1867. V.I. Kelsiev. Despre români.

(…) Cele cateva pagini reproduse de Gheorghe Bezviconi in “Calatorii rusi in Moldova si Muntenia” din capitolul “Iasi” al volumului “Galicina si Moldavia”, scris de publicistul rus Vasili Ivanovici Kelsiev care a vizitat Moldova in 1867, ne ofera o anumita informatie despre situatia din România moldoveneasca dupa rasturnarea lui Cuza-Voda.

Pentru Kelsiev nu exista in Moldova alt popor decat cel românesc. Acest argument nu-i permite lui Kelsiev sa nege posibilitatea unirii tuturor pamanturilor românesti, inclusiv a celor de la rasarit de Prut. Se vede ca la 1867 la Iasi deja plutea in aer dorinta infaptuirii urmatorului pas spre unificarea politica a tuturor românilor, Unirea de la 1859 fiind partiala.

Citam:
“Politica noastra externa, scrie Kelsiev, nu trebuie sa se asemene cu cea franceza, care nu se gandeste decat la ziua de azi. Trebuie sa luam exemplul de la boierii nostri vechi, care si-au ales drept tinta unirea pamanturilor rusesti si generatie dupa generatie o urmareau neclintit. Pamanturile rusesti aproape ca-s unite (mai lipseste Galitia de Rasarit si partea dinspre Ungaria de pe langa Tisa); a sosit acum timpul sa renasca imperiile grecesc, bulgaresc, sarbesc, românesc, care in viitor trebuie sa fie aliate cu noi…”

“In 1867, continua Kelsiev, a sosit la Iasi Principele Carol (Regele României – n.n.). Eu am prins momentul cand stiam ca e la teatru si m-am dus sa-l vad, pe el, pe scena si mai ales publicul. (…) Fanariotii au stiut sa anihileze orice sentiment patriotic in popor (…), caracterul românilor (e vorba despre Moldova – n.n.) e intr-atat de demolat, parvenit, de catre fanarioti, incat lor le e totuna.
Sunt extraordinar de usuratici, dar uita repede raul pe care li-l faci. Pentru proteste sau opozitie n-au destula energie. Aceasta, de altfel, e si norocul lor, pentru ca oamenii de aici nu-s lipsiti de posibilitati ca in viitor sa realizeze unirea pamanturilor românesti, mai ales deoarece aceasta unire ar merge aici mult mai bine decat, de exemplu, in Germania.
Centralizarea franceza i-a fost fatala lui Cuza, insa administratia franceza a ramas. Anume aceasta administratie i-a facut o primire festiva lui Carol, iar nu poporul, care a venit sa-l priveasca ca pe cineva deosebit… Cortina nu s-a ridicat pana n-a intrat principele… A rasunat imnul national român. Pe scena au aparut initialele principelui. Cantaretii in haine negre si cantaretii in haine albe cantau in cinstea sarmanei Românii. Muzica si vocile erau excelente, dar – vai! – atat muzicantii, cat si cantaretii, ca si noi, erau straini. Românii, ca si noi, inca au nevoie de oameni straini, ca se le alcatuiasca melodiile”.

Intr-un alt pasaj V. Kelsiev se straduieste sa explice comportamentul, dupa el, lipsit de demnitate, al românilor. El scrie:
“Deprinderea de veacuri de a fi sub stapanire straina a avut ca efect atrofierea sentimentelor patriotice in masele de aici si le-a facut foarte materialiste. Grecii, bulgarii si sarbii nu manifesta aceeasi indiferenta fata de soarta tarii lor. Românii au avut un singur dusman – pe turci si, in ajutorul lor, - pe greci (?). Popoarele Turciei cunosc bine cine e dusmanul lor, de aceea se tin ca si copilul de mama, si de aceea sunt tari. La români situatia e alta. Un neam mic, asezat de soarta intre vecini puternici, ei vrand-nevrand au trebuit sa se inchine cand unuia, cand altuia, asa incat s-au obisnuit cu gandul ca soarta nu depinde de ei. Aici au stapanit si turcii, si polonii, si noi am intervenit cu protectoratul nostru, si Austria a intrat cu oaste aici… In sfarsit ei au ajuns sub protectoratul marilor puteri ale Europei, adica s-au dezorientat complet”.

Gheorghe Ghimpu