Istoria omenirii a cunoscut si va mai cunoaste, neindoielnic, intelegeri, aliante, compromisuri si alte forme de statuare a unor raporturi intre doua sau mai multe state, dar ceea ce s-a complotat la Moscova in urma cu sapte decenii intrece cu mult tiparele unei diplomatii cat de cat normale. Anormalitatea Pactului de neagresiune semnat de cei doi ministri de Externe ai Germaniei si Uniunii Sovietice se situeaza intr-un perimetru al cinismului si faradelegii care a purtat girul celor doi dictatori, Hitler si Stalin, constituind prologul declansarii celui de al Doilea Razboi Mondial cu traumele sale atat de dezastruoase pentru intreaga omenire.
De ce si cum s-a ajuns la acest acord sovieto-german care la sapte decenii de la semnarea sa continua sa atraga atentia istoricilor ca un moment de referinta a acelei vremi si de rascruce in viata internationala?
Impactul asupra Romaniei
Istoricul german Andreas Hillgruber subliniaza ca aceasta intelegere a avut un efect paralizant asupra libertatii de actiune a Romaniei. Hitler avea serioase temeri cu privire la atitudinea tarii noastre in eventualitatea izbucnirii unui razboi in Europa. La 8 august 1939 el a facut o declaratie ministrului de externe ungur, Csaky: “Teoretic Romania (Gafencu) face politica unui misit cinstit, practic insa incearca sa mobilizeze impotriva noastra pe cat mai multi. Dandu-si seama cat e de slaba armata romana, Gafencu este, fireste, prudent.” Grigore Gafencu era ministru de externe in acel moment. O pozitie asemanatoare a exprimat Führerul patru zile mai tarziu, la 12 august 1939 adresandu-se ministrului de externe al Italiei, contele Galleazzo Ciano: “Romania se teme de Ungaria si din punct de vedere militar este extrem de slaba , iar pe plan intern corupta. Fara indoiala ca, daca nu va fi nevoit, Regele Carol nu va renunta la neutralitate.”
Tratatul de neagresiune sovieto-german semnat la 23 august 1939 a fost precedat de mai multe conventii si convorbiri bilaterale: semnarea la Berlin a noului tratat comercial germano-sovietic (19 august), scrisoarea expediata de Hitler lui Stalin cuprinzand propunerea de primire a lui Ribbentrop la Moscova in vederea semnarii tratatului de neagresiune intre cele doua tari (20 august), raspunsul afirmativ al lui Stalin (21 august) prin care ministrul de externe german era asteptat la Moscova la 23 august, ziua semnarii tratatului.
Fiecare dintre cele doua parti au avut de castigat, bineinteles in defavoarea Romaniei; atat Germania cat si URSS isi asigurau neutralitatea tarii noastre. Hitler era interesat de relatia economica a Reichului cu Romania, indeosebi de livrarile de petrol de la noi catre Germania. In ce priveste Uniunea Sovietica, potrivit punctului trei al protocolului aditional secret al Tratatului de neagresiune acesta preciza ca: “In privinta sud-estului Europei, partea sovietica atrage atentia asupra interesului ei in Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres politic fata de aceste regiuni.” La 21 august 1939 guvernul Romaniei informa pe cel al Poloniei ca va pastra o stricta neutralitate in situatia unui conflict germano-polon, atitudine validata de mersul evenimentelor petrecute la inceputul lunii septembrie 1939. Pactul de neagresiune germano-sovietic semnat la 23 august 1939 a fost ratificat de catre Reichstag si de Sovietul Suprem in chiar ziua declansarii celei de a Doua Conflagratii Mondiale, odata cu atacarea Poloniei de catre Germania hitlerista. Stranie coincidenta si care spune mult despre intelegerea oculta dintre cei doi dictatori ai Europei.
Este interesant de subliniat pentru a ilustra semnificatia Pactului de neagresiune sovieto-german pentru cele doua tari, mesajul trimis la 25 august 1939 de Adolf Hitler lui Benito Mussolini: “Germania si Rusia s-au angajat in restabilirea de relatii politice reciproce. Necesitatea a fost amplificata de situatia politica internationala hotaratoare pentru puterile Axei. 1. Japonezii au taraganat mult, nu si-au definit pozitia fata de Anglia si Franta, iar cand s-au pronuntat si pentru o alianta impotriva Rusiei, devenise de interes secundar, atat pentru Germania cat si pentru Italia. 2. Relatiile cu Polonia au fost nesatisfacatoare, nu datorita unor greseli comise de Reich, ci mai degraba, amestecului Angliei. Graba manifestata de Kremlin pentru refacerea relatiilor cu Germania a devenit evidenta dupa plecarea lui Litvinov. Totul s-a desfasurat atat de repede, de aceea nu v-am informat in mod detailat.”
In continuare Hitler scria: “Turcia este nevoita sa-si revizuiasca pozitia, iar Romania nu se mai afla in postura de a mai putea lua parte la un conflict impotriva Axei. 5. Pot sa va spun, Duce, ca s-a creat o situatie politica internationala cu totul noua, situatie care poate fi considerata ca cea mai mare cucerire a Axei. In cateva saptamani noi suntem gata de actiune in Polonia (Alarmzustand). si daca suntem provocati vom actiona imediat”. De retinut faptul ca potrivit punctului 3 din mesajul catre Mussolini, se infaptuise inlocuirea lui Maxim Litvinov, diplomat de cariera, dar care era evreu si deci neacceptat de germani, cu Viaceslav Molotov, care, desi nespecialist in problemele politicii externe era extrem de agreat de Kremlin si unul din oamenii de incredere ai lui Stalin. Foarte graitor pentru cei doi dictatori, Hitler si Stalin “spiritul” Pactului de neagresiune germano-sovietic se deduce cu usurinta din cuprinsul documentului citat mai inainte.
Din cauza situatiei internationale foarte incordate, Romania a mobilizat circa 500000 de oameni la sfarsitul lui august 1939, intr-un context tensionat al relatiilor romano-ungare, guvernul de la Budapesta acuzand Bucurestiul ca ar fi construit o tripla linie de aparare amplasata la granita intre frontiera iugoslava si Muntii Carpati. Filmul evenimentelor se va derula cu repeziciune. Trupele sovietice trec frontiera polona la 17 septembrie 1939, iar guvernul roman a fost pus in situatia de a nu-si putea respecta obligatiile fata de Varsovia, dar cu toate aceste imobilisme ce decurgeau din politica de forta a Uniunii Sovietice, Romania nu a pregetat sa acorde presedintelui Poloniei si membrilor guvernului acestei tari posibilitatea de a intra in Romania in postura de persoane particulare. O declaratie a primului ministru al Romaniei, Armand Calinescu, la 19 septembrie 1939 avea darul sa sublinieze noua situatie politica si militara din aceasta zona dupa ce URSS invadase partea de est a Poloniei: ” Inaintarea rusilor schimba situatia. Pericolul german se indeparteaza. Acum pe prim plan este amenintarea rusa. Se impune schimbarea dispozitivelor noastre militare si concentrarea trupelor noastre pe Valea Siretului”.
Disparitia Poloniei si izolarea si prabusirea Romaniei
Accelerarea evolutiei evenimentelor politice, diplomatice si militare din Europa dupa incheierea Pactului de neagresiune din 23 august 1939 si izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial au insemnat pentru Romania inceputul dureros al unui drum presarat cu obstacole si incertitudini al carui capat se va termina cu nedreptele si abuzivele rapturi teritoriale din vara si toamna anului 1940. La 17 septembrie 1939 trupe sovietice patrund in Polonia iar istoria Europei consemna a patra impartire a acestei tari; Uniunii Sovietice ii revine mai mult de jumatate din totalul celor 385000 de km2 ai teritoriului polonez. Plin de aroganta Molotov declara in ultima zi a lunii octombrie 1939 de la tribuna Sovietului Suprem al URSS: “Armata germana, apoi cea rosie n-au mai lasat nimic de pe urma acestui vlastar diform al tratatului de la Versailles.” Echilibrul european devenise inexistent din cauza pactului sovieto-german care facuse posibila disparitia de pe harta Europei a patru state independente: Austria, Cehoslovacia, Albania si Polonia, urmand la rand alte trei tari: Lituania, Letonia si Estonia. La sfarsitul anului 1939 datorita noilor raporturi de forta de pe continent, a jocurilor de culise ale conducatorilor celor doua state totalitare, Germania si Uniunea Sovietica, Romania fusese izolata si incapabila sa mai reactioneze. Dupa cum foarte bine remarca istoricul Nicolae Ciachir: ” Neutralizarea Romaniei din punct de vedere politic si militar era un fapt implinit la sfarsitul anului 1939″. De la aceasta noua dar si tragica situatie pentru ea au inceput sa decurga pericole, amenintari si in cele din urma anexarile teritoriale din vara si toamna anului 1940, iunie-septembrie. Spiritul revizionist si revansard al Ungariei fata de Romania se exprima prin canale diplomatice fara nici o rezerva, jocurile urmand sa fie facute intr-o maniera foarte clara si hotarata, mai exact Ungaria urma sa ofere trupelor germane dreptul de libera trecere pentru a ajunge in zona petroliera a Romaniei, pentru a stapani perimetrele cu hidrocarburi; in schimb pentru asemenea facilitate, cabinetul de la Budapesta cerea de la germani sa primeasca Transilvania. Tot mai mult crestea si agresivitatea Uniunii Sovietice impotriva Romaniei, Basarabia devenind obiectul revendicarilor sovietice, dupa cum declara Molotov intr-un discurs din 29 martie 1940, expozeul ministrului de externe sovietic fiind astfel comentat de Alexandru Cretzianu, secretar de stat la Ministerul de Externe: “Simptomul cel mai amenintator dintre toate era cuvantarea lui Molotov din 29 martie 1940, in care acesta sublinia existenta unei probleme nesolutionate: chestiunea Basarabiei”. Amenintarea tot mai fatisa a Uniunii Sovietice fata de Romania, precum si prabusirea Frantei, una din garantele tarii noastre in anii de dupa Primul Razboi Mondial, determina Romania sa aleaga calea gasirii unui sprijin in Germania, ajungandu-se in acest sens la Pactul petrol-armament intre Romania si Germania, din 27 mai 1940, iar doua zile mai tarziu, ministrul de externe, Grigore Gafencu este inlocuit in aceasta functie cu Ion Gigurtu, un om de afaceri cunoscut pentru orientarea sa politica pro-germana. Acelasi Alexandru Cretzianu sublinia drama Romaniei din primavara anului 1940: “(…) nici o forta nu mai putea sta intre noi si formidabilul imperiu, iar destinul ne plasase la frontierele sale. Singura putere militara care mai parea capabila inca sa impiedice expansiunea sovietica era cel de-al III-lea Reich. Dar in acest moment Germania era pentru toate intentiile si scopurile aliatul Uniunii Sovietice.”
Pe langa Basarabia… si Bucovina plus tinutul Herta
A intervenit insa o noua problema care nu fusese mentionata in Pactul de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, anume cea a Bucovinei, pe care Molotov, la 23 iunie 1940, o considera ca ar trebui sa revina Uniunii Sovietice, intrucat populatia de aici este ucraineana. Noua situatie a surprins cercurile conducatoare germane, dar sovieticii au batut oarecum in retragere, Molotov informandu-i pe aliatii lor ca Moscova isi manifesta disponibilitatea nu asupra intregii Bucovine ci doar asupra partii de nord a acesteia cuprinzand insa si orasul Cernauti. Al III-lea Reich primea asigurari ca populatia germana din Bucovina va fi protejata de autoritatile sovietice. Odata cu pierderile sale teritoriale din lunile iunie, august si septembrie 1940, Basarabia, Bucovina si tinutul Herta, Transilvania de nord-vest si Cadrilaterul, Romania a fost sacrificata de cele doua mari puteri totalitare ale Europei – Germania hitlerista si Uniunea Sovietica comunista. Nefastul Pact de neagresiune de la 23 august 1939 isi indeplinise rolul sau devastator si distrugator impotriva intereselor legitime ale unor tari mici si mijlocii din Europa, intre care si Romania. Maresalul Alexandru Averescu anticipase in acest sens: “Cea dintai primejdie pentru un stat mic sau slab populat este Marea Putere cea mai apropiata geografic.” Urmarile tratatului sovieto-german coroborate cu esecul proiectatelor intelegeri tripartite la Moscova intre Anglia, Franta si Uniunea Sovietica au creat o situatie noua in sud-estul Europei pe care diplomatul roman Alexandru Cretzianu o explica in termeni realisti: “Din momentul cand Hitler a ajuns la o intelegere cu Stalin (…) destinul tarilor din Balcani nu a mai ramas in mainile propriilor conducatori. Barbatii de la conducere puteau sa incerce sa vireze sau sa schimbe directia. Ei puteau sa incerce o derivatie, sa mearga mai strans in sensul vantului sau sa arunce ancora de salvare. Puteau sa arunce balastul care-i incurca. Dar mainile lor nu mai tineau ferm carma. Vasul lor era in voia celui dintai val care putea sa-l inghita, indiferent de abilitatea pe care o desfasura echipajul.” Ceea ce reprezenta de jure si de facto tratatul de la Moscova a fost exprimat printr-o judecata rece si clara de catre diplomatul Grigore Gafencu: “Nimeni in Europa nu s-a putut insela asupra semnificatiei tratatului de la Moscova. Marea coalitie preventiva murea. Tot atunci aveau sa dispara asociatiile mai mici. Politica Antantei Balcanice, politica Turciei au fost paralizate dintr-o lovitura. Estul European s-a trezit rupt de Occident. (n.n.)” O cutie a Pandorei care o data deschisa a imprastiat asupra Europei si a intregii lumi totodata un cortegiu de rautati si dezastre, de suferinte si nenorociri. Pactul Ribbentrop-Molotov s-a dovedit a fi un instrument al unei politici agresive si generatoare de noi si periculoase strategii geopolitice. Conciliatorismul anglo-francez i-a permis lui Hitler sa subjuge Europa occidentala. Incurajarea lui Stalin de catre Hitler i-a facilitat dictatorului de la Kremlin apetitul tot mai nesatios al cotropirilor teritoriale, intr-o Europa bulversata, intr-un razboi care devenea tot mai amenintator si care contabiliza tragic pierderi umane: morti, raniti, disparuti si prizonieri. Dupa incheierea Tratatului Romania a trecut la livrarea in regim de urgenta catre Germania a unei cantitati de petrol evaluate la 1500 milioane de lei (25 august 1939), aprobarea unor cereri exprimate de scolile confesionale germane din Romania (30 august 1939), etc, iar din octombrie 1939 se constata o crestere semnificativa a comertului Romaniei cu cel de al III-lea Reich in spiritul Tratatului economic dintre cele doua tari incheiat la 23 martie 1939.
Dupa declansarea “Operatiunii Barbarossa” la 22 iunie 1941 de catre Germania impotriva URSS deruta rusilor si a conducatorilor lor a fost totala. In patru luni de operatiuni militare de anvergura, armatele Wermachtului ajunsesera la portile Moscovei iar pierderile sovieticilor au devenit uriase ridicandu-se la 92 la suta din militarii incorporati la inceputul razboiului (morti, raniti sau prizonieri). Dezastrul pierderilor materiale a inregistrat procente de necrezut: 92 la suta din blindate si 90 la suta din avioane erau distruse. Atitudinea lui Stalin in primele doua saptamani dupa declansarea razboiului a fost aproape de neinteles, deoarece el s-a retras intr-o mutenie care a pus pe jar conducerea sovietica a vremii, incapabila sa inteleaga ce se intampla cu liderul de la Kremlin. Pe data de 3 iulie 1941 Stalin a rupt tacerea si a rostit o cuvantare radiodifuzata in care a expus un program al luptei antihitleriste, utilizand un discurs cu un pronutat caracter national in care evoca personalitati militare de seama ale trecutului si faptele lor de eroism impotriva invadatorilor externi: Alexandr Nevski, Suvorov, Kutuzov. Imobilismul lui Stalin fata de atacul Germaniei a fost amplu comentat si interpretat de catre analistii militari si politici. Una dintre tezele acceptate si acceptabile s-a referit la increderea nemarginita a dictatorului in loialitatea lui Hitler in litera si spiritul Pactului de neagresiune din 23 august 1939. Asemenea unei perdele de fum care incetoseaza nu numai privirea ci si mintile oamenile Pactul a insemnat potrivit unei afirmatii a lui Adolf Hitler o mare inselaciune: “Marea masa a oamenilor cade victima mult mai usor unei minciuni mari decat uneia mici.”
Glasul opiniei publice, al unor voci competente
Istoricul militar Radu R. Rosetti, consemna chiar in ziua incheierii Pactului de neagresiune semnat la Moscova: “Incheierea acestui pact aduce o mare primejdie: stiind ca Rusia nu va misca, Germania va fi si mai agresiva fata de Polonia.” In opinia lui Pamfil seicaru incheierea acordului de la Moscova a fost “o noua izbitura pe care a trebuit sa o sufere ordinea europeana.” Dupa incheierea pactului sovieto-german opinia publica din tara noastra isi exprima teama fata de un posibil pericol din partea Uniunii Sovietice, iar acelasi istoric Radu R. Rosetti scria la 27 septembrie 1939 despre calculele geopolitice ale germanilor si sovieticilor dupa incheierea pactului de la Moscova: “Iesind spre seara pentru plimbarea zilnica intalnesc mai multi ingrijorati, mai ales de rusi. Eu socotesc ca nici rusii nu ar dori sa vada pe nemti ajunsi la Marea Neagra, precum nici nemtii nu au interes sa aibe rusii stapani pe gurile Dunarii”. Mai tarziu, intr-un articol publicat despre al Doilea Razboi Mondial, intitulat Politica Romaniei intre 1933-1944, ziaristul Pamfil seicaru, aflat in exil, foarte cunoscut dar si foarte temut pentru stilul sau coroziv scria referindu-se la unul dintre subiectele tabu ale istoriografiei romanesti din perioada regimului comunist: ” Tinerilor istorici romani le este interzis sa aminteasca de Pactul Ribbentrop-Molotov ca si de ultimatumul Rusiei sovietice, dat in iunie 1940, imediat dupa infrangerea Frantei. “Independenti si suverani”, ne proclamam oficial, dar suveranitatea limitata subzista, adevarul in legatura cu politica Rusiei este interzis. Inutil sa ne revoltam, este consecinta fatala a actului de la 23 august 1944.”
Interesul istoricilor dar si al opiniei publice de la noi si din alte tari nu a incetat pentru aceasta intelegere diabolica care a constituit unul dintre pilonii fundamentali ai celei de a Doua Conflagratii Mondiale. La 26 iunie 1991 a avut loc o conferinta internationala cu tema: “Pactul Ribbentrop – Molotov si consecintele sale pentru Basarabia” iar istoricul roman Florin Constantiniu a publicat in acelasi an cartea Intre Hitler si Stalin, Romania si pactul Ribbentrop – Molotov, aceste exemple dar si altele asemanatoare ilustrand interesul constant pentru un moment relevant al istoriei contemporane.
Bibliografie
– Nicolae Ciachir, Marile puteri si Romania (1856 – 1947), Editura Albatros, Bucuresti, 1996
– A. Simion, Dictatul de la Viena, Editura Albatros, Bucuresti, 1996
– Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol si maresalul Antonescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
– Radu R. Rosetti, Pagini de jurnal, Editura Adevarul, Bucuresti, 1993
– Grigore Gafencu, Insemnari politice 1929-1939, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991
– Grigore Gafencu, Ultimele zile ale Europei, Editura Militara, Bucuresti, 1992
– Pamfil seicaru, Scrieri, vol. 2, Editura Victor Frunza, Bucuresti, 2002; vol. 4, Bucuresti, 2005-2006
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: