În ajunul recensământului, locuitorii satului Oziornoe, raionul Ismail, Ucraina, trăiesc într-o incertitudine de asumare a identităţii. Aceştia încă nu s-au hotărât cine sunt – români sau moldoveni.
„De unde veniţi? Chiar de la Chişinău? Din Moldova? Bine aţi venit în satul Babele!”, ne-a întâmpinat un cioban, locuitor al localităţii Oziornoe, care pe timpuri se numea Babele, denumire folosită până în prezent, în special în rândurile vârstnicilor care încă mai ţin minte cum a fost „cu românii”. Deşi o bună parte din locuitori se declară moldoveni, motivând prin faptul că limba română diferă de limba pe care o vorbesc ei, „moldovenească”, Eugen Tomac, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni în Guvernul României, originar din satul nominalizat, este de altă părere: „Sunt născut într-o localitate românească, prin excelenţă”.
Cum îşi câştigă existenţa locuitorii satului Oziornoe?, l-am întrebat pe ciobanul care se luase după câteva oi ce se abătuseră de la turmă. „Ei, ce să vă spun? Tineretul e plecat în străinătate, iar cei care au mai rămas practică agricultura. Avem sere mari în care oamenii cultivă ceapă”, ne-a răspuns bărbatul. „Eu sunt lemnar de meserie, astăzi sunt stăpân pe oi. Dar la ghiol aţi fost?”, ciobanul ne-a recomandat să mergem să vedem lacul Ialpug, mândria şi sursa de existenţă a mai multor gospodari stabiliţi în satul ridicat pe malul lacului Ialpug.
„Vorbesc moldoveneşte cu accent românesc”
O frumuseţe de nedescris: kilometri de apă care, după spusele pescarilor întâlniţi pe malul lacului, este şi foarte bogată în peşte. Cel mai tânăr dintre aceştia s-a dovedit a fi Iulian. „Îmi place să pescuiesc. Vin în fiecare zi aici, după orele de la şcoală, bineînţeles. Mama este foarte bucuroasă când vin seara acasă cu vreun peşte-doi, în plus mai câştig şi nişte grivne”, spune mândru pescarul de 13 ani. Băiatul ne mai zice că a văzut echipa JURNALULUI la şcoala din localitate. „Colegii mi-au spus că i-aţi întrebat în ce limbă vorbesc”, începe să râdă băiatul. „Eu cred că vorbesc limba moldovenească şi că sunt moldovean. De ce? Aşa mi-a spus mama”, explică Iulian.
Băiatul îşi motivează poziţia prin faptul că sunt unele cuvinte în limba română pe care el nu le înţelege, dar în limba pe care o vorbeşte el sunt folosite multe rusisme, poziţie pe care o susţin şi alţi tineri antrenaţi în descâlcirea un plasei de pescuit. „Moldovean, român? Ce importanţă are? Principalul e să avem bani şi ce pune pe masă. Aţi gustat peşte prins în lacul Ialpug?”, mă întreabă unul din pescari. Nu gustasem, dar am avut ocazia să ne convingem cât e de bun, căci locuitorii satului Oziornoe s-au dovedit a fi foarte ospitalieri. Astfel, ne-am pomenit la o masă de pomană plină cu tot felul de bucate, nu lipsea nici peştele pregătit aşa cum se face la Babele, la cuptor.
„Ştiţi cine s-a născut în satul nostru?”, a fost prima întrebare pe care ne-au adresat-o cei prezenţi la masa de pomenire. Locuitorii satului sunt mândri de faptul că aici s-a născut mareşalul Averescu, în cinstea căruia s-a numit localitate până a veni ruşii, spun sătenii. Deşi le mai scapă câte un cuvânt rusesc, până şi acesta este spus cu accent pronunţat românesc. „Am făcut studiile la Chişinău, la Institutul Agricol, toţi profesorii credeau că sunt din România şi mare le era mirarea când le spuneam că sunt din Ucraina, din satul Oziornoe”, zice Gheorghe Zaporojanu, unul din bărbaţii prezenţi la masă.
„La noi se întâmplă lucruri miraculoase. Dacă un român din sat se căsătoreşte cu o ucraineancă, atunci copiii acestora se consideră moldoveni”, constată ciobanul, bucuros că şi-a găsit mioarele rătăcite.
Eugen Tomac: „Sunt un om fericit pentru că am reuşit să scap de această dihonie pe care imperiul sovietic a semănat-o printre oameni”
Localitatea în care m-am născut se află la frontiera româno-ucraineană, la câţiva kilometri de Tulcea, şi întotdeauna mi-am pus întrebarea de ce cei de dincolo vorbesc aceeaşi limbă cu mine, dar eu nu ştiu aproape nimic despre ei. Toate aceste întrebări la un moment dat mi-au conturat un tablou care mi se părea de-a dreptul ceva de vis, pentru că exista o realitate pe care eu nu o cunoşteam. Am făcut şi facultatea de istorie la Bucureşti, pentru a-mi răspunde la toate întrebările pe care mi le puneam, pentru că am studiat într-o şcoală unde cuvântul „român” nu exista. Agresivitatea antiromânească exista şi o simţeam peste tot şi din acest punct de vedere pentru mine a fost o experienţă unică pe care vreau să o transmit şi altora. Pentru că în momentul în care dai perdeaua şi vezi exact care este realitatea, ai o uşurare şi te simţi mult mai împlinit. Nu am făcut decât să-mi urmez crezul.
„Ehe! Românii sunt tare veseli! Tot timpul cântă şi se veselesc”, comentează moş Petro din Oziornoe unicul post de televiziune românesc la care au acces locuitorii satului, restul fiind în limba rusă şi ucraineană. Moşul se identifică moldovean, pentru că are „o viaţă grea”, copiii l-au abandonat şi tare şi-ar dori ca acum, la bătrâneţe, să se găsească un tânăr care să-i aducă un pahar de apă. „Sunt gata să-i las şi casa”, spune bătrânul.
La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 3310 locuitori din sat, 3291 s-au declarat români, 16 ruși și 3 evrei.
Svetlana Panţa, Jurnal de Chișinău.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: