Traian Băsescu, între Smirnov și Tokeș

Preşedintele României a refuzat să meargă la reuniunea liderilor din Europa Centrală, eveniment ce a avut loc la Varşovia, în perioada 27-28 mai. Întâmplător sau nu, pe-acolo a trecut şi Barack Obama, după reuniunea G8.

Refuzul lui Traian Băsescu se explică numai prin gafa monumentală a Poloniei: la reuniune fusese invitată şi doamna Atifete Jahjaga, noua preşedintă a provinciei Kosovo. Chiar dacă Bucureştiul şi Belgradul au refuzat să recunoască existenţa acestei republici autoproclamate.

Gestul preşedintelui român este corect, chiar cu riscul că se supără planetarul Obama. Nu ne putem juca de-a democraţia pe arena internaţională.

Altfel, ne trezim că orice cătun are dreptul să-şi declare independenţa faţă de un stat naţional. Sigur că un asemenea criteriu „democratic” este instrumentat excelent timp de un secol, de către Imperiul Rus.

Aşa a fost posibilă apariţia puzderiei de „republici”, care mai de care mai suverane şi mai independente, dar numai în raport cu lumea normală: republicile „moldoveneşti”, inclusiv Republica Molotov, Găgăuzia, Transnistria, Abhazia etc. Cum vrea o etnie să se desprindă de imperiu, Kremlinul trimite tunurile, cum s-a întâmplat de-atâtea ori în Cecenia.

Nu discut aici despre drepturile albanezilor din Kosovo, care formează majoritatea absolută acolo. Chiar dacă mulţi se vor supăra, ei erau indigenii regiunii cu mii de ani înaintea venirii sârbilor în Peninsula Balcanică, dar, desigur, asta e o altă discuţie…

Revenim însă la gestul pe care Traian Băsescu l-a justificat printr-un ricoşeu excelent:

“Lucrurile sunt simple. Polonia a recunoscut Kosovo. România nu a recunoscut Kosovo. Polonia, ca ţară organizatoare şi care a recunoscut Kosovo, poate să invite alt stat pe care l-a recunoscut, chiar dacă acest stat nu este recunoscut de ONU. ONU are circa 190 de state şi doar 65 de state din lume au recunoscut Kosovo. Încă nu este un stat ONU. Dar cei care l-au recunoscut îşi pot lua libertatea să invite. România nu poate sta la aceeaşi masă cu un stat nerecunoscut de ea însăşi. Când Kosovo va fi recunoscut de ONU, vom vedea, dar nu vom fi printre cei care vor vota recunoaşterea”, a precizat preşedintele.

Bucureştiul a dovedit că nu se joacă totuşi cu impunerea unor precedente minore drept temeiuri juridice în dreptul internaţional. Sigur că anumite puteri au interesul să experimenteze un asemenea principiu pe seama statelor naţionale mai mici.

“Noi nu ne-am trezit acum că nu venim la masă cu Kosovo. Toţi aliaţii noştri ştiu din 2005 că noi am dus o adevărată campanie de explicare a faptului că nu recunoaştem Kosovo, ştiu din 2005 acest lucru. Ne vom menţine poziţia şi nu văd de ce ar trebui să ne-o schimbăm pentru că un stat sau altul doreşte acest lucru”, a adăugat Traian Băsescu.

Văzând că preşedintele român refuză participarea, polonezii au mers şi mai departe cu gafele (a se înţelege “insultele”): să vină Traian Băsescu la Varşovia şi organizatorii nu vor mai pune drapelul României în faţa delegaţiei lui, deci ţara nu ar fi implicată în acel moment penibil!

Ei bine, eu nu am mai auzit de o situaţie similară pe plan mondial în practica diplomatică.

Şi atunci Traian Băsescu a găsit replica potrivită – nici nu putea să rateze o asemenea inepţie ce trebuia taxată:

“Păi la masa aia rotundă ţara nu e reprezentată de steag, ci de preşedinte. Din acest motiv, România nu poate să meargă şi acest artificiu nu ni se pare un artificiu pe care România să-l poată accepta. Creând acest precedent, mâine s-ar putea să ne trezim că o ţară organizatoare ne invită să venim şi în stânga mea e Smirnov, preşedintele autointitulat al Transnistriei. România nu ar fi consecventă, nu ar fi serioasă, nu ar fi credibilă”.

Recunoaşterea Kosovo este un precedent american pe continent şi mulţi parteneri din Uniunea Europeană au tăcut, ba chiar s-au grăbit să-l aprobe.

Spania, România, Slovacia nu au admis un asemenea joc periculos.

Orice român normal pricepe ce înseamnă să încurajezi precedentele anticonstituţionale. Dovada cea mai bună este declaraţia recentă a lui Laszlo Tokes care a deschis reprezentanţa “Ţinutului Secuiesc” la Bruxelles.

Individul este vicepreşedintele Parlamentului European, iar mişcarea s-a făcut în perioada în care Ungaria deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene. Aşa că Traian Băsescu îl are în stânga pe Igor Smirnov, iar în dreapta pe Laszlo Tokes…

Motivarea este oferită imediat de Borbely Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita: “Vizăm direcţiile şi instituţiile europene răspândite peste tot în Bruxelles, care accesează bani europeni. Aşa cum se folosesc denumirile de Ţara Bârsei,Ţara Moţilor, Bucovina, se poate folosi şi denumirea de Ţinutul Secuiesc. Am găsit un spaţiu gratuit unde va fi amplasat biroul: Casa Regiunilor Ungare de la Bruxelles”.

Apar destule voci care ne îndeamnă să suportăm în linişte asemenea provocări ostentaive, să nu vedem că ungurii şi ruşii îşi dau din nou mâna pentru dezmembrarea spaţiului românesc. (De altfel, Budapesta şi-a urmărit acelaşi obiectiv strategic, indiferent cine erau stăpânii vremelnici prin Europa).

Iată ce reflecţii ne oferă Adrian Năstase, într-un interviu pentru “Telegraful” de la Constanţa:

“A irita în permanenţă Rusia este o dovadă de prostie şi, în orice caz, nu dovadă de inteligenţă strategică, pentru o ţară care ar fi putut să-şi găsească în proximitate şi surse pentru o energie mai ieftină şi o piaţă de desfacere mai largă pentru multe dintre produsele sale. Rusia este în vecinătatea României şi lucrul acesta nu-l vom putea schimba, indiferent cât de tare se va enerva în continuare Traian Băsescu. Nu ştiu cât foloseşte scutul. Ameninţările de securitate au forme noi acum. Dacă ruşii vor să trimită rachete spre americani, nu se vor lovi foarte tare de scutul din România, iar dacă vor să creeze o problemă pentru România, n-o vor crea prin rachete intercontinentale.”

Mai bine să tăcem, să mergem pe burtă! Indiferent de unde ar veni ameninţările.

În 1991, Mircea Druc, pe-atunci premier la Chişinău, i-a rugat pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase să nu semneze tratatul cu Uniunea Sovietică. “Dar Uniunea Sovietică este o realitate, domnule Druc, de care trebuie să ţinem seama”, a replicat Adrian Năstase, ministru de Externe pe-atunci.

Se pare că politica de interes naţional este tot o chestiune de consecvenţă…

Viorel Patrichi

ARENA