Țara Bascilor

Țara Bascilor, se afla in muntii Pirinei, in locul unde acestea coboara in ocean. Bascii sunt unul dintre cele mai vechi popoare din Europa si nu scapa nici o ocazie de a preciza faptul ca sunt un popor vechi de mii de ani, ca portul, obiceiurile si credintele lor vin din zorii istoriei, ca toate acestea sunt importante si trebuie stiute de toata lumea.

Țara Bascilor pare un peisaj românesc miscat. Ciobanii basci, migrand in transhumanta pe varfuri de munte, purtatori de opinci cu nojite legate peste picioare, inveliti in bunde pe care le joaca in spinare cand coboara la vale, in sarbatorile lor colorate si vesele, pline de cantece leganate (ca doina) si de dansuri "purtate" (ca dansul fetelor de la Capalna), dansuri rituale, stravechi. Si la fel de asemanatoare (pentru un locuitor din Carpati) sunt si bisericile basce din piatra, biserici cu turla lunga si ascutita, despre care ti-e frica sa crezi ca au aceeasi sorginte cu bisericile din Maramures si din Salaj; desi cimitirele sunt pline, si-acolo, ca pe la noi, de cruci rotunde, acoperite cu semne solare...

O populatie incapatanata sa ramana agatata de munte si oierit, dispretuitoare fata de avantajele industrializarii occidentale, dar infipta neclintit in traditie. Triburi dacice ratacite la marginea Imperiului Roman? Tipare celtice, lasate deopotriva in Pirinei si Carpati?..

Ceea ce nu mi-am imaginat niciodata despre Țara Bascilor a fost faptul ca exista lucruri care, printr-o stranie coincidenta, ne unesc. Bascii sunt un popor al muntilor si al padurilor, un popor de ciobani vanturati de istorie, aflati la confluenta dintre mari puteri si popoare, care au stiut sa supravietuiasca. Galii, romanii, mai tarziu francii, castilienii sau maurii, in valuri succesive care au durat mii de ani, n-au reusit sa stearga de pe fata Europei limba aceasta cu nume straniu, euskara, de care astazi bascii sunt foarte mandri. Nu seamana toate acestea cu istoria noastra, a românilor aflati in capatul celalalt al Europei, la o distanta de mii de kilometri? Nu au fost pentru noi muntii, ca si pentru ei, refugiul, scaparea, supravietuirea?

Asa ca am vazut Tara Bascilor dintr-o perspectiva speciala. Am vazut cu uimire ca semnele lor traditionale, crucea basca - un fel de zvastica rotunjita, si decoratiunile lor solare, care se mai pot vedea pe anumite case si morminte, se regasesc, de asemenea, pe orice poarta din lemn maramureseana, bucovineana, pe orice costum popular romanesc. Si asta nu e totul, caci povestirile lor populare, despre timpul cand Iisus si Sfantul Petru se preumblau pe pamant, sunt identice, credintele in iele si alte fiinte inefabile ce pot fi vazute si auzite in paduri sunt asemanatoare. Ritualurile inmormantarii, bocitoarele, povestile despre intoarcerea mortilor printre cei vii, toate seamana intr-un fel care ar uimi pe orice roman ar merge acolo. Pana si tuica, pe care ei o numesc "apa vietii", seamana, pana si meseriile traditionale, de la mesterii lemnari care fac butoaie pana la plutasii care coborau cu lemnele din Pirinei, ca sa nu mai vorbim despre obiceiurile oierilor, despre cantatul la fluier, despre inchinarea la copaci... Morile de apa sunt la fel, crucile care se cioplesc deasupra usilor, felul in care se pune icoana pe grinda oricarei stani, credintele ancestrale in personaje care calaresc pe nori si stapanesc furtunile cu ajutorul unor nuiele de alun...

E ca si cum un fir i-ar fi legat pe ciobanii aceia ai Pirineilor de ciobanii din Carpati. In definitiv, poate ca popoarele muntilor seamana intre ele pretutindeni in lume, poate ca doinele lor suna la fel de trist pe oricare varf de munte din lume. Ei bine, aici puntea s-a rupt, mi-am spus, caci romanii sunt altfel, prea nestiutori, prea cuminti, prea timizi pentru a face asemenea caz de valorile lor.

Cine ar avea curaj, dintre academicienii romani, sa afirme sus si tare ca oamenii aceia de acum 6 mii de ani, care au pictat vasele fabuloase ale culturii Gumelnita si Boian, au fost stramosii nostri? Cine ar avea curajul sa afirme ca vasele fantastic decorate, de Cucuteni, au fost facute de niste români mai vechi? Ca limba româna ar putea fi una dintre cele mai vechi limbi ale Europei, la fel ca euskara? Nimeni! Cu capul in pamant, credem ca a vorbi despre trecutul nostru si despre ceea ce ne caracterizeaza este o rusine, poate un pacat etichetat drept nationalism.

La capatul calatoriei in Țara Bascilor, am inteles ceva despre noi insine, despre români. Ca si bascii, suntem un neam vechi, un neam de supravietuitori, si am putea fi mandri de ceea ce suntem. Ca si bascii, putem intra cu fruntea sus in Europa, ale carei traditii s-au amestecat deja si s-au estompat, in vreme ce noi, aflati mai la margini, am pastrat toate acestea vii si nevatamate. Ca si pentru basci, traditiile, vechimea, identitatea noastra culturala ar putea reprezenta un mod de a exista.

Sursa: In baza articolelor publicate in revista Formula AS

Foto: Cas danta (o fecioreasca cu pas suspendata)