Extras din textul publicat in revista «Viata Basarabiei», septembrie 1932:
«(…) Desi tatal meu era rus (de origine poloneza), si in primii ani ai casatoriei sale nu stia romaneste (invatase treptat aceasta limba mai pe urma) totusi in casa la noi se vorbea moldoveneste, mai ales ca toti servitorii erau sau moldoveni sau tigani romanizati din fosti serbi. Chiar si dadaca mea Marita, era o moldoveanca, asa incat limba primilor trei ani ai copilariei mele a fost moldoveneasca si de abia in cursul anului al patrulea am inceput a vorbi ruseste.
Imi aduc aminte de un incident. Intr'o zi tatal meu m'a prins in flagrant delict langa usa unei camere in care intrarea imi era strict interzisa si m'a tras de urechi strigand: «Eu tibe spunil ștob tu ne dutil» (ti-am spus sa nu te duci). Eu la mama: «Mamucuta, de ce oare tata zice 'spunil' si 'dutil'?» Iar mama: «Las, baiete, asa e naravul lui; cand vei fi mai mare, atunci vei intelege». Si cand am crescut, am inteles…
Am inteles pe urma si psihologia mamei si cea a tatalui, precum si conflictele ce isbucneau intre dansii pe terenul sentimentelor nationale.
(…) m-am trezit intr'o buna zi student la facultatea de drept din Petrograd (pe atunci: Petersburg).
Din timpul anilor studentesti subliniez doua momente.
Primul moment: razboiul zis «desrobitor» din anul 1877. Mi-a ramas in memorie faptul urmator: venisem la Bratuseni in Iulie 1877, sa petrec vacanta si cu proectul tainic de a ma angaja ca sa lupt si eu pentru desrobirea Romaniei si aceea a fratilor slavi. Si cine stie, poate as fi reusit sa conving pe parintii mei, daca nu s'ar fi amestecat destinul in persoana unui unchi al meu Nicolae Talpa, capitan in armata rusa, care grav ranit a fost evacuat depe front si se afla in perioada convalescenta la Bratuseni.
Cate lucruri interesante ne-a povestit unchiul! Il ascultam cu gura deschisa. Iar cand intr'o zi i-am destainuit secretul meu, a sarit depe fotoliu in care era asezat si a inceput «opera de desmeticire»:
«Cum poti tu – (striga dansul) – cu judecata ta sanatoasa, sa planuesti o asemenea nerozie? Ai inebunit baiete! Uite-te la mine: am ramas schilod… si pentru ce? Pentru cine?...
- Cum pentru cine? Ripostam eu. Pentru fratii nostri romani!
«Ian lasa, baiete, aceste scornituri! Caci n'au inceput rusii razboiul pentru fratii nostri romani, ci pentru «fratii» lor slavi, precum si pentru cucerirea Bosforului, iar acesti frati – (bratușchi) – mai ales bulgarii, nu merita sa varsam sangele nostru pentru dansii… vei vedea pe urma ca eu am avut dreptate. (…)» (…)
Faptele de mai tarziu au aratat ca unchiul a avut dreptate.
(…) Alt moment istoric a fost asasinatul tarului Alexandru al doilea in ziua intai Martie 1881. Am fost taman in acea zi invitat la masa de catre prietenii mei basarabeni si trebuia sa trec prin fata palatului.
In apropierea pietii am auzit un mare sgomot; toti trecatorii se grabeau intr'acolo, iar cei putini ce veneau de acolo tipau: «Tarul nostru a fost ucis, Dumnezeu sa-l ierte»… Cand am ajuns in piata, era o multime de lume asa incat nu era chip de trecut. Am stat pe loc si am observat multimea. La un moment dat a inceput o mare miscare, toti s'au dat in laturi, imbrancindu-se unul pe altul, si deodata a aparut o sanie escortata de cazaci, in care era mostenitorul tronului Alexandru al treilea cu sotia Dagar… Deodata multimea s'a descoperit, strigand: «Ura! Traiasca Tarul! Traiasca Tarita!». Vorba franceza: «Le roi est mort, vive le Roi». N'am vazut nici un semn de doliu, n'am auzit nici o bocitura, nici un suspin de suferinta… desi defunctul purta titlul de desrobitor. (…)»
(Autor: Pavel Cuzminschi)
«(…) Desi tatal meu era rus (de origine poloneza), si in primii ani ai casatoriei sale nu stia romaneste (invatase treptat aceasta limba mai pe urma) totusi in casa la noi se vorbea moldoveneste, mai ales ca toti servitorii erau sau moldoveni sau tigani romanizati din fosti serbi. Chiar si dadaca mea Marita, era o moldoveanca, asa incat limba primilor trei ani ai copilariei mele a fost moldoveneasca si de abia in cursul anului al patrulea am inceput a vorbi ruseste.
Imi aduc aminte de un incident. Intr'o zi tatal meu m'a prins in flagrant delict langa usa unei camere in care intrarea imi era strict interzisa si m'a tras de urechi strigand: «Eu tibe spunil ștob tu ne dutil» (ti-am spus sa nu te duci). Eu la mama: «Mamucuta, de ce oare tata zice 'spunil' si 'dutil'?» Iar mama: «Las, baiete, asa e naravul lui; cand vei fi mai mare, atunci vei intelege». Si cand am crescut, am inteles…
Am inteles pe urma si psihologia mamei si cea a tatalui, precum si conflictele ce isbucneau intre dansii pe terenul sentimentelor nationale.
(…) m-am trezit intr'o buna zi student la facultatea de drept din Petrograd (pe atunci: Petersburg).
Din timpul anilor studentesti subliniez doua momente.
Primul moment: razboiul zis «desrobitor» din anul 1877. Mi-a ramas in memorie faptul urmator: venisem la Bratuseni in Iulie 1877, sa petrec vacanta si cu proectul tainic de a ma angaja ca sa lupt si eu pentru desrobirea Romaniei si aceea a fratilor slavi. Si cine stie, poate as fi reusit sa conving pe parintii mei, daca nu s'ar fi amestecat destinul in persoana unui unchi al meu Nicolae Talpa, capitan in armata rusa, care grav ranit a fost evacuat depe front si se afla in perioada convalescenta la Bratuseni.
Cate lucruri interesante ne-a povestit unchiul! Il ascultam cu gura deschisa. Iar cand intr'o zi i-am destainuit secretul meu, a sarit depe fotoliu in care era asezat si a inceput «opera de desmeticire»:
«Cum poti tu – (striga dansul) – cu judecata ta sanatoasa, sa planuesti o asemenea nerozie? Ai inebunit baiete! Uite-te la mine: am ramas schilod… si pentru ce? Pentru cine?...
- Cum pentru cine? Ripostam eu. Pentru fratii nostri romani!
«Ian lasa, baiete, aceste scornituri! Caci n'au inceput rusii razboiul pentru fratii nostri romani, ci pentru «fratii» lor slavi, precum si pentru cucerirea Bosforului, iar acesti frati – (bratușchi) – mai ales bulgarii, nu merita sa varsam sangele nostru pentru dansii… vei vedea pe urma ca eu am avut dreptate. (…)» (…)
Faptele de mai tarziu au aratat ca unchiul a avut dreptate.
(…) Alt moment istoric a fost asasinatul tarului Alexandru al doilea in ziua intai Martie 1881. Am fost taman in acea zi invitat la masa de catre prietenii mei basarabeni si trebuia sa trec prin fata palatului.
In apropierea pietii am auzit un mare sgomot; toti trecatorii se grabeau intr'acolo, iar cei putini ce veneau de acolo tipau: «Tarul nostru a fost ucis, Dumnezeu sa-l ierte»… Cand am ajuns in piata, era o multime de lume asa incat nu era chip de trecut. Am stat pe loc si am observat multimea. La un moment dat a inceput o mare miscare, toti s'au dat in laturi, imbrancindu-se unul pe altul, si deodata a aparut o sanie escortata de cazaci, in care era mostenitorul tronului Alexandru al treilea cu sotia Dagar… Deodata multimea s'a descoperit, strigand: «Ura! Traiasca Tarul! Traiasca Tarita!». Vorba franceza: «Le roi est mort, vive le Roi». N'am vazut nici un semn de doliu, n'am auzit nici o bocitura, nici un suspin de suferinta… desi defunctul purta titlul de desrobitor. (…)»
(Autor: Pavel Cuzminschi)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: