Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind integritatea teritorială a Republicii Moldova ridică întrebări în privinţa atitudinii Bucureştiului faţă de Transnistria.
Moscova a atacat declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, referitoare la integritatea teritorială a Republicii Moldova, apreciind că aceasta arată iritare faţă de scandalul în care este implicat un „spion român‘‘. Potrivit agenţiei Interfax, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko, a fost întrebat de presă despre declaraţia lui Băsescu în care şeful statului român a spus, în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul moldovean, Vlad Filat, la Iaşi, că „ocupaţia rusă a Moldovei îi ameninţă integritatea teritorială‘‘. „Se poate specula la nesfârşit pe tema «ocupaţiei ruse» din motive propagandistice, chiar şi asumând rolul de apărător al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei‘‘, a răspuns Nesterenko. „Prin acest lucru, se poate vedea iritarea faţă de scandalul în care este implicat un spion român, care nu a reuşit să strângă informaţii la Moscova, în urmă cu câteva zile‘‘, a adăugat oficialul rus. „Dacă se referă la prezenţa forţei tactice ruse în Transnistria, care se află acolo într-o misiune de menţinere a păcii, forţa a fost mobilizată în baza acordului privind reglementarea paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992‘‘, a adăugat Nesterenko. „Misiunea de menţinere a păcii are ca scop să menţină stabilitatea în regiune, necesară pentru a rezolva problema‘‘, a precizat el, subliniind că diferendul poate fi soluţionat doar prin promovarea discuţiilor în format cinci plus doi.
Traian Băsescu a fost întrebat, joi, dacă „România are vreun interes în Transnistria‘‘, după ce în presa internaţională au apărut informaţii potrivit cărora diplomatul Gabriel Grecu ar fi încercat să obţină informaţii despre trupele ruseşti din Transnistria. „România are interesul ca Republica Moldova să îşi redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu‘‘, a declarat Băsescu.
Poziţia exprimată de preşedinte şterge ambiguitatea pe care a păstrat-o Bucureştiul până acum asupra chestiunii transnistrene şi o îmbrăţişează pe cea a Chişinăului, care a afirmat, prin vocea lui Iurie Leancă, ministrul de Externe, că Moldova nu are intenţia să cedeze Transnistria. Întrebarea este dacă nu cum va Transnistria nu ţine prizonieră Moldova în sfera de influenţă rusă, deturnând cursul ţării spre integrare europeană.
Poziţia exprimată de preşedinte şterge ambiguitatea pe care a păstrat-o Bucureştiul până acum asupra chestiunii transnistrene şi o îmbrăţişează pe cea a Chişinăului, care a afirmat, prin vocea lui Iurie Leancă, ministrul de Externe, că Moldova nu are intenţia să cedeze Transnistria. Întrebarea este dacă nu cum va Transnistria nu ţine prizonieră Moldova în sfera de influenţă rusă, deturnând cursul ţării spre integrare europeană.
În declaraţia sa, Nesterenko s-a referit la acordul de încetare a focului semnat pe 21 iulie 1992 şi a pretins că trupele ruse din Transnistria nu sunt forţe de ocupaţie, ci de menţinere a păcii. Ceea ce a uitat oficialul rus să amintească este că Rusia s-a angajat în noiembrie 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, să îşi retragă forţele militare din Moldova şi Georgia până la 31 decembrie 2002. Această retragere nu s-a produs niciodată, iar în cazul Georgiei, situaţia a degenerat până la conflictul din august 2008 şi împărţirea prin forţă a teritoriului georgian. Dat fiind acest precedent, este improbabil ca Rusia să cedeze vreodată Transnistria Moldovei şi să îşi retragă trupele. Mai mult, actualul format de negociere 5+2 (Rusia, Ucraina, OSCE, SUA, UE + Moldova şi Transnistria) este dezechilibrat în favoarea Transnistriei în măsura în care UE şi SUA sunt mai curând observatori, iar România nu este dorită ca parte a procesului, nici de ruşi, nici de americani.
În aceste condiţii, poziţia exprimată de Băsescu este dificil de apărat, pentru că România nu pare să aibă nici o carte de jucat care să modifice statu quo-ul. Transnistria a fost creată de Stalin ca Republică Socialistă Moldovenească pentru a fi folosită drept cap de pod pentru invazia Basarabiei. Ar fi poate cazul ca Bucureştiul să încerce să convingă Chişinăul că recuperarea Transnistriei nu merită şi că ar fi mai înţelept să renunţe la ea în schimbul unui destin european.
1 comentarii:
trebuie sa renunte pentru ca nu e pamant romanesc
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: