Cunoscator profund al istoriei neamului romanesc, Eminescu nu putea ramane indiferent fata de pierderea teritoriului stramosesc al Moldovei de Est (Basarabiei).
Poetul a nutrit un adevarat cult fata de Tara Moldovei, patria sa istorica, deplangand-o pentru mutilarea suferita in 1812 si 1878. Spiritul sau activ a fost mereu indreptat spre origini, spre campiile, apele, muntii si cetatile medievale care permanentizau in cugetul si simtirile lui sentimentele de pietate pentru stravechea Dacie, reinviata pe timpul domniei lui Stefan cel Mare.
Ce argument mai puternic si mai plauzibil ar fi putut aduce Eminescu decat istoria insasi a Basarabiei, teritoriu ce apartine de drept Moldovei?... Eminescu trateaza problema rapirii Basarabiei intr-o serie de articole in care se prezinta drept un polemist redutabil, cu o fervoare polemica alimentata de energia sufleteasca si spirituala, dar si de intelepciune, ratiune si rabdare.
«Insusi numele «Basarab» tipa sub condeiele rusesti», scrie Eminescu. «Caci Basarabia nu inseamna decat tara Basarabilor, precum Rusia inseamna tara rusilor, Romania tara romanilor. De la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula despotul Dobrogei, domn al Silistrei si al tarilor tataresti intinse marginile domniei sale pana la Nistru, de-a lungul tarmului Marii Negre, cucerind aceste locuri de la tatari. Pentru capatul veacului al patrusprezecelea stapanirea Valahiei asupra acestor locuri este necontestabila…» (‘Timpul’, 1 martie 1878. «Argumentul de capetenie»).
«La inceputul veacului al cincisprezecelea, sub Alexandru cel Bun, avem dovezi sigure si argumente ca Basarabia era a Moldovei. Si pentru ca sa nu fie nici un fel de indoiala asupra acestei stapaniri, intamplarea a vrut ca intreg cursul veacului parcalabii Cetatii Albe, a Chiliei si a Hotinului sa iscaleasca alaturi cu Domnii Tarii hrisoavele Sfatului coroanei moldovenesti. Hotinul e insa tocmai in varful cel mai spre nord al Basarabiei actuale rusesti. Cetatea Alba se afla la gurile Nistrului. Chilia la gurile Dunarii, incat orice document din acea vreme (este - n.n.) in aceste trei nume carte a Basarabiei intregi si proprietatea Moldovei asupra-i…» (Acelasi articol din ‘Timpul’).
«In veacul al saisprezecelea, noteaza M. Eminescu, Moldova intra sub protectia Portii”. “In veacul al optsprezecelea, scrie Eminescu in articolul menionat, nefericitul Dimitrie Cantemir se aliaza cu rusii. Toma Cantacuzino, generalul de cavalerie al Domnului Valahiei, trece asemenea la rusi. Turcia pierde increderea in Domnii pamanteni si trimite fanarioti. Aceasta alianta cu Rusia ne-a facut sa pierdem Domnia, armata, dezvoltarea noastra intelectuala si economica. Domnii fanarioti sunt numai umbrele domniei vechi. Atunci turcii pun tarile noastre sub o stapanire foarte grea. Desi ele aveau autonomia lor veche in toate punctele esentiale, desi proprietatea lor n-a fost alterata, totusi, lipsiti de armata, adica de puterea fizica, lipsiti de domnia nationala, adica de puterea noastra morala, noi nu putem rezista loviturilor ce ni le da Poarta».
In martie 1878, Mihai Eminescu scrie studiul «Chestiunea Basarabiei», publicat in ziarul ‘Timpul’, nr. 3, 4, 10, 14, 17, structurat in sase capitole.
«A rosti numele Basarabiei e una cu a protesta contra dominatiei rusesti. Numele Basarab si Basarabia exista cu mult inaintea vremii in care acest pamant devine romanesc, acest nume singur e o istorie intreaga».
Eminescu aduce cateva argumente incontestabile: «Cam intr-o suta de ani de la Tugomir (Basarab I – n.n.) si pana la capatul domniei lui Mircea, Tara Romaneasca ajunsese la cea mai mare intindere teritoriala. (…) In acea vreme Valahia intreaga, impreuna cu toate posesiunile ei, se numea in bulele papale, in documentele cele scrise latineste ale domnilor, in scrieri contemporane: Basarabia. Una din acele posesiuni a fost si acest ‘lambeau de terre’ (Basarabia istorica – n.n.). (…) Tot in acea vreme a infloririi voievozilor basarabeni si a tarii Basarabia ‘id est’ Valahia, Moldova poseda teritoriul de la Hotin pana in Cetatea Alba, caci la inceputul veacului al cincisprezecelea cavalerul Guillebert de Lannoy se intalneste cu Alexandru cel Bun, merge la Cetatea Alba, care e a domnului moldovenesc si populata de genovezi, moldoveni si armeni (…). Dupa ce Stefan cel Mare a luat de la Valahia, intre anii 1465-1475, partile de sud, cate le aveau Basarabii intre Prut si Nistru, aceste parti au pastrat numele distinctiv al dinastiei ‘primae occupantis’, a Basarabilor».
Eminescu apeleaza la memoriile consulului general al Angliei la Bucuresti, W. Wilkinson, martor ocular la tratative, care descrie cu lux de amanunte in cartea sa de memoralistica «Tabloul istoric, geografic si politic al Moldovei si Valahiei» momentul tradarii – cedarea in favoarea Rusiei a teritoriului dintre Prut si Nistru, totodata deconspirand ca dragomanul a fost, la randul sau, tradat de Galib Efendi, vinovat si el de pierderea Basarabiei in calitatea sa de ministru de externe, pentru care fapt este decapitat.
De fapt, Rusia, dupa intelegerea dintre Cantemir si tarul Petru I din 1711, privea intreaga Moldova ca pe propria sa zona de influenta si ulterior a luptat cu incrancenare pentru a-si atinge acest scop.
In mai 1812 Rusia a anexat Basarabia. Aceasta parte a Moldovei, asezata intre Nistru, Prut si bratul Chilia de la gurile Dunarii, era cea mai roditoare si cuprindea peste 45 000 km2. Rusia luase prin minciuna si mita cinci cetati, 17 orase, 685 de sate cu o populatie totala de 482.630 de oameni.
Dupa Pacea de la Bucuresti din anul 1812 dragomanul Dumitrache Moruzi si fratii sai au platit cu viata incapacitatea politica a Portii si propria tradare. Sultanul i-a executat pentru ca nu l-au informat corect asupra starii de lucruri. Dumitrache Moruzi a spionat pentru feldmaresalul Kutuzov, asa cum facuse predecesorul sau, Constantin Moruzi, pentru internuntiul austriac Thugut. Pentru aceasta tradare a primit de la tar o mosie in Basarabia in valoare de 100.000 lei. Fratele sau, insa, Panait, i-ar fi ascuns sultanului o scrisoare in care imparatul francez recomanda Inaltei Porti sa nu incheie in nici un caz pace cu tarul.
Eminescu publica o seama de articole in ziarul ‘Timpul’, in multe din ele polemizand cu publicatia ‘Romanul’, cu editii rusesti, cum ar fi ‘Gazeta de St. Petersburg’, ‘Nordul’, ‘Vedomosti’, ‘Le Nord’, etc. Eminescu desfasoara o adevarata cascada de argumente ce tin de dreptul organic si istoric.
«Rusia voieste sa ia Basarabia cu orice pret: noi nu primim nici un pret. Primind un pret, am vinde; si noi nu vindem nimic! Guvernul rusesc insusi a pus chestiunea astfel incat romanii sunt datori a ramane pana in sfarsit consecventi notiunilor votate de Corpurile legiuitoare; nu dam nimic si nu primim nimic. Romanul care ar cuteza sa atinga acest principiu ar fi un vanzator.» (Chestiunea retrocedarii, ‘Timpul’, 10 februarie 1878).
Polemizand cu ‘Gazeta St. Petersburg’ din 2 (14) februarie 1878, care se intreba: “Care e motivul parerii negative a romanilor in privinta cesiunii partii de sud a Basarabiei; interesul real al tarii si al mandriei nationale? (…) Daca pentru Romania e o chestiune de onoare nationala si militara de a pastra partea respectiva a tarii, e si pentru noi o chestiune analoaga de a restabili granitele noastre precum erau inainte de 1856…» ;
Eminescu raspunde: «Chestiunea Basarabiei, care poate fi pentru Rusia o chestiune de onoare militara (…) este pentru noi nu numai o chestiune de onoare, ci una de existenta. (…) Plangerea ca armata ruseasca ar fi platit 10-20 de milioane mai mult decat se cadea pentru trebuintele ei si cum ca tara s-ar fi folosit din aceasta e o plangere foarte nelalocul ei, de vreme ce nimeni nu poarta vina ei morala (…). Cheltuielile statului roman, dupa cum stim noi, nu sunt de 10, ci de 260 de milioane, ceea ce e o mare deosebire (…). Ni se pare ca onoarea de stat si cea militara a Rusiei nu poate pretinde de a se lua de la un popor un pamant care de cinci sute de ani nu este al lui si pe care de buna voie nu voieste sa-l dea…» (‘Fiindca noi suntem…’, 14 februarie 1878).
Criticand guvernul Romaniei ca ascunde de popor faptul ca a cunoscut adevaratele conditii de pace ale Rusiei, M. Eminescu scrie in articolul ‘De cate ori s-a facut in parlamentul nostru…’ (15 februarie 1878): «… de cate ori s-a ridicat prin presa chestiunea Basarabiei, de atatea ori guvernul raspundea ca nu stie nimic. (…) Iata ca sosise generalul Ignatief, pentru a ne spune noua tuturor ca Dumnezeu a facut lumea la 1812 si ca pentru Rusia numai aceea e drept ce s-a facut de atunci incoace. Deci, fiindc-au anexat Basarabia la 1812, trebuie sa reanexseze astazi particica ce am recapatat-o noi cu mare greu la 1856…»
Polemizand cu publicatia ‘Romanul’, Eminescu dezvaluie miscarile intreprinse de guvernul rus, care anuntase inca din iulie 1877 intentiile de a reanexa partea de Sud a Basarabiei. Guvernul Roman «… n-a stiut nimic, absolut nimic despre intentiile Rusiei, ba mai mult inca, atat de «nestiutor» era asupra acestui punct, pe care celelate puteri il stiau inaintea trecerii Dunarii de catre armatele rusesti, incat au intrat si in razboi pentru rusi…».
Si incheie Eminescu in felul urmator: «… elementul istoric din Romania ar fi trebuit sa predomneasca in aceste momente, in care istoria intreaga a Romaniei e premejduita. Si creaza-se ca cel din urma razes a lui Stefan Voda sau a maritilor Basarabi are mai mult simt istoric si mai multa iubire de tara decat veniturile (veneticii – n.n.) cari decid astazi asupra tarii romanesti».
Protestul lui Eminescu, «vehement si argumentat», a trezit ingrijorarea chiar printre cei care diriguiau ziarul, considerand ca «ingamfatul gazetar» transformase ‘Timpul’ intr-un «organ al antipatiilor sale» (I.A. Cantacuzino). De unde si exilul oltenesc pe mosia lui N. Mandrea si chiar ipoteza sacrificarii sale.
Eminescu a invocat inflexibil dreptul nostru istoric, sustinand ca «Basarabia intreaga a fost a noastra, pe cand Rusia nici nu se megiesea cu noi, Basarabia intreaga ni se cuvine, caci e pamant drept al nostru si cucerit cu plugul, aparat cu arma a fost de la inceputul veacului al patrusprezecelea inca pana in veacul al nouasprezecelea».
In baza articolului publicat de Vlad Zbarciog
(Sursa: Ceasul al doisprezecelea, ed. Pontos, Chisinau, 2008)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: