Vizita patriarhului rus Kirill, atentat la independența Republicii Moldova

În vălmăşeala evenimentelor din ultimul timp mă deranjează absenţa unuia care ar fi trebuit deja să se producă, dar din nefericire încă nu a avut loc. Lipseşte protestul faţă de anunţata vizită la Chişinău a patriarhului Kiril.

Vizita lui Kiril, atentat la independenţă

Aşa cum arătam într-un editorial anterior, sub aspect strict formal, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) întreprinde o călătorie pastorală. Potrivit canoanelor, după instalarea sa în funcţie, el este dator să viziteze catedralele patriarhale şi mitropolitane. Una din ele se află la Chişinău, fapt ce constituie un prilej pentru sosirea sa în Republica Moldova.
În realitate însă, sanctitatea sa Kiril profită de situaţie pentru a marca astfel spaţiul „sfintei Rusii”. El nu numai că nu-şi ascunde intenţiile, ci dimpotrivă, bravează cu asta. Pozează cu subînţeles. Se erijează în ipostaza de mare adunător al pământurilor pierdute.
Nu încape îndoială că mult trâmbiţatul concept al „lumii ruse”, promovat de patriarhul Kiril, în cel mai bun caz e o reeditare a „doctrinei Brejnev”.
Aceasta, precum se ştie, impunea ţărilor din blocul sovietic principiul suveranităţii limitate. În cel mai rău caz, e o stratagemă neoimperială mult mai agresivă. E o tentativă de refacere a stăpânirii directe a Moscovei în graniţele URSS.

Moldova nu-i „sfânta Rusie”

Toate aceste toane revanşarde ale patriarhului Kiril merită o reacţie adecvată din partea opiniei publice moldoveneşti. A societăţii civile. A elitelor culturale. Pentru că, oricum ai da, capul pravoslaviei ruse atentează făţiş la independenţa noastră naţională.

Lui Kiril urmează să i se spună fără echivocuri că Moldova nu-i „sfânta Rusie”. Că înainte de a veni la Chişinău trebuie să se pocăiască şi să ceară iertare pentru fărădelegile ocupaţiei ţariste şi ale celei sovietice. Iar atâta timp cât nu şi-a pus cenuşă pe cap, ci dimpotrivă, doreşte să reinventeze trecutul stalinist, nu are ce căuta pe pământul Basarabiei.

Noi nu trebuie să luăm neapărat exemplul miilor de spanioli care au protestat recent împotriva sosirii Papei de la Roma la Madrid. În Peninsula Iberică, din punctul nostru de vedere, s-a comis un act de impietate. De inconştienţă atee. Altfel stau lucrurile în Republica Moldova. Noi nu riscăm să fim necuvioşi atâta timp cât Kiril s-a pus în serviciul unor murdare jocuri politicianiste.
Să luăm, deci, o poziţie civică faţă de voiajul cu iz neocolonial al patriarhului rus. Numai astfel îi vom scoate din starea de amorţire netrebnică şi pe politicieni. Îi vom determina să se implice şi să reprezinte voinţa poporului.

Duhul serghianismului

Să nu uităm că Patriarhatul de la Moscova e încă afectat de serghianism. De duhul compromisului nepermis cu viciile lumeşti. BORu nu s-a distanţat în niciun fel de clerul apostat, de sus-puşii colaboraţionişti în sutane care nu numai că l-au glorificat pe Stalin şi politica partidului bolşevic, ci şi au fost complicii regimului anticreştin. Din contra. Pravoslavia rusă dovedeşte şi astăzi acelaşi servilism de pe timpuri faţă de puterea politică.
Nu e de mirare că în aceste condiţii ticurile serghianiste nu încetează şi în multe din bisericile noastre subordonate canonic BORu-lui. Se creează impresia că unii arhierei sau preoţi nu mai au frică de Dumnezeu. Porniţi pe drumul parvenirii, molipsiţi de o ruşinoasă docilitate şi slugărnicie faţă de stăpânii clipei, ei şi-au transformat slujirea într-un fel de întreprindere comercială.
Cine oare să le răstoarne tarabele celor care au făcut din Casa de Rugăciuni un loc de prosper negoţ? Cine să le spună că lupii în piele de oaie nu sunt totuna cu ierarhii Bisericii lui Hristos?