(…) De unde: «Basarabia»?
Pe la 1352 domnul Tarii Romanesti, Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I-ul, dupa o campanie impotriva tatarilor, pe care i-a batut si i-a alungat dincolo de Nistru, a consemnat in documentele scrise si desenate (harti) un teritoriu de circa 4.500 km. p. aflat intre nordul gurilor Dunarii si afluentul sau, Prut (Pyretus), ca «Basarabia», de la numele dinastiei sale. In unele harti din sec. al XVI-lea si tot in unghiul format de raul Prut si Dunare aparea: «Bassarabia (Pars)».
(Caterina a II-a a Rusiei (am mai sarit cinci secole…) era protectoarea lui Voltaire, a lui Diderot; contra multor favoruri pecuniare a primit la randu-i favorurile acestor «directori de constiinta». Pe calea deschisa de prestigiosii calatori, dupa Revolutia Franceza din 1789, multi nobili, militari, ingineri ori simpli aventurieri (si) francezi au cautat adapost si au facut cariera in Rusia cea ducand lipsa de specialisti in modernizarea Imperiului – actiune inceputa de Petru I. Printre acestea a fost si ducele de Richelieu (Armand Emmanuel de Plessis), fugit de Revolutie, ajuns in Rusia in acelasi an, 1789.
Tarina i-a incredintat administrarea guberniei sud-vestice recent cucerita de la tatari (Edissan in 1792). Pe locul unui sat de pescari, Hagi-Bei, dupa planurile lui de Richelieu si ale echipei sale de specialisti francezi (printre care De Rubas si Langeron) a fost ridicat cel mai important port meridional al Rusiei. Francezii in slujba Rusiei Eterne aveau o solida cultura clasica, drept care au botezat noua asezare Odessa – «de la antica cetate elina Odessus». Ce conta ca Odessus fusese, intr-adevar, colonia ioniana, insa nu acolo unde o indicau, ci departe, la peste 400 km in linie dreapta, spre sud, in Bulgaria de azi, pe locul numit: Obzor, intre Varna si Burgas. Rusii nu tin seama de adevarul istoric, ei se bucura (in tacere) de profitul geopolitic.
Ducele de Richelieu s-a intors in Franta abia dupa Restauratie (1815), deci s-a aflat si in slujba tarului Alexandru I cel care, la 1812, profitand de situatia critica a lui Napoleon, a rapit jumatatea estica a Tarii Moldovei, cu ajutorul generalului Langeron, care a manevrat din umbra tratativele cu Turcii de la Giurgiu in calitatea sa de aghiotant al lui Kutuzov. Alte surse pretind ca ducele de Richelieu, departe de a fi fost sluga supusa si falsificator-sef al imperialismului agresiv rusesc, l-ar fi consiliat pe Alexandru I sa nu-i nedreptateasca pe bietii-moldoveni, care sunt… latini; ca ar fi invocat Tratatul de la Lutk din 1711, incheiat intre Petru cel Mare, stramosul lui Alexandru, si domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, prin care rusii «garantau pe veci», nu doar suveranitatea Moldovei ca stat, ci domnia ereditara si autoritatea absoluta…
Futeze!, ca sa o tragem pe frantuzeasca moldava. Richelieu se afla in serviciul Rusiei, nu in al adevarului istoric, cu atat mai putin in al dreptului popoarelor de a nu fi inghitite de Monstrul Rus.)
Urmarea se cunoaste: noua frontiera dintre Moldova si Rusia “s-a mutat” mai la vest, pe raul interior Prut, cel care impartea, topografic, tara pe o linie nord-sud. Fireste, raptul celei mai bogate parti a Moldovei nu a fost un accident, ci o constanta tactico-strategica ruseasca: peste un secol si aproape jumatate, in iunie 1940, la fel: profitand de situatia, nu doar critica, ci catastrofala a protectoarei Romaniei, Franta, invinsa de Germania si ocupata, Rusia (sovietica, ceea ce n-o impiedica de a fi, in continuare, aceeasi putere imperialista) a re-rapit Basarabia si, in acelasi pret, Bucovina de Nord si tinutul Herta… (Tarile Baltice au fost inghitite, «inglobate», vorba istoriografiei sovietice, in totalitate, deci, in marea lor nefericire, macar si-au putut pastra identitatea – teorie contestata, pe buna dreptate, de baltici).
Ducele de Richelieu, guvernator al provinciei Odessa sub trei tari: Caterina a II-a, Pavel I, Alexandru I si strategii-cartografi-dezinformatori-diversionisti taristi francezi aflati sub conducerea sa, lucrand la reprezentarea (carto)grafica a viitoarelor teritorii rusesti, inca inainte de 1812(!), au gasit in documente denumirea de Basarabia (cea de la 1352) – de multa vreme iesita din uz – si au operat doua falsuri:
- un fals toponimic: din denumirea romaneasca Basarabia, de la numele de persoana Basarab, au facut… Bessarabie (dublarea s-ului si e-ul final: marca indelebila franceza), denumirea care, «la o adica » ar fi fost tradusa (din ruseste, fireste!): «Fara Arabi»… Traficare grosolana, profitabila rusilor: «fara» ar fi trebuit grafiat «bez», nu «bes»; cat despre «Arabi» nicicand nu le-au spus Rusii Turcilor – nici Tatarilor: «Arabi». Manipularea cuvantului avea sa fie repetata in anii lui Gorbaciov, mai ales prin «glasnosti» ajuns in Occident (…).
- un fals cartografic: teritoriul numit in secolul al XIV-lea Basarabia se intindea pe o suprafata de cca 4.500 km. patrati – si se afla in sudul Tarii Moldovei – deci, pe harta, denumirea lui era scrisa… orizontal; pe harta confectionata de cartografii francezi de sub conducerea lui de Richelieu, in slujba Imperiului Rus: Bessarabie (numele viitoarei oblasti apoi, din 1825: gubernie ruseasca) a fost grafiata/trasata pe o linie pornind de foarte sus, de la nord spre sud, cu o usoara curbura urmarind forma tinutului care, acum, masura de zece ori mai mult decat Basarabia originara: 45.000 km. patrati.
(Nici o noutate in ceea ce afirm: Eminescu scrisese mai bine si mai documentat inca in 1878 (Timpul, 10 februarie) in articolul «Chestiunea retrocedarii Basarabiei) si mult dezvoltat in studiul «Basarabia», publicat tot in Timpul din martie, acelasi an, 1878.
«Nu intamplator», vorba comunistilor, poetul nostru national a fost «epurat» printre primii, considerat – si el! – nu doar «antisemit», dar si «fasist» - corectiune: «avand o conceptie fascista».)
In legatura cu orientarea nord-sud a acestei unitati geopolitice:
Tara Moldovei nu a fost niciodata strabatuta de frontiere interne orientate nord-sud, desi cursurile de apa, in majoritate, urmeaza aceasta directie. Moldova cunostea inca din secolul al XIV-lea o Tara de Sus (la nord), o Tara de Mijloc si o Tara de Jos, in sud. Se vorbea despre «Moldovenii de la Nistru», despre «Moldovenii de dincolo de Nistru», insa niciodata nu s-a spus-scris: «Moldova de la Nistru»; rar de tot: «Moldova dintre Prut si Nistru». Raul interior Prut, curgand de la nord spre sud, nu separase vreodata unitati administrative mici (plase), nici mijlocii (judete), pe ambele maluri ale sale fiintand, calare, cel putin treizeci de asezari.
…Asezari romanesti existasera din timpuri imemoriale dincolo de Nistru, dincolo de Bug, dincolo de Nipru, dincolo de Don, pana in Caucaz, pana la Volga, pana la Caspica, dincolo de ea… Dintre sedentare-agricole, cele valahe (b/volohe) erau cele mai vechi. Elementul romanesc, mai corect: dac romanizat (si nu doar moldovenesc) a jucat rolul de pionier inca inainte de navala mongola din secolul al XIII-lea, iar in toiul ei a mers in sens contrar: spre Rasarit. Era alcatuit din localnici supravietuitori ai anticei Tyragetei, apoi stabilit de buna voie la est de Nistru, apoi din «colonistii de nevoie» (nu doar moldoveni, dar si munteni, luati cu de-a sila de armatele rusesti in retragere si, incepand cu domnia Caterinei a II-a impamanteniti intre Nistru si Bug); deasemenea, dintre pastorii originari din Carpati, din Transilvania – si nu din putini ar(o)mani (….). Ei au dat primii sedentari rurali continentali in «Tartarie Pars» (orasele de pe litoral erau locuite de greci, de armeni, de evrei si de ar(o)mani – drumul spre Est al negustorilor si al aventurierilor urmarind indeaproape malul Marii Negre).
Taranii se mutau – din diferite motive – de aici, dincolo; sedentari fusesera, sedentari ramaneau, oriunde si oricat s-ar fi deplasat;
Pastorii calatoreau cu turmele: mergeau la coada oii (…).
Nomadismul pastoresc al carpatinilor si al pindaricilor (aici: nu de la poetul Pindar, ci direct de la muntii Pind din Macedonia, unde ar fi vatra Ar(o)manilor), era in fapt un sedentarism-pe-roate. Din pricina imenselor distante, transhumanta nu mai era anuala, ci de la cincinala in sus – pana la eterna. Fiecare turma (termen latin) numarand zeci de mii de capete – si nu doar oi (idem), ci si vite albe si cai – era pazita pe un anumit loc (stana, termen din substrat) de zeci de persoane alcatuind o familie largita.
Pastorii-mergatori-impotriva-istoriei (si a geografiei) aveau carute supradimensionate, coviltirate, etajate, adevarate case pe roate, deplasabile numai pe timp secetos si pe pamant inghetat (cand era zapada, rotile erau inaltate si asezate pe talpici de sanie), cu cate patru-sase perechi de boi fiecare – dupa ce o pasune era epuizata; aveau – tot pe roate – mori de vant (faina pentru painea oamenilor, uruiala pentru animale) cu aripi de panza, pliabile; aveau si biserici pe roate – adevarat, fara turle, clopotele fiind montate pe un cadru de lemn, si el prevazut cu roate… Utensilele, cazanele de fiert laptele, galetile de muls, uneltele de dulgherie, de fierarie, de cojocarie, de caldararie etc erau transportate separat… Uneori – adeseori – o stana pleca mai departe , cu oile, pe loc ramaneau cativa… nomazi semi-sedentari: isi faceau case adevarate, casele alcatuiau un catun, apoi un sat, apoi un targ – oricum, acea noua asezare era dotata cu depozite pentru branza, lana, piei, pastrama si juca rolul de popas pentru alte turme venite din Apus, cat si pentru caravane, in ambele sensuri. Si noii sedentari cresteau animale insa turmele fiind mult mai… putin foarte-mari, pasunau doar prin jurul satului-nou (pe o raza de 50 kilometri), in restul timpului cultivau cereale, legume, sadeau pomi fructiferi si vita de vie – chiar si perdele de padure destinate sa apere satul de crivat (…).
La 16 mai 1812, prin Pacea de la Bucuresti (ce ironie!) Rusia a rapit partea rasariteana, cea dintre Prut si Nistru, a Tarii Moldovei, botezand-o abuziv: Bessarabia.
La 23 iulie 1812 Rusii au adoptat un Statut special pentru colonizare (nu au pierdut timpul fratii crestini, colonizatornicii). In virtutea rusificarii-prin-colonizare (si) a «Bessarabiei», colonistii, fie adusi din alte parti ale imperiului, fie din afara lui, se bucurau de enorme avantaje: capatau numaidecat cetatenia ruseasca, erau scutiti de armata, de impozite, li se daruiau generos-imparateste mari suprafete de pamant (se intelege, furat bastinasilor).
Astfel au fost atrasi colonisti occidentali: germani, elvetieni, francezi; colonistii ne-rusi din Rusia: germani din Tarile Baltice si din regiunea Varsoviei (acea parte a Poloniei ocupata de Rusi); ucraineni (ruteni) din Pocutia, din Galitia; evrei din Galitia, din Ucraina de sud-vest (cea dintre Nistru si Bug); bulgari si gagauzi din Imperiul Otoman (Bulgaria de azi) precum si rusi-rusi (de pretutindeni).
(Sursa: Paul Goma, Saptamana Rosie, varianta 2008)
Pe la 1352 domnul Tarii Romanesti, Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I-ul, dupa o campanie impotriva tatarilor, pe care i-a batut si i-a alungat dincolo de Nistru, a consemnat in documentele scrise si desenate (harti) un teritoriu de circa 4.500 km. p. aflat intre nordul gurilor Dunarii si afluentul sau, Prut (Pyretus), ca «Basarabia», de la numele dinastiei sale. In unele harti din sec. al XVI-lea si tot in unghiul format de raul Prut si Dunare aparea: «Bassarabia (Pars)».
(Caterina a II-a a Rusiei (am mai sarit cinci secole…) era protectoarea lui Voltaire, a lui Diderot; contra multor favoruri pecuniare a primit la randu-i favorurile acestor «directori de constiinta». Pe calea deschisa de prestigiosii calatori, dupa Revolutia Franceza din 1789, multi nobili, militari, ingineri ori simpli aventurieri (si) francezi au cautat adapost si au facut cariera in Rusia cea ducand lipsa de specialisti in modernizarea Imperiului – actiune inceputa de Petru I. Printre acestea a fost si ducele de Richelieu (Armand Emmanuel de Plessis), fugit de Revolutie, ajuns in Rusia in acelasi an, 1789.
Tarina i-a incredintat administrarea guberniei sud-vestice recent cucerita de la tatari (Edissan in 1792). Pe locul unui sat de pescari, Hagi-Bei, dupa planurile lui de Richelieu si ale echipei sale de specialisti francezi (printre care De Rubas si Langeron) a fost ridicat cel mai important port meridional al Rusiei. Francezii in slujba Rusiei Eterne aveau o solida cultura clasica, drept care au botezat noua asezare Odessa – «de la antica cetate elina Odessus». Ce conta ca Odessus fusese, intr-adevar, colonia ioniana, insa nu acolo unde o indicau, ci departe, la peste 400 km in linie dreapta, spre sud, in Bulgaria de azi, pe locul numit: Obzor, intre Varna si Burgas. Rusii nu tin seama de adevarul istoric, ei se bucura (in tacere) de profitul geopolitic.
Ducele de Richelieu s-a intors in Franta abia dupa Restauratie (1815), deci s-a aflat si in slujba tarului Alexandru I cel care, la 1812, profitand de situatia critica a lui Napoleon, a rapit jumatatea estica a Tarii Moldovei, cu ajutorul generalului Langeron, care a manevrat din umbra tratativele cu Turcii de la Giurgiu in calitatea sa de aghiotant al lui Kutuzov. Alte surse pretind ca ducele de Richelieu, departe de a fi fost sluga supusa si falsificator-sef al imperialismului agresiv rusesc, l-ar fi consiliat pe Alexandru I sa nu-i nedreptateasca pe bietii-moldoveni, care sunt… latini; ca ar fi invocat Tratatul de la Lutk din 1711, incheiat intre Petru cel Mare, stramosul lui Alexandru, si domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, prin care rusii «garantau pe veci», nu doar suveranitatea Moldovei ca stat, ci domnia ereditara si autoritatea absoluta…
Futeze!, ca sa o tragem pe frantuzeasca moldava. Richelieu se afla in serviciul Rusiei, nu in al adevarului istoric, cu atat mai putin in al dreptului popoarelor de a nu fi inghitite de Monstrul Rus.)
Urmarea se cunoaste: noua frontiera dintre Moldova si Rusia “s-a mutat” mai la vest, pe raul interior Prut, cel care impartea, topografic, tara pe o linie nord-sud. Fireste, raptul celei mai bogate parti a Moldovei nu a fost un accident, ci o constanta tactico-strategica ruseasca: peste un secol si aproape jumatate, in iunie 1940, la fel: profitand de situatia, nu doar critica, ci catastrofala a protectoarei Romaniei, Franta, invinsa de Germania si ocupata, Rusia (sovietica, ceea ce n-o impiedica de a fi, in continuare, aceeasi putere imperialista) a re-rapit Basarabia si, in acelasi pret, Bucovina de Nord si tinutul Herta… (Tarile Baltice au fost inghitite, «inglobate», vorba istoriografiei sovietice, in totalitate, deci, in marea lor nefericire, macar si-au putut pastra identitatea – teorie contestata, pe buna dreptate, de baltici).
Ducele de Richelieu, guvernator al provinciei Odessa sub trei tari: Caterina a II-a, Pavel I, Alexandru I si strategii-cartografi-dezinformatori-diversionisti taristi francezi aflati sub conducerea sa, lucrand la reprezentarea (carto)grafica a viitoarelor teritorii rusesti, inca inainte de 1812(!), au gasit in documente denumirea de Basarabia (cea de la 1352) – de multa vreme iesita din uz – si au operat doua falsuri:
- un fals toponimic: din denumirea romaneasca Basarabia, de la numele de persoana Basarab, au facut… Bessarabie (dublarea s-ului si e-ul final: marca indelebila franceza), denumirea care, «la o adica » ar fi fost tradusa (din ruseste, fireste!): «Fara Arabi»… Traficare grosolana, profitabila rusilor: «fara» ar fi trebuit grafiat «bez», nu «bes»; cat despre «Arabi» nicicand nu le-au spus Rusii Turcilor – nici Tatarilor: «Arabi». Manipularea cuvantului avea sa fie repetata in anii lui Gorbaciov, mai ales prin «glasnosti» ajuns in Occident (…).
- un fals cartografic: teritoriul numit in secolul al XIV-lea Basarabia se intindea pe o suprafata de cca 4.500 km. patrati – si se afla in sudul Tarii Moldovei – deci, pe harta, denumirea lui era scrisa… orizontal; pe harta confectionata de cartografii francezi de sub conducerea lui de Richelieu, in slujba Imperiului Rus: Bessarabie (numele viitoarei oblasti apoi, din 1825: gubernie ruseasca) a fost grafiata/trasata pe o linie pornind de foarte sus, de la nord spre sud, cu o usoara curbura urmarind forma tinutului care, acum, masura de zece ori mai mult decat Basarabia originara: 45.000 km. patrati.
(Nici o noutate in ceea ce afirm: Eminescu scrisese mai bine si mai documentat inca in 1878 (Timpul, 10 februarie) in articolul «Chestiunea retrocedarii Basarabiei) si mult dezvoltat in studiul «Basarabia», publicat tot in Timpul din martie, acelasi an, 1878.
«Nu intamplator», vorba comunistilor, poetul nostru national a fost «epurat» printre primii, considerat – si el! – nu doar «antisemit», dar si «fasist» - corectiune: «avand o conceptie fascista».)
In legatura cu orientarea nord-sud a acestei unitati geopolitice:
Tara Moldovei nu a fost niciodata strabatuta de frontiere interne orientate nord-sud, desi cursurile de apa, in majoritate, urmeaza aceasta directie. Moldova cunostea inca din secolul al XIV-lea o Tara de Sus (la nord), o Tara de Mijloc si o Tara de Jos, in sud. Se vorbea despre «Moldovenii de la Nistru», despre «Moldovenii de dincolo de Nistru», insa niciodata nu s-a spus-scris: «Moldova de la Nistru»; rar de tot: «Moldova dintre Prut si Nistru». Raul interior Prut, curgand de la nord spre sud, nu separase vreodata unitati administrative mici (plase), nici mijlocii (judete), pe ambele maluri ale sale fiintand, calare, cel putin treizeci de asezari.
…Asezari romanesti existasera din timpuri imemoriale dincolo de Nistru, dincolo de Bug, dincolo de Nipru, dincolo de Don, pana in Caucaz, pana la Volga, pana la Caspica, dincolo de ea… Dintre sedentare-agricole, cele valahe (b/volohe) erau cele mai vechi. Elementul romanesc, mai corect: dac romanizat (si nu doar moldovenesc) a jucat rolul de pionier inca inainte de navala mongola din secolul al XIII-lea, iar in toiul ei a mers in sens contrar: spre Rasarit. Era alcatuit din localnici supravietuitori ai anticei Tyragetei, apoi stabilit de buna voie la est de Nistru, apoi din «colonistii de nevoie» (nu doar moldoveni, dar si munteni, luati cu de-a sila de armatele rusesti in retragere si, incepand cu domnia Caterinei a II-a impamanteniti intre Nistru si Bug); deasemenea, dintre pastorii originari din Carpati, din Transilvania – si nu din putini ar(o)mani (….). Ei au dat primii sedentari rurali continentali in «Tartarie Pars» (orasele de pe litoral erau locuite de greci, de armeni, de evrei si de ar(o)mani – drumul spre Est al negustorilor si al aventurierilor urmarind indeaproape malul Marii Negre).
Taranii se mutau – din diferite motive – de aici, dincolo; sedentari fusesera, sedentari ramaneau, oriunde si oricat s-ar fi deplasat;
Pastorii calatoreau cu turmele: mergeau la coada oii (…).
Nomadismul pastoresc al carpatinilor si al pindaricilor (aici: nu de la poetul Pindar, ci direct de la muntii Pind din Macedonia, unde ar fi vatra Ar(o)manilor), era in fapt un sedentarism-pe-roate. Din pricina imenselor distante, transhumanta nu mai era anuala, ci de la cincinala in sus – pana la eterna. Fiecare turma (termen latin) numarand zeci de mii de capete – si nu doar oi (idem), ci si vite albe si cai – era pazita pe un anumit loc (stana, termen din substrat) de zeci de persoane alcatuind o familie largita.
Pastorii-mergatori-impotriva-istoriei (si a geografiei) aveau carute supradimensionate, coviltirate, etajate, adevarate case pe roate, deplasabile numai pe timp secetos si pe pamant inghetat (cand era zapada, rotile erau inaltate si asezate pe talpici de sanie), cu cate patru-sase perechi de boi fiecare – dupa ce o pasune era epuizata; aveau – tot pe roate – mori de vant (faina pentru painea oamenilor, uruiala pentru animale) cu aripi de panza, pliabile; aveau si biserici pe roate – adevarat, fara turle, clopotele fiind montate pe un cadru de lemn, si el prevazut cu roate… Utensilele, cazanele de fiert laptele, galetile de muls, uneltele de dulgherie, de fierarie, de cojocarie, de caldararie etc erau transportate separat… Uneori – adeseori – o stana pleca mai departe , cu oile, pe loc ramaneau cativa… nomazi semi-sedentari: isi faceau case adevarate, casele alcatuiau un catun, apoi un sat, apoi un targ – oricum, acea noua asezare era dotata cu depozite pentru branza, lana, piei, pastrama si juca rolul de popas pentru alte turme venite din Apus, cat si pentru caravane, in ambele sensuri. Si noii sedentari cresteau animale insa turmele fiind mult mai… putin foarte-mari, pasunau doar prin jurul satului-nou (pe o raza de 50 kilometri), in restul timpului cultivau cereale, legume, sadeau pomi fructiferi si vita de vie – chiar si perdele de padure destinate sa apere satul de crivat (…).
La 16 mai 1812, prin Pacea de la Bucuresti (ce ironie!) Rusia a rapit partea rasariteana, cea dintre Prut si Nistru, a Tarii Moldovei, botezand-o abuziv: Bessarabia.
La 23 iulie 1812 Rusii au adoptat un Statut special pentru colonizare (nu au pierdut timpul fratii crestini, colonizatornicii). In virtutea rusificarii-prin-colonizare (si) a «Bessarabiei», colonistii, fie adusi din alte parti ale imperiului, fie din afara lui, se bucurau de enorme avantaje: capatau numaidecat cetatenia ruseasca, erau scutiti de armata, de impozite, li se daruiau generos-imparateste mari suprafete de pamant (se intelege, furat bastinasilor).
Astfel au fost atrasi colonisti occidentali: germani, elvetieni, francezi; colonistii ne-rusi din Rusia: germani din Tarile Baltice si din regiunea Varsoviei (acea parte a Poloniei ocupata de Rusi); ucraineni (ruteni) din Pocutia, din Galitia; evrei din Galitia, din Ucraina de sud-vest (cea dintre Nistru si Bug); bulgari si gagauzi din Imperiul Otoman (Bulgaria de azi) precum si rusi-rusi (de pretutindeni).
(Sursa: Paul Goma, Saptamana Rosie, varianta 2008)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: