Neocomuniștii, reformarea PCRM-ului ori joaca de-a puterea și democrația europeană

Pentru R.Moldova,trâmbiţata democraţie este mai mult un ideal decât o realitate. Realitatea este alta—mimarea reformelor, mimarea democraţiei şi lupta pentru putere.Dacă puterea politică este „dulce”, precum se spune, atunci este clar de ce şi lupta pentru obţinerea ei este atât de crâncenă.

În esenţa sa, democraţia din R.Moldova, a apărut la orizont mai mult ca o reglare de conturi ori o râfuială politică contra dictaturii şi totalitarismului fostului partid unic - cel comunist. Din păcate şi Alianţa pentru Integrare Europeană s-a constituit preponderent pe principiul ” duşmanul duşmanului meu îmi este prieten”. Iată adevărul, în ultimă instanţă şi o temă aparte pentru viitoarele analize.

De ce partidul comuniştilor nu poate fi reformat?

Partidul comuniştilor din R.Moldova este exponentul unei anumite forme de putere- dictatura, autoritarismul şi burghezia. Că s-a făcut spectacol din aşa –zisa reformare a PCRM-ului este puţin spus. S-a făcut chiar un congres de partid la care s-au adoptat rezoluţii impunătoare şi răsunătoare despre reformarea partidului în cauză, unele prevederi din program chiar au izul reformelor şi doar atât. În rest ce-a urmat. Nimic, dar spectacolul a fost, a avut răsunet şi laude chiar şi din partea Moscovei, reprezentată prin politologul M.Deleaghin:–„Programul comuniştilor moldoveni, discutat astăzi, este un document contemporan, care postulează ideile liberalismului comunist” – a comentat noul program al PCRM, invitatul Congresului al 6-lea al formaţiunii, directorul institutului rus de probleme ale globalizării, Mihail Deleaghin.

După ce Voronin rămase fără hăţurile puterii , actualitatea temei un timp predomina în societate.Că Voronin să plece din fruntea partidului, că să fie schimbate simbolurile partidului etc. Din 2008 se tot vorbeşte despre un „ nou PCRM”. Nu s-a mai produs nimic, decât o frumoasă mimare. Altfel nici nu putea fi, pentru că acest partid întruchipează un sistem, o istorie de secole, o doctrină, o „ nălucă ce umblă prin Europa”.

Însăşi analiza scrutinelor electorale petrecute în acei 20 ani de independenţă ai R.Moldova este convingătoare în acest sens. După mine, nu prea conteză sub ce simboluri politice au evoluat comuniştii. Deghizaţi în spice,hulubaşi,furnici,trandafiri, rândunici, socialişti, statalişti s-au… lichele, toţi ei au fost şi au rămas „ copii sistemului”. Odată ce sistemul a rămas integru şi de neatins, nu putea ca societatea să se schimbe atât de uşor.

Practic, aceleaşi figuri politice au rămas, strecurându-se subtil mai prin toate noile partide politice. Ca şi la piaţa „second hand”—unele haine, chiar şi de mâna a doua, mai sunt bune pentru cineva şi se cumpără. Dacă comuniştii sunt votaţi majoritar de către nostalgici, de către pensionari şi acei ce trăiesc din ajutoarele sociale ori şi mai nou, din „ cadouri” oferite în pungile cu slogane, de ce-ar mai fi nevoie de reformare.

Privind geografic, vedem că nici localităţile nu se prea reformează în acordarea de voturi comuniştilor şi neocomuniştilor. Rămân în topuri Bălţul, Cahul, Bugeacul, multe raioane nordice etc. Electoratul, rămas în aşteptare, pasiv la unele schimbări din societate, în fond, nici nu prea reacţionează la ele. Marea majoritate a electoratului a rămas îmbibată cu vechile lozinci populiste şi demagogice încă din secolele trecute despre consruirea comunismului fără clase şi proprietate privată, dar cu îndestularea tuturor cerinţelor materiale pentru un trai decent.

Să ne amintim despre eşuarea referendumului din 5 septembrie 2010 când în Republica Moldova a avut loc Referendumul constituţional privind alegerea directă a şefului statului. Alegătorii erau chemaţi la urne pentru a răspunde la întrebarea “Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”, votând pentru una din opţiunile: “Pentru” sau “Contra”.

Am văzut că poporului ” moldovenesc” nu-i prea arde a democraţie şi schimbare. A zis ” tătuca” Voronin şi alţi neocomunişti din alte partide politice că nu trebuie să voteze–i-au ascultat, precum în acei 8 ani, au stat liniştiţi şi ” îndestulaţi ” cu de toate . N-au cerut nimic de la comunişti, acuma văd că este slut de tot şi mai flutură pancarde-vor drepturi, pe când au ignorat un drept constituţional de a-şi alege singuri şeful statului.

Însuşi faptul că electoratul a dat ascultare comuniştilor de a boicota referendumul este deja o dovadă în plus că PCRM nu se repede spre reformarea sa şi spre reforme în societate. Le convine o societate conservatoare, căci şi societatea ca atare vrea să „ trăiască ca înainte” cu cârnaţul de două ruble şi pâinea de 16 copeici. De aici şi concluziile:- în aceşti 20 ani de independenţă PCRM-ul a fost mai mult reprezentantul unei atitudini ale societăţii conservatoare decăt un producător de interese ale poporului spre reforme. Stabilitatea, atât de mult râvnită şi afişată de ei, convine întocmai unei mari părţi ale electoratului nostalgic, îmbâtrănit şi conservator. Poate, nu atât convine lui Vladimir Voronin toată conservarea aceasta, cât poate fi benefică în continuare pentru întreg partidul comunist. Cu certitudine această stare, în care se menţine PCRM-ul la ora actuală , este benefică şi pentru aripa tânără din acest partid. Îi convine deoarece electoratul lor tradiţional este foarte abil şi uşor menţinut în albia firească de conservare şi manipulare. Pentru a menţine şi a câştiga în continuare electoratul nu este nevoie de prea mult efort intelectual ori de a reforma partidul. Însuşi faptul, că-l văd ori îl aud vorbind pe un Munten, Muşuc, Petrenco…, este destul pentru a şti pentru cine să voteze.

Dacă electoratul lor este „ proletariatul” de ce să nu menţină în topuri şi aşa-zisa „ dictatură a proletariatului”? Stabilitatea şi liniştea mereu votată în aceşti 20 de ani de independenţă nu este o realizare a comuniştilor actuali din R.Moldova. Ei culeg doar roadele istoriei. Toate sunt produsul unui întreg sistem, este o marfă a istoriei.

Aşadar, logica ne spune că PCRM nu poate merge conştient la reformarea sa interioară. Dacă face acest pas va fi unul mortal. Cine crede astăzi în balivernele lor populiste şi demagogice se înşală amarnic. Zgomotul şi spectacolele făcute de ei astăzi în parlament ori în societate, privind alegerea şefului statului este o capcană. Cine va nimeri în ea va înţelege că bolşevicii aşa de „ buna ziua” n-au cedat şi nu cedează puterea. Mai mult ca atât, ei nu prea recunosc alianţele, coaliţiile ori cedările fără preţ.


Maria Herța