«- Draga Doina, V-am cautat foarte insistent pentru a Va solicita acest interviu, dar…
- Nu m-ati gasit, deoarece am fost plecata pentru mai mult timp in România, impreuna cu Ion Aldea Teodorovici si Grigore Vieru.
- Nu era prima intalnire cu publicul de peste Prut, oricum, inclin sa cred, V-ati intors cu emotii, deoarece intotdeauna ati fost oaspeti dragi si multasteptati peste Prut.
- Au fost niste intalniri de neuitat, care ma obliga peste cativa ani sa scriu memorii. In primul rand vreau sa impartasesc cititorilor bucuria aparitiei la firma “Electrecord” al primul disc, ce apartine unui grup de creatie din Basarabia. Este vorba de discul “Rasai”, semnalul caruia aparuse chiar in momentul aflarii noastre la Bucuresti. Va dati seama – in cuprinsul discului sint cantece semnate de Ion pe versurile poetului Grigore Vieru, cantece, care va sint cunoscute – “Iarta-ma”, “Reaprindeti candela”, “Eminescu”, “Rasai”, “Hai-hai”.
Intr-o stare de soc m-a tinut si intalnirea cu marele scriitor al spiritualitatii noastre Marin Sorescu – om de o bunatate si intelegere ireprosabila. Ne-am aflat mai mult timp in casa Domniei Sale, unde am cantat, am recitat versuri, am discutat despre tot ce se discuta cu oamenii de suflet. Dupa aceea am avut niste intalniri cu locuitorii judetelor Galati, Barlad, indreptandu-ne spre Targu-Mures. De altfel, aceasta si a fost scopul nostru principal – sa ajungem in Transilvania, deoarece Ion si Grigore au scris un Imn Transilvaniei si am dorit sa-l prezentam pe viu. La Iasi ne-am intalnit cu Preasfintia Sa Mitropolitul Daniil, care, afland ca suntem la sfintirea liceului n-rul 42 din Iasi a venit pentru a se intalni cu noi.
Mai apoi ne-am deplasat la Manastirea Putna, Voronet, Moldovita, Sucevita si surpriza cea mare, care ne astepta – am aflat, ca la Manastirea Probota este inmormantata maica lui Stefan cel Mare si Petru Rares, dar un fapt ne-a facut sa lacrimeze si sa sangere sufletele – acest sfant lacas e intr-o stare dezastruoasa. Numai staretul Vasile incearca singur cu mainile sale sa restituie fantana, sa faca ceea ce poate pentru a sterge slinul de pe morminte. Ne-am zis ca trebuie sa facem un apel intru ajutorarea restaurarii acestei Manastiri, deoarece mama lui Stefan cel Mare e mai mult decat un simbol, e insasi inima României.
Da, nu mai putin impresionante au fost si reintalnirile cu Vasile Seicaru si Dida Dragan, cu care colaboram in ultimul timp.
- Intr-adevar, sint niste impresii de neuitat, dar acum sa trecem concret la activitatea Dumneavoastra, deoarece marcati 10 ani de aflare pe scena profesionista.
- Voi fi sincera, deoarece mai devreme sau mai tarziu totul se stie despre un cantaret. Da, am aparut pe scena profesionista din 1981, dar foarte multa vreme am fost considerata un capriciu al lui Ion si doar din 1989, aflandu-ma in Moldova de peste Prut, am inteles ca publicul ma recunoaste si pe mine, in calitate de interpreta si nu numai ca sotia compozitorului Ion Aldea Teodorovici. Tot atunci am inregistrat si cantecele «Rasai», «Eminescu», impreuna cu Ion, «Hai-hai». Uite, anume aici am inceput sa fiu sigura in fortele mele. Nu ca sint increzuta, Doamne fereste, dar cel putin am inteles ca reprezint si eu ceva si mai pot continua lupta in scena.
- Apropo, de cantecele sacre. La inceputul carierii ati profesat un gen de show, ca mai apoi sa includeti in repertoriu cantece de o alta factura tematica. Nu a fost o trecere fortata?
- Nu e vorba de o trecere fortata, ci de o traire launtrica a mea. Or, am simtit si eu necesitatea de a sustine aspiratiile poporului meu. Si am facut ceea ce a fost in puterile mele. Acum sint fericita, ca am fost alaturi de Grigore Vieru si Ion Aldea Teodorovici atunci cand au semnat creatii sacre «Eminescu», «Rasai», «Reaprindeti candela», «Invierea», - cantece, care au convins publicul ca si oamenii de arta sint cu el, cu luptatorii pentru simbolurile neamului. Desi cineva totusi mi-a imputat, ca interpretez asemenea cantece. Dar eu consider ca e anormal ca un interpret sa aiba o singura directie stilistica, repertoriala.
- Si totusi, care este stilul, genul in care Va regasiti?
- O intrebare foarte complicata, dar nu ma eschivez de la raspuns, deoarece v-am promis, ca voi fi absolut sincera. Eu nu pot canta numai cantece de show, numai cantece vesele, dansante. Pentru mine ar fi un lucru neinteresant, care nu m-ar tenta. Dar, sa stiti, nici numai cantece sacre tot nu pot sa interpretez. Cel mai frumos lucru ramane a fi varietatea, diversitatea mesajului si al prezentarii. Una doar nu stiu, daca imi reuseste.
- Draga Doina, indraznesc sa Va intreb, care este rolul compozitorului Ion Aldea Teodorovici in cariera Dumneavoastra de cantareata?
- Nu poate fi vorba doar de un rol, de o contributie aparte. Or, indiscutabil, sa nu fi fost compozitorul Ion Aldea Teodorovici nu eram nici eu in scena. Cu atat mai mult, cu cat am trecut prin multe etape extrem de grele. Practic nu eram difuzati, intr-un fel nu eram acceptati ca duet. Si, repet, eram privita ca un capriciu al lui Ion. Si sa recunosc, ma bucura faptul, ca eu am unde ma intoarce, in sens, daca se intampla ceva cu vocea mea, sau din nou imi apar stavile in cale – revin la profesia mea, la care tin nespus de mult, probabil, in egala masura, precum si la cariera de interpreta. Si vreau sa va spun, ca in aceasta perioada de cand nu mai sunt profesoara nu am incetat nici pentru o clipa sa studiez, sa fac lecturi, sa citesc pentru mine, fiind constienta de faptul ca, mai devreme sau mai tarziu, ma voi reintoarce la institut.
- Nu Va flatez, dar recunosc, melomanii vor fi in pierdere, deoarece s-au obisnuit cu aparitiile Dumneavoastra scenice, cu stilul original pe care il abordati. Or, imi amintesc de reactia in urma aspectacolului de debut al formatiei «DIATE» in anul 1986 care s-a deosebit radical de celelalte spectacole prin prospetime, prin indrazneala de a aduce in scena teatrul.
- Da, dar marea drama consta in faptul ca a fost primul si ultimul spectacol al nostru. Ma rog, poate e vorba de exigentele noastre. Cu atat mai mult, cu cat e o chestie care nu-mi apartine numai mie.
A lucrat foarte multa lume pentru a deveni ceea ce sint. Sint in scena de la varsta de 5 ani – am facut balet, am dansat la 12 ani intr-un colectiv de dansuri populare, unde am facut si clasica la cel mai inalt nivel. De la 6 ani dublam filmele la «Moldova-film» din ruseste in româneste. De aceea eu acum nu ma tem de spatiu, de miscare. Din contra, pentru mine ar fi cumplit sa stau langa microfon nemiscata – acest lucru ar plictisi publicul. Interpretul trebuie sa intuiasca si sa redeie starea din mesajul cantecului. Imi dau bine seama ca in cantecele sacre nu poate fi vorba de nici a miscare in plus, totul trebuie sa fie concentrat doar la cuvant si la expresia ochilor. Chiar in randul 25 trebuie sa se vada lacrima din sufletul celui din scena.
- Sa revenim iarasi la acest armonios cuplu, nu numai in plan familial, dar si in plan de creatie Ion Adea Teodorovici – Doina, duet plin de farmec si talent, cel mai devotat estradei moldovenesti. Si vreau sa Va intreb, cand Va simtiti mai degajat, mai stapanita pe sine, atunci cand sinteti de una singura in scena ori in duo?
- La inceputurile noastre cineva dintre marii nostri interpreti de strada au facut o replica, imi dadeam seama ca e la adresa noastra, deoarece eram unicul duet stabil – atunci cand unul nu poate canta, canta impreuna cu cineva, ca sa nu fie simtitta lipsa de voce, de har. Eu vreau sa spun, ca este cel mai complicat lucru sa canti in duet cu cineva, sa respecti respiratia, vibratia, sa fie un tot intreg, o armonie ireprosabila, incat nimic sa nu socheze.
- In incheiere Va intreb, care Va sunt bucuriile, si durerile scenei?
- Uneori imi dau seama, ca nimeni nu are nevoie de ceea ce facem. Se simte o totala lipsa de interes, chiar o neglijenta. Nu avem sponsor. Si, evident, aceste cautari ne obosesc. A obosit si Ion.
Dar, incercam sa ne sustinem reciproc, pentru ca eram efectiv pornita sa ma las de aceasta zbatere launtrica, sa parasesc scena si Ion a fost unicul om, care m-a inteles. Si, recunosc, sint fericita ca l-am intalnit in viata mea. Vreau sa cred, ca nu-i voi strica lucrarile, care le face cu atata talent sis atata suflet. Si poate o bucurie de ultima ora.
- Draga Doina, Va multumesc mult pentru amabilitatea de a raspunde la intrebari cu atata sinceritate. Am inteles ca aveti nevoie de mai mult optimism – Vi-l doresc din toata inima, precum noi cantece care ar invinge orice act de indiferenta din partea publicului.
- Va multumesc pentru invitatia la discutie, pentru faptul ca am avut posibilitatea sa-mi descatusesc sufletul si sa-mi impartasesc impresiile, emotiile cu admiratorii mei, daca ii am printre cititorii gazetei.
Anatol Caciuc
«Cuvantul», 3 iulie 1991»
Sursa: “Ion si Doina. Doina si Ion”, editura “FC” “Basarabia”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: