Perpetua ipocrizie a Rusiei

Recent, un post de televiziune rusesc difuza un documentar despre drama slavofonilor ortodocşi din cadrul Imperiului Austro-Ungar. Insist anume pe „slavofoni” din considerentul lipsei unei păreri univoce asupra identităţii populaţiei denumite în diverse surse „ruteni”, „rusini”, „ucraineni”, „ruşi” etc. şi ortodocşi pentru a-i delimita de slavii de vest din Imperiul Habsburgic, tradiţional catolici sau protestanţi, deşi din populaţia în cauză, ortodoxă prin convenţie, făceau parte şi membri ai altor confesiuni.

Dincolo de tragedia oamenilor nevinovaţi, indiferent de etnia lor, prinşi în confruntările politice ale diferitor state, filmul conţine următoarele idei notabile din perspectiva atitudinii Rusiei faţă de diferenţierea români/moldoveni:

• Ucrainenii, implicit şi limba ucraineană sunt, din punct de vedere etnic şi lingvistic, un produs al politicii austriece, dar şi a polonezilor (cum puteau polonezii să contribuie la crearea ucrainenilor din moment ce erau şi ei un popor în întregime supus, în cadrul Imperiului Austriac/Austro-Ungar, şi, cea mai mare parte a lor, în cadrul Imperiului Rus?!), ce a vizat crearea unei naţiuni noi, distincte de cea rusă, cu scopul de a submina orice tentativă de unificare cu statul rus a populaţiei slave de răsărit din regiunile nord-estice ale Imperiului Habsburgilor;
• Provinciile Galiţia (numită în film „Rusia galiţiană”), Transcarpatia (numită în film „Rusia ugrică”), dar şi Bucovina sunt pământuri ruseşti („iskonno russkie zemli”);
• Autorităţile imperiale austro-ungare au obligat respectiva populaţie să adere la biserici aflate sub controlul lor, îndeosebi la cea greco-catolică;
• Crimele contra populaţiei date, prin deportările şi încarcerările în lagăre, organizate de guvernul de la Viena, dar şi de autorităţile locale, în timpul primului război mondial, în general în toată perioada controlului austro-ungar al teritoriului respectiv, sunt crime împotriva umanităţii;
• Poporul rus, naţiunea rusă este un întreg compus din velicoruşi (ruşii propriu-zişi), maloruşi (ucraineni) şi belaruşi.

Am zis mai sus că ideile date sunt notabile din perspectiva poziţiei ruseşti în „problema” indentitară a majorităţii românofone din interfluviul pruto-nistrean, dar şi de peste Nistru.

Căci anume aici se manifestă toată ipocrizia statului rus de astăzi, dar şi din trecutu-i ţarist şi bolşevic-comunist.

Or, toate tezele de mai sunt pot fi aplicate şi în cazul poziţiei distrugătoare a Rusiei faţă de moldovenii răsăriteni, dintr-o perspectivă general românească:

• Moldovenii, implicit şi limba moldovenească sunt, din punct de vedere etnic şi lingvistic, un produs al politicii ruseşti, care a vizat crearea unei naţiuni noi, distincte de cea română, cu scopul de a submina orice tentativă de unificare cu statul român a populaţiei româneşti din Basarabia ocupată;
• Provinciile Basarabia şi Bucovina sunt pământuri româneşti;
• Autorităţile imperiale ruseşti, ulterior şi cele sovietice au obligat populaţia băştinaşă, parte a Mitropoliei moldoveneşti din Iaşi, să adere la biserica Moscovei;
• Crimele contra moldovenilor, prin deportările şi încarcerările în lagăre, organizate de guvernul de la Moscova, în timpul celui de-al doilea război mondial, în general în toată perioada controlului rusesc al teritoriului respectiv, sunt crime împotriva umanităţii;
• Poporul român, naţiunea română este un întreg din care fac parte şi moldovenii din Moldova şi Ucraina de azi. (Deşi e exagerată comparaţia. E o comuniune mult mai mare între toţi românii decât între cele trei principale popoare est-slave.)

Rusia s-a erijat mereu în victimă atunci când a fost nedreptăţită de alte state, dar niciodată nu şi-a recunoscut şi calitatea de agresor, atunci când singură i-a nedreptăţit pe alţii.

sursa: natiadinurma.wordpress.com