Cum a murit şeful luptei anticomuniste din Apuseni

„Vânătorii de securişti” au identificat mormântul liderului Rezistenţei anticomuniste din zona Răchiţele, Teodor Şuşman. "Tatăl moţilor" a fost împuşcat de miliţia comunistă. Locul mormântului nu a fost niciodată marcat cu o cruce.

„Grupul nu şi-a propus acţiuni concrete de sabotare a regimului comunist, membrii lui au fugit în munţi de teama represiunilor, a puşcăriei, fără însă a-şi propune ceva efectiv după această fugă. Acţiunile lor armate vizau doar aprovizionarea personală, obţinerea de materiale şi informaţii, precum şi găsirea unui adăpost temporar"

Gheorghe Petrov

istoric

Istoricii de la Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România vor începe, în ziua de 22 iunie, deshumarea osemintelor unuia dintre liderii rezistenţei anticomuniste din Munţii Apuseni. Este vorba de Teodor Şuşman, fost primar al comunei Răchiţele, din judeţul Cluj, sat care este localitatea natală a premierului Emil Boc. „România Liberă" este primul ziar care a publicat, în urmă cu câţiva ani, odisee luptătorilor anticomunişti din Grupul Şuşman.

Cererea referitoare la deshumare a fost formulată de rudele eroului, Teodor Constantin Şuşman şi Dorina Carmen Şuşman. Echipa de istorici care va participa la deshumare va fi coordonată de directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, Marius Oprea, şi îi include pe Gheorghe Petrov, de la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca, pe Paul Scrobotă, de la Muzeul de Istorie din Aiud, şi pe Horaţiu Groza, de la Muzeul de Istorie din Turda. Istoricul Gheorghe Petrov spune că „Grupul „Teodor Şuşman" reprezintă unul dintre cele mai importante repere ale rezistenţei anticomuniste româneşti. Cauzele care au dus la constituirea grupului sunt similare celor care au determinat şi apariţia altor grupări de partizani şi au fost reprezentate de procesul de stalinizare în care a fost angajată societatea românească după cel de-al doilea Război Mondial. Grupul nu şi-a propus acţiuni concrete de sabotare a regimului comunist, membrii lui au fugit în munţi de teama represiunilor, a puşcăriei, fără însă a-şi propune ceva efectiv după această fugă. Acţiunile lor armate vizau doar aprovizionarea personală, obţinerea de materiale şi informaţii, precum şi găsirea unui adăpost temporar. Membrii organizaţiei erau conjunctural împreună, ei nu aderaseră la aceeaşi luptă, doar supravieţuiau mai bine împreună sau se alăturaseră din oportunism, pentru că erau convinşi că americanii vor veni. Fiecare membru al grupului avea un litigiu cu noul regim şi de aceea a preferat temniţei calea pădurii. Ei nu se opuneau făţiş regimului, ei îl ocoleau, se străduiau să nu i se integreze, iar calea muntelui era cea mai potrivită acestui obiectiv. Având în vedere forţele şi logistica masate în capturarea şi suprimarea unor oameni simpli, se poate spune, fără ironie, că fuga lor a fost eroică".

Teodor Şuşman, „Tatăl Moţilor"

Teodor Şuşman senior, liderul grupului, a fost primar al comunei Răchiţele. Îl regăsim în această între anii 1922-1928 şi 1930-1934, iar apoi în toată perioada războiului (1939-1945). El a refuzat să adere la PCR şi a făcut propagandă electorală pentru Partidul Naţional Ţărănesc. „Teodor Şuşman senior, zis a Lipchii, s-a născut la 24 februarie 1894 în satul Răchiţele. Era de religie greco-catolică şi în tinereţe a primit o educaţie bună. În data de 1 septembrie 1924 se căsătoreşte cu Ecaterina, fiica lui Boc Onuţ şi Oniţa. Soţii Şuşman au avut împreună cinci copii, patru băieţi (Teodor jr., Traian, Avisalon, Emil) şi o fiică (Romulica)", spune istoricul Gheorghe Petrov.

Familia Şuşman senior avea două gatere de cherestea şi un depozit de material lemnos în Răchiţele, un magazin sătesc, animale, pământ, dar şi 295 de familii de albine. Teodor Şuşman devenise unul dintre fruntaşii moţilor încă din anii 1920, când a militat cu succes pentru împroprietărirea moţilor cu pădurile şi păşunile „optanţilor", adică cetăţenilor din Imperiul Austro-Ungar, care au refuzat să accepte cetăţenia română şi care au fost expropriaţi. Teodor Şuşman, împreună cu Amos Frâncu, cel care înfiinţase în anul 1918 Senatul Naţional Român din Cluj, şi cu protopopul ortodox Aurel Munteanu, au ajuns în audienţă la Regele Ferdinand I al României. Teodor Şuşman a obţinut dreptul moţilor să îşi exploateze pădurile şi să îşi pască turmele pe şanţurile de la marginea drumurilor, în timpul transhumanţei către Dobrogea. În timpul războiului, perioadă în care Huedinul se aflat sub ocupaţie maghiară, Teodor Şuşman a asigurat aprovizionarea cu cereale a comunei Răchiţele peste munte, prin Câmpeni şi Beiuş.

Calvarul

După război, însă, a început calvarul „Primele represalii au constat în înlăturarea sa din funcţia de primar, în 1945, pentru ca peste doi ani să-i fie închis magazinul, urmând apoi sechestrarea depozitului de cherestea şi valorificarea materialului existent în interes personal de către primul primar comunist al comunei, Suciu Paşcu", spune Gheorghe Petrov. Suciu Paşcu era una dintre rudele premierului Emil Boc, la fel ca şi Ecaterina, soţia lui Teodor Şuşman. Suciu Paşcu era în duşmănie cu Teodor Şuşman, pentru că cei doi s-au certat din cauza unor afaceri, deşi, în perioada în care Teodor Şuşman fusese primar, Suciu Paşcu fusese viceprimarul său.

În 18 august 1948, Securitatea împreună cu Miliţia a încercat arestarea lui Şuşman şi a altor apropiaţi, însă mulţi dintre cei vizaţi au reuşit atunci să fugă şi să se ascundă. La început, grupul de partizani a fost alcătuit din nouă persoane.

În primele trei săptămâni de la constituire, grupul s-a adăpostit la joagărul lui Şuşman din Valea Firii. În acea perioadă, membrii grupului deţineau mai multe arme de vânătoare, arme militare de tip ZB, carabine ungureşti, pistoale, grenade şi un binoclu. În noiembrie 1948, Teodor Şuşman senior, împreună cu trei dintre băieţii săi şi ceilalţi membri ai grupului au părăsit zona Răchiţele şi au mers spre zona Padiş, în Munţii Bihorului. Aici, Şuşman spera să obţină sprijin de la un pădurar. Pădurarul Magda a fost de acord să-i ajute atât cu alimente cât şi la construirea unei colibe. Membrii grupului au rămas în Padiş încă patru săptămâni, dar în 16 decembrie 1948, au fost surprinşi de o unitate de Securitate, care a deschis focul. Traian Şuşman, cel de-al doilea fiu al lui Şusman senior, a fost atunci prins şi arestat.

Alţi partizani

Pe lângă fiii lui Teodor Şuşman, în grupul de partizani a activat şi nepotul său, Leon Şuşman, care fusese ajutor de şef în Poliţia legionară şi avea studii de teologie greco-catolică. De asemenea, a luptat şi fratele lui Leon, Gheorghe. De asemenea, în cadrul grupării de rezistenţă armată au mai activat şi alte persoane, precum Ioan Cioată, Gheorghe Micuţ, Ioan Bartoş, Petre Burticel ori soţii Mihai şi Lucreţia Jurj.

Membrii familiei Şuşman au cerut ajutor din partea anglo-americanilor. Ei erau convinşi că occidentalii vor începe în curând lupta armată împotriva comuniştilor şi pregăteau o ridicare generală a moţilor. Ei străbăteau satele şi încercau să înjghebeze viitoarea organizare a armatei de rezistenţă, care urma să lupte aidoma lăncierilor şi puşcaşilor lui Avram Iancu, cei care transformaseră Munţii Apuseni într-o cetate de necucerit în perioada 1848-1849. Fraţii Şuşman au încercat să ia legătura cu membrii grupului Grimalski, paraşutat în România. După capturarea rapidă a celor paraşutaţi, fraţii Şuşman au rămas fără speranţa vreunui ajutor din partea anglo-americanilor.

Primele victime

Ecaterina sau Catrina cum mai este cunoscută soţia lui Teodor Şuşman, a murit la 26 aprilie 1950 în împrejurări neelucidate, iar ulterior, cei doi copii mai mici, Emil şi Romulica, au fost şi ei reţinuţi, condamnaţi şi apoi deportaţi în zona Feteşti, de unde nu s-au mai întors.

Sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale, tâlhărie, deţinere ilegală de arme, constituire în bandă politică înarmată, Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat în contumacie pe Teodor Şuşman la 15 ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civilă şi confiscarea integrală a averii, iar pe fii săi, Teodor junior şi Avisalon, la 12 ani de muncă silnică. În gospodăria lui Teodor Şuşman a fost stabilit Postul local de Miliţie şi Securitate.

În prima parte a lui octombrie 1950, grupul a încercat să dea o ripostă terorii declanşate de autorităţi în Răchiţele şi, în acest scop, a fost plănuită o acţiune împotriva casierilor de la societatea de exploatare a lemnului IPEIL Beliş. La locul stabilit nu au sosit însă casierii, ci unii membrii din conducerea exploatării forestiere. Partizanii i-au oprit, au efectuat o percheziţie asupra lor şi au reţinut o haină de piele, o raniţă, o pătură şi o sumă mică de bani. La o săptămână de la incidentul de pe Someşul Cald, grupul Şuşman a executat o acţiune asemănătoare asupra Cooperativei din Giurcuţa de Sus. Membrii grupului au luat mai multe obiecte, precum şi o sumă de bani. Pentru a nu crea probleme gestionarului, pe o bucată de hârtie a fost reconstituit în detaliu tot inventarul obiectelor.

Cum au murit trădătorii lui Şuşman

Teodor Şuşman i-a pedepsit pe sătenii care l-au trădat şi care au pricinuit prinderea fiului său, Traian Şuşman. Până acum, istoricii au găsit doi dintre cei care au căzut victime răzbunării.

Moartea lui Petru Purcel

Istoricii au descoperit că unul dintre săteni, Petru Purcel, avusese o relaţie foarte bună cu familia Şuşman. El era un fel de angajat al familiei, pentru că avea mulţi copii şi o situaţie materială dificilă. După ce a fost arestat şi „prelucrat" de Securitate, a încercat să participe la prinderea partizanilor. Acţiunea întreprinsă de Securitate în Padiş, în urma căruia a fost prins Traian Şuşman, în decembrie 1948, a fost întemeiată pe informaţii oferite de Petru Purcel. „Faptele sale au putut pe bună dreptate să atragă răzbunarea partizanilor în sensul suprimării acestuia, acest lucru fiind presupus şi astăzi în rândul populaţiei din Răchiţele. Pe baza surselor documentare cunoscute, este însă dificil să confirmi sau să infirmi o astfel de supoziţie", spune Gheorghe Petrov.

Moartea lui Suciu Paşcu

Primul primar comunist din Răchiţele, Suciu Paşcu, avea o relaţie conflictuală cu Teodor Şuşman senior. Totul a pornit de la neînţelegeri legate de bani. Cei doi au fost asociaţi la administrarea magazinului din Răchiţele, însă, de la mijlocul anilor '30, relaţiile dintre ei s-au deteriorat. În 1945, Teodor Şuşman a fost înlăturat din funcţia de primar, iar peste doi ani, Suciu Paşcu i-a închis magazinul, după ce acesta fusese jefuit, se pare, chiar prin complicitatea primarului Suciu Paşcu. A urmat sechestrarea depozitului de cherestea, iar materialul existent a fost valorificat în interes personal de către acelaşi Suciu Paşcu. A urmat răzbunarea lui Teodor Şuşman. În noaptea de 19-20 august 1951, pe la orele 22,30, Suciu Paşcu a fost chemat de acasă de către două persoane, care s-au dat drept miliţieni. „Suciu Paşcu a fost dus undeva în munţi, acolo fiindu-i prezentat Şuşman senior, legat la mâini, în postură de arestat. Falşii miliţieni îşi joacă rolul până la capăt, iar Suciu cade în capcană fiind convins că totul este real, manifestându-şi bucuria că banditul a fost prins, şi chiar cerând o armă pentru a-l împuşca. După această scenă, cortina cade, Teodor Şuşman îşi desface legăturile şi începe judecata. Suciu este găsit vinovat de trădare, condamnat la moarte şi apoi executat de însuşi Şuşman senior", spune istoricul Gheorghe Petrov.

Prigoana

Între 1948 şi 1953, au avut loc mai multe ciocniri între fraţii Şuşman şi Securitate. De fiecare dată, haiducii anticomunişti au învins. În aceste lupte, şapte securişti au fost omorâţi, iar şapte au fost răniţi. Din partea luptătorilor anticomunişti, au căzut trei persoane. Furioşi, securiştii au început să îi prigonească pe părinţii, soţiile şi copiii eroilor din Apuseni. Şapte persoane au fost arestate şi trimise să îşi sfârşească zilele în minele de plumb sau în zarca Aiudului, una dintre cele mai sinistre puşcării comuniste.

În conştiinţa oamenilor, fraţii Şuşman au căpătat aura unor adevăraţi eroi. Ei făceau dreptate prin satele din Apuseni. Fraţii Şuşman pedepseau abuzurile primarilor şi miliţienilor ori îi băteau pe activiştii comunişti care îi prigoneau pe ţăranii care refuzau sau nu puteau să predea cotele obligatorii de alimente, prin intermediul cărora autorităţile criminale comuniste urmăreau să provoace foamete printre cei care se opuneau cel mai dârz stalinismului.

A murit pe Dealul Suliţa

Ca să îşi facă rost de bani, haine, medicamente şi alimente, Teodor Şuşman făcea negoţ cu diferite mărunţişuri, de la icoane până la cuţite ori basmale. El era cunoscut de săteni drept Petre din Călăţele.

Teroarea generalizată a comuniştilor a dus, în 15 decembrie 1951, la o primă victorie importantă în lupta cu partizanii. În dimineaţa acelei zile, Teodor Şuşman se afla adăpostit în şura lui Teodor Moldovan din Răchiţele, situată pe locul numit Dealul Suliţa. Istoricul Gheorghe Petrov spune „pe la ora 8, proprietarul s-a prezentat la Postul de Miliţie din Răchiţele, unde a reclamat faptul că s-a dus să dea de mâncare la oi şi văzând că uşa şurii era legată pe dinăuntru s-a uitat printr-o crăpătură şi a văzut că înăuntru este cineva care doarme cu o armă lângă el". Şura a fost înconjurată şi asupra ei a fost executat un puternic foc cu armament de infanterie. Apoi, înăuntru a fost găsit cadavrul lui Teodor Şuşman senior. Cadavrul a fost îngropat într-o râpă. Locul mormântului nu a fost niciodată marcat cu o cruce.

Două grupuri de partizani

După capturarea şi moartea lui Teodor Şuşman, membrii grupării de rezistenţă au decis să se despartă în două cete, ca să reducă riscul de a fi prinşi. Nepoţii lui Teodor Şuşman, Leon şi Gheorghe Şuşman au început să activeze în zona Poşaga, iar Teodor şi Avisalon Şuşman au condus gruparea care acţiona în zona Huedin - Câmpeni.

Prinderea lui Leon şi Gheorghe Şuşman

În zona Poşaga, au fost infiltraţi 10 „geologi", în fapt ofiţeri de Securitate, conduşi de maiorul Constantin Vieru. Ei au reuşit să recruteze un trădător, cunoscut sub numele conspirativ „Maxim Ionescu", a cărui identitate reală este, deocamdată, necunoscută. De la trădător, călăii au aflat că Leon şi Gheorghe Şuşman urmau să serbeze Sfântul Ilie împreună cu Ilie Brad şi preotul greco-catolic Simion Roşa în casa lui Vasile Crişan din satul Segarcea. În noaptea de 18 spre 19 iulie 1957, Securitatea a atacat casa în care se aflau membrii rezistenţei. Aceştia s-au apărat cu arma în mână. Leon Şuşman a fost grav rănit şi a murit ulterior în spital. Preotul Simion Roşa a murit pe loc. Vasile Crişan a fost rănit şi luat prizonier, la fel ca şi Gheorghe Şuşman, care scăpase nevătămat. Torturat groaznic şi şantajat cu executarea tuturor membrilor familiei, Gheorghe Şuşman a cedat anchetatorilor şi a dezvăluit numele unora dintre partizani. Familii întregi de moţi au luat drumul puşcăriei.

Fii lui Teodor Şuşman, arşi de vii

Tragedia familiei Şuşman a continuat. În data de 2 februarie 1958, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman, fiii fostului primar din Răchiţele, au fost depistaţi şi blocaţi într-o şură din satul Traniş, unde au fost asediaţi. Aceştia au luptat vitejeşte. Pentru că nu au reuşit să îi înfrângă, securiştii au dat foc şurii. În urma autopsiei, medicul Securităţii a stabilit că „bandiţii au ars de vii".

Vărul lui Boc: „Şuşman era un tâlhar!"

Trecerea anilor încă nu a potolit spiritele în Răchiţele. Vărul premierului Emil Boc, preotul ortodox Toadere Boc, a cărui fiică a fost angajată la cancelaria prim-ministrului, este de părere că Teodor Şuşman ar fi fost „un tâlhar şi un criminal". De aceeaşi părere este şi Teofil Răchiţeanu, profesor de istorie în Răchiţele, despre care Emil Boc spune că i-a fost model în viaţă. Teofil Răchiţeanu spune că satul a avut mult de suferit din cauza partizanilor. Ceilalţi săteni spun, însă, că atitudinea lor este explicabilă, deoarece ei erau rude cu cei executaţi de partizani, Suciu Paşcu, respectiv Petru Purcel.