„Salvarea tineretului eu o văd numai prin întoarcerea la origini”

Interviu cu fostul deţinut politic Ion MORARU, autor al volumelor autobiografice „Pustiirea”, „Treptele infernului” şi „Fata cu miros de busuioc”

Nota noastră. Interviul de mai jos a fost publicat în luna martie a anului 2009 în revista AXA, cu ocazia celei de a 80-a aniversări a fostului disident sovietic Ion Moraru. Menţionăm că, la data apariţiei acestui material, cel de-al treilea volum semnat de Ion Moraru, „Fata cu miros de busuioc”, încă nu văzuse lumina tiparului.

Disidentul politic Ion Moraru, cel care a supravieţuit timp de peste 6 ani lagărelor siberiene şi care a luptat, la sfârşitul anilor ‘40 ai secolului trecut, împreună cu mai mulţi tineri basarabeni, împotriva sovietizării Basarabiei şi pentru apărarea identităţii româneşti între Prut şi Nistru, a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani.

Ion Moraru s-a născut pe 9 martie 1929 în satul Mândâc, judeţul Soroca, actualul raion Drochia, acolo unde locuieşte şi în prezent. Moş Ion de la Mândâc, aşa cum este numit de mulţi prieteni şi săteni, deşi a purtat în suflet de-a lungul vieţii sale şi bucuriile, dar şi necazurile prin care a trecut, se consideră un om fericit. La vârsta de doar 18 ani s-a „înrolat”, pe lângă mulţi alţi tineri basarabeni, în mişcarea ilegalistă de rezistenţă „Arcaşii lui Ştefan”, a cărei activitate a fost paralizată, mai târziu, de KGB-ul sovietic, prin arestarea şi deportarea mai multor membri. Ulterior, a fondat, împreună cu alţi tineri luptători, organizaţia „Sabia Dreptăţii”, mişcare de rezistenţă antisovietică, care lupta, de asemenea, împotriva regimului comunist. Întreaga adolescenţă şi-a dedicat-o unui singur scop – apărarea identităţii româneşti în Basarabia. Drept pedeapsă pentru activitatea sa, verdict rostit de justiţia regimului sovietic de ocupaţie, o bună parte din viaţă şi-a petrecut-o în Gulagul stalinist, acolo unde a reuşit să-l cunoască personal pe disidentul anticomunist rus Aleksandr Soljeniţân. A publicat memoriile sale în două volume „Pustiirea” şi „Treptele infernului”.

- Ce scop aţi urmărit dumneavoastră când aţi scris cartea „Pustiirea” şi „Treptele infernului”?

- N-am urmărit un scop anume, dar am dorit ca tânăra generaţie să poată lua cunoştinţă despre Drumul Crucii pe care l-au trecut basarabenii şi nu numai, în anii sistemului totalitar bolşevic. Secolul XX va rămâne, probabil, în istoria omenirii ca secolul ateismului sălbatic, care-şi are rădăcinile în toată lucrarea satanică începută de revoluţia franceză din sec. XIX.

Naţional-socialismul german, cât şi internaţional-socialismul-bolşevic, răsădit în Rusia de către bătrâna Europă, sunt gemeni politici răsăriţi din cultura atee europeană. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că i-a dat un cuget bun dlui Iurie Roşca şi m-a încurajat să scriu lucrarea până la capăt, că el se angajase să o publice. Eu mă oprisem din scris, deoarece primele capitole trimise la Literatura şi Arta zac şi acum acolo nepublicate. Probabil, domniile lor aşteaptă să mai scrie vreo „Scrisoare a nărodului moldovenesc” cuiva, că doar marele tătuc a murit.

Fenomenul totalitar-bolşevic din Rusia este o împletire satanică a spiritului cinghishanic cu ateismul rafinat şi agresiv, care oricând mai poate răbufni.

- Dumneavoastră v-aţi sacrificat tinereţea pentru ideea naţională. Cum consideraţi, astăzi persistă sentimentul naţional?

- Când am format grupul nostru de rezistenţă, nici unul dintre noi nu s-a gândit că ne sacrificăm tinereţea, sau poate chiar şi viaţa. Acei care am format grupul aveam câte 17-18 ani şi apoi i-am atras şi pe cei mai vârstnici. Sentimentul naţional, probabil, este concrescut în codul genetic cu cel religios şi în zilele de grea cumpănă ele vibrează mai puternic.

- Dar la ateişti cum se manifestă aceste sentimente?

- Ateismul este o religie rivală, negativistă, distrugătoare faţă de Creator, care a luat fiinţa odată cu răzvrătirea lui Lucifer. Iar pe pământ s-a pogorât prin Cain.

Cât priveşte întrebarea precedentă, să revenim, dacă în zilele noastre persistă sentimentul naţional. Sentimentul naţional la unele entităţi (şi a noastră) durează milenii, numai că el este oscilant. În zilele de grea cumpănă se manifestă mai puternic. Un exemplu grăitor este marea explozie din anii 87-91, care s-a soldat cu apariţia Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională. Arhiva acestei Mişcări se păstrează vie în inimile succesorilor acestei mişcări şi a simpatizanţilor săi. Iar elita acestei Mişcări, în zilele noastre, a devenit tânăra generaţie. Anume voi şi sunteţi tezaurul entităţii noastre şi a sufletului meu şi pentru asta a făcut să risc şi să lupt toată viaţa.

- Cum caracterizaţi Dumneavoastră începutul sec. XXI?

- Un început mai zbuciumat decât al secolului trecut, atât în plan social, cât şi natural. Criza ipotecară a fost scânteia declanşatoare în criza financiară, iar cea financiară a generat o recesiune economică profundă şi imprevizibilă, care este posibil să se soldeze cu o criză umanitară de proporţii. Calamităţile naturale au devenit mai catastrofale ca în secolul trecut.

Pentru a înfrunta aceste intemperii, atât naturale, cât şi sociale, există două căi – una pozitivă şi alta negativă. Calea pozitivă este investirea în domeniul nano-tehnologiilor direcţionate în ramurile economiei paşnice şi în problemele ecologice stringente legate de schimbarea climei.

Iar calea negativă este reînarmarea ţărilor dornice de noi cuceriri şi reîmpărţirea sferelor de influenţă pe bază tot de nano-tehnologii.

Dl Putin deja a declarat că guvernul său va investi în reînarmare patru trilioane de ruble şi că va crea în industria militară 1,5 milioane de locuri de muncă.

Îngemănarea masoneriei cu clanurile mafiotice transnaţionale şi reminiscenţele KGB-iste au format un păinjeniş satanic, care a încorsetat tot globul pământesc şi vor năzui să împingă omenirea pe cale negativă de rezolvare a crizei economice.

Indiferent de calea pe care va porni omenirea în viitor, ea va fi nevoită, în cele din urmă, să renunţe la modul de viaţă de a trăi după dezmăţul dorinţelor şi să se întoarcă la origini de a trăi după necesităţi.

- Recent a apărut o lucrare a lui Bukovski, în care se spune că Uniunea Europeană este o nouă Uniune Sovietică prin care vor exista două accente: în această uniune vor domina statele mari, iar al doilea accent este pus pe faptul că Uniunea Europeană nu are sorţi de izbândă şi se va destrăma repede.

- Lucrarea domnului Bukovski n-am citit-o, dar voi încerca să-mi expun punctul meu de vedere. Din capul locului, Uniunea Europeană a fost creată de către ţările mari şi pentru ţările mari, dar încă nu este formată definitiv. Ca orice mare formaţiune este foarte eterogenă şi penetrată tot mai puternic de cultura musulmană, care organic nu poate suferi ateismul european şi multiculturalismul din care se selectează nu ce este bun, dar anume ce este rău. Nu numai că este ateistă ca şi răposata Uniune Sovietică, dar este rădăcina ateismului. Şi ca o sfidare a civilizaţiei europene, nu departe de Vatican a apărut secta Satanică, iar în unele ţări sunt adoptate legi care permit decăderea totală a omului până la admiterea homosexualismului şi a lesbienelor. Iar pe noi ne obligă, prin dictatura unei legi străine, să fim toleranţi faţă de nebunia omenească. Adică tot un fel de dictatură, numai că mai perfidă ca în Uniunea Sovietică. Uniunea Europeană este o unitate economică superenergofagă, dar cu o bază energetică neasigurată şi războiul gazelor din ultimii ani a dovedit dependenţa ei de resursele energetice importate mai ales din Rusia. Există şi alţi factori care fac fragilă Uniunea Europeană. Cât de repede se va destrăma o uniune neconstruită până la capăt este greu de spus, dar nici sorţi de izbândă îndelungată nu se prea văd.

- Cum credeţi, de ce relaţiile dintre Rusia şi Ucraina sunt atât de tensionate?

- Principala cauză este că Rusia fără Ucraina şi Bielorusia aproape că rămâne fără elementul slav. Doar ea este zidită pe ruinele imperiului tătaro-mongol unde au fost înghiţite şi triburile ugrofine. Pornirea este de la cnezatul Mocseli, modelat de nord-germanul Riuricovici. Fără aceste două ţări, Rusia în viitor poate avea aceeaşi soartă ca şi Uniunea Europeană.

- Relevant este faptul că şi în URSS, şi în UE tot comisari se numesc...

- Probabil de aceea că populaţia este numeroasă, întinderile sunt mari şi este greu de condus centralizat.

- După cum aţi menţionat anterior, sec. XXI se caracterizează printr-o degradare a tineretului sub aspect moral. Care sunt cauzele acestei involuţii?

- Cauzele sunt multiple, însă mă voi opri la câteva mai însemnate de ordin educativ. Tineretul de azi se trage dintr-o perioadă ai căror părinţi s-au născut fără Dumnezeu, din perioada ateismului agresiv. De mici au fost crescuţi la creşă şi grădiniţe, unde a i se vorbi copilului despre Dumnezeu se socotea infracţiune. Proverbul: „Cei şapte ani de acasă” lipsea cu desăvârşire. Or, dragostea începe de la sânul mamei odată cu frica de Dumnezeu, de când bebeluşul începe să desluşească lumea din jur. Întrebaţi mamele moderne ce cântece de leagăn cunosc şi ce poveşti le spun odraslelor. Această chestiune, acest procedeu atât de însemnat este lăsat pe seama „poveştii de seară” de la televizor. Tot de la acest izvor copiii privesc din fragedă copilărie tablourile de violenţă, de război, pornografie, sadism şi tot ce este mai rău pe lume. La toate acestea se adaugă internetul şi telefoanele celulare, pline de scene erotice, pe care în stradă şi le împărtăşesc unul altuia. Din acest mediu apar mame, iepuroaice sălbatice, care nasc copilul şi îl leapădă, iar cele mai feroce chiar îl sugrumă. Biserica este despărţită de stat, iar preoţii cu şase luni de cursuri la Zagorsk nici nu cunosc în profunzime Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Un preot ieşit din mediul poliţiei rutiere la pomenirea morţilor, în mod automat, în loc să ceară pomelnicul, a zis: „dă pravaua”!

Aşa că ateismul de la peninsula Pirineică şi până la Kamceatka este în apele sale. Un preot de acum este neputincios în faţa unui sectant. Iar alte religii şi curente filozofice pentru dânsul sunt necunoscutele cu care nu poate opera. Procesul de globalizare şi curentul consumismului până la refuz şi după dorinţă a despărţit şi mai mult copiii de părinţi. Vagabondajul a devenit factor însemnat în procesul educativ. Şcoala tot mai mult devine neputincioasă în faţa unui mediu ostil, iar pedagogul duce o viaţă austeră sub nivelul coşului minimal de consum. De aceea, tinerii creştini-ortodocşi în prezent şi pe viitor trebuie priviţi ca misionari care se răstignesc zilnic într-un pustiu spiritual. Poluarea spirituală a tineretului a devenit atât de agresivă, încât o parte a tineretului ajunge la paroxism. Uitaţi-vă la unii interpreţi (nu ştiu de ce gen) de muzică cum aleargă pe scenă şi răcnesc din toţi bojocii, răsucind buricul şi şoldurile goale de pe care se scurge sudoare şi grăsime. Aceasta oare este artă? Posibil, numai că satanică, şi este limpede ce efect educativ va avea.

- Care ar fi calea pe care ar trebui să o urmeze tinerii?

- Salvarea tineretului eu o văd numai în întoarcerea la origini. La temelia cauzei naţionale ar trebui să fie pusă credinţa în Dumnezeu, credinţa în veşnicia neamului românesc, trăinicia familiei şi educarea incipientă a persoanei în mijlocul unei familii cu adevărat creştine. Tineretul ar trebui să îngemăneze munca cu ştiinţa de carte şi să ocolească crâşmele. Băutura fără noimă n-a făcut pe nimeni gospodar.

- Ştim că aţi avut posibilitatea să-l cunoaşteţi pe marele disident şi scriitor rus Aleksandr Soljeniţân, ce ne puteţi spune despre el?

- Despre marele scriitor şi disident rus se poate vorbi mult, dar cel mai bine vorbeşte opera lui. Spre nefericirea, dar poate spre fericirea mea, am avut ocazia să mă aflu în aceeaşi „cămaşă de forţă” a sistemului totalitar bolşevic, creat de Lenin, împreună cu acest om ilustru de dimensiunea lui Saharov. Lagărul se numea „Osobo strogo rejîmnii pescianii Karlog”, cu o multitudine de lagăre în diferite localităţi, unde îşi ispăşeau pedeapsa „inakomâsleaşcie” şi „osobo opasnîe prestupniki”. Acolo lumea era diversă – de la hoţi în lege până la cele mai mari somităţi din cultură, politică, ştiinţă şi alte sfere. Eu lucram într-o brigadă de construcţii, iar Soljeniţân – în secţia de turnătorie. Cum numai dispărea curentul electric, noi cei de afară alergam în secţie să ne încălzim. Atunci pe buzele tuturor era moartea marelui tătuc. De acest fenomen era legată speranţa noastră, că poate va trosni din încheieturi „cămaşa de forţă” şi noi vom putea scăpa din ghearele monstrului roşu...

Aceste vorbe se fierbeau ca piatra scumpă cu oricare ocazie. Cum dădeam noi limba pe cutie puţin de la o parte mă privea iscoditor un ins de o statură puţin mai înaltă de cea mijlocie. Era îmbrăcat în haine de „zek” ca ale noastre, cu numere, dar mai curate şi mai bine îngrijite. Avea nişte ochi căprui spre negru strălucitori şi parcă te sfredeleau când te priveau, de parcă ar fi vrut să afle ce zace în tine. Faţa îi era lunguiaţă, cu o bărbie ascuţită, arsă de buran, ca la noi toţi.

În mâna stângă ţinea un şirag de metanii (ciotki), făcute din pâine. A aşteptat până noi am mai dat drumul la „vapori” şi întreabă: „Şi ce, băieţi, ziceţi că repede vom fi la libertate?” Câteva voci au afirmat că repede, repede vom fi...

Dragii mei, pe noi atât de mulţi ne-au adunat în toate lagărele din ţară încât ne asemănăm cu un arhipelag de insule. Pe zi ce trecea, noi deveneam o bombă biologică tot mai periculoasă, pe care ei n-o puteau nici distruge, nici arunca la libertate. Spiritual, în atâţia ani de detenţie, noi ne-am şlefuit, ne-am perfecţionat în direcţia de a gândi altfel decât cei care erau la aşa-zisa libertate. El ne-a fascinat, parcă ne-a hipnotizat şi aşteptam tăcuţi ce o să ne mai spună.

Noi suntem purtători de virusul de a cugeta liber, iar asta vine în contradicţie cu religia marxist-leninistă şi de aceea eram dăunători sistemului. Aşa că durerea lor de cap principală era cum să ne pregătească pentru a ne înrola în sistemă şi să nu fim prea caustici pentru dânsa...

A apărut lumina, iar noi ca smunciţi din botez ne-am repezit la locurile de muncă, uitând de libertate şi să nu rămânem în urmă cu norma, că altfel „garbuşca” se subţiază.

Mai târziu, am aflat de la băieţi că acest minunat „Zek” la libertate a fost profesor de istorie, căpitan în armata sovietică şi pentru „inakomâslie” poartă aceeaşi povară ca noi toţi. Şiragul de metanii („ciotki”) îl ajutau să stocheze în memorie materiale pentru romanul care-l zbuciuma – Ahipelag Gulaga.

- Ce planuri aveţi pentru viitor?

- Viitorul meu devine tot mai comprimat şi-i mulţumesc Bunului Dumnezeu de fiecare clipă pe care mi-o mai dăruieşte s-o trăiesc cu voi azi.

- Dacă ar exista posibilitatea de a întoarce timpul înapoi, aţi schimba ceva?

- Nu. Sunt absolut fericit de Crucea pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu. El mi-a dăruit atâta cât am putut eu duce.

- Mulţumim pentru bunăvoinţa dumneavoastră de a face aceste destăinuiri.

- Vă mulţumesc şi eu vouă că nu uitaţi de trecut şi vă întoarceţi la origini.

Sursa: FLUX