Stema Țării Moldovei

Capul cel de bour, de fiară vestită, Sămnează putere ţări nesmintită.
Pre câtu-i de mare fiara şi buiacă, Coarnele-n păşune la pământ îş pleacă.
De pre chip să vede buorul ce-i place, C-ar vrea-n toată vremea să stea ţara-n pace.
(Dosoftei, Stihuri la luminatul herb al Ţării Moldovei)

Apariţia primelor steme româneşti este plasată, potrivit actualului stadiu al cercetărilor heraldice de la noi, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Exceptând vechea stemă a Transilvaniei, care, iniţial, a fost de concesiune, deoarece provincia însăşi se afla pe-atunci sub suzeranitatea dinastiei angevine, celelalte steme româneşti voievodale şi statale, au fost din capul locului de asumpţiune, menţinându-se ca atare pe întreg parcursul istoriei noastre medii şi moderne. Cele mai vechi mărturii ale acestora aparţin heraldicii sigilare, apoi, în ordine cronologică, emisiunilor monetare, vestigiilor epigrafice, operelor manuscrise şi, în sfârşit, tipăriturilor.

În Moldova cele mai vechi reprezentări ale stemei statale sunt furnizate de o emisiune monetară din vremea lui Petru I, datată imediat după 1377, dar cele mai concludente dintre ele emană tot de la heraldica sigilară şi sunt doar cu câţiva ani mai târzii.

Este vorba de o stemă imprimată în pecetea unui document extern ieşit din cancelaria aceluiaşi voievod la 1387 şi de alta pe care ne-a păstrat-o intactă pecetea unui hrisov intern de la Roman I, cu data de 30 martie 1392. În ambele reprezentări, stema statală a Moldovei se compune dintr-un scut, pe suprafaţa căruia este modelat recontre un cap de bour, cu stea între coarnele scurte şi recurbate, flancat la nivelul fălcilor de lună, în stingă, şi de soare, în chip de roză, la dreapta.

Acesta este cel mai vechi tip de herb moldav, perpetuat, cu diverse variaţii stilistice şi compoziţionale, până în epoca modernă, considerat de unii cercetători varianta restrânsă a stemei statale moldoveneşti, iar de către alţii adevărata stemă statală a Moldovei, în comparaţie, se înţelege, cu varianta dezvoltată sau compusă, despre care cei din urmă afirmă, dar fără să demonstreze convingător, că nu ar fi statală, ci numai dinastică sau domnească. Fără să intrăm în amănuntele acestei discuţii, se impune totuşi să precizăm că varianta dezvoltată nu a coexistat dintotdeauna cu cea restrânsă, ceea ce, potrivit opiniei citate, ar putea conduce la concluzia eronată că până la apariţia ei dinastia Muşatinilor a fost lipsită de blazon.

Ulterioară, aşadar, variantei restrânse, stema dezvoltată a Moldovei apare abia în epoca lui Ştefan cel Mare, fiind atestată, mai întâi monument epigraflc, pe o pisanie încastrată la 1476 în zidul Cetăţii Albe. De aici înainte ea se va regăsi frecvent în primul rând în vestigii epigrafice şi ceramice, mai rar în gravuri metalice şi în manuscrise, niciodată în vreo emisiune monetară şi numai într-un singur caz în heraldica sigilară, pe o bulă de aur din 1575, de la Petru Şchiopul.

În toate aceste categorii de mărturii, cu inerente variaţii stilistice şi compoziţionale de la una la alta, stema dezvoltată a Moldovei se alcătuieşte dintr-un scut, despicat sau jasciat, timbrat de un coif în poziţii variabile, deasupra căruia se arcuieşte - în chip de cimier - grumazul conturnat al bourului, cu capul reprezentat frontal sau din profil trei sferturi şi cu o stea între coarnele recurbate, al cărei număr de colţuri nu este întotdeauna acelaşi. Variabile sunt de asemenea poziţiile soarelui şi lunii, după cum nici mobilele scutului nu sunt întotdeauna aceleaşi. Cel mai frecvent, în câmpul acestuia apar cruci duble, roze şi crini, ale căror provenienţe şi semnificaţii sunt prea puţin cunoscute acum. Inconstantă este şi prezenţa lambrechinurilor, dar atunci când apar ele se desfac dinspre grumazul bourului şi coboară asupra coifului cu vădite efecte decorative.

O piesă importantă vine din blazonul basarabilor – este globul la mijlocul scutului heraldic. Detaliu foarte important care va contribui la argumentarea rădăcinilor dinastice ale mușatinilor. El apare și pe monedele lui Petru I Mușat. Uneori acest glob e plasat deasupra scutului, pe capul sau urechile bourului. Nu se poate admite că acest glob e un soare sau o umbră a lui, fiindcă soarele din stemă lui Ștefan cel Mare ne arată că el se referea șa bogdanești și la angevini. Globul poate reprezenta o monedă (nu este prezent tot timpul și nu se insistă asupra lui). Moneda simboliza suveranitatea seniorului și dreptul lui de a bate moneda pe teritoriul său.

Discuţii ample s-au purtat şi se mai poartă încă în legătură cu obîrşia stemei statale a Țării Moldovei, ajungându-se la concluzia că elementele definitorii ale acesteia - capul de bour anturat de aştrii zilei şi ai nopţii - au rădăcini adânci în istoria poporului român, care pot fi urmărite, pe căile sugestive ale unor vechi legende şi vestigii arheologice, până în miturile strămoşilor noştri geto-daci. Cu imaginea unui cap de bour erau decorate la daci diverse obiecte de podoabă, pe câtă vreme la romani imaginea unui cap de taur constituia emblema Legiunii a VII-a Claudia.

Câteva exemplare, deosebit de izbutite, ale stemei Moldovei, în variantă dezvoltată, se păstrează la Mănăstirea Putna. Dintre acestea, stema de pe lespedea funerară a lui Bogdan şi Petru aparţine sigur epocii lui Ştefan cel Mare; stema din pisania de pe faţada estică a turnului de intrare în mănăstire este atribuită aceluiaşi voievod, dar cu unele rezerve neelucidate încă; un al treilea exemplar, încastrat acum în faţada estică a paraclisului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, provine de la Alexandru Lăpuşneanu, iar ultimul dintre ele, care nu este, de fapt, o variantă dezvoltată, ci o stemă reunită a Moldovei şi Ţării Româneşti, datează din 1757, de la Constantin Racoviţă şi se află pe faţada interioară a turnului de intrare. Aparţinând unor epoci atât de diferite, toate la un loc marchează, prin structura lor compoziţională, atât elementele constante şi definitorii, de mare persistenţă, ale stemei Moldovei, cât şi unele elemente schimbătoare ale acesteia.


Sursa:
www.putna.ro
Anuarul Muzeului National de Istorie a R. Moldova, 1992, Grigore Jitaru