Alte 5000 de dosare ale represaţilor au ajuns azi, 3 martie 2011, de la Serviciul de Informaţii şi Securitate la Arhiva Naţională. Dosarele se referă la perioada anilor 1940-1971. Cei condamnaţi, în mare parte au fost judecaţi pentru comiterea infracţiunilor contrarevoluţionare sau pentru agitaţie şi propagandă antisovietică.
Printre dosarele transmise astăzi se regăsesc şi cele care au fost intentate unor persoane marcante. Astfel, printre cei care au fost judecaţi se numără Ştefan Pirogan, om politic şi de stat din Basarabia, Vasile Gafencu şi Anton Caraiman, deputaţi în Sfatul Ţării, Gheorghe Ghimpu şi camarazii săi, Alexandru Usatiuc-Bulgăr şi Valeriu Graur – membri ai organizaţiei „Frontul naţional-patriotic de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei”.
Ce de-a doua etapă de transmitere a dosarelor din depozitul special al Serviciului de Informaţii şi Securitate către Arhiva Naţională s-a desfăşurat în prezenţa directorului adjunct al SIS, Valentin Dediu, directorului Arhivei Naţionale, Petru Vicol, precum şi a preşedinţilor comisiilor departamentale.
„De la iniţierea procesului şi pînă în prezent, în adresa Serviciului au parvenit 93 de cereri şi petiţii în care cetăţenii au solicitat acces la dosare sau informaţii. De comun acord cu Arhiva Naţională, petiţiile au fost examinate în termenii stabiliţi de legislaţie”, a comunicat Valentin Dediu.
Acesta a dat asigurări că atît timp cît fondul nu este transmis integral, cele două instituţii vor conlucra pentru a soluţiona cererile ce ţin de persoanele supuse represiunilor politice.
Potrivit directorului adjunct al SIS, evenimentul se înscrie în şirul acţiunilor care vin să asigure transparenţa în activitatea instituţiei şi accesul liber al cetăţenilor şi cercetătorilor ştiinţifici la materialele de interes public.
În total, 13 485 de dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice urmează să ajungă la Arhiva Naţională. Următoarea tranşă va fi expediată în luna mai 2011.
Sursa PUBLIKA.MD
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: