Vladimir Voronin, mancurtul blestemat de bunicul său român, Isidor Sârbu

Basarabia se afla astazi din nou la o rascruce – revenirea comunistilor alungati temporar dupa revolta copiilor din 7 aprilie 2009. Esecul Referendumului din data de 5 septembrie a acestui an a pus cruce sansei schimbarii sistemului politic de la Chisinau.

Daca Referendumul ar fi trecut ar fi urmat alegerea sefului statului prin vot direct de catre basarabeni, iar nu prin votul tranzactionat de adunatura agenturii politicienilor aflati sub directa subordonare fata de rusi. Boicotarea de catre comunisti si slugile lor (inclusiv “democrati” ca Marian Lupu) a Referendumului a dus la perpetuarea sistemului de control la varf a statului prin intermediul Parlamentului dominat de comunisti – agenti ai Moscovei la vedere si de catre agentii acoperiti din celelalte partide. Astfel, din nou, acelasi batran general sovietic Vladimir Voronin capata puteri de tartor sef al campului politic de la Chisinau, cu binecuvantarea Rusiei, care l-a trimis drept emisar/komisar zilele trecute chiar pe seful administratiei prezidentiale, kgb-istul Serghei Nariskin, pentru a perfecta cadru lansarii “democratului” Marian Lupu ca matrioska a lui Voronin.

Numele lui Voronin este strans legat pe parcursul ultimului deceniu de adancirea Basarabiei in saracie, de accentuarea rusificarii populatiei romanesti, de extinderea unei adevarate mafii de familie in tot sistemul economic, comunistul Voronin fiind de fapt unul dintre japcuitorii de varf ai capitalului economiei Moldovei, familia sa numarandu-se printre cele mai bogate familii de banditi rusi care au cotropit Basarabia.

Putina lume stie ca Voronin, agent de varf al cotropitorilor rusi, nu este de fapt rus ci este un fel de ienicer. Ienicerii erau acei copii de trupa ai otomanilor, luati din randurile neamurilor supuse de turci si transformati prin tehnici persuasive ce includeau pederastia, trasul in cur, in slugi perfecte, gata sa moara pentru turcaleti.

Voronin este si el tot un fel de ienicer siluit ritualic in dos, exemplul unui experiment de mancurtizare, de “rasucire”, de intoarcere pe dos, experiment similar celui pus in practica tot de sovietici in lagarul de la Pitesti. Povestea dramatica a familiei sale este povestea transformarii romanilor, la alta scara, astazi, intr-o adunatura de cretini, de catre sistemul persuasiv al mass-media controlata de inamic, la care se adauga contributia agenturii din aparatul politic.

Violarea si rusificarea lui Voronin, numita mancurtizare, de catre experti in psihosociologie, s-a facut temeinic, dar include si un tainic blestem, al propriului bunic, blestem care apasa via Voronin asupra intregii Basarabii. Mancurtizarea, termen de origine turcica impus prin limba rusa, era o forma de pedeapsa asiatica teribila descrisa in romanul „O zi mai lunga decat veacul” al scriitorului kirghiz Cinghiz Aitmatov. Prizonierii care urmau sa fie transformati in mancurti erau rasi complet in cap, li se aplica pe crestet o bucata de piele de oaie uda fixata strans iar apoi mancurtul era expus soarelui intens al stepei. Pielea de oaie, prin uscare, se lipea atat de puternic de scalp incat aproape se contopea cu pielea capului iar apoi firele de par care isi urmau cresterea, deviate de pielea de oaie de pe scalp, incepeau sa creasca in jos, producand dureri ingrozitoare mancurtilor, care treptat deveneau, datorita durerii continue, complet afazici si inerti, cretinizati pana la a deveni sclavi supusi in totalitate.

Mancurtizarea este povestea transformarii unui om liber intr-o sluga desavarsita printr-un procedeu de o cruzime extrema. Din pricina suferintelor, captivul isi pierdea memoria si identitatea, devenind un rob perfect, depersonalizat si gata sa indeplineasca orice porunca. In romanul lui Aimatov, un astfel de mancurt isi ucide, la ordinul stapanilor, mama, fiindca n-o mai recunoaste.

Odata lansat, conceptul de mancurt – mancurtizare s-a raspandit zona sovietica a Asiei Centrale, si s-a extins apoi in in toate tarile captive fostei URSS, ai caror cetateni erau expusi fenomenului de spalare a creierului, robotizare, depersonalizare, supunere neconditionata la comanda autoritatilor. Dictionarul defineste sensul de mancurt prin „persoana careia i-a fost anulata constiinta de sine, care s-a depersonalizat, s-a mankurtizat”. Viata familiei din care se trage Voronin este povestea unei drame teribile – este drama sfasierii neamului romanesc de catre invadatorii rusi.

Comunistul rusofil Vladimir Voronin este de fapt nepotul bun al unui roman neaos, Isidor Sarbu, luptator anticomunist, un om cu o istorie fabuloasa, aruncat de rusi in nlagar, evadat apoi din Siberia, ajuns in perioada 1942-1944 primar pus de Antonescu, in satul sau, evacuat apoi odata cu re-venirea rusilor si ajuns inapoi in Romania, unde si-a gasit sfarsitul dupa ce a luptat impotriva sovieticilor in randurile rezistentei anticomuniste din muntii Oasului. Nepotelul a intrat pe mana rusilor care i-au aplicat “reeducarea” i-au schimbat numele de familie cu unul rusesc – voronin – cioroi pe romaneste si l-au transformat intr-un mancurt – personaj incarcat de tipologia slugii resentimentare la adresa propriului neam. Se poate spune ca Voronin este suferind de “fenomenul Stochkolm” – respectiv complexul apropierii dintre victima si calau, observat si catalogat psihopatologic in cazurile de ostateci rapiti de teroristi care ajung sa se ataseze atat de mult de tortionarii lor incat sunt gata chiar sa-si dea viata de bunavoie pentru teroristi.

Complexul Stochkolm si mutilarea sufletului prin Reeducare

Cazul lui Voronin este pe fond tragic si semnificativ pentru basarabeni avand in vedere ca sistemul mancurtizarii acestuia este rezultatul unui experiment diabolic, incercat si experimentat de rusi la o scara mult mai mare in Romania sub numele de “experimentul reeducarii”.

Reeducarea a fost initiata ca o actiune cu caracter “secret”, chiar “strict secret de importanta deosebita” – dupa cum atesta documentele care se refera la acest fenomen chiar si mai tarziu in epoca (1968). Fenomenul reeducarii s-a petrecut intr-un regim de control total efectuat de consilierii sovietici care dirijau, indrumau si supravegheau.

Experimentul reeducarii avea drept mecanism central transformarea victimelor in tortionari, transformare pe care nu o puteau doar mima, ci trebuiau sa o probeze tortionandu-si proprii lor colegi de suferinta iar actiunea a fost de mare o amploare si intensitate, procesul reeducational desfasurandu-se in Romania in numeroase puscarii politice, fiind vizati cu precadere legionarii, care trebuiau sa fie “franti” si “intorsi” prin metode sofisticate inventate si controlate de medici si generali rusi special veniti de la Moscova pentru a supraveghea stiintific “cercetarea”.

Scopul experimentului, conform principiilor leniniste era schimbarea si lepadarea convingerilor si ideilor politice si religioase a detinutilor, pentru a se obtine in cele din urma alterarea personalitatii pana la punctul obedientei absolute. Este considerat a fi cel mai mare si cel mai intensiv program de spalare a creierului prin tortura din blocul de Est. Partea extrema a reeducarii s-a numit experimentul Pitesti (reeducarea violenta fizic, mental si moral) care a avut loc in Romania intre 1949-1952, in cadrul caruia victimele erau silite sa devina, de la un punct incolo, calai.

Principiul “reeducarii” functioneaza si el pe doua planuri - cel al aplicarii violente si bruste, prin teroare, si cel al desfasurarii sale in “in lentoare”, “istoric”, ca o evolutie necesara prin care popoare intregi se schimba, se “reformeaza”, isi schimba cadrele de vietuire traditionale. Eliminarea si distrugerea intimitatii umane a fost un mijloc de control care ajunsese sa fie exercitat in mod violent asupra constiintei in mod direct. Intoarcerea pe dos a sufletului uman urmarea pervertirea constiintei, detinutii fiind obligati prin tortura sa se identifice cu limita de jos a patimilor josnice, silnice.

In Asia – in Coreea si Vietnam s-a mai pus in aplicare acest program in formele sale extreme, care includeau torturi teribile, tot de catre psihologi si specialisti scoliti la Moscova. Supliciile ingrozitoare la care au fost supusi cei care au trecut prin acest “experiment” fac parte din mecanismele deformatoare ale unei ideologii a “preschimbarii”, a intarcerii pe dos – revolvo- adiva revolutie, careia i-a cazut victima si romanul neaos Vova Sarbu, devenit prin rusificare si “rebotezare” Voronin.

Mama lui Voronin “s-a indignat foarte mult” cand a aflat ca fie-sau a intrat la partid si la Ministerul de Interne

Intr-un interviu luat lui Vladimir Nicolaevici Voronin in anul 2001 acesta consemna (cu anumite “scapari” de memorie) despre sine si familia sa urmatoarele:

“Pe tatal meu drept, Nicolai Vasilievici, nu-l tin minte, deoarece a cazut la inceputul razboiului. Era din Siberia, isi facea serviciul in unitatea militara din Dubasari. Din 1948 am fost crescut de tatal meu vitreg (ocupant rus n.n), care a murit acum un an (in anul 2000). Familia noastra se muta des dintr-un loc in altul, prin republica, deoarece tatal meu se ocupa de colectivizare, era imputernicit al comitetului raional de partid, umbla prin sate, infiintind colhozuri. In fiecare din ele traiam cite doi-trei ani, dupa care el era transferat in alta parte. Abia in ’54, familia noastra a revenit la Dubasari. Mama, Pelagheia Isidorovna (numele de familie de fata – Sirbu), are acum 82 de ani, este moldoveanca get-beget, din satul Corjova – anume in acest sat se afla unitatea militara in care isi facea serviciul tatal meu. Eu sunt unicul ei fiu. Din copilarie am fost lider: sef de clasa, presedinte al consiliului detasamentului, apoi – al unitatii de pioneri. Cind m-am format ca personalitate, am inceput sa fiu promovat de sistemul sovietic de selectare, educare si repartizare a cadrelor.

Atunci cind mi s-a propus sa trec din functia de director al fabricii de panificatie la munca sovietica si de partid – ca sef al sectiei industrie a comitetului raional de partid, ea s-a indignat foarte mult.

Tare s-a indignat si cind am devenit ministru la MAI. Se “cocea” conflictul transnistrean si ea ma ruga un singur lucru: sa mu merg impotriva vointei poporului simplu. Iar atunci cind refaceam Partidul Comunistilor, m-a rugat sa nu lupt contra religiei. Am incercat sa precizez: contra popilor sau contra religiei? Ea mi-a raspuns: te vei clarifica singur…”

Bunicul lui Voronin, Isidor Sarbu i-a blestemat pe aceia care se vor inchina comunistilor

Voronin se trage dintr-un neam curat romanesc, o familie renumita de oameni bogati si respectati. Isidor Sarbu, bunicul lui Voronin facea parte dintr-o familie numeroasa de zece frati, cinci baietii si cinci fete. Isidor Sarbu era cel mai bogat taran din Corjova, sat din Transnistria, iar in anii ‘30 odata cu venire la putere a bolsevicilor rusi, acestia l-au deposedat de toate bunurile sale si ale fratelui sau geaman, Simion Sarbu. Li s-a luat totul: casele, pamanturile, banii, vitele, roada. Pe mosia lor comunistii au infiintat colhozul „Puti k kommunizmu”.

Comunistii i-au luat casa lui Isidor Sarbu si i-au oferit pentru trai un grajd. In 1933, Isidor Sarbu impreuna cu fiul sau Marcu, au dat foc la granele adunate de colhoz de pe pamantul familiei sale. Comunistii l-au arestat pe bunicul lui Voronin si l-au dus la ancheta la Tiraspol, dar fiul sau Marcu si-a salvat tatal declarand ca el a dat foc graului.

Isidor Sarbu povesteste, intr-un interviu aparut in numarul 1 al revistei „Cartea moldoveana”, in 1943 cu titlul „O viata canonita ca atatea altele”, secvente ale vietii sale distruse de comunisti. Autorul interviului il descria astfel pe mos Isidor:

“Desi in varsta de numai 57 de ani impliniti, parul i s’a inalbit ca zapada. S’a trecut cu viata nu din pricina celor sapte copii pe care i-a crescut; nici ca l-ar fi luat nevoile dela inceput, caci doar avea case bune si avea 30 hectare de pamant, cu inca 8 hectare de livada. Omul harnic ca si ceilalti moldoveni din partile acelea, isi vedea de gospodarie si ingrijea de nevoile casei, fiind unul din fruntasii satului datorita muncii si priceperii sale. Toata saptamana muncea din zori si pana in noapte la camp, iar duminica isi mai cata de suflet, ducandu-se la biserica, cat era cu ingaduinta, sau citind o psaltire moldoveneasca pe care o avea de la Manastirea Neamtului.”

Povestea mos Isidor, oftand, cum “bolsevicii toate au stricat” si apoi si-a istorisit propria drama:

„In anu 1933, la 14 Martie, m’o arestat si m’o dus la puscaria din Tiraspolea, unde am stat trii luni. Tot in aceias zi fimeia si copchii o fost dati afara din casa. Ni s’o luat toata averea si ni-o lasat pe drumuri. Dupa ce-am implinit cele trii luni, am vinit in sat. Oamenii nu vroiau sa ma primeasca…Traiam cu totii intr’o camaruta mica la Dumitru Halippa. Plateam cinci ruble pe luna, pana in anul 1934, cand ne-am mutat in targ la Dubasari…”

Peste doi ani, Isidor, fratele geaman Simion si fiul sau Marcu au recidivat si au incendiat cladirea in care se afla carmuirea colhozului, care fusese casa bunicului lui Voronin, si au luat-o la fuga prin gradini incercand sa fuga spre Romania dar i-au prins granicerii rusi, i-au adus din nou la Tiraspol, si li s-a aplicat pedeapsa lagarului: Isidor a primit 25 de ani, Simion, fratele geaman tot 25 de ani iar Marcu, care era minor, a incasat 12 ani.

Povestea Isidor Sarbu, cu cuvintele sale: “La 10 Aprilie 1935 o vinit ordin dela NKVD (stramosul KGB, FSB - n.n.) sa ne trimita la vasalca (adica la munca in Siberia n.n). Am fost pusi pe tablou cinci gospodari din Corjov: 1) Eu, Sidor Sarbu, 2) Simion Sarbu, fratele meu, care implinise trei ani mai inainte, 3) Ion Studinski, 4) Mihail Haluppa si 5) Larion Zaftur. Ni s’a spus la toti sa fim gata in 24 de ceasuri”.

Tuturor li s-au facut pasapoarte stampilate cu inscriptia, in limba rusa: „i se interzice sa traiasca la granita, langa Nistru”, si au fost dusi la Pervomaisc, dincolo de Bug. Cu toti au fost deportati in diferite parti din Siberia.

La gara, inainte de a fi urcati in marfarele care-i duceau catre Siberia familia lui Isidor Sarbu a ingenuncheat si acesta, cu frica de Dumnezeu, s-a rugat la Maica Domnului, iar dupa rugaciune a pus trei blestemuri. A blestemat sa piara URSS-ul, a blestemat colhozul si a blestemat comunistii si pe aceia care isi vor lega soarta de ei. Colhozul a ajuns ruine, URSS-ul s-a destramat, iar puterea blestemului vine acum asupra nepotului, Voronin, care si-a legat numele de comunistii rusi.

Odata cu vestea razboiului pornit din Romania, Isidor revine in comuna sa, in Corjova si dupa ce le spune oamenilor sa nu fuga ca “vin romanii sa ne scape de pagani” ii intampina pe soldatii romani cu paine si sare. „De cand o venit administratia romaneasca viata s’o schimbat cu totu. Am primit din colhozuri parte ce ni se cuvine de fiecare. On nepot a meu, care o fost si el rasculacit de Rusi amu ii primar in sat. Ce sa mai zicem, amu o ducem foarte bine. Ma intaleg in vorba cu Dumnealor. Soldatii romani mi-s tare dragi. N’oi manca eu, da lor tot le-oi da o bucata de pane si un pahar de cinste, ca ei, saracii, ne-o scos de la moarte”, povestea mos Isidor, care a fost, pentru scurta vreme, in perioada 1942 – 1944, primar numit de regimul Maresalului Antonescu.

Cand Armata Rosie se intorcea spre Basarabia iar administratia romaneasca a inceput sa-si faca bagajele, familia Sarbu, foarte numeroasa, s-a pregatit de evacuare pe directia Romania. Insa cel mai mic fecior al lui Isidor, Chiril, tragea sa moara, bolnav iar Tatiana, sotia lui Isidor, n-a vrut sa se desparta de fecior iar apoi si fetele ei - Pelagheea, Vera, Maria - au hotarat sa ramana alaturi de mama…Astfel, cand rusii navalesc si ocupa Basarabia, Isidor cu unii frati si cu fiica mai mare Domnica, au fugit peste Nistru iar o parte dintre copii si nepoti, printre care si micutul (viitor) Voronin au ramas cu Tatiana. Acesta cica plangea dupa bunel tipand: „Batu, batu, nu pleca!”. „Micul meu nepot iubit, se caina batranul, oare am sa va mai vad vreodata?”.

Nu l-a mai vazut niciodata. Bunelul ajunge in Romania iar fiica sa, Domnica Sarbu va fi alaturi de tatal sau care ajunge sa lupte cu arma in mana impotriva invadatorului rus in cadrul rezistentei anticomuniste din muntii Oasului. In anii ’60, cand Voronin a intrat in randurile PCUS, completand ancheta-anexa, s-a dezis de Isidor, bunicul sau, care era insa in viata si pribeag, urmarit fiind de comunistii romani, prin munti. Spre sfarsitul vietii Isidor Sarbu se stabileste cu fiica lui, Domnica, sora Pelagheei, mama lui Vladimir Voronin in judetul Dambovita. Domnica Sarbu, matusa presedintelui moldovean traia in conditii mai mult decat modeste, in satul Camarasu, comuna Brezoaiele, o asezare uitata de lume undeva prin campia Vlasiei, la aproximativ 35 de km de Bucuresti, invecinata cu Tartasestiul din care este originar fostul premier Adrian Nastase.

Domnica locuia intr-o darapanatura, o bojdeuca cu prispe moldovenesti acoperita cu carton gudronat, asezata intre biserica si cimitir. Pe pereti covoare si stergare moldovenesti, multe icoane, fotografii si un calendar bisericesc. Sora mamei lui Voronin canta in biserica si era foarte bisericoasa. In 2004, la 83 de ani, s-a prapadit matusa lui Voronin, “Tanti Domnica”, cea care l-a crescut pe cand era mic pe Vova, nepotelul Vladimir.

Blestemul a cazut acum asupra lui Voronin, sluga rusilor, progenitura nerecunoscatoare a unor oameni care au luptat impotriva a ceea ce a devenit el azi, o canalie si un renegat, o lepadatura comunista care si-a facut bunelul, pe Isidor Sarbu, sa se rascuceasca in mormant vazandu-si nepotul luptand impotriva principiilor si viselor sale.

George Roncea