Text publicat in revista Viata Basarabiei, august, 1933:
«Fruntasii basarabeni totdeauna au dat o mana de ajutor romanilor transnistrieni, mai ales la revendicarile cu caracter national. Cand primele valuri ale revolutiei rusesti au rupt lanturile robiei despotismului tarist si intelectualii basarabeni zamisleau unirea Basarabiei cu Patria Mama, ecoul acesta numaidecat a ajuns si pe la vetrele moldovenilor transnistrieni.
Cativa ofiteri moldoveni din armata tarista descompusa, unindu-se in cuget si simtiri cu o mana de invatatori de inima de pe malul stang al Nistrului, au inceput sa colinde calari prin satele moldovenesti, dand alarma de redesteptare nationala.
Glasurile unor batrani intelepti sau ale unor tineri incercati, care au vazut multe cu prilejul razboiului si ale revolutiei, la inceput pareau razleti si rari, dar mai pe urma au dat nastere la o adevarata miscare populara in care intelectualii au avut un rol activ indrumator.
Primele semne de trezire au fost de natura religioasa, apoi au urmat revendicarile politice si un inceput de activitate national-culturala. Izvorul suprem de inspiratie si de intarire sufleteasca in aceste revendicari se revarsa asupa moldovenilor transnistrieni, in mod natura, numai si numai din partea basarabenilor, superiori celor de peste Nistru prin personalitati ce au luptat zeci de ani in astfel de revendicari national-culturale si politice.
In adunarea nationala a romanilor transnistrieni, tinuta la 17 Decembrie 1917 in orasul Tiraspol, odata cu participarea delegatilor din toate orasele si satele intregului judet, cu delegatii din partea zemstvoului judetean, din partea asociatiunilor locale, au mai participat si delegatii din partea Sfatului Tarii din Chisinau in frunte cu vice presedintele. Norocul a facut ca sa participe si cativa ziaristi romani dela gazeta «Adevarul»in frunte cu directorul redactiei.
Adunarea a primit cu o bucurie nespusa steagul national din mainile delegatilor Sfatului Tarii.
In adunarea nationala a transnistrienilor s'au hotarat in mod pozitiv toate punctele din chemarea la congres si anume: predica si serviciul religios sa se faca in limba moldoveneasca (romaneasca – n.n.), scoala moldoveneasca de psalti, predarea limbii moldovenesti in seminarul de preoti din Odesa, un Arhiereu moldovean pentru transnistrieni cu scaunul episcopal la Tiraspol, scoala nationala cu alfabetul latin, cu predarea istoriei si limbii romane la licee, infiintarea caselor si bibliotecilor de lectura nationala, apoi se mai cer sanitari, doctori si judecatori moldoveni sau care neaparat sa cunoasca limba moldoveneasca spre a se putea intelege cu norodul.
Dorul pentru cartea romaneasca si mai ales pentru slova moldoveneasca in biserica a fost atat de mare ca un taran, aproape octogenar, Filimon Marian, a scris ziarului «Cuvantul Moldovenesc» din Basarabia in Mai 1917: «Am de amu 76 de ani; ca maine oi muri, da tot nu ma indur sa se stinga moldoveneasca. De-aseia va rog si va poftesc sa nu uitati nisi de moldovenii de pe malul Nistrului din stanga, din gubernia Hersonului. Ca toate satele pe malul Nistrului sant moldovenesti, da preutii mai mult rusi. Si ni-i intuneric cu asa slujire. Foarte ni-i sati de preuti moldoveni si nu-i avem; desi sant unii moldoveni, tot rusaset slujesc. Ma rog sa ma bucurati cu v'on raspuns bun la cererea me».
Dar fata de manifestarile politice ale romanilor transnistrieni din prima faza a revolutiei rusesti ceiace se facuse pe terenul cultural pentru moldoveni era prea putin. Bibiliotecile romanesti organizate in pripa la Tiraspol, Odesa si Kiev pentru studentii si ostasii moldoveni aveau in vedere mai mult pe intelectuali. O pregatire a cadrului de invatatori c'un inceput de cultura romaneasca era un imperativ categoric. Pe ntru tarani nu se realizase inca nimica din doleantele exprimate la Congresul din Tiraspol.
Cu timpul apoi se formeaza pe langa asociatia generala a invatatorilor din judetul Tiraspol o sectie moldoveneasca din 22 invatatori, care cere cu staruinta reprezentantilor guvernului ucrainean, a lui Hatman Scoropadschi, nationalizarea scolilor primare din satele moldovenesti. Ucrainenii, care luptau pe viata si pe moarte pentru desradacinarea scolilor moscovite din cuprinsul Ucrainei, au aprobat cererea invatatorilor moldoveni. Si astfel in Iulie 1918, initiatorii revendicarilor nationale din Moldova Ucraineana in numar de 20, cu autorizatia din ambele parti, trec Nistrul si in Chisinau fac primele cursuri de cultura romaneasca, cot la cot cu invatatorii basarabeni.
In toamna anului 1918 se deschid peste Nistru scoli romanesti in cele mai mari sate moldovenesti, cu carti scolare aduse din Basarabia se incepe peste Nistru si organizarea bibliotecilor populare. In orasele Dubasar si Grigoropol, precum si in satele Lunca, Cosnita si Molovata s'au jucat si piese de teatru, mai ales din V. Alecsandri.
Dar valurile rosii dela Leningrad, ajungand pana la Nistru si Marea Neagra, au inghitit multe suflete eroice…
Nu putini moldoveni transnistrieni s'au inecat in sange numai prin faptul ca au vroit sa-si apere casa si femeile…
Din cei cari s'au aruncat in Nistru, cautand salvarea pe malul drept, numai cativa au avut fericirea sa scape cu viata; cei mai multi insa s'au dus la fundul raului blestemat, iar massa mare a moldovenilor transnistrieni, in numar de peste jumate de milion, si astazi se zbate in iadul dictaturii sovietice, distrugerea de biserica, de familie si dragoste de neam.»
St. Balan
(Nota: Este redat limbajl textului din revista Viata Basarabiei, august, 1933)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: