Autorii și redactorii Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova

La 26 august 2011, în ajunul aniversării a 20-a de la proclamarea independenței R. Moldova, apare simultan la Bucureşti (publicația Jurnalul Național) și Chişinău (ziarul Timpul) interviul dlui Vasile Șoimaru cu dl Aurel Preda, fost șef al Direcţiei Juridice şi a Tratatelor din MAE al României, ambasador, în care acesta evocă amintirile sale despre evenimentele care s-au produs în zilele de 25–26 august 1991 în Parlamentul Republicii Moldova, când se pregătea și elabora Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Din greșeală sau poate nu, titlul cu care apare acest interviu la București și Chișinău diferă – dacă în JN acesta poartă titlul „Declaraţia de Independenţă a fost opera unor români”, apoi în Timpul acesta este intitulat „Declaraţia de Independenţă a R. Moldova a fost scrisă de un ROMÂN”.

Evident, apariția interviului cu un asemenea titlu la Chișinău nu putea fi trecut cu vederea de mass-media locală, mai ales de cea apropiată Moscovei. Astfel, Moldova Suverană, prin pana înfocatului statalist Vasile Stati, nu scapă fericitul moment și concluzionează justițiar: „Declaraţia a fost scrisă de un agent român”!

Pentru că este, totuși, vorba de un document prea important pentru a tolera speculații și fabulații din cele mai bizare privind paternitatea acestuia, din respect pentru deputații primului Parlament care au votat Declaraţia de Independenţă, dar și de dragul adevărului, în calitatea mea de martor ocular și participant direct la evenimentele la care se referă interviul cu pricina, vreau să dau publicității comentariile de mai jos. Pe această cale, completez cele relatate deja presei de foștii mei colegi, domnii Alexandru Moșanu și Valeriu Matei, și încerc să nuanțez și să confrunt unele din afirmațiile ce se regăsesc în interviul amintit și pe care cele două publicații le atribuie prietenului nostru, ambasadorului Aurel Preda, cu propriile amintiri.

Situația din Parlament în ajunul Declarației de Independență 

Mulți uită sau nu cunosc că alegerile parlamentare din februarie–martie 1990 nu au fost câștigate de Frontul Popular și simpatizanții săi (cu circa 27% de mandate la începutul legislaturii și circa 20% la sfârșitul acesteia), ci de reprezentanții nomenclaturii comuniste și din complexul agro-industrial, flancați de reprezentanții Interfrontului. Doar datorită faptului că cei mai influenți dintre aceștia din urmă dețineau funcții înalte în aparatul de partid comunist și de stat, în industrie și agricultură care le aduceau venituri grase și le ofereau posibilități mult mai mari de a influența și controla evenimentele, decât dacă acceptau să activeze în comisiile parlamentare permanente, în fruntea principalelor comisii parlamentare au putut fi aleși reprezentanți ai Frontului Popular care, astfel, deveniseră automat și membri ai Prezidiului Parlamentului.

Nivelul intelectual și activismul mai mare al deputaților democrați mediatizat pe larg și de televiziune care difuza în direct ședințele Parlamentului, precum și alegerea lui Mircea Druc în fruntea Guvernului dominat și acesta de nomenclaturiști – tactică comunistă care s-a dovedit ulterior mult mai bine gândită decât o vedeau unii atunci – au contribuit hipnotic ca populația să perceapă și să creadă (unii mai cred și acum!) că democrații (Frontul Popular) câștigaseră alegerile și că aceștia guvernau Republica Moldova.

Iată de ce, puciul din august 1991 găsește Parlamentul RM divizat, în care majoritatea – neformală – întrunea în rândurile sale pe cei care fie că se bucurau tacit sau deschis de puci, fie că asociau chemările la independență cu schimbări de care se temeau sau pe care nu le înțelegeau până la capăt. Eșecul puciștilor, preluarea pârghiilor puterii în Rusia de către Boris Elțin și, mai ales, decizia Radei Ucrainene de a convoca, la 24 august 1991, o ședință extraordinară a legislativului pentru a proclama Independența Ucrainei au consolidat poziția democraților din Parlament și au permis Prezidiului să-și asume cu hotărâre riscul de a interzice, la 23 august, Partidul Comunist și să adopte, a doua zi, hotărârea privind convocarea Parlamentului într-o ședință extraordinară, la 27 august, pentru a proclama Independența Republicii Moldova.

Echipa de elaborare a Declarației de Independență 

Evident, luat prin surprindere și cuprins de vâltoarea și dinamica evenimentelor, nevoit să organizeze grabnic ședința extraordinară a legislativului și să se asigure că la acest eveniment epocal va avea, totuși, sprijinul majorității Parlamentului, Prezidiul nu mai avusese timp pentru a propune în ședința din 24 august cel puțin o schiță a textului Declarației de Independență.

Înțelegând că pregătirea și aprobarea de către Prezidium a textului Declarației de Independență va decurge mai ușor, dacă vor fi evitate dezbateri între membrii cu viziuni politice diferite înainte ca un prim proiect să le fi fost pus la dispoziție, dl președinte Alexandru Moșanu propune ca Valeriu Matei, subsemnatul, în colaborare cu alți colegi, juriști – membri ai Prezidiumului, să începem lucrul asupra proiectului Declarației. Motivele pentru care dl Moșanu a procedat așa pot fi înțelese și astfel: și dl Matei, și eu participaserăm deja la elaborarea mai multor documente importante ale Parlamentului și FPM; colaborarea noastră de până atunci cu domnul Moșanu îi oferea garanția că nu vom pierde timp în prea multe discuții și vom reuși să punem la dispoziția Prezidiumului proiectul Declarației în cele două zile ce le aveam la dispoziție! Domnii Moșanu și Matei mai aveau la activ colaborarea strânsă, alături de istorici de vază de la noi și de peste hotare, la elaborarea Declarației de la Chișinău a Conferinței internaționale „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia” din 28 iunie 1991, conferință la organizarea căreia am luat parte activă și eu.

Imediat după ședința Prezidiumului din 24 august, în biroul dlui Moșanu, am discutat în trei despre tezele principale pe care urma să le inserăm în textul Declarației. Astfel, am convenit atunci că, deși împrejurările istorice și situația în care ne aflam nu ne permiteau să repetăm fapta predecesorilor noștri, să încercăm, totuși, să păstrăm, atât cât e posibil, din spiritul și modul de expunere a Declarației Sfatului Țării din 27 martie 1918 în textul documentului ce urma să-l elaborăm.

Și pentru că Declarația de Independență trebuia să fie înțeleasă și sprijinită nu numai de moldovenii basarabeni, ci și de frații de peste Prut, pentru că ne propuneam să proclamăm independența nu a unui trib oarecare, fără rădăcini în trecut, ci a unui teritoriu cu istorie milenară; pentru că aveam în spate două Mari Adunări Naționale – din 27 august 1989 și 16 decembrie 1990 – o Conferință internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia” din 28 iunie 1991, am convenit ca Preambulul Declarației de Independență să includă tezele-cheie din documentele adoptate la aceste reuniuni cu referire la trecutul și dreptul nostru la viitor.

Pentru partea rezolutivă a Declarației, alături de alineatul care urma să proclame independența față de URSS a R. Moldova, ne-am propus să inserăm solicitarea către statele, guvernele lumii, ONU de a fi recunoscuți ca stat independent și admiși în organizațiile internaționale, demersuri deja formulate atât de FPM, cât și de Parlament în repetate rânduri. Cu toate astea, conștientizam nevoia ca partea rezolutivă să includă și prevederi cu referire la Dreptul Internațional, care ar fi facilitat recunoașterea internațională și, în genere, ca Declarația în ansamblu să constituie un pas înainte în aspirațiile legitime ale neamului nostru de libertate și unitate națională. Or, pentru asta aveam nevoie de experți versați în Dreptul Internațional pe care, din păcate, nu-i aveam. Este evident că astfel de experți nu puteau fi chemați din Rusia sau Ucraina. În cele două zile pe care le aveam la dispoziție puteam și trebuia să contăm doar pe România!

Echipa de redactare a Declarației de Independență 

Într-adevăr, propunându-ne să proclamăm independența unui teritoriu, cea mai mare parte a căruia aparținuseră, până la 1944, unui alt stat, noi nu puteam să ne permitem să adoptăm un act pe care nu l-ar fi înțeles și sprijinit, în primul rând, România. Apoi, nu puteam să ne gândim doar la noi – trebuia să avem grijă ca Declarația noastră de Independență să nu constituie ulterior un impediment în plus pentru frații noștri din sudul și nordul Basarabiei, din nordul Bucovinei și Ținutul Herța de a putea continua lupta pentru unitate și identitate națională. Și nu în ultimul rând, voiam să ne asigurăm că documentul ce-l vom adopta nu va crea pe viitor dificultăți și probleme României în dialogul și negocierile sale cu Ucraina și Federația Rusă.

La propunerea mea, am convenit să apelăm la MAE al României pentru a delega la Chișinău experți în Dreptul Internațional și tratate internaționale. În aceeași zi, 24 august 1991, am luat legătură cu dl Aurel Preda din Direcţia Juridică şi a Tratatelor din MAE al României pe care îl cunoscusem în vara lui 1990 la Conferinţa internațională privind Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia, rugându-l să transmită solicitarea noastră dlui Adrian Năstase, atunci ministrul de Externe al României.

Astfel, în seara zilei de 25 august, sosesc la Chișinău Aurel Preda, Valentin Stan, în acel timp – şef de cabinet în MAE, și Alexandru Fărcaș de la ADIRI – toți excelenți specialiști în materie și fini mânuitori de creion în redactarea de documente și tratate internaționale. Oricât ar trâmbița azi unii, învinuindu-ne de trădare de țară, pentru că am procedat astfel, putem afirma cu toată onestitatea că decizia noastră de atunci a fost una responsabilă. Or, dacă în condițiile de azi, tot mai multe partide politice, de la noi și de aiurea, invită experți străini pentru a le consilia în campaniile electorale, cu atât mai mult și mai necesar era nevoie de consilieri în Drept Internațional în acele zile fierbinți din august 1991! A ne fi bizuit în acel moment istoric doar pe propriile cunoștințe și experiență ar fi însemnat să supunem unui risc prea mare întregul neam. Mai mult, prezența experților în Drept Internațional de la București în Parlamentul R. Moldova unde se pregătea Declarația de Independență, dar și în Piața Marii Adunări Naționale la 27 august mai însemna ceva foarte important – România era astfel martoră la eveniment și putea înțelege ce se întâmplă și ce putea să se întâmple atunci la Chișinău!!!

Redactarea Declarației de Independență
Preambul

Echipa de redactare a lucrat asupra textului Declarației de Independență în ziua de 26 august–noaptea spre 27 august, la etajul cinci al clădirii Guvernului (aripa dinspre str. Bănulescu-Bodoni), unde se aflau birourile dlui V. Matei și al meu. La ședințe participau V. Matei, subsemnatul, experții în Dreptul Internațional A. Preda, V. Stan și A. Fărcaș.

La început, experților de la București le-a fost prezentat un text (scris de mână) de dl V. Matei care cuprindea extrase/teze cu referire la trecutul și dreptul nostru la viitor preluate din documentele despre care agreaserăm în ajun să le folosim și pe care le propunem a fi incluse în Preambul. Fiecare frază, alineat erau discutate în detaliu de echipă până agream ceea ce urma să rămână în textul final. Astfel, șase din cele zece alineate din preambulul Declarației de Independență (și anume 1, 2, 4, 5, 6 și 7) au la bază textul propus de noi.

Celelalte trei alineate din Preambul (8, 9 și 10) au fost propuse de experți și așternute pe hârtie de dl Aurel Preda, alineate care fac referință la procesele ireversibile de afirmare a libertății, independenței și unității naționale ce aveau loc în Europa, de edificare a statelor de drept și de trecere la economia de piață, la dreptul popoarelor la autodeterminare, conform Cartei ONU și Actului final de la Helsinki, la nevoia de a săvârși actul de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de Drept Internațional – declararea independenței R. Moldova. Aceste alineate plasau temeiurile ce justificau dreptul nostru la independență în cadrul normelor Dreptului Internațional.

Partea rezolutivă 

O atenție deosebită a fost acordată primului și principalului alineat din partea rezolutivă care proclamă independența Republicii Moldova. Chiar dacă nu pot spune cu certitudine cui aparține totuși fraza „… în spațiul istoric și etnic al devenirii naționale”, negreșit că grație experților de la București am reușit ca acest alineat, ca și întreg textul Declarației, pe lângă caracterul solemn și veșmântul sobru al scrierii, să emane demnitate și mândrie națională ce emoționează și azi.

Alineatele din partea rezolutivă care încep cu cuvintele solicită, adresează, hotărăște și garantează (4 din 7) au la bază extrase din Declarația de Suveranitate (alineatele 6 și 12) și Hotărârea Parlamentului din 28.07.1990 cu privire la ratificarea documentelor internaționale privind drepturile omului. Redacția altor două alineate în care se declară disponibilitatea R. Moldova de a adera la Actul final de la Helsinki și la Carta de la Paris și se cere Guvernului URSS să înceapă negocieri cu Guvernul RM privind încetarea stării ilegale de ocupație și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al acesteia a fost propusă în mare parte de către echipa de experți condusă de dl Aurel Preda.
Textul proiectului la care lucram, la diferite etape ale pregătirii sale, a fost consultat și de deputații-juriști Mihai Ghimpu, Gheorghe Amihalachioae și Alexandru Arseni. Dl președinte A. Moșanu, până la ședința Prezidiului din seara de 26 august, a putut verifica și comenta textul declarației în două rânduri. Trebuie însă să menționez că Guvernul și Președinția au luat cunoștință de proiectul Declarației de Independență abia în dimineața zilei de 27 august.

După discuțiile dure de la ședința Prezidiul Parlamentului din seara lui 26 august, când o bună parte din membrii acestuia și-au exprimat dezacordul cu varianta propusă a textului Declarației de Independență, echipa de lucru s-a văzut nevoită să revină asupra textului, continuându-și lucrul până după miezul nopții, reușind să nuanțeze și să reformuleze textul, adăugând și un alineat nou în Preambul – cel care subliniază dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria. Spre fericire, a doua zi dimineața, când în Piața Marii Adunări Naționale se adunau miile de susținători ai independenței, Prezidiul a aprobat textul, deschizând astfel drumul către adoptarea Declarației de
Independență de către Parlament.

Așadar, neîndoielnic, mesajul de bază pe care îl transmite Declarația de Independență nu era nevoie să fie conceput la 26 august 1991 – acesta în mare fusese deja zămislit și rodat în anii 1989–1991 în cadrul FPM și Parlamentului. Iată de ce mai ușor îi putem numi pe cei care au redactat Declarația de Independență decât pe autorii acesteia – autorii fiind mai mulți și cuprind pe toți cei care au lucrat la elaborarea documentelor adoptate la Marile Adunări Naționale, în Parlament și la reuniunile organizate de acesta.

Totodată, faptul că în august 1991, ca și în martie 1918, frații de peste Prut ne-au fost alături, sprijinindu-ne și însuflețindu-ne în drumul sfânt spre libertate, ne oferă speranța și încrederea că, și în viitor, împreună chiar am putea face tot ceea ce ne dorim!

Vasile Nedelciuc pentru Jurnal de Chișinău
fost deputat în Parlamentul Independenței (circumscripția Studențească, Chișinău),
președinte al Comisiei de relații externe a Parlamentului (1990–1993)