Komsomolul supravieţuieşte PCUS-ului

În ciuda a aceea ce se crede de obicei astăzi, declararea independenţei Republicii Moldova în 27 august 1991, precum şi a majorităţii republicilor sovietice în zilele care au urmat puciului de la Moscova, URSS încă continua să existe într-un fel. Mihail Gorbaciov mai era formal preşedinte al Uniunii Sovietice, chiar dacă multe din prerogativele sale fusese preluate de către preşedintele ales al Rusiei, Boris Elţîn. Este adevărat că PCUS nu mai exista, dar în mod formal şi paradoxal mai continua să existe Uniunea Tineretului Comunist, Komsomolul.

Abia pe 27 septembrie 1991, această organizaţie a fost dizolvată în mod oficial, cu ocazia convocării congresului al 22-lea al UTC-ului unional. În legătură cu aceasta, presa de la Moscova a amintit cititorilor scopurile pe care le-a avut Komsomolul în cadrul regimului comunist sovietic. Astfel, s-a făcut referire la faptul că organizaţia tineretului comunist a servit un instrument de educaţie ideologică a tinerei generaţii, asta în ideea ca să devină o pepinieră de cadre comuniste.

Membri ai Komsomolului erau tinerii între 14 şi 28 de ani şi puţini puteau să evite să nu devină membri ai acestei organizaţii dacă vroiau să facă o carieră reuşită sau să urmeze o facultate. Presa moscovită comenta sarcastic în septembrie 1991 ceea ce a devenit în fapt Komsomolul: dincolo de retorică, era un instrument eficient de recrutare a forţei ieftine de muncă pentru partidul comunist.

Anume Komsomolul a ridicat oraşe întregi, mai ales în Orientul Îndepărtat, unul dintre acestea purtând denumirea constructorilor săi, Komsomolsk-pe-Amur. Tot comsomoliştii au construit Magistrala Baikalo-Amur, faimosul BAM, au participat masiv la campania de desţelenire din Kazahstan în anii 1950-1960 pe timpul regimului hruşciovist şi aşa mai departe. Unii, este adevărat, au crezut sincer în ceea ce făceau şi răspundeau cu entuziasm la chemările partidului.

În ultima perioada a existenţei URSS, multe cadre din rândurile conducerii Komsomolului au devenit oameni de afaceri. Anumite deprinderi pe care le-au însuşit în organizaţie, precum şi relaţiile pe care le-au acumulat, le-au prins foarte bine pentru a începe o nouă carieră. Unii dintre liderii comsomolului sovietic au intrat în politică.

În Republica Moldova, cel mai cunoscut lider comsomolist care a făcut carieră politică după independenţă a fost Dumitru Braghiş, care era, de altfel, secretar al organizaţiei unionale a tineretului comunist în ultima etapă a existenţei URSS. Un alt fost lider comsomolist, ulterior comunist, Petru Lucinschi, care l-a promovat de altfel pe Braghiş, a devenit în 1996 al doilea preşedinte al Republicii Moldova.

În anii 2001-2009, PCRM a încercat să reanimeze mişcarea comsomolistă, atrăgând cu precădere cetăţeni moldoveni rusolingvi, frustraţi de postura de minoritari şi refuzând să se integreze într-o societate cu o majoritate românească. Tineretul comunist din Republica Moldova nu este însă o organizaţie de masă ca predecesorul său sovietic, ci mai degrabă o mişcare marginală, fără o perspectivă de a deveni una de amploare.

Igor Casu
Sursa: Europa Libera