Nu este secret că, practic, toţi nemoldovenii de la noi participă foarte energic la dezbaterile privind denumirea şi substanţa limbii noastre, precum şi conştiinţa noastră etnică sau etno-culturală.
La prima vedere, acest fapt pare foarte ciudat. Ce interes am avea noi, moldovenii de la est de Prut, să intervenim în discuţiile de acest gen din cadrul comunităţii ruseşti, ucrainene, găgăuze sau bulgare (evreii, ca de obicei, fac caz aparte) din Moldova noastră? Este o problemă care ţine strict de competenţa morală şi de mentalitatea comunităţilor respective. Chiar m-aş simţi cu totul stingherit în situaţia ipotetică de a mă implica într-o asemenea dezbatere dintr-o altă comunitate etno-culturală.
Pe cînd în ceea ce priveşte băştinaşii Moldovei – moldovenii – mai că fiecare „minoritar” consideră de datoria lui nu numai să se bage în discuţie, dar şi, obligatoriu, să ne probozească de „lipsă de patriotism” în cazul în care constatăm evidenţa – românitatea limbii şi a conştiinţei noastre etnice (nu şi neapărat statale), - să ne „convingă” de „neromânitatea” culturii noastre, să peroreze îndelung în presa de limbă rusă şi „moldovenească” pe tema găunoasă a „neromânităţii” moldovenilor. În ultimul timp am fost martor chiar şi la discuţiile purtate de unii musulmani post-sovietici (azeri, ceceni şi tătari) privind „neromânismul” limbii şi al identităţii noastre.
În treacăt fie spus, minoritarii „noştri” au cîteva caracteristici comune care le lipsesc cu desăvîrşire băştinaşilor şi anume:
(1) ei (cu rare excepţii) nu cunosc limba noastră – cea a băştinaşilor încă majoritari - şi, chiar mai mult, refuză să o cunoască, iar dacă o cunosc, de cele mai dese ori, refuză să o vorbească, cel mai „decent” pretext fiind „sfiala” lor de a greşi pronunţia (de parcă moldovenii ar vorbi, în majoritatea lor, fără accent în limba rusă);
(2) în cea mai mare parte, ei nu-şi cunosc şi nu doresc să-şi cunoască limbile materne (excepţie făcînd noii imigranţi musulmani) – ucraineana, bulgara, găgăuza sau ebraica (resp. idiş);
(3) unica lor limbă de comunicare în cadrul comunităţilor (situaţia este cvazi identică chiar şi în cazul majorităţii găgăuzilor şi bulgarilor) lor este rusa, prin urmare, ei toţi pot fi uşor identificaţi drept „rusofoni” în sensul de „neromânofoni” sau „antiromânofoni”;
(4) la oraşe – toate oraşele, excepţie făcînd Unghenii, Orheiul, Teleneştii, Ştefan-Vodă, Hînceşti, poate, încă vreo două foarte periferice (din cele peste 40 de localităţi de tip orăşeneşti din Moldova de Est) – unităţile economice, în special cele comerciale, sînt deţinute de către persoane care refuză să vorbească cu noi limba noastră;
(5) rusofonii (în sensul de mai sus) ocupă poziţii de frunte în fiecare ramură fără excepţie a economiei naţionale moldoveneşti, la fel ca şi în lumea interlopă: practic toate grupările crimei organizate din Moldova sînt conduse de persoane care nu vor să ne vorbească limba, limba rusă fiind limba în care se pun la cale acţiunile lor; ştim cu toţii că economia de la noi este, practic, prelungirea lumii interlope, o lume rusofonă care controlează economia “naţională”; iată în ce anume se află explicaţia că practic toţi cei mînaţi peste hotare de neagra sărăcie sînt moldoveni, dar nu minoritari;
(6) rusofonii lipsesc practic din asemenea sfere de activitate ca arta, cultura, ştiinţa, clerul ortodox, administraţia publică, probabil, datorită salariilor şi veniturilor derizorii din aceste sfere;
(7) rusofonii, în special, în oraşe, lipsesc, practic, cu desăvîrşire din Biserica Ortodoxă a Moldovei (Patriarhia Moscovei), în schimb sînt prezenţi din abundenţă, pe poziţii majoritare, în secte, cercuri ezoterice, organizaţii ateiste;
(8) În ultimul timp, în special începînd cu 2002, ei domină categoric procesul politic decizional din Moldova.
Toate aceste caracteristici ne sînt străine nouă.
Oare de ce nemoldovenii din Moldova sînt atît de interesaţi ca noi să ne considerăm neromâni şi limba să ne fie neromânească ? Chiar dacă m-aş considera „moldovean neromân” (admit aceasta doar ca un procedeu de investigaţie logică), mi-ar da de bănuit faptul însuşi al acestui interes de-a dreptul morbid al majorităţii rusofonilor din ţara mea ca eu să mă consider categoric neromân.
Se ştie că orice comunitate care nu-şi cunoaşte trecutul, realizările înaintaşilor săi, eforturile părinţilor şi strămoşilor săi de a dăinui pe pămîntul concret, nu-şi poate cunoaşte rostul colectiv sau individual pe acest pămînt, este uşor manipulată, membrii ei sînt lesne împinşi la periferia ierarhiei sociale, comunitatea dispare în una-două generaţii, la început, ca factor cultural, apoi ca factor social, politic, demografic, altfel zis, dispare la nivel de colectivitate şi degradează social la nivel de individ.
Cultura moldovenilor ca rod al istoriei lor, trecutul lor politic, social, economic, limba lor, orice aspect al existenţei lor actuale nu poate fi „decupat” din istoria întregului spaţiu românesc, din istoria tuturor românilor ca un tot cultural. Oricît de mare meşter ai fi, nu poţi să decupezi o bucată de mînecă dintr-o ie fără ca această bucată să conţină firele de in şi fragmente de broderie proprii întregii ii.
Substanţa însăşi a bucăţii decupate trădează nu numai originea ei – locul din care ea a fost decupată, rolul pe care bucata dată îl joacă în mînecă, iar mîneca în ie, - dar şi identitatea de substanţă cu orice altă bucată, bucăţică din orice alt loc al iei, chiar dacă în alte locuri broderia poate fi mai densă sau mai rară. La fel, orice fel de adaosuri la bucata decupată vor vădi artificialitatea lor, incompatibilitatea lor cu materia bucăţii decupate. Adaosurile vor petici bucata, scoţînd la iveală ştirbirea ontologică a bucăţii respective, transformînd bucata într-o rufă peticită, de rîsul lumii, de care s-ar înscîrboşa şi triburile lipsite de istorie scrisă şi de limbi literare – „poporul moldovenesc neromân” sau „limba moldovenească neromână”.
Conştiinţa panromânească a moldovenilor din Republica Moldova nu reprezintă nicidecum un atentat la statalitatea lor distinctă de cea a românilor din România, cum pretind minoritarii şi mercenarii lor gen V. Stati şi compania – V. Dandara, S. Nazaria, P. Boicu, M. Veveriţă etc. Ţara Moldovei şi Ţara Românească au existat secole alături, fără să se contopească ca state, nu şi ca cultură. Astăzi, procesele de integrare pan-europeană nu contribuie la unificarea suveranităţii acestor două state – România şi Republica Moldova, – asigurîndu-le existenţa fiecăruia în parte, ca state. Integrarea europeană, ca un proces al globalizării, contribuie, în primul rînd, la mistuirea, pînă la dispariţie, a suveranităţii tuturor statelor europene. Ele sînt constrînse să-şi cedeze independenţa în folosul centrelor de dictatură globalitară ai căror confraţi de duh sînt tocmai minoritarii „noştri”.
Caracterul ontologic românesc, altfel zis, românitatea obiectivă a băştinaşilor Republicii Moldova, indiferent de percepţiile subiective la nivel de indivizi, este un lucru atît de evident, încît negarea ei vădeşte ori o patologie mintală gravă ori un interes extrem de important, greu sau imposibil de realizat pe alte căi decît prin lipsirea băştinaşilor ţării de cultura lor şi de memoria lor istorică la nivel de popor.
Sînt cu totul departe de a suspecta abateri oricît de mici de la normalitatea intelectuală la minoritarii „noştri”. Rămîne, deci, pregnanţa unui interes vital, dacă ei se încrîncenează nu numai să intervină brutal, aş spune, chiar mojiceşte, în problemele noastre de „ajustare” identitară, ci şi să se cramponeze cu atîta înverşunare de falsuri izbitoare cum ar fi „neromânitatea” limbii şi a culturii moldovenilor.
Care este acest interes ? De ce ei doresc cu atîta ardoare ca noi să nu ne cunoaştem trecutul, cultura, limba, părinţii şi strămoşii ? De ce ne doresc să fim lipsiţi de memorie istorică, de demnitate morală, culturală, de mîndrie pentru părinţii şi strămoşii noştri ? De ce ne vor extirpaţi din trupul culturii noastre, din spiritualitatea noastră, din noi înşine ? De ce vor să ne lipsească de însăşi fiinţa noastră ? De ce vor să ne reducă doar la dimensiunea noastră economică, la „forţă de muncă” ? Doar un individ lipsit de coordonata culturală, de cea spirituală, este redus la cea pur materială – maşină de muncit şi de cheltuit salarii pe întreţinerea şi desfătarea trupului.
În 1989 numai 43% dintre şefii de secţie de la uzine, ministere, comitete raionale de partid, soviete orăşeneşti şi raionale, pînă la miniştri şi la membru al Biroului Comitetului central al PCM, erau „de origine moldovenească” mulţi care, în ciuda acestei origini, nici nu cunoşteau limba “moldovenească”. Înlăturarea chingilor totalitarismului (care, în virtutea politicii naţional-leniniste, se aflau în mîna „minoritarilor”) a lăsat cîmp liber pentru concurenţa socială. În situaţia în care, în pofida asupririi etnice din perioada sovietică, ştiinţa fundamentală şi cea aplicativă, cultura şi arta, clerul ortodox, iar după alegerile din 1990, şi administraţia publică erau dominate de băştinaşi, concurenţa socială era, practic, cîştigată de ei. Firescul unei asemenea dominaţii a băştinaşilor în toate ţările istorice din lume, Rusia, Ucraina, nefăcînd excepţie, nu a putut fi acceptată de majoritatea minoritarilor noştri rusofoni.
Unica lor şansă de a-şi menţine supremaţia socială era să-i manipuleze pe băştinaşi, înstrăinîndu-i de statul lor – Moldova, manipulîndu-i la nivel de colectivitate, lipsindu-i de orice motivaţie creativă a activismului social (motivaţie care derivă doar din conştiinţa propriei valori a individului, fapt inseparabil de conştiinţa lui culturală şi istorică), reducîndu-i la statutul de pribegi prin străinii, de marginalizaţi în propria lor ţară, de salariaţi ai minoritarilor.
Acest scop nu putea fi obţinut decît prin promovarea unui „moldovenism” cît mai primitiv, cît mai „neromânesc”, chiar antiromânesc, căci numai prin înstrăinarea unui popor de el însuşi îl poţi domina oricît.
A fost recensămîntul. Oare moldovenii care s-au declarat moldoveni, deci neromâni, sînt conştienţi de faptul că prin aceasta ei şi-au sacrificat feciorii şi fiicele la muncă rău plătită, la dispreţ din partea nemoldovenilor, la robie socială şi culturală ? Că ei, prin nerecunoaşterea românităţii lor fireşti, din străvechime, vădite le răpesc copiilor lor viitorul, reducîndu-i la unelte economice în slujba minoritarilor ? Iar dacă, totuşi, moldovenii, în masa lor, se vor declara “moldoveni”, adică “neromâni”, acest fapt le va dezlega şi mai mult mîinile minoritarilor în înlăturarea noastră culturală şi socială tot mai intensă din Moldova. Tot mai mulţi moldoveni vor lua cale pribegiei prin străini, tot mai mulţi moldoveni vor fi împinşi în sărăcie.
Benedict Moldoveanu
În Rada Ucrainei a fost înaintat un proiect de lege privind limbile regionale şi cele ale minorităţilor. Proiectul este elaborat de către reprezentanţii comunităţii ruse, împreună cu cei ai comunităţii româneşti, maghiare şi evreieşti.