Grea, îndelungată şi anevoioasă a fost calea Basarabiei către Măreţul Act Istoric din 27 martie 1918, când prin înaintaşii săi, membrii Sfatului Ţării, s-a votat reunirea acestei provincii româneşti la Patria-Mamă, România. După 106 ani de umilinţă şi ocupaţie rusească, românii basarabeni au demonstrat întregii lumi că şi-au păstrat demnitatea şi conştiinţa naţională şi prin votul democratic al celor 86 de deputaţi în primul Parlament al Basarabiei s-a votat unul dintre cele mai nobile idealuri ale unui popor – reunirea la naţiunea şi teritoriul din care a făcut parte.
Actul Unirii, promulgat de regele României şi publicat în Monitorul Oficial din 10 aprilie 1918 a fost recunoscut prin Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1918, fiind semnat de către guvernele Angliei, Franţei, Italiei, României şi Japoniei.
Semnificativ este faptul că Zemstva din Orhei, la 25 martie 1918, a anticipat Actul Unirii, semnând Moţiunea de Unire a Judeţului Orhei cu România, act semnat deja de zemstvele judeţelor Bălţi şi Soroca. Din cei 52 de consilieri orheieni, dintre care 40 s-au declarat români de naţionalitate, doi – moldoveni, şapte – evrei şi trei – polonezi, toţi au votat în unanimitate moţiunea de Unire, expediind regelui Ferdinand o telegramă cu următorul conţinut:
“Majestate. Adunarea zemstvei Orhei şedinţa de la 25 martie, proclamă în unanimitate Unirea cu sora mai mare România, în scopul întregirii Moldovei lui Ştefan cel Mare, şi depune la picioarele Magestăţii voastre dovada devotamentului nostru faţă de idealurile neamului nostru românesc.”
La 25 marie 1918, Orheiul, a confirmat a câta oară spusele domnitorului Ştefan cel Mare că: “Orheiul este scutul şi pieptul Ţării”.
La 25 marie 1918, Orheiul, a confirmat a câta oară spusele domnitorului Ştefan cel Mare că: “Orheiul este scutul şi pieptul Ţării”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: