Ai fost peste Prut, la ruşi? Da, avem rude la Chişinău!

Pe noi ne supără o astfel de atitudine a unor fraţi de peste Prut. Această supărare are un anumit temei. Este a mirării că, aflaţi în robie rusească aproape 200 de ani, am reuşit să ne păstrăm graiul (fie cam pocit pe alocuri), obiceiurile strămoşeşti, tradiţiile, portul, atunci când peste o sută de popoare mici au fost înghiţite, asimilate de fostul Imperiu Rus şi, ulterior, de celălalt imperiu – URSS. Nu au dispărut fizic, ci, fiind asimilate într-un mod sălbatic, în mod asiatic, s-au transformat treptat în ruşi (avem şi printre noi destui români basarabeni transformaţi în ruşi). 

Au dreptate unii naţionalişti ruşi care afirmă că doar cca 8% din actuala populaţie a Rusiei sunt ruşii adevăraţi, care au unificat la începuturi, în secolul XV, cele cinci cnezate ruseşti. Ceilalţi sunt numiţi „rosiane”. Printre altele, anul viitor veneticii noştri vor serba 200 de ani de la „eliberarea Basarabiei de sub turci”. Vom fi tot atât de mioritici ca şi în ziua aniversării Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă de 27 martie curent (2011 – n.n.), când grupuri de rătăciţi, dirijaţi din umbră (ştim noi de cine), au manifestat împotriva acestei sărbători. Motivul invocat fiind că Basarabia a fost ocupată de România la 1918, adică fraţii de peste Prut i-au „ocupat” pe cei de partea asta de Prut. În această zi, care va fi cunoscută din timp, toate forţele democratice ar trebui să organizeze un mare miting de doliu. Autorităţile locale ar trebui să interzică veneticilor sărbătorirea acestei prime ocupaţii ruseşti, care a marcat începutul tuturor nevoilor de mai apoi.

Şi totuşi noi, o frântură de popor român din estul României, aflată în calea tuturor relelor – vorba cronicarului, am rezistat acestui proces diabolic de deznaţionalizare. Desigur, nu fără urmări. „Şi strânge legătura înnăscută/ Cu ţara ta şi inima-ţi întreagă/ Tu dăruieşte-i-o, căci în pământu-i/ Sînt rădăcinile puterii tale” ne îndeamnă marele poet german Schiller în lucrarea sa „Wilhelm Tell”. Basarabenii au urmat întotdeauna acest îndemn. Drept că au ieşit foarte şifonaţi din ultima îmbrăţişare „frăţească” a rusului (a se înţelege a ursului), deznaţionalizaţi prin implantarea sub toate formele (inclusiv prin religie) a slavismului.Înjumătăţiţi numeric, decapitaţi de floarea naţiunii şi de cei mai buni gospodari (până astăzi, după 20 de ani de aşa-numită independenţă, ţăranul nostru nicidecum nu poate reveni la esenţa sa de până la a doua ocupare rusească din 1940). Acest lucru nu-l înţeleg unii dintre fraţii noştri de peste Prut. De altfel, nici nu-l pot înţelege, fiindcă ei nu au fost în pielea noastră.

Problema unirii Basarabiei cu Patria-Mamă până nu demult era doar de natură politică şi spirituală. Câteva articole şi comentarii apărute recent în unele mijloace de informare în masă din Ţară au scos această „problemă” la nivel economic. Subiectul costului eventualei reuniri a Basarabiei cu România a fost preluat şi mai puţin comentat de ziarele chişinăuiene. Încerc să vin cu un mic comentariu asupra acestei probleme dureroase pentru basarabeni.Dintr-un punct de vedere, apariţia acestor articole în presă şi discuţiile în jurul lor demonstrează însăşi posibilitatea reunirii Basarabiei cu Patria-Mamă, într-un fel pregăteşte societatea pentru acel moment, mult aşteptat de românii de peste Prut. Mă miră puţin modul ales de abordare a acestei probleme extrem de sensibile pentru basarabeni, care au fost de atâtea ori uitaţi, trădaţi, vânduţi. Încerc să aduc câteva extrase din presă privind subiectul costurilor unirii. „Nota de plată a românilor pentru reunirea Basarabiei cu România ar fi cam între 30 şi 35 miliarde de euro în primii 5 ani. 

Ne putem permite oare să susţinem unificarea în condiţiile în care noi înşine avem nevoie de sute de miliarde de euro pentru a integra cu adevărat România în spaţiul european?” – scrie ziarul „Cotidianul”. „Din acest calcul ar ieşi o cheltuială de 5% din PIB, sumă pe care România nu şi-o poate permite. Este foarte mult în comparaţie cu posibilităţile noastre şi ar fi foarte probabil să ne destabilizăm economic. Imaginaţi-vă o familie care are doi copii şi care în aceste condiţii nu ducea lipsă de nimic. Mai face unul. Şi tot ar reuşi să se descurce, dar cu eforturi mari. În schimb dacă face patru, poate nici unul nu va merge la şcoală” – a explicat ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu. Exemplul domnului ministru cu patru copii este, în opinia mea, neadecvat. Eu aş aduce un alt exemplu: „Într-o familie normală unul dintre copii a fost pe nedrept judecat şi surghiunit. După eliberare vine acasă la mama sa şi mama nu-l respinge numai pentru faptul că va trebui să împartă bucăţica de pâine cu el, la obţinerea căreia el nu a participat. Este acceptat împreună cu ceilalţi copii”. 

Cifrele prezentate mi se par exagerate, chiar dacă au fost luaţi în consideraţie toţi factorii obiectivi şi subiectivi. Dar chiar dacă ele ar fi reale, oare această frântură de popor – basarabenii - nu merită acest sacrificiu din partea poporului român? Aici aş aduce cuvintele cunoscutului om politic şi jurnalist francez Julles Michelet: „Naţiuni ale Europei! Prosperitatea de care vă bucuraţi o datoraţi poporului român, care a stat în calea tuturor năvălitorilor”. Parafrazând-o, aş spune „Popor român! Prosperitatea relativă de care vă bucuraţi o datoraţi Basarabiei care, deseori, a fost o monedă de schimb în marea politică”. La 1812 partea vechii Moldove dintre Prut şi Nistru, numită de ruşi Basarabia, a fost jertfită, poftele ruşilor fiind mult mai mari – întregul principat al Moldovei, dar şi Muntenia. 100 de ani de asuprire ţaristă cumplită, de s(c)lavizare acerbă, de deznaţionalizare cruntă nu au şters dorul de Patria-Mamă al „fiicei” jertfite.La 1918, datorită cunoscutei generaţii de aur basarabene a Unirii, condiţiilor prielnice (căderea bruscă a imperiilor austro-ungar, rus şi a Germaniei) şi previziunii politice clare a conducerii României de atunci, a avut loc unirea Basarabiei cu Patria-Mamă. Un răgaz de 22 de ani (1918-1940) a fost extrem de benefic pentru vindecarea rănilor. Dacă nu ar fi fost acest răgaz, am fi ajuns la gradul de deznaţionalizare din Transnistria. În 1940 Basarabia iarăşi este cedată fără rezistenţă Imperiului Rus (Sovietic). Puţini români din Regat ştiu prin ce calvar îngrozitor a trecut această frântură de popor român din Basarabia: lichidarea florii intelectualităţii basarabene chiar în primele zile ale ocupaţiei sovietice, deportările în vagoane pentru vite din 1940, 1949-1953 a peste 200.000 de oameni (bătrâni, copii, femei) în străfundurile Siberiei reci la direct şi la figurat; exodul masiv peste Prut în 1944, în special al intelectualităţii, care se estimează la cca 700.000 de oameni; foametea organizată din 1946-1947, care a dus la dispariţia a încă cca 300.000 de oameni, ajungându-se şi la cazuri de canibalism; colectivizarea forţată din 1949-1950; deznaţionalizarea diabolică în perioada sovietică 1944-1990 (cunosc fraţii noştri că în or. Chişinău, inclusiv în majoritatea centrelor raionale şi a orăşelelor, care au fost rusificate până la refuz, până în 1959 n-a existat nici o şcoală cu predare în limba română?) ş.a. Basarabia a fost abandonată şi în 1991, când apăruseră unele condiţii prielnice de reunificare. Îşi pot închipui aşa ceva fraţii noştri de peste Prut, care s-au apucat să calculeze cât va costa Neunirea noastră (vorba maestrului Dabija), ce jertfe imense au fost aduse pe altarul neamului de către basarabeni? E de admirat că s-a păstrat spiritul românesc la această frântură de popor român după atâtea chinuri şi nevoi (mă refer la deşteptarea din anii 1988-1989, care i-a trezit şi pe fraţii noştri de peste Prut).

Abandonată încă o dată de către fraţi, Basarabia va fi mult mai lesne atrasă în sfera de influenţă rusească (din care, de fapt, nici nu a ieşit). Se vorbeşte tot mai mult de un nou plan Kozak de reglementare a aşa-numitului „diferend transnistrean” (de fapt, la 1992 a fost o invazie a Rusiei asupra Republicii Moldova, ocupând partea de peste Nistru). Dacă în 1940 România nu a putut înfrunta colosul asiatic u.r.s.s., astăzi e o altă situaţie internaţională. Rusia cu imensul său arsenal atomic este însă un imperiu pe picioare de lut, cu o mulţime de probleme interne. În această nobilă misiune de reîntregire a Neamului, România, la sigur, va fi susţinută şi de organismele europene, inclusiv financiar. Astfel povara reîntregirii va fi suportată economic nu numai de România. Mai există şi interesele geopolitice ale NATO şi Uniunii Europene în această zonă. Nobila declaraţie a preşedintelui Băsescu a fost primită cu mare entuziasm de către basarabeni. Cca 200.000 de semnături au venit în susţinerea acestei declaraţii. Circa 400.000 de cereri de redobândire a cetăţeniei române au fost înaintate Ambasadei României la Chişinău. Sângele apă nu se face.

Sursa: literaturasiarta.md