Și eu sunt moldovean da-s a' dracului de mândru că-s român !

În legătură cu Basarabia este promovată din ce în ce mai intens următoarea teză: chestiunea identităţii naţionale nu poate fi rezolvată şi este o problemă care duce la conflict, aşa că trebuie să renunţăm la această discuţie şi să ne concentrăm asupra construirii unei identităţi cetăţeneşti a R. Moldova. Nu trebuie să ne mai intereseze dacă în R. Moldova trăiesc români sau nu şi ce limbă vorbesc ei, trebuie să ne intereseze formarea unei conştiinţe cetăţeneşti. În R. Moldova trăiesc cetăţeni. O teză extrem de atractivă mai ales pentru politicienii care vor să obţină cât mai multe voturi, o teză comodă care eschivează orice dezbatere pe o temă sensibilă, aşa cum este orice temă identitară.

La o primă vedere, ideea „cetăţeni ai Republicii Moldova” pare să funcţioneze. Nu mai interesează pe nimeni ce identităţi naţionale există, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii. Conceptul de „cetăţean” se bazează pe teoria contractului social: oamenii cedează o parte din libertăţile proprii în favoarea statului care se obligă să le apere drepturile. În sprijinul acestei argumentaţii mai sunt invocaţi anticii, mai ales grecii, cu modelul democraţiei ateniene. Însă nu sunt prezentate toate elementele democraţiei ateniene.

De fapt, la baza democraţiei ateniene şi a contractului social (dezvoltat ca model teoretic ceva mai târziu, dar existent într-o anumită formă şi în perioada antică) stă dreptul de proprietate şi apărarea lui. Oamenii îşi doresc o garanţie că pot dispune aşa cum doresc ei de averea acumulată în timpul vieţii. Iar sistemul democratic de la grecii antici încoace este singurul sistem care oferă în mod consistent această garanţie. La atenieni garanţia nu venea de undeva de sus, din partea administraţiei - ci fiecare proprietar era garantul proprietăţii sale şi a celei a vecinilor săi prin participarea la serviciul militar. A fi cetăţean atenian însemna să fii proprietar de pământ capabil să lupte pentru apărarea lui în armata cetăţii. Iar aici intervenea întrebarea-cheie pentru orice soldat al oricărei armate: de ce trebuie să mor eu? Toate statele din toate vremurile au încercat să răspundă la această întrebare prin construirea unei identităţi a soldaţilor (identitate construită de cele mai multe ori în jurul unei limbi unice, un alt aspect necesar pentru orice armată). De aici rezulta al treilea pilon din alcătuirea cetăţeanului atenian: identitatea sa, manifestată prin respectul faţă de zeii cetăţii. Cetăţeanul grec era astfel suma a trei componente: proprietar de pământ, soldat în armata cetăţii şi adorator al zeilor cetăţii. Restul drepturilor cetăţeneşti (cum ar fi dreptul de a alege şi a fi ales în structurile publice) decurgeau din aceste elemente.

Cele trei componente enumerate mai sus s-au modificat de-a lungul timpului, însă în esenţă au rămas aceleaşi până în ziua de azi. Nu există nici un stat democratic din lume care să nu înglobeze pentru cetăţenii săi cele trei componente: dreptul de proprietate, obligaţii faţă de „cetate” şi o formă de identitate. Formele identitare sunt compuse şi recompuse, supuse dezbaterii şi re-alcătuirii - însă ele există în permanenţă în orice stat, iar dezbaterea, contestarea şi promovarea lor fac parte dintr-o viaţă publică sănătoasă. Nu există cetăţeni fără identitate. Au existat în decursul istoriei câteva încercări de construire a „cetăţeanului fără identitate”, există în continuare promotori ai acestei idei, însă un stat nu poate fi construit fără cetăţeni conştienţi de propria lor identitate.

Faptul că există la Chişinău politicieni care au îmbrăţişat ideea „cetăţeanului fără identitate” constituie un semnal de alarmă asupra profundei crize în care se găseşte societatea Republicii Moldova. Teza aceasta poate da rezultate pe termen scurt, însă pe termen lung criza identitară va ieşi la suprafaţă, indiferent dacă politicienii îşi doresc sau nu acest lucru.

ŞI EU SUNT MOLDOVEAN. DA-S A’DRACULUI DE MÂNDRU CĂ-S ROMÂN!

OVIDIU MIHALACHE

sursa: jurnal.md/ziare.com

“Va spun sincer si in public - eu ma autoidentific ca fiind moldovean. Am tot dreptul sa fac acest lucru. O parte din cetatenii Moldovei se autoidentifica cu romanii. Majoritatea se autoidentifica cu moldovenii. Avem si ucraineni si gagauzi si bulgari si rusi - iata de ce vorbeam despre o natiune politica. Noi ii tratam cu respect pe cei ce se considera romani, acesta este dreptul lor de cetatean si este decizia lor”, spune Marian Lupu.

Inalt, frumos, inteligent, cu scoli inalte pe la Moscova, ba si cu niste burse prin Europa, vorbind elegant limba romana, domnul Marian Lupu, cel pe care romanii din Republica Moldova il vedeau deja ca pe un viitor presedinte, ne trazneste brusc cu o declaratie de ne lasa lati!

El este moldovean. Si vrea sa fie moldovean. Si vrea sa-si construiasca o natiune a lui si numai a lui: o natiune moldoveneasca. “Noi construim o natiune, natiunea statului nostru”, a mai spus Lupu.

Curat murdar, adica ne spune ca el, impreuna cu altii (banuim noi cine) s-au apucat, din nou, acum in 2010, sa inventeze, inca o data, o natiune. Nu le-a reusit pe timpul lui Stalin. Trag ei speranta ca le-o reusi acum pe timpul lui Putin, stapanul gazelor.

Ce ne mai spune domnul Marian Lupu: “Pentru cineva (cine-or fi astia?), aceasta este o natiune etnica. Dar eu pun accent pe natiunea civila, politica”.

Cu alte cuvinte, ce conteaza ce limba vorbesti, cum te inchini la Dumnezeul tau si ce obiceiuri ai si ce neamuri ai dincolo de Prut, ce conteaza ce morminte ai pe la Iasi, Ungheni, Botosani, Cahul si Vaslui, ce conteaza pe unde sunt cetatile romanesti, conteaza doar natiunea “politica”, adica cea dictata de ratiuni “geostrategice”.

Si, cum politica la Chisinau se invarte in jurul soarelui de la Kremlin, ne cam dam seama ce fel de natiune “politica” isi doreste domnul Marian Lupu sa construiasca. Bine macar ca ne-a avertizat. Sa nu-i mai credem fatarniciile.

Totusi, am vesti proaste pentru domnul Marian Lupu (MAPNЯH ΛYΠY…daca cumva a uitat limba romana).

De ce moldovenii nu sunt rusi

In primul rand, pentru ca moldovenii nu sunt aia ai lui Lenin sau Stalin sau Putin (interesant cum rimeaza numele celor 3 dictatori, nu-i asa? Ca si Voronin?), ci aia ai lui Stefan cel Mare care-si odihneste oasele nu la Kremlin ci la Putna, adica pe-aici-sa, prin codrii Sucevei.

In al doilea rand, pentru ca moldovenii, desi mai inceti la vorba si la port, nu i-au uitat si nici nu i-au iertat vreodata pe aia care i-au stuchit intre ochi.

In al treilea rand, pentru ca moldovenii, de felul lor, rabda multe si-s cuminti si asezati si poarta cruci multe, mai grele si mai taioase, dupa cum vor fi fost timpurile. Dar sa nu dea al de sus sa te legi de neamul si mormintele buneilor si tatilor lor. Si nici de vorba lor si nici de pamantul lor !

In al patrulea rand, pentru ca moldovenii nu-s o etnie si nici o natie politica, ci doar o seama de oameni care au stiut sa se bata mereu cu Rusul de dincolo de Volga. Unii au mai fugit in bratele lui Petru I, ca Dumitru a lui Cantemir (ca de-acolo a inceput si prigoana Moldovei) da’ asta nu inseamna ca noi, moldovenii, ne-am uitat obarsia.

In al cincilea rand, pentru ca moldovenii nu-si vand nici pe tata nici pe mama nici copiii si nici neamul si nici tara pentru 30 de arginti si-o functie de presedinte de gubernie ruseasca.

In al saselea rand, pentru ca rusii din Basarabia nu isi vor renega niciodata apartenenta lor la poporul rus (desi pana la Moscova sunt cateva mii de kilometri). Doar el, Marian Lupu, scuipa pe numele bunicilor lui si-si leapada originea (desi pana la Iasi sunt doar 100 de kilometri) … De fapt, renegarea patriei e primul pas catre caftanul de boier. Asa au facut multi in istorie!

In al saptelea rand, pentru ca moldovenii nu au gandit si nici nu au visat vreodata in limba rusa: nici Ion Creanga si nici Mihai Eminescu, nici Sadoveanu si nici Grigore Vieru. Iar Doina si Ion Aldea Teodorovici cand au murit, au murit in limba romana!

In al optulea rand, pentru ca moldovenii au construit cetatea de la Soroca cu fata catre Est, catre Moscova, ca de-acolo venea pericolul, nu cu fata catre Iasi!

Mormintele moldovenilor

Nu in ultimul rand as vrea sa-l anunt pe domnul Lupu ca si eu sunt moldovean. Si sunt tare falos pentru asta. Ca-s moldovean nascut pe malul Prutului si crescut in codrii Botosanilor. Da-s a’dracului de mandru ca-s roman! Asa as vrea sa stie domnul Marian Lupu daca o putea afla!

Si am si eu o groaza de morminte si pe la Rascani si pe la Orhei. Si-o intreaga familie de verisori si matusi pe la Noua Sulita (care-i in Bucovina ocupata de Ucraina) si-un unchies de tata pe la Balti.

“Va spun sincer si in public - eu ma autoidentific ca fiind moldovean. Am tot dreptul sa fac acest lucru” spune cu mandrie Marian Lupu, intr-o limba rusa cu un elevat accent leningradean, de bon-ton, intr-un interviu din 17 mai, la postul de radio Eho Moskvi (Vocea Moscovei).

Probabil ca asta o fi limba noii natiuni moldovenesti pe care vrea sa o edifice domnul posibil viitor presedinte!

Si daca domnul Lupu vrea sa construiasca, de la zero, o noua natiune politica, cea moldoveneasca atunci il rog sa ma includa si pe mine. Ca vreau si eu. Ce, eu nu am dreptul sa fiu moldovean? Impreuna cu fratii mei, cu surorile mele, cu unchesii mei, cu tot neamul meu pana … haaat incolo la Stefan cel Mare si Sfant! La fel de mult are acelasi drept si feciorul domniei sale care invata la un liceu romanesc (oficial), Prometeu, din Chisinau. Oare cum s-or intelege acasa?

Si eu sunt moldovean domnule Lupu si nu va dau voie sa-mi furati identitatea mea istorica, sa o terfeliti pe langa sicriul lui Lenin si sa o batjocoriti si sa o murdariti cu pretinse adevaruri siberiene. Moldova nu-i a dumneavoastra. E a noastra, a moldovenilor. Si nu a rusilor care ne-au umilit si ne-au infometat si ne-au batut si ne-au calcat!

“Traim ca si canii cei flamanzi. Vesnic te gandesti la o bucatica de paine, intruna te gandesti la mancare, esti dezbracat, umbli in zdrente. Daca citesti gazetele, ti se face greata de la fiecare rand. In fiecare rand se face taraboi despre viata buna de la noi, despre foametea din strainatate. si noi murim de foame”. Dar suntem mandri ca suntem sovietici! (A. N. Golubkina, conferentiar)

ziare.com

“O NATIUNE, DOUA STATE”

Liliana Popescu

Data formula folosita de oficialii romani mai des in ultimii 2 ani, inclusiv in recentul proiect al Strategiei de Securitate Nationala a Romaniei, pentru a marca prioritatea relatiei cu Republica Moldova. Dar cat de inspirata este formula aleasa? Si, mai ales, ce fel de deschidere ofera noua politica declarata?

O prima intrebare pe care ne-o putem pune este: din cine este formata aceasta unica natiune? Oare din toti cetatenii Romaniei si Republicii Moldova la un loc? Relativ recent, am avut in Romania experienta celebrarii maghiarilor de pretutindeni. In Republica Moldova, alaturi de moldoveni (65%), traiesc ucraineni (14%), rusi (13%), gagauzi etc. In Republica se vorbeste mult rusa - lingua franca in spatiul ex-sovietic. Cetatenii moldoveni folosesc rusa nu doar pentru a comunica cu georgienii, tadjicii, letonii etc., dar chiar si intre ei. Cele mai multe reclame sunt in rusa, cele mai multe programe de televiziune si radio sunt in rusa, majoritatea jurnalelor sunt in rusa. Cea mai mare parte a afacerilor sunt detinute de capitalul rusesc si ele au fost facilitate constant de liderii de la Chisinau. Majoritatea cetatenilor sunt bilingvi, doar minoritatile vorbesc o singura limba, iar aceea nu este limba de stat.

Dar limba nu este cel mai de seama element in ecuatia identitara a Republicii Moldova. Basarabia a intrat sub dominatie ruseasca la 1812 si s-a unit cu Romania in perioada interbelica pentru 22 de ani. Din 1812 si pana in 2006 (194 de ani), oamenii care au trait pe teritoriul de peste Prut au fost supusi continuu unui intens proces de rusificare (unii specialisti i-ar spune aculturatie) - proces care continua si azi. “Limba de stat” a fost scrisa pana acum 15 ani cu litere chirilice. Experienta convietuirii in Romania Mare a fost pentru unii moldoveni o experienta nefasta - regretata, totusi, in perioada sovietica.

Independenta Republicii a fost proclamata in 1991. La acel moment, unirea cu Romania a fost dorita de mai putin de 5% dintre moldoveni. Elitele de la Chisinau incearca sa construiasca un stat independent si suveran moldovenesc de 15 ani. Acest stat este caracterizat de unii specialisti ca fiind unul slab (weak state), de altii ca fiind un stat “ratat” (failed state). Slabiciunea capacitatii guvernelor de la Chisinau de a administra Republica, in granitele Proclamatiei de Independenta de la 1991, se vede limpede din incapacitatea de a face fata separatismului nistrean fara sprijin international. Daca pana nu demult liderii moldoveni cereau sprijinul Moscovei sa-i ajute sa aduca la supunere Tiraspolul, de doi ani incoace ei si-au indreptat progresiv atentia spre Vest. Bunul-simt politic a triumfat.

Dupa alegerea presedintelui Basescu, Romania a facut un mare pas inainte in directia afirmarii sprijinului pentru Republica Moldova, in sensul intaririi statalitatii ei, al pastrarii integritatii sale. Romania isi afirma sprijinul fata de eforturile facute de Chisinau de a se apropia de Uniunea Europeana. Este adevarat ca o face dintr-o pozitie intarita, ca stat membru NATO si ca foarte curand stat membru al Uniunii Europene.

A spune ca exista o natiune si doua state este un adevar. Dar el nu este intregul adevar. A spune acest adevar partial de la inalte tribune guvernamentale inseamna a afirma solidaritatea cu moldovenii de peste Prut care simt si romaneste. Mai inseamna negarea moldovenismului (ideologie folosita de guvernarea comunista de la Chisinau pentru legitimarea sa si a statului national moldovean). Dar mai inseamna si negarea specificitatii identitare moldovenesti.

O parte a moldovenilor simt romaneste si fac parte din natiunea romana, in ciuda vicisitudinilor la care au fost supusi parintii si stramosii lor. Nu ma indoiesc ca, simtind moldoveneste (deci mai mult decat romaneste, asa cum si eu simt banateneste, deci mai mult decat romaneste), exista o apropiere de simtire intre multi cetateni moldoveni si romani. Dar Republica Moldova are o particularitate identitara adesea ignorata.

Formula “o natiune, doua state” are un caracter de solidarizare si de suport fata de moldovenii care simt si romaneste. Ea este de natura sa arate ca liderii de la Bucuresti isi asuma datoria morala de a sprijini evolutii politice si economice inspre binele cetatenilor Republicii. Dar locul declaratiei “o natiune, doua state” ar putea fi luat de mai multe fapte de solidarizare si sprijin dinspre Bucuresti. Afirmarea acestei formule, fara a fi dublata de actiuni politice corespunzatoare, risca sa ramana doar o formula populista.

Diplomatia romana face eforturi, de cele mai multe ori discrete si nepublice, in directia solidarizarii. Dar sunt multe aspecte care fac contrast cu declaratiile oficiale romanesti si care discrediteaza declaratia politica de sprijin din partea Romaniei. Suportul pe care Departamentul pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni l-a acordat dezvoltarii colaborarii dintre societatea civila din Romania si din Republica Moldova a scazut dramatic in ultimul an. Treneaza neclaritatea, confuzia si ineficienta in ce priveste alocarea de fonduri pentru proiecte de colaborare intre societatea civila din Romania si din Republica. Dimensiunile Ambasadei Romaniei la Chisinau sunt mici in raport cu declaratiile politice conform carora relatia cu Republica Moldova este privilegiata. Structurile guvernamentale romanesti care se ocupa de problematica moldoveneasca sunt multe, disparate si nu comunica bine intre ele. Capitalul romanesc investit in Republica este minuscul.

. Avand in vedere deschiderea declarata recent la Chisinau pentru colaborarea cu societatea civila, cei doi presedinti ar trebui sa stabileasca de comun acord cadrul de conlucrare dintre reprezentantii societatii civile din cele doua tari intr-o maniera transparenta si constructiva. Daca s-ar reusi aceste doua mari obiective, nici nu va mai fi nevoie de declaratii ale formulei “o natiune, doua state” pentru ca am fi oricum impreuna.

George Damian