Ion Antonescu. Administraţia.

18 iunie 2011

Extras din:
DISPOZIŢIUNILE ŞI OPINIILE
DATE DE DOMNUL MAREŞAL ION ANTONESCU, CONDUCĂTORUL STATULUI, Cu Ocazia inspecţiunei făcută în Basarabia în zilele de 7, 8, 9, 10 şi 11 Aprilie 1942


I. ADMINISTRAŢIA

1) Administraţia trebuie să fie sănătoasă şi constructivă.

Prin administraţie trebuie să facem educaţie neamului.

Să se pună cea mai mare grijă în selecţionarea funcţionarilor administrativi, care trebuie să constituie un corp de prestigiu şi demnitate. Printr-o administraţie de muncă constructivă şi disciplină, vom reface Ţara.

Funcţionarii administrativi, vor putea ajunge pe cele mai înalte trepte ierarhice, prin muncă şi merite. Prefecţii vor fi funcţionari de carieră.

Trebuie să simplificăm problemele şi personalul administrativ, pentru a creea o administraţie de iniţiativă şi de acţiune.
Viitoarea structură a Statului, va înlătura rigiditatea administrativă, excesivă şi ineficienţă.

S-a încercat în trecut, sub forme diferite ca acele ale Directoratelor şi Ţinuturilor să se realizeze pe baze mai largi iniţiativa şi răspunderea activităţii locale. Aceste forme de organizare administrativă nu şi-au atins scopul, fiind paralizate prin aceiaşi trimitere spre centru, adeseori în problemele cele mai mici şi prin aceleaşi măsuri de forme şi corespondenţe inutile.
Constatările făcute asupra realizărilor din Basarabia, în toate ramurile de activitate, în cadrul largei autonomii ce s-a acordat Basarabiei, întăresc convingerea că această autonomie şi-a ajuns scopul de a realiza cât mai grabnic, mai complect şi mai temeinic, opera de redresare şi de promovare materială şi morală a Provinciei.

2) Activitatea constructivă a administraţiei trebuie să înceapă prin definitiva înlăturare a formalismului birocratic, care printr-o serie de înregistrări, referate şi treceri în registre, nu face decît să întârzie şi să paralizeze activitatea administrativă.

Ne-am obişnuit a ne ascunde, sub pretextul legalităţii şi al răspunderii, după un noian de formule juridice, expuneri de motive şi tipicuri ipocrite, care nu au alt rost decât acel al unui formalism de laşitate.

Trebuie ca prin selecţionarea funcţionarilor, prin organizarea dreptului de iniţiativă şi severa sancţionare a celor ce vor abuza necesitând funcţiunea şi răspunderile, să îndepărtăm formalismul hârtiilor şi dosarelor inutile, care nu fac decât să zădărnicească pe oamenii de bună credinţă în acţiunea lor.

În fiecare birou nu trebuie să existe decât un singur funcţionar, care să se ocupe cu operaţiunile de înregistrare şi corespondenţă.
Toţi ceilalţi funcţionari, eliberaţi de dosare şi registre, să fie întrebuinţaţi pentru o activitate în teren, practică, reală şi creatoare. Corespondenţa pe care o va face funcţionarul rămas în birou, să fie strict necesară. Dacă o situaţiune este cerută a doua oară, funcţionarul va avea obligaţia să răspundă: „Am mai dat această situaţiune cu Nr….din….; sau să raporteze: „La situaţia Nr…, nu s-a produs nici o schimbare”. Prin înlăturarea birocratismului, vom ajunge la simplificare a aparatului administrativ. Vom avea funcţionari mai puţini, cu rosturi efective şi mai bine remuneraţi.

Activitatea tuturor funcţionairlor să fie practică şi în teren. Diferite organe administrative să nu lucreze izolat, că să se integreze într-o activitate de ansamblu, coordonată şi colaborată.
Măsurile date trebuie să fie necesare, iar cel ce primeşte ordinul, să aibă posibilitatea de a-l executa: ca timp, ca mijloace, şi ca pricepere.

3) Toţi funcţionarii, indiferent de grad şi funţiune, trebuie să se încadreze în situaţiunea momentului.

Abuzul şi incorectitudinea nu numai că aduc compromiterea funcţiunei şi autorităţii, dar constituie un rău exemplu pentru administraţi. Nu se poate face o administraţie sănătoasă, fără educaţie şi fără exemplu. Aceste imperative trebuiesc înţelese de voie şi chiar de nevoie. Cei ce se vor face vinovaţi, vor răspunde chiar cu viaţa.

Guvernământul să ia măsuri pentru a se înfiinţa în fiecare capitală de judeţ din Provincie consumuri, de unde funcţionarii să se poată aproviziona cu preţurile de cost.
Să se înfiinţeze în fiecare capitală de judeţ câte o grădină de zarzavat, model, care să dea, în mod gratuit, sau la preţurile de producere, zarzavaturi pentru funcţionari. Imobilele foste evreeşti să se dea în folosinţă, gratuit, funcţionarilor, în special preoţilor şi învăţătorilor. Funcţionarii uzufructuari ai acestor imobile, vor avea obligaţia să plătească numai cheltuielile de întreţinere şi impozitele. Slujbaşii Statului trebuie să fie demni. Să aibă o ţinută ordonată şi îngrijită, să fie curaţi şi bărbieriţi.

Indiferent dacă se găsesc la ţară sau la oraş, ei trebuie să se impună subordonaţilor şi prin ţinută.

Funcţionarii nu sunt suficient de disciplinaţi. În genere, nu ştiu să se prezinte şi să vorbească. Trebuie să tindem la o militarizare a lor, exteriorizată prin ţinută corectă, cuviincioasă şi prin vorbă. La inspecţiunile ce se fac, personalul instituţiei ce se inspectează, trebuie să fie adunat, pus în linie şi aliniat. Fiecare funcţionar să se prezinte milităreşte, raportând cum se numeşte ce funcţiune îndeplineşte şi să fie gata ca prin răspunsuri scurte şi precise să dea toate relaţiunile cerute.

4) D-nii prefecţi şi organele de control administrative, trebuie să se intereseze, cu ocazia inspecţiunilor de biserciă, şcoală, post de jandarmi şi celelalte instituţiuni din cuprinsul judeţului, nu numai de unităţile administrative propriu zise.

5) Organele administrative să dea tot concursul preoţilor pentru combaterea sectelor religioase, care susţinute de duşmanii noştri dinafară, au căutat să mineze structura Statului şi să ducă de la răzvrătire religioasă şi socială, la una politică.

6) Primarii din comunele rurale vor fi onorifici, pentru a se putea plăti mai bine notarii. Primarilor onorifici li se va putea da o indemnizaţie de transport. Această indemnizaţie nu va fi mai mare de lei 1.500 lunar, pentru a nu reedita sub forma indemnizaţiilor sistemul din trecut.

7) La prefecturi, preturi şi primării, se vor găsi grafice şi situaţii explicative, care să arate oricui starea, în care se găseşte instituţia, din toate punctele de vedere. Şi la celelalte organe ataşate prefecturilor sau preturilor, trebuie să existe asemenea grafice.

(...)
XIV. REFACEREA EDILITARĂ A PROVINCIEI

1) S-a instituit o comisiune, care va întocmi planurile de refacere pentru fiecare oraş din Basarabia. Planul Chişinăului este aproape gata. Până la terminarea acestor planuri de refacere, administraţiile locale să-şi construiască şi refacă imobilele bune şi încăpătoare pentru toate instituţiile.

2) Oraşul Bălţi va fi mutat în partea de sus a actualului oraş, unde terenul este mai ridicat.

3) Comunele şi judeţele, să nu aştepte prea mult de la centru, fiindcă în momentul de faţă toate forţările sunt pentru armată şi război.
Să lucreze cât mai mult din iniţiativă şi să folosească la maximum mijloacele proprii. Să nu se aştepte totul de la Stat.

4) Odată cu reconstrucţia, trebuie să se schimbe aspectul evreiesc al oraşelor Basarabiei şi să se treacă la stilul naţional, moldovenesc.

5) Fiecarei clădiri oficiale să i se facă curte, cu pomi, cu grădini şi cu flori.


XIX. OPERA DE ROMÂNIZARE

1) Opera de românizare pe care trebuie s-o facem, nu este de suprafaţă. Este o operă totalitară, radicală şi definitivă.
Astăzi avem posibilitatea s-o facem şi dacă n-o facem rămânem răspunzători în faţa neamului.
Trebuie să fim şi conducători şi muncitori, în propria noastră ţară.

2) În funcţiunile publice, în comerţ şi în industrii, vor fi pimiţi numai românii şi numai în limita locurilor libere, cetăţenii minoritari.

3) Să nu se elibereze certificate de naţionalitate decât românilor adevăraţi, pentru a nu reedita greşelile şi abuzurile din trecut.


XX. POLITICA
ORDINEA ŞI SIGURANŢA

1) Singura politică de astăzi, este politica muncii de sus şi până jos, singura doctrină prin care vom putea salva naţia.
În locul învrăjbirii, trebuie să introducem ordinea şi disciplina, printr-o intensă activitate în domeniul social şi al înfrăţirii.

2) Românii care au greşit sub bolşevici, trebuiesc iertaţi.
Acei ce s-au făcut vinovaţi de acte grave de răzvrătire şi ură în contra Statului, armatei şi autorităţii româneşti trebuiesc aspru pedepsiţi şi chiar cu moartea.

3) Comuniştii vor fi duşi pe front şi trecuţi peste linii la bolşevici.

4) În oraşe şi târguri, paza trebuie să şi-o facă comunele prin guarzii de poliţie.
Companiile de garnizoană, nu vor mai face pază.»

(F.120, inv.1, d.308, f. 1-16)

(Alexandru Moraru)
(Sursa imagine: http://www.monument.sit.md/old-photos/)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: