarii „noştri”. Rămîne, deci, pregnanţa unui interes vital, dacă ei se încrîncenează nu numai să intervină brutal, aş spune, chiar mojiceşte, în problemele noastre de „ajustare” identitară, ci şi să se cramponeze cu atîta înverşunare de falsuri izbitoare cum ar fi „neromânitatea” limbii şi a culturii moldovenilor.

Care este acest interes ? De ce ei doresc cu atîta ardoare ca noi să nu ne cunoaştem trecutul, cultura, limba, părinţii şi strămoşii ? De ce ne doresc să fim lipsiţi de memorie istorică, de demnitate morală, culturală, de mîndrie pentru părinţii şi strămoşii noştri ? De ce ne vor extirpaţi din trupul culturii noastre, din spiritualitatea noastră, din noi înşine ? De ce vor să ne lipsească de însăşi fiinţa noastră ? De ce vor să ne reducă doar la dimensiunea noastră economică, la „forţă de muncă” ? Doar un individ lipsit de coordonata culturală, de cea spirituală, este redus la cea pur materială – maşină de muncit şi de cheltuit salarii pe întreţinerea şi desfătarea trupului.

În 1989 numai 43% dintre şefii de secţie de la uzine, ministere, comitete raionale de partid, soviete orăşeneşti şi raionale, pînă la miniştri şi la membru al Biroului Comitetului central al PCM, erau „de origine moldovenească” mulţi care, în ciuda acestei origini, nici nu cunoşteau limba “moldovenească”. Înlăturarea chingilor totalitarismului (care, în virtutea politicii naţional-leniniste, se aflau în mîna „minoritarilor”) a lăsat cîmp liber pentru concurenţa socială. În situaţia în care, în pofida asupririi etnice din perioada sovietică, ştiinţa fundamentală şi cea aplicativă, cultura şi arta, clerul ortodox, iar după alegerile din 1990, şi administraţia publică erau dominate de băştinaşi, concurenţa socială era, practic, cîştigată de ei. Firescul unei asemenea dominaţii a băştinaşilor în toate ţările istorice din lume, Rusia, Ucraina, nefăcînd excepţie, nu a putut fi acceptată de majoritatea minoritarilor noştri rusofoni.

Unica lor şansă de a-şi menţine supremaţia socială era să-i manipuleze pe băştinaşi, înstrăinîndu-i de statul lor – Moldova, manipulîndu-i la nivel de colectivitate, lipsindu-i de orice motivaţie creativă a activismului social (motivaţie care derivă doar din conştiinţa propriei valori a individului, fapt inseparabil de conştiinţa lui culturală şi istorică), reducîndu-i la statutul de pribegi prin străinii, de marginalizaţi în propria lor ţară, de salariaţi ai minoritarilor.

Acest scop nu putea fi obţinut decît prin promovarea unui „moldovenism” cît mai primitiv, cît mai „neromânesc”, chiar antiromânesc, căci numai prin înstrăinarea unui popor de el însuşi îl poţi domina oricît.

A fost recensămîntul. Oare moldovenii care s-au declarat moldoveni, deci neromâni, sînt conştienţi de faptul că prin aceasta ei şi-au sacrificat feciorii şi fiicele la muncă rău plătită, la dispreţ din partea nemoldovenilor, la robie socială şi culturală ? Că ei, prin nerecunoaşterea românităţii lor fireşti, din străvechime, vădite le răpesc copiilor lor viitorul, reducîndu-i la unelte economice în slujba minoritarilor ? Iar dacă, totuşi, moldovenii, în masa lor, se vor declara “moldoveni”, adică “neromâni”, acest fapt le va dezlega şi mai mult mîinile minoritarilor în înlăturarea noastră culturală şi socială tot mai intensă din Moldova. Tot mai mulţi moldoveni vor lua cale pribegiei prin străini, tot mai mulţi moldoveni vor fi împinşi în sărăcie.

Benedict Moldoveanu

Citește mai departe...