Elena Caragiani: prima româncă aviator

Elena Caragiani a fost prima femeie aviator a României. A indraznit sa ceara brevet de pilot intr-un secol in care acest drept apartinea, aproape in exclusivitate, barbatilor. A fost prima ziarista din lume care a scris "reportaje din avion". S-a incumetat sa calareasca alaturi de barbati si sa-i intreaca. S-a aventurat in jungla africana, la vanatoare de tigrii si lei. Si-a iubit cu patima tara si s-a intors la ea de fiecare data, cu o dragoste ce nu s-a lasat intimidata de nedreptati si indiferenta birocratica.
Elena Caragiani, prima aviatoare a României, s-a nascut la 13 mai 1887, in Tecuci, la sfarsitul unui secol optimist si visator, in care stiinta se afla deja pe drumul marilor descoperiri. Fiica a ilustrului doctor Alexandru Caragiani, Elena creste intr-o atmosfera insufletita de discutii intelectuale despre noile cuceriri ale epocii.

Era eleva de liceu, cand ziarele din America au adus vestea care va schimba istoria omenirii: pe dunele batute de vant ale Carolinei de Nord, desprinzandu-se de sol, intr-un zbor care a durat mai putin de un minut, fratii Wright semnasera actul de nastere al aviatiei. Trei ani mai tarziu, in 1906, presa româneasca anunta o victorie rasunatoare: la Montesson, langa Paris, Traian Vuia a zburat pentru prima data, la bordul aparatului conceput de el, "Vuia I". Un român implinise visul batranului continent si demonstrase ca plutirea nu este straina firii omenesti.

In galop catre cer
Elena Caragiani face primul pas pe drumul eliberarii de conventiile vremii, renunta la volanele grele ale crinolinei, pentru a imbraca costumul de calareata, exceland intr-un sport ce parea exclusiv al barbatilor. Un articol din ziarul "Adevarul" descrie una dintre aparitiile Elenei la o cursa de cai, pe Hipodromul din Bucuresti: "Printre cei mai abili si temerari calareti ai nostri, putem urmari si o silueta feminina, trecand ca o randunica de-a lungul liniilor drepte, sarind sprinten si fara ezitare peste obstacolele cele mai rebarbative, starnind spaima si atragand admiratia cunoscatorilor, prin pornirea neinfranata de a sari stachetele cele mai inalte, de a incaleca si a dresa cei mai rebeli cai pur sange".

In anul 1913, profitand de reforma invatamantului initiata de Spiru Haret, Elena Caragani isi ia licenta in drept. Devine astfel printre primele femei din România licentiata in stiinte juridice.

Elena isi gaseste un puternic aliat in cumnatul sau, Andrei Popovici, viitor general de aviatie. Apreciat de superiori si iubit de subordonati, cu o gandire echilibrata si totodata indrazneata, Andrei Popovici aproba si incurajeaza pasiunea cumnatei sale, pe care o indragea protector. Impreuna cu prietenul sau Mircea Zorileanu, deja posesor al brevetului de pilot-aviator, ii ofera Elenei cel mai ravnit cadou: primul zbor, la bordul unui avion "Wright", adus special in tara pentru scolarizarea pilotilor.

Vestea ca frumoasa Caragiani s-a inscris la Scoala de pilotaj a "Ligii Nationale Aeriene" de la Baneasa, fondata de printul Valentin Bibescu, a socat lumea mondena bucuresteana. In presa, noua "isprava" a Elenei Caragiani era considerata un capriciu menit sa-i aduca un plus de popularitate. Ceea ce este catalogat de ziarele vremii drept "extravaganta neobrazata a unei femei care incearca sa isi aroge drepturi masculine" este, pentru Elena Caragiani, intaiul pas in aviatie. A urmat constiincioasa lectiile de zbor, avandu-i ca instructori pe capitanul Constantin Fotescu si pe Mircea Zorileanu. S-a antrenat cu perseverenta si constiinciozitate, la mansa masinilor zburatoare "Bleriot", "Farman" si "Wright" pe care, in timp, a invatat sa le stapaneasca la fel de bine ca si instructorii ei.

Odata scoala terminata, urma sa primeasca actul legal care sa-i ateste aptitudinile si munca asidua. Brevetul de pilot insa intarzia sa ii fie incredintat. Cererile ei sunt refuzate sistematic de autoritati.

In aceasta situatie, Elena hotaraste sa urmeze sfatul instructorilor sai si sa plece in Franta, pentru a obtine acolo atestatul de pilot. Urmeaza lungi discutii cu familia, care face tot posibilul sa o determine sa se razgandeasca. In toamna anului 1913, Elena Caragiani isi vinde zestrea si pleaca in Franta, pentru a-si implini visul.

Primul brevet pentru o româncaIn Franta, unde prima femeie aviator, Elise Deroche, fusese brevetata inca din 1910, prezenta româncei a fost intampinata cu simpatie. S-a inscris la Scoala civila de aviatie a celebrului Roger Sommer, care functiona la Mourmelon le Grand.

La finalul lectiilor, sustine un examen pe un avion cu dubla comanda, iar precizia cu care piloteaza il uimeste si pe profesorul instructor. Dupa o asteptare de cateva luni, obtine brevetul international de pilot-aviator nr. 159, din 22 ianuarie 1914. O saptamana mai tarziu, Federatia Aeronautica Internationala, cel mai inalt for de conducere al aviatiei civile, consemneaza in registrele oficiale emiterea unui brevet de pilot si a insignei aferente acestuia pe numele Elena Caragiani, originara din România.

Ea devine astfel prima românca aviatoare si se numara printre primele zece femei pilot din lume.

Se intoarce fericita in România, cu speranta ca va fi angajata ca pilot român. Din pacate, nici brevetul international, nici calificativele superlative din Franta nu sunt argumente pentru intrarea ei in aviatia româna.

Odata cu angrenarea României in razboiul balcanic, Elena Caragiani face demersuri pentru a fi admisa in corpul zburatorilor. In cererile sale mentiona ca, daca nu poate functiona ca pilot, ar putea sa fie admisa cel putin ca observator aerian sau curier. Cererile ei insistente au fost si de data aceasta respinse.

Dezamagita si indignata, se intoarce la Paris si se angajeaza la un important cotidian francez. Imbina munca de reporter cu pasiunea pentru zbor si, in deplasarile la distante mari, foloseste avionul. Conducatorii consortiului de presa au considerat ca abilitatile aviatice ale Elenei reprezinta un avantaj inedit si au hotarat sa o angajeze in functia de corespondent de razboi. Astfel, Elena Caragiani se bucura de o premiera mondiala: este primul corespondent de razboi din lume, care scrie "reportaje din avion".

Este iubita de cititori si devine ea insasi subiect de presa. Ziarele vremii descriu calatoriile ei in afara continentului si actiunile neobisnuite la care participa. Cotidianul american "New York Times" relateaza ca aviatoarea romanca a participat la o partida de vanatoare in jungla africana, unde a reusit sa impuste un tigru din a carui blana si-a comandat o haina eleganta. Publicatia trece in revista recordurile vanatoresti ale aviatoarei, care a ucis singura un elefant primejdios si a manuit cu indemanare harponul la vanatoarea de balene.

La 26 februarie 1914, lista pasagerilor de pe transoceanicul "Olympic" mentioneaza prezenta la bord a pasagerei Helene Caragiani, imbarcata din portul Cherbourg, Franta, cu destinatia New York. Prezenta ei nu este ignorata de ziaristi, care asteapta sosirea româncei pe coasta de est a Americii. La coborarea din vapor, Elena Caragiani declara ca vrea sa le propuna aviatorilor americani organizarea unei curse aeriene peste Atlantic. "Daca barbatii vor astepta prea mult timp, se va gasi o femeie care sa le-o ia ia ianinte», declara pentru publicatia Middle Town Daily Times-Press.

Infirmiera in transeeIn vara lui 1916, dupa ce România intra in razboi, nu mai poate ramane departe de patrie. Gandul la grelele incercari prin care trec românii si speranta ca poate fi de folos o determina sa revina in tara. Strabate o distanta de cateva mii de kilometri pentru a solicita, din nou, sa fie primita in randurile aviatiei române. Desi la vremea aceea nu existau prea multi piloti in aviatia militara, si pe front nu actionau decat 26 de avioane românesti, autoritatile ii refuza din nou serviciile. Nici de data aceasta Elena Caragiani nu a cedat si a inaintat Ministerului de Razboi cererea de a actiona in zona frontului, pentru a transporta pe calea aerului medicamente la spitalele de campanie. In cele din urma, autoritatile aproba activitatea ei in corpul sanitar, dar nu ca aviator, ci ca simpla infirmiera pentru "Crucea Rosie", la un spital de campanie infiintat la Iasi.

Bucurestiul fusese bombardat de zeppelinele nemtesti, spitalele evacuate si ranitii transportati in diferite orase din nordul Moldovei. Timp de aproape un an, se dedica ingrijirii ranitilor. Aici se imprieteneste cu celebra actrita Maria Ventura, careia ii va transmite o parte din pasiunea sa pentru aviatie.

Elena Caragiani dovedeste acelasi curaj eroic, mergand cu ambulanta pana in apropierea zonei de conflict, pentru a salva ranitii din transeele de pe malurile Neajlovului si Argesului. Infrunta lipsurile, frigul si moartea, depasind adeseori liniile in care echipele "Crucii Rosii" puteau sa actioneze. Sfideaza artileria inamica, trece prin ploaia de schije si obuze in cautarea celor care aveau nevoie de ajutor.

Afland vestea ca orasul ei natal duce o acuta lipsa de personal medical, Elena se intoarce in casa parinteasca de la Tecuci. Aici infiinteaza un punct de prim-ajutor, continuandu-si munca de infirmiera.

In 1917, in timpul luptelor de la Marasesti, sora Elena, dupa cum o strigau ranitii, a salvat sute de vieti. Sfarsitul razboiului ii aduce recunostinta statului roman, care o decoreaza pentru actele ei de curaj si pentru contributia postbelica la refacerea României.

Dar Elena Caragiani nu isi doreste aceasta glorie, ea vrea ca tara sa ii recunoasca brevetul de pilot. Din dorinta de a demonstra ca România trebuie sa se mandreasca cu aviatoarele sale, se incumeta sa faca un raid pe ruta Craiova-Tecuci, un zbor curajos pentru acea vreme. A fost ultima oara cand avionul Elenei Caragiani s-a ridicat in vazduhul patriei, peste unduirile dealurilor si neclintirea tacuta a muntilor. Statul Român ii intorsese spatele, dar cerul României o recunostea si o primea cu bratele deschise.

Obosita de constantele refuzuri din partea autoritatilor române, se hotaraste a treia oara sa plece in Franta, pentru a-si relua cariera de reporter. Aici se casatoreste cu avocatul Virgil Stoenescu si se stabilesc la Paris.

EpilogIntre anii 1917-1928, reportajele aeriene care ii poarta semnatura vin din cele mai neasteptate tari ale Africii si Americii de Sud. Departe de tara, Elena Caragiani resimte oboseala si amarul anilor de zbucium, in care a infruntat suferinta respingerilor si apoi chipul crud al razboiului. Se imbolnaveste de tuberculoza, boala neiertatoare la vremea aceea, si revine in tara pentru a-si gasi, in sfarsit, linistea.

Dintre toate marile ei iubiri, cea pentru Romania ii lasa inca o umbra amara in suflet. Cu un gest pornit dintr-o ultima revolta, decide sa nu lase in urma ei nici o marturie, nici o dovada a complicatului sau destin si distruge toate insemnarile pe care le adunase de-a lungul vietii. Povestea ei se sfarseste in martie 1929, intr-o cripta din cimitirul Bellu...

In baza articolului de Ana DobrescuFoto arhiva personala Arh. Mihai Andrei si arhiva revistei Istorie si Civilizatie
Sursa: Formula AS, Nr. 983, 2011