Genocidul – o condiţie a modernizării

Vorbind despre marile crime ale secolului XX, deseori ne implicăm în dispute ideologice, învinuind un sistem politic sau altul pentru miile sau milioanele de victime, fără să încercăm să intrăm în esenţa fenomenelor.

Totuşi exterminarea unor mase mari de oameni nu este o invenţie a regimului hitlerist din Germania sau a regimului stalinist din URSS. Asasinarea în masă a oamenilor a devenit unul din mecanismele primordiale ale modernizării economico-politice a statelor naţionale. Indiferent de ideologie, metoda a fost aplicată sistematic odată cu „noile cuceriri geografice” şi declanşarea procesului de colonizare a teritoriilor de pe alte continente.

Logica modernizării presupune nu altceva decât primatul raţiunii asupra moralei şi eticii. Gândirea economică, indiferent dacă este una planificată sau de piaţă, este îndreptată spre diminuarea costului productivităţii şi lărgirea pieţii de desfacere. Factorul uman, cu atât mai mult moral, etic sau spiritual sunt în aceste condiţii, în cel mai bun caz, ignorate. Reforma, spre exemplu, care a dus la apariţia cultelor protestante, în sânul bisericii romano-catolice, face parte anume din acest proces de „raţionalizare” a vieţii sociale din Europa la începutul epocii moderne. „Omul raţional şi rece din occident este cel mai bun aliat al tiraniei”, afirmă sociologul Zygmund Bauman, în lucrarea „Modernity and the Holocaust”. În opinia lui, holocaustul nu este un produs al „căderii în barbarie”, ci reprezintă un element al procesului de modernizare, de raţionalizare a vieţii social-economice din America şi Europa occidentală.

Rolul hotărâtor al unei „culturi excepţionale” şi a unui mod de viaţă „progresist”, deosebit de cel al popoarelor tradiţionale din Europa de est, în prosperitatea economică a Occidentului, nu reprezintă decât un mit. Cei care sunt familiari cu procesele istorice care au decurs în ultimele 2-3 veacuri, cunosc foarte bine că înflorirea economică a Apusului a avut loc în condiţiile nimicirii şi subjugării popoarelor mai slabe, atât din teritoriile din America, Africa, Asia, cât şi din statele din răsăritul continentului european. Am fi naivi astăzi să credem că acelaşi traseu poate fi realizat prin alte mijloace decât cele prin care a trecut occidentul şi într-un termen mai restrâns.

Modernizarea Marii Britanei s-a datorat în mare parte nimicirii populaţiei rurale britanice, procesul de modernizarea a SUA s-a datorat nimicirii amerindienilor şi utilizarea muncii sclavilor negri, modernizarea Germaniei, precum şi prosperitatea acestui stat în prezent, se datorează nimicirii evreilor în cel de-al doilea război mondial, iar modernizarea URSS nu putea avea loc fără nimicirea burgheziei şi chiaburilor din fostul imperiu ţarist.

În acest sens, nu putem accepta logica modernizării, fără a accepta, în acelaşi timp şi logica genocidului sau etnocidului. Iată de ce orice ideologie a epocii moderne este în egală măsură criminală.

Reprezentanţii de azi ai liberalismului încercă să impună monopolul unei viziuni unice asupra istoriei: cică, doar comunismul şi nazismul se fac vinovate de nimicirea a unui număr mare de oameni, iar liberalismul este unicul sistem ideologic „cu faţă umană”. În acelaşi timp, sunt lăsaţi uitării zecile de milioane de vieţii omeneşti sacrificate în numele „prosperităţii liberale” în secolele XIX şi XX. Uităm şi un alt amănunt important: în ultimii 30 de ani SUA, în fuga sa după resursele naturale şi dominaţia globală, a depăşit cu mult crimele Germaniei naziste şi URSS luate la un loc.

Logica discursului liberal, care este sincronizată cu discursul despre necesitatea modernizării economice şi politice, nu urmăreşte decât un singur scop: pregătirea unui nou genocid, care de această dată va fi realizat în numele democratizării şi salvării economiei de piaţă. Liberalii vorbesc foarte mult despre genocidul comunist şi nazist doar pentru că vor să distragă atenţia de la genocidul al cărui autori urmează să devină.

La nivel global, mă refer la provocarea premeditată a crizei financiare internaţionale, şi la nivel local, tentativele de anihilare a populaţiei rurale prin provocarea emigraţiei în masă în afara ţării şi promovarea proiectelor de lege care ar permite corporaţiilor străine să acapareze pământurile agricole din Basarabia.

Desigur, aceste măsuri ar putea contribui enorm la dezvoltarea economiei, însă se trece cu tăcerea atunci când este vorba de cei care vor putea beneficia de pe urmă acestei dezvoltări. La sigur, nu populaţia Republicii Moldova va fi cea care va avea de câştigat.

http://octavianracu.wordpress.com