Text publicat in revista Viata Basarabiei, iulie 1933:
In crasmele razasesti din Truseni si in ratosul dela sleah, din valea Bacului, pe care il tinea mos Andrii Baciu si la care poposea si nopta lume calatoare din toate partile codrului, venea cateodata vorba despre: cum era viata in vechime pe aceste locuri.
Vorbeau despre vremea, cand judecata si domnia era moldoveneasca; povesteau despre turci si tatari; despre ciuma si holera; despre lacuste, seceta si foamete mare, cand oamenii se hraneau cu ghinda fiarta si cu terciu din rasinitura de coaja de copac sau de tescomida de poama.
Spuneau, ca la inceput nu erau sate ca in ziua de azi, ci – ia, niste satucene mici din cate-va bordee si casute tupilate cu o singura incapere si cu ferestruicele din bardan (piele de basica de bou sau porc in loc de sticla). Si erau asezate nu unde-s satele de azi, ci mai in fata, langa sesul Bacului, aproape de iazurile cu stuhari si peste, bune de scaldat si adapat vitele.
Multi traeau nu in sate, dar ca odaeri pe ocinele lor. Unii aveau turme sau cirezi, dar n'aveau pamant. Aceastia umblau cu turmele din loc in loc si se invoiau pe mosiile altora, traind in bordee pe langa turme sau cirezi.
Caci pe atunci oamenii traiau mai mult din vite: samanaturi faceau putine, - numai pentru ale gurei; iar banul il faceau din vanzarea si negustoria cu vite, lana, pielicele, miere, ceara, vin, nuci si din lemnarie lucrata: care, juguri, roate, tepoae, lopeti, cause, chersine, covatele si a.m.d.
Locuri bune de aratura si pasune erau numai pe valea larga a Bacului si pe coastele sirului de dealuri, cari o imprejmuesc; iar acolo – peste tot locul se intindeau codri merei, plini de tot soiul de jivine si hiare salbatice.
Multe locuri erau pustii si fara stapan. Cei care apucau a le cuprinde si a se aseza pe ele, le aveau apoi de ocina; mai ales locurile pe care le despadureau, caci domnia, in schimbul unei plati mici, intarea asemenea mosii, nu prea mari, ca ocina locuitorilor, cari le lucrau si se hraneau pe ele. Insa trebuiau sa plateasca toate dajdiele si sa trimata oameni-barbati si voinici in ajutorul domniei la vreme de primejdie. Caci daca cumva se aratau hicleni, si in loc sa se duca sa apere tara si domnia, se ascundeau prin paduri ca niste misei si nimernici, apoi domnia le robea mosia si le trimitea pe cap vre-un boer, sau niscaiva mazili, ca sa-i tina din scurt.
Satele erau asezate mai mult pe mosiele razasesti.
Se pripaseau pe aici, pe langa descalicatori, tot felul de oameni din toate partile: unii razletiti din cate o ceata de haiduci; unii scapati de temnite; unii fugiti din robie. Acestia, cand vineau intr'acoace, mergeau numai noaptea, luandu-se dupa braul de stele ce se numeste «calea sau drumul robilor»; iar ziua sedeau ascunsi.
Unii veneau tocmai din tara Ungurului sau a Leahului.
Unii isi paraseau asezarile indepartate din pricina ciumii sau a foametei si veneau cu tabara de se asezau pe aici, pe unde gaseau locuri slobode si potrivite.
Pe atunci multi traiau toata viata burlaci si neinsurati, caci nu se ajungeau mueri. Iar cei cari aveau, se plodeau asa, necununati cu anii, caci nu se gaseau popi si biserici prin apropiere, - era cum s'ar zice, olat de tara necununat.
Spun, ca in vechimea cea mare era greu detot oamenilor de ale focului. Nu esisa inca tarnicele si rar cine avea cremene si iasca. Asa ca trebuea sa freci doaua lemne uscate unul de altul pana ce luau foc: te faceai bleasca de sudoare frecandu-le. Si trebuia sa pastrezi nestins focul in cenuse, alt-fel trebuea de iznova sa freci doua lemne sau sa te duci 2-3 varste la alta odae in camp.
Si era pe atunci mare prostime in oameni, ca de-abea stiau a numara pana la zece; tocmai tarziu, mai incoace, s'a hatrit si s'a fudulit lumea.
Cand se intampla vre-o batalie si biruiau moldovenii de largeau tara, apoi domnia ii harazea pe cei viteji cu pamanturi, caci alta rasplata nu era si domnul tarii le graea celor viteji: «Pamant ati luat, pamant va dau, caci alta dobanda nu am ce sa va dau».
Si atunci cei carora domnia le harazea mosii in pustiu, cautau sa ademeneasca prin scutiri oameni din alte parti si sa faca sat pe mosia harazita. Caci daca aveai suflete pe mosia harazita aveai venit; iar daca statea mosia pustie nu aveai nici un folos de la dansa.
* * *
Cand au inceput a se aseza Nohaii (tatarii-nohai cari au fost stramutati din Crimeia in Bugeac) in Bugeac si turcii in Tighinea, atunci crestinii de prin toate partile acelea s'au tras mai incoace, mai la codru. S'au asezat atunci hotar nou dinspre Bugeac si au hotarat ca, drum si cale de doua ceasuri calare, de o parte si de alta a hotarului, sa nu aiba voie a trai tipenie de om, dar sa ramana locul acela pustiu de la o margine la alta.
Degraba dupa aceasta au inceput urdiele (urdiele de tatari, caci tatarii din Bugeac erau impartiti in cateva urdii, adica semintii) a bate sleahurile, margand in sus spre Hotin, taman pe vaile mari si lungi pe unde erau asezate satuletele moldovenesti. De raul lor au inceput moldovenii a parasi satele si a se aseza prin padurile de pe vaile laturalnice, ca sa nu-i mai gabjasca si sa-i prade paganii. S'au osandit oamenii multi ani, dand foc padurei si taind-o din radacini, pan sa-si faca curaturi si tarine.
Pe vremea aceia s'au stramutat si Truseneii din vechea lor seliste dela sleahul Bacului si s'au asezat in mijlocul padurei din fundacul cu izvoare, unde se afla azi.
A trecut destula vreme pan sa despadureze locul si sa-si faca vatra larga de sat, pe care au inconjurat-o cu hindichiu si gard de nuele, zahatuit pe unele locuri, a carui urma se vede si azi.
Gardul avea patru porti, dinspre cele patru parti ale lumei, si la fiecare poarta era pus cate un strajer, care n'avea alta grija decat paza portii: s'o deschida si s'o inchida la loc.
Obstea satului ii da toate cele de trebuinta. Fiecare gospodar, cand venea din tarina, pe vremea stransului, ii arunca: care cati-va snopi de grau, sau meiu, care un tapoi doua de fan sau orz, care o hodoroaba de papusoi, care un caus de bob, linte sau nahut, care cati-va bostani. Iar cei cari veneau de prin vii si livezi ii dau: care un oboroc de nuci, care de mere sau de poama. Cei care veneau dela padure aruncau cati-va druci de lemne. Afara de aceasta strajerii mai aveau si un mic hac, adica lefa, in bani si pielicele de carlan de la obstea satului.
Dar si aici in selistea cea noua, au inceput a da peste truseneni turcii si tatarii si a le strica tot rostul: ii pradau de vite si-i luau pe flacai, cand ii prindeau, si pe fetele cele frumoase in robie. Pe flacai ii duceau sa le lucreze gospodariile sau ii puneau la robota in cetatea Benderiului. Iar pe fetele cele frumoase le tineau pe hodina si le hraneau cu azima calda de grau si miez de nuca, ca sa se ingrase: apoi le vindeau la Tarigrad de faceau turcii cadâne din ele.
De raul paganilor tineau oamenii painea graunte ascunse in niste gropi mari de pamant, cotlonite, muruite si astupate cu mestesug.
Moldovenii erau putini la numar si nu se puteau impotrivi cu temeiu paganilor, caci n-aveau arme. Nici tu sabie, nici tu durda, ci numai maciuca din padure…
Carul era pe atunci cu doua protapuri, ca sa poata oamenii injuga boii la capatul care le venea mai bine la socoteala, caci in timp de bejenie puneau rasnita in inima carului, un tobultoc-doua de graunte, oala, ceaunul, si niscaiva bulendre, si se infundau in padure, iar pe colnicele inguste n'aveau cum sa intoarce carul si atunci se slijeau de al doilea protap.
Turcii si tatarii veneau de obiceiu toamna, la doi-trei ani odata; atunci satele se vesteau unele pe altele prin gonaci calari; iar pe acolo, pe unde era cate o movila pe vre-un varf sau zare de deal mare, cu vedere larga, aprindeau cate-va dohotnite, de se inalta sfara lor ziua pan la cer. Aceasta era semn de primejdie si de navalire a dusmanilor.
De atunci a ramas vorba: a da șvara in tara.
Femeile cu copii o tuleau indata in padure, de-a-dreptul peste rapi, iar barbatii veneau din urma cu carele incarcate.
Atunci era vai de pruncul nasalnic, care plangea necontenit! Ii punea tata-sau gatisorul sub roata carului si – gata!
* * *
Gheorghe V. Madan
In crasmele razasesti din Truseni si in ratosul dela sleah, din valea Bacului, pe care il tinea mos Andrii Baciu si la care poposea si nopta lume calatoare din toate partile codrului, venea cateodata vorba despre: cum era viata in vechime pe aceste locuri.
Vorbeau despre vremea, cand judecata si domnia era moldoveneasca; povesteau despre turci si tatari; despre ciuma si holera; despre lacuste, seceta si foamete mare, cand oamenii se hraneau cu ghinda fiarta si cu terciu din rasinitura de coaja de copac sau de tescomida de poama.
Spuneau, ca la inceput nu erau sate ca in ziua de azi, ci – ia, niste satucene mici din cate-va bordee si casute tupilate cu o singura incapere si cu ferestruicele din bardan (piele de basica de bou sau porc in loc de sticla). Si erau asezate nu unde-s satele de azi, ci mai in fata, langa sesul Bacului, aproape de iazurile cu stuhari si peste, bune de scaldat si adapat vitele.
Multi traeau nu in sate, dar ca odaeri pe ocinele lor. Unii aveau turme sau cirezi, dar n'aveau pamant. Aceastia umblau cu turmele din loc in loc si se invoiau pe mosiile altora, traind in bordee pe langa turme sau cirezi.
Caci pe atunci oamenii traiau mai mult din vite: samanaturi faceau putine, - numai pentru ale gurei; iar banul il faceau din vanzarea si negustoria cu vite, lana, pielicele, miere, ceara, vin, nuci si din lemnarie lucrata: care, juguri, roate, tepoae, lopeti, cause, chersine, covatele si a.m.d.
Locuri bune de aratura si pasune erau numai pe valea larga a Bacului si pe coastele sirului de dealuri, cari o imprejmuesc; iar acolo – peste tot locul se intindeau codri merei, plini de tot soiul de jivine si hiare salbatice.
Multe locuri erau pustii si fara stapan. Cei care apucau a le cuprinde si a se aseza pe ele, le aveau apoi de ocina; mai ales locurile pe care le despadureau, caci domnia, in schimbul unei plati mici, intarea asemenea mosii, nu prea mari, ca ocina locuitorilor, cari le lucrau si se hraneau pe ele. Insa trebuiau sa plateasca toate dajdiele si sa trimata oameni-barbati si voinici in ajutorul domniei la vreme de primejdie. Caci daca cumva se aratau hicleni, si in loc sa se duca sa apere tara si domnia, se ascundeau prin paduri ca niste misei si nimernici, apoi domnia le robea mosia si le trimitea pe cap vre-un boer, sau niscaiva mazili, ca sa-i tina din scurt.
Satele erau asezate mai mult pe mosiele razasesti.
Se pripaseau pe aici, pe langa descalicatori, tot felul de oameni din toate partile: unii razletiti din cate o ceata de haiduci; unii scapati de temnite; unii fugiti din robie. Acestia, cand vineau intr'acoace, mergeau numai noaptea, luandu-se dupa braul de stele ce se numeste «calea sau drumul robilor»; iar ziua sedeau ascunsi.
Unii veneau tocmai din tara Ungurului sau a Leahului.
Unii isi paraseau asezarile indepartate din pricina ciumii sau a foametei si veneau cu tabara de se asezau pe aici, pe unde gaseau locuri slobode si potrivite.
Pe atunci multi traiau toata viata burlaci si neinsurati, caci nu se ajungeau mueri. Iar cei cari aveau, se plodeau asa, necununati cu anii, caci nu se gaseau popi si biserici prin apropiere, - era cum s'ar zice, olat de tara necununat.
Spun, ca in vechimea cea mare era greu detot oamenilor de ale focului. Nu esisa inca tarnicele si rar cine avea cremene si iasca. Asa ca trebuea sa freci doaua lemne uscate unul de altul pana ce luau foc: te faceai bleasca de sudoare frecandu-le. Si trebuia sa pastrezi nestins focul in cenuse, alt-fel trebuea de iznova sa freci doua lemne sau sa te duci 2-3 varste la alta odae in camp.
Si era pe atunci mare prostime in oameni, ca de-abea stiau a numara pana la zece; tocmai tarziu, mai incoace, s'a hatrit si s'a fudulit lumea.
Cand se intampla vre-o batalie si biruiau moldovenii de largeau tara, apoi domnia ii harazea pe cei viteji cu pamanturi, caci alta rasplata nu era si domnul tarii le graea celor viteji: «Pamant ati luat, pamant va dau, caci alta dobanda nu am ce sa va dau».
Si atunci cei carora domnia le harazea mosii in pustiu, cautau sa ademeneasca prin scutiri oameni din alte parti si sa faca sat pe mosia harazita. Caci daca aveai suflete pe mosia harazita aveai venit; iar daca statea mosia pustie nu aveai nici un folos de la dansa.
* * *
Cand au inceput a se aseza Nohaii (tatarii-nohai cari au fost stramutati din Crimeia in Bugeac) in Bugeac si turcii in Tighinea, atunci crestinii de prin toate partile acelea s'au tras mai incoace, mai la codru. S'au asezat atunci hotar nou dinspre Bugeac si au hotarat ca, drum si cale de doua ceasuri calare, de o parte si de alta a hotarului, sa nu aiba voie a trai tipenie de om, dar sa ramana locul acela pustiu de la o margine la alta.
Degraba dupa aceasta au inceput urdiele (urdiele de tatari, caci tatarii din Bugeac erau impartiti in cateva urdii, adica semintii) a bate sleahurile, margand in sus spre Hotin, taman pe vaile mari si lungi pe unde erau asezate satuletele moldovenesti. De raul lor au inceput moldovenii a parasi satele si a se aseza prin padurile de pe vaile laturalnice, ca sa nu-i mai gabjasca si sa-i prade paganii. S'au osandit oamenii multi ani, dand foc padurei si taind-o din radacini, pan sa-si faca curaturi si tarine.
Pe vremea aceia s'au stramutat si Truseneii din vechea lor seliste dela sleahul Bacului si s'au asezat in mijlocul padurei din fundacul cu izvoare, unde se afla azi.
A trecut destula vreme pan sa despadureze locul si sa-si faca vatra larga de sat, pe care au inconjurat-o cu hindichiu si gard de nuele, zahatuit pe unele locuri, a carui urma se vede si azi.
Gardul avea patru porti, dinspre cele patru parti ale lumei, si la fiecare poarta era pus cate un strajer, care n'avea alta grija decat paza portii: s'o deschida si s'o inchida la loc.
Obstea satului ii da toate cele de trebuinta. Fiecare gospodar, cand venea din tarina, pe vremea stransului, ii arunca: care cati-va snopi de grau, sau meiu, care un tapoi doua de fan sau orz, care o hodoroaba de papusoi, care un caus de bob, linte sau nahut, care cati-va bostani. Iar cei cari veneau de prin vii si livezi ii dau: care un oboroc de nuci, care de mere sau de poama. Cei care veneau dela padure aruncau cati-va druci de lemne. Afara de aceasta strajerii mai aveau si un mic hac, adica lefa, in bani si pielicele de carlan de la obstea satului.
Dar si aici in selistea cea noua, au inceput a da peste truseneni turcii si tatarii si a le strica tot rostul: ii pradau de vite si-i luau pe flacai, cand ii prindeau, si pe fetele cele frumoase in robie. Pe flacai ii duceau sa le lucreze gospodariile sau ii puneau la robota in cetatea Benderiului. Iar pe fetele cele frumoase le tineau pe hodina si le hraneau cu azima calda de grau si miez de nuca, ca sa se ingrase: apoi le vindeau la Tarigrad de faceau turcii cadâne din ele.
De raul paganilor tineau oamenii painea graunte ascunse in niste gropi mari de pamant, cotlonite, muruite si astupate cu mestesug.
Moldovenii erau putini la numar si nu se puteau impotrivi cu temeiu paganilor, caci n-aveau arme. Nici tu sabie, nici tu durda, ci numai maciuca din padure…
Carul era pe atunci cu doua protapuri, ca sa poata oamenii injuga boii la capatul care le venea mai bine la socoteala, caci in timp de bejenie puneau rasnita in inima carului, un tobultoc-doua de graunte, oala, ceaunul, si niscaiva bulendre, si se infundau in padure, iar pe colnicele inguste n'aveau cum sa intoarce carul si atunci se slijeau de al doilea protap.
Turcii si tatarii veneau de obiceiu toamna, la doi-trei ani odata; atunci satele se vesteau unele pe altele prin gonaci calari; iar pe acolo, pe unde era cate o movila pe vre-un varf sau zare de deal mare, cu vedere larga, aprindeau cate-va dohotnite, de se inalta sfara lor ziua pan la cer. Aceasta era semn de primejdie si de navalire a dusmanilor.
De atunci a ramas vorba: a da șvara in tara.
Femeile cu copii o tuleau indata in padure, de-a-dreptul peste rapi, iar barbatii veneau din urma cu carele incarcate.
Atunci era vai de pruncul nasalnic, care plangea necontenit! Ii punea tata-sau gatisorul sub roata carului si – gata!
* * *
Gheorghe V. Madan
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: