Un monument al civililor şi militarilor care au murit pe platoul de luptă de la Cocieri, în martie 1992, va fi dezvelit astăzi, 6 august. În piatra de granit au fost imortalizate numele a 64 de oameni. La eveniment vor participa preşedintele interimar al ţării, Marian Lupu, conducerea Ministerului Apărării şi a celui de Interne, precum şi alţi reprezentanţi ai Guvernului.
Conflictul armat de pe Nistru a început pe 2 martie 1992, când efective ale Gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari, aflat sub jurisdicţia Chişinăului. Pentru că în acea perioadă Moldova nu avea armată, autorităţile de la Chişinău au implicat Poliţia.
În timpul conflictului, separatiştii din stânga Nistrului au fost susţinuţi de Armata a 14-a din Federaţia Rusă. Poliţiştii din Dubăsari, cu armament insuficient în dotare, au acceptat să predea sediul în schimbul promisiunii că vor fi lăsaţi să plece. Totuşi, ei au fost arestaţi şi duşi la Tiraspol, iar în luptă s-au implicat localnicii din Cocieri.
Războiul de pe Nistru a durat din martie până în octombrie 1992 şi a afectat mai multe localităţi, printre care Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Numărul exact al victimelor nu este cunoscut nici până astăzi, dar, potrivit unor estimări, au murit aproape 300 de combatanţi, 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane originare din regiunea transnistreană.
Pe lângă sutele de morţi, conflictul armat s-a soldat cu mii de răniţi şi cu pagube materiale enorme aduse populaţiei civile.
sursa: publika
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: