Partidul Comuniştilor de la Chişinău a pus în circulaţie dezinformarea conform căreia Guvernul Filat a preferat să inunde mai multe sate basarabene pentru a salva oraşul Galaţi. Acuzaţia este absurdă, deoarece Prutul se varsă în aval de Galaţi şi micşorarea debitului său nu a avut nici un efect asupra viiturii ce ameninţa oraşul din amonte. Cotidianul Timpul de la Chişinău a demontat acuzaţiile absurde ale comuniştilor.
Declaraţiile lui Aleksandr Petkov, directorul Agenţiei de ştiri „Omega”, candidat PCRM la alegerile parlamentare din 28 noiembrie, precum că la începutul lunii iulie digul de la Nemţeni ar fi fost spart intenţionat de către autorităţile R. Moldova pentru a proteja de inundaţii oraşul Galaţi din România, au stârnit uimirea şi indignarea cetăţenilor. Petkov se bazează pe „declaraţiile” câtorva locuitori din satele inundate, care afirmă că, atunci când s-a spart digul, au auzit o bubuitură. El face apoi trimitere la o declaraţie a lui Ion Lupu, directorul Agenţiei „Apele Moldovei”. Contactat de TIMPUL, Ion Lupu ne-a spus că informaţia este total denaturată, deoarece interviul a fost trucat, iar anumite fraze au fost scoase din context… Ieri, într-o conferinţă de presă, Vladimir Voronin a folosit aceleaşi „informaţii” difuzate de „Omega” pentru a relua atacurile la adresa României şi guvernării AIE şi a se răfui cu liderii Alianţei. Se pare că PCRM şi-a construit întreaga campanie electorală pe „digul de la Nemţeni” şi pe „provocarea intenţionată a inundaţiilor de către România”. Dincolo de normele deontologice pe care le încalcă grav „Omega”, am vrut să aflăm de la interlocutorii noştri care ar trebui să fie limitele acceptabile pentru candidaţii în alegeri care se dedau la tot felul de manipulări electorale?

Ion Lupu, directorul Agenţiei „Apele Moldovei”
„Nu e corect să se speculeze nenorocirea oamenilor”
„Nu e corect să se speculeze nenorocirea oamenilor”
Când mi-au cerut să le ofer un interviu, nu i-am refuzat, deşi le ştiu politica editorială. Le-am pus condiţia să fie obiectivi şi să dea pe post exact ceea ce voi spune. Mi-au promis că aşa vor face… E o comandă politică, un film care denotă cine sunt comuniştii. Nimic din ce a afirmat domnul Petkov nu este adevărat. Ruptura digului a fost una naturală. Ei măcar au idee la ce distanţă se află Galaţiul de râul Prut? Nu e corect ca cineva să speculeze nenorocirea oamenilor.
Declaraţia Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, MAI:
„Prutul nicidecum nu putea influenţa nivelul apei în oraşul Galaţi”
„Prutul nicidecum nu putea influenţa nivelul apei în oraşul Galaţi”
În perioada 23 iunie 2010 - 14 august 2010, pe Prut au fost înregistrate şase viituri consecutive, cauzate de precipitaţiile abundente căzute în munţii Carpaţi din Ucraina. Nodul hidraulic Costeşti-Stânca ce reglează debitul de apă pe râul Prut nu este proprietatea exclusivă a R. Moldova. Această construcţie hidrotehnică este exploatată şi întreţinută în comun de Agenţia de Stat „Apele Moldovei” (Republica Moldova) şi Agenţia „Apele Române” (România). Toate deciziile cu privire la deschiderea/închiderea ecluzelor barajului sunt luate de o comisie moldo-română. Inundarea localităţilor din raionul Hânceşti a avut loc din cauza cedării unei porţiuni de dig de protecţie antiviitură în Nemţeni, formându-se un lac artificial care acoperea parţial Nemţeniul, Obileniul, Sărăteniul şi în totalitate Cotul Morii. Afirmaţia, precum că inundaţiile au fost provocate în mod intenţionat în Republica Moldova pentru a salva oraşul Galaţi din România, nu corespunde adevărului. Gura de vărsare a râului Prut în Dunăre este în aval de oraşul Galaţi şi de aceea Prutul nicidecum nu poate influenţa nivelul apei în acest oraş. Regretăm că informaţia a fost prezentată tendenţios de „Omega” şi interpretată în contextul campaniei electorale. În acelaşi timp, sperăm că suferinţa sinistraţilor nu va servi niciodată doar un pretext pentru astfel de scopuri.
Ambasada României:
„Unii încearcă să provoace sentimente de ură împotriva UE”
„Unii încearcă să provoace sentimente de ură împotriva UE”
Aceste afirmaţii trebuie înţelese, în primul rând, ca un atac electoral împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană şi, în al doilea rând, împotriva Uniunii Europene şi a României. După cum se ştie, statele UE au fost cele mai active în susţinerea populaţiei afectate de inundaţiile recente din R. Moldova. Uniunea Europeană, inclusiv România, a trimis salvatori, experţi hidrologi, materiale şi fonduri pentru reducerea pagubelor şi alinarea suferinţei sinistraţilor. În timp ce pe bani europeni sute de case sunt reconstruite în zona sinistrată, unii inventează scenarii apocaliptice şi încearcă să provoace sentimente de ură împotriva Europei.
Igor Volniţchi, purtător de cuvânt al premierului Vlad Filat:
„Comuniştii folosesc minciuna ca instrument politic şi electoral”Comuniştii tot timpul au manipulat opinia publică prin minciună. Au făcut-o şi când au fost la guvernare. O fac şi acum din postura de opoziţie. Numai că comuniştii se fac a uita un adevăr elementar că oamenii din R. Moldova înţeleg mult prea bine cine minte şi cine manipulează. Comuniştii şi-au dorit foarte mult ca Guvernul să nu facă faţă lichidării consecinţelor inundaţiilor, ca oamenii să rămână flămânzi, dezbrăcaţi, fără adăpost în pragul iernii. Aceasta le-ar fi permis să spună că Guvernul nu are grijă de oameni, că ei sunt singurii care se gândesc la popor. Guvernul Filat a reuşit însă să facă faţă situaţiei: a fost asigurată securitatea sinistraţilor, apoi paza şi evacuarea bunurilor, cazarea, alimentarea şi asigurarea cu condiţii de igienă, iar ulterior a demarat asigurarea acestora cu spaţiu locativ.
Nu este nimic nou în acest comportament al comuniştilor. Ei tot timpul au minţit, au manipulat. Aşa au procedat şi în campania electorală precedentă. Însă oamenii nu mai tolerează minciuna şi manipularea, populismul şi comportamentul iresponsabil. De această dată au mers prea departe, speculând nenorocirea oamenilor.

Cornelia Cozonac, şefa Centrului Investigaţii Jurnalistice, membră a iniţiativei civice „Pentru un Parlament Curat”:
„Mass-media nu trebuie să accepte rolul de unealtă”
„Mass-media nu trebuie să accepte rolul de unealtă”
Acuzaţiile lui Petkov nu au fost însoţite de probe şi de aici apare concluzia că sunt false. Deoarece au fost lansate în cadrul campaniei electorale, par a fi mai degrabă îndreptate spre a denigra un concurent electoral. Mai ales că au fost lansate de o structură media care favorizează un anumit concurent electoral. În campaniile electorale, de regulă, partidele se acuză reciproc. Multe învinuiri sunt de-a dreptul stupide şi greu de probat, însă pentru cei care le lansează contează să dea bine la public, adică la alegători. Şi această campanie electorală este una destul de dură. Eu cred că vom mai auzi acuzaţii de tot felul. Important este ca mass-media să fie corectă, să nu se lase influenţate de politicieni şi, cu atât mai mult, să nu accepte rolul de unealtă în mâinile concurenţilor electorali.
Vlad Gribincea, jurist:
„Miza nu era de a informa, ci mai degrabă de a specula”
„Miza nu era de a informa, ci mai degrabă de a specula”
Dacă acest lucru este sau nu este adevărat poate fi stabilit doar în urma unei anchete. Sunt surprins să aflu că acuzaţii de genul acesta apar abia acum. Persoanele care au făcut investigaţia s-au bazat doar pe spusele unor oameni. Nu ştiu cât de credibilă este acuzaţia mai ales că pentru un jurnalist este clar că trebuie să ia toate măsurile pentru a stabili adevărul. În ultimă instanţă, miza nu era de a informa, ci mai degrabă de a specula. Dacă lucrurile sunt aşa, atunci scopul a fost deja atins. Oricare soluţie judiciară ulterioară nu va avea acelaşi efect asupra publicului.
Natalia Hadarca, Timpul
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: