Acum 506 ani a murit Ştefan cel Mare,

 2 iulie 1504. „... iar pe Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere la mânăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi, ca după un părinte al lor. ... Că după moartea lui până astăzi îi zic Sfântul Ştefan Vodă..., pentru lucrurile lui cele vitejeşti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns”. (Grigore Ureche)

Domnia lui Ştefan cel Mare a reprezentat punctul culminant al luptei pentru neatârnare şi afirmare a românilor moldoveni. În plan intern, voievodul a realizat acel echilibru social care i-a îngăduit să consolideze instituţiile statului şi să dea Moldovei stabilitate şi prosperitate. 

De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani (1457-1504), marele domn a făcut din Moldova un factor însemnat al relaţiilor internaţionale în această parte a Europei. Prin activitatea sa remarcabilă în sfera politicii externe, Ştefan cel Mare a inaugurat o nouă eră a afirmării internaţionale a Moldovei, care s-a impus Marilor Puteri vecine, datorită rolului politic pe care şi l-a asumat în condiţiile reluării ofensivei otomane, şi a câştigat, împreună cu marele ei domn, un prestigiu internaţional care a atras preţuirea şi alianţa unor mari puteri, angajate în confruntarea antiotomană.

Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, a zidit 44 de mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă câştigată - o biserică. Bătrân şi bolnav de gută, i s-a amputat un picior. 

După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobişnuită pentru acele vremuri - marele domnitor şi-a închis ochii la 2 iulie 1504. 

Cei 47 de ani de domnie au fost marcaţi de numeroase bătălii: cu ungurii la Baia (1467), cu tătarii la Lipnic (1469), cu polonii la Codrii Cosminului (1497), dar mai ales cu turcii la Vaslui (1475), Războieni (1476), Cătlăbuga (1485), Scheia (1486).