NEWS ALERT: Ieromonahul Savatie Baștovoi reținut în Transnistria

Ieromonahul a fost reţinut de autorităţile separatiste în timp ce se deplasa la mănăstire 

 Ambasada României se arată îngrijorată în legătură cu reţinerea ieromonahului Savatie Baştovoi şi încă a unui cetăţean român de către autorităţile din regiunea transnistreană. 

“Este pentru prima dată când autorităţile transnistrene arestează cetăţeni români şi acest lucru ne îngrijorează. Vom face toate demersurile necesare pentru identificarea celui de-al doilea cetăţean român reţinut, dar şi pentru a verifica situaţia în care se află acesta şi părintele Savatie Baştovoi. Vom stabili neîntârziat măsura în care cei doi cetăţeni români au nevoie de asistenţă consulară şi vom face tot posibilul pentru a-i susţine”, au declarat pentru TIMPUL reprezentanţi ai Ambasadei Române la Chişinău.

La această oră, telefonul lui Octavian Esinencu şi cel al părintelui Baştovoi sunt încă închise. 

Scriitorul şi ieromonahul Savatie Baştovoi, pictorul Octav Esinencu şi un cetăţean român au fost reţinuţi acum două ore la intrare în regiunea separatistă transnistreană. Cei trei se deplasau la Mănăstirea Noul-Neamţ din s. Chiţcani, unde vieţuieşte călugărul. 

Actriţa Doriana Talmazan şi prietena lui Esinencu, Laura Chitic, au fost ultimele persoane care au discutat la telefon cu pictorul. „Octavian m-a sunat şi mi-a spus că sunt la vama transnistreană, unde au fost reţinuţi. Zicea că aşteaptă să vină cineva, ca să-i verifice şi să-i interogheze. Mi-a spus că încearcă să-o informeze pe soră-sa Nicoleta şi pe unii jurnalişti, despre cele întâmplate, dar telefonul nu-i funcţionează normal”. Acelaşi lucru îl confirmă şi Laura Chitic: „Când l-am sunat, zicea că e în vamă, dar că i se bruiază telefonul, că nu poate face niciun apel. Am încercat să-l sun din nou - şi telefonul lui, şi cel al părintelui Savatie erau închise…”.

Se presupune că cei trei au fost reţinuţi deoarece aveau în maşină un sac cu diafilme cu materiale propagandistice sovietice vechi, după cum afirmă mai multe persoane care s-au întâlnit cu cei trei azi dimineaţă. Savatie Baştovoi le-ar fi spus acestora că intenţionează să facă un film din aceste materiale. În maşina lui Baştovoi se mai afla şi un aparat de fotografiat. Potrivit jurnal.md, la faţa locului s-ar fi deplasat imediat ofiţerii MGB-ului transnistrean.

Solicitat de TIMPUL, Victor Osipov, vicepremierul pentru problema transnistreană, s-a arătat foarte îngrijorat de cele întâmplate. „Am făcut un avertisment pentru toţi cetăţenii RM care pleacă peste Nistru să fie prudenţi, să ia măsuri de precauţie, pentru a nu-şi crea probleme. Deoarece ştim foarte bine cine controlează regiunea şi de ce este capabilă administraţia separatistă. Oricum, este un nou abuz din partea autorităţilor transnistrene, care se înscrie în şirul de acţiuni unilaterale orientate spre tensionarea situaţiei în zona de conflict. Ne vom informa, vom studia circumstanţele şi, în funcţie de aceasta, vom încerca să soluţionăm problema”, a declarat Osipov. 

Până acum, telefoanele părintelui Baştovoi şi a lui Octav Esinencu încă sunt închise.

Citește mai departe...

Românii basarabeni şi-au lansat prima broşură în Canada

Comunitatea Moldovenilor din Quebec (CMQ) şi-a lansat prima ediţie a unei broşuri dedicate prezentării activităţilor organizate de diaspora vorbitoare de limbă română. 

Lansarea a avut loc într-o atmosferă festivă la Restaurantul Casa Grecque. La eveniment au participat membri ai CMQ, oameni de afaceri, oficiali locali, oaspeţi din Washington şi Chişinău, voluntari şi prieteni ai Comunităţii. Preşedinta, Ala Mândâcanu, a prezentat broşura, a vorbit despre importanţa apariţiei primei ediţii a anuarului şi a adus sincere mulţumiri sponsorilor şi susţinătorilor CMQ. 

Andrei Galbur, însărcinat cu afaceri al Ambasadei R. Moldova la Washington, a oferit celor prezenţi un film cu un cuvânt de salut din partea ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.

Formaţia Les Virtuoses de Montréal, condusă de maestrul Nicolae Mărgineanu, i-a încântat pe cei prezenţi cu melodii din repertoriul internaţional şi folcloric. Violoniştii Valeriu Ichim şi Mihai Roşcovan au fost la mare înălţime, iar repertoriul solistei Maria Dedişin şi interpretarea impecabilă a melodiilor îndrăgite din folclorul românesc au creat o atmosferă cu totul deosebită.

(„Romanian Global News”) 

Citește mai departe...

Tighina nostră întunecată

Ctitorita de geto-daci, dupa cum demonstreaza vestigiile arheologice, Tighina apare, dupa unii cercetatori, in Evul Mediu, ca o factorie, adica un punct comercial de schimb cu tarile straine, intemeiata de niste negustori genovezi. Insa nodul vamal de pe malul drept al Nistrului e atestat pentru prima oara intr-un document obisnuit de epoca, o gramota din 1408, data de voievodul Alexandru cel Bun unor negustori din Liov, care le asigura anumite privilegii comerciale. Cetate de granita, Tighina s-a dezvoltat in vremea domniei lui stefan cel Mare si a lui Petru Rares, iar in veacurile XIV-XV, pe locul unde fusese mai inainte punctul vamal a fost intemeiat orasul omonim. La leatul 1538, Petru Rares, vrednicul fiu al marelui stefan, s-a ridicat impotriva turcilor, refuzand sa mai plateasca vreun tribut. Tradat de unii dintre boieri, a fost nevoit sa ia calea pribegiei si sa se refugieze in Ardeal. In acelasi an, sultanul Soliman I, zis Magnificul, a intrat fara lupta in Tighina, punand stapanire pe oras si cetate. Din acel an dateaza inceputul stapanirii turcesti asupra Moldovei, stapanire ce a durat cateva veacuri. Ca sa-i descurajeze definitiv pe bastinasii care s-au rasculat in mai multe randuri impotriva invadatorilor, Imperiul Otoman a rupt din trupul Moldovei tinutul Tighinei, cu tot cu satele din preajma si le-a declarat teritorii ale sale, punand de paza garnizoane puternice. Ca resedinta de raia turceasca, numele orasului a fost schimbat in Bender, adica “oras fluvial”. La sfarsitul veacului al XVI-lea, detasamente de moldoveni au atacat de mai multe ori cetatea, dar fara nici o izbanda. Soarta amara a cetatii stapanite de turci l-a facut pe cronicarul Miron Costin sa scrie cu durere ca “s-a intunecat si cetatea Tighinei!” De la 1812, amarul an al cotropirii Basarabiei de catre rusi, cetatea a inceput sa-si piarda treptat importanta strategica de altadata. Lumina a mai fost peste Tighina doar intre cele doua razboaie mondiale, cand Basarabia a facut parte din Romania. Astazi, din nefericire, Tighina nu mai este controlata nici macar de Republica Moldova, ci tot de rusi, care si-au schimbat uniforma dar naravul ba. Daca n-am fi avut atatea experiente tragice cu acest neam, poate ca n-am crede destainuirile cutremuratoare ale unui erou de acolo, Iachim Petrusca, din grupul lui Ilie Ilascu.. E de neinchipuit ca in Europa, la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul celui de-al XXI-lea sa se mai petreaca asemenea barbare fapte! Nici acum, incalcandu-si promisiunile, Rusia nu si-a retras trupele dintr-o tara membra a ONU si careia Federatia Rusa insasi i-a recunoscut oficial independenta! Dar si mai dureroasa este nepasarea din partea autoritatilor din Tara-Mama fata de eroii romani din Basarabia!

Citește mai departe...

Hot News: Cu dragoste pentru Sășuca Isaev

„La 41 ani e greu să mai schimbi ceva, greu, dar nu și imposibil”, comentează Dragoş Galbur, alias Studentul Rebel de pe Facebook, buna sa intenţie de a-l vedea împlinit pe redactorul ziarului de partid „Comunistul”.

„Alexander Isaev, ai 41 ani, stai toată ziua pe Internet și postezi prostii. Omule, ajunge! Nu că îmi pasă, dar chiar mi-i milă. Ai 41 ani, fă-ți o casă, sădește un copac, sapă o fântână. Ești sănătos, în mijlocul vieții... ce p... mea, chiar îți place să stai și să te cerți cu copiii pe Facebook, demonstrându-ți incapacitatea de a le schimba opinia ? Gândește-te la tine, serios. Oare nu te-ai săturat să trăiești în hrușciovkă* strângând bani de la comuniști ca să-ți achiți căldura sau lumina lunar? Omule, nu ești prost, îți spun eu, angajează-te la o agenția de publicitate, marketing, statistică etc. Lasă, bre, toate (ne)convingerile astea. Sincer, îți doresc numai bine, sănătate și voie bună și nu uita să pui capul în mișcare cât mai des, nimeni nu-ți vrea răul, nici măcar eu”, scrie, într-o notă pe Facebook, Dragoş Galbur, administratorul site-ului Basarabia91.net.

Adresarea lui Galbur către Isaev este apreciată şi comentată în continuare de mai mulţi utilizatori ai popularei reţele de socializare. Vezi AICI.

---

* Hruşciovkă – bloc de apartamente construit în timpul vieţii liderului sovietic Nikita Sergheevici Hrușciov.

Citește mai departe...

Singuri în faţa urii

Permiţându-le ruşilor să-şi şteargă picioarele de preşedintele interimar al Republicii Moldova, să-l taxeze drept „psihopat" şi „analfabet", partenerii săi din Alianţă îşi lasă, de fapt, toţi cetăţenii singuri în faţa unei mari pacoste ce se revarsă peste ei. Îi abandonează în faţa urii dezlănţuite a Moscovei.

Caricaturizându-l pe Ghimpu, ruşii ne insultă pe noi toţi

Prin faptul că îl culpabilizează pe Mihai Ghimpu şi se disociază de decretul său, ceilalţi lideri ai AIE, cu voie sau fără voie, ţintesc nu în liderul PL, ci în fiecare dintre noi. Întorc spatele poporului, istoriei naţionale şi propriei lor condiţii politice.

Le place ori nu, dar, dezicându-se de Ghimpu, evitând să riposteze ultrajului rusesc, colegii săi de coaliţie, vrând-nevrând, se solidarizează cu o putere străină care trage cu rea-voinţă în Republica Moldova, căutând s-o umilească cu tot dinadinsul. Pentru că executarea morală a şefului statului, oricum ai suci-o, este un act de agresiune politică.

Jignindu-l pe Ghimpu, Kremlinul ne calcă în picioare pe noi toţi. Când Ministerul de Externe de la Moscova afirmă cum că decretul ar fi „o prostie", diplomaţia rusă vrea să spună, de fapt, că-i „prost" nu doar şeful statului, dar şi orişice cetăţean al Republicii Moldova care consideră, ca şi el, că la 28 iunie 1940 URSS a săvârşit un rapt teritorial împotriva României şi a ocupat Basarabia. Ridiculizându-l pe preşedintele interimar, ruşii ne caricaturizează şi ne batjocoresc pe noi toţi. Fără nicio excepţie. Inclusiv pe Filat, Urechean, Lupu etc. Chiar să nu fie clar asta?

Kosaciov şi Urechean, doi într-un gând

De altfel, nu există niciun stat în lume unde opoziţia şi-ar permite să aplaude un amestec brutal şi ofensator în afacerile interne ale ţării sale. La noi însă preşedintele interimar este agresat nu numai de Rusia şi de coloana ei a cincea în persoana lui Voronin, ci şi de unii dintre colegii săi din coaliţia de guvernământ. Aceştia se integrează atât de bine în corul celor care împroaşcă de pretutindeni cu sudălmi în Ghimpu, încât este greu să faci vreo distincţie între ei şi denigratorii săi din afară. Parcă ar fi cu toţii într-un marş şi într-un gând.

Ce deosebire vedeţi, de exemplu, între legislatorul rus Konstantin Kosaciov şi legislatorul moldovean Serafim Urechean? Ambii susţin că Mihai Ghimpu ar trebui să plătească pentru ceea ce a făcut. Este dificil să descoperi vreo diferenţă între deputatul Dumei de Stat, Konstantin Zatulin, care propune ca Rusia să recunoască independenţa autoproclamatei republici nistrene, şi deputatul Parlamentului de la Chişinău Marian Lupu, care-i cere colegului său de Alianţă anularea decretului.

Ce trebuie să anuleze preşedintele interimar, dle Lupu? Agresiunea sovietică din 1940? Comemorarea victimelor ocupaţiei bolşevice? Cererea de retragere a trupelor ruse din estul Republicii Moldova?

În treacăt fie spus, Mihai Ghimpu, în decretul său, n-a inventat nimic nou. El nu-i deloc original. Invazia Armatei Roşii în Basarabia e o axiomă istorică. Şi Vlad Filat, şi Serafim Urechean au spus şi ei că în 1940 a fost ocupaţie sovietică în Basarabia. Marian Lupu şi Dumitru Diacov au deplâns recent deportările de acum 70 de ani, dar şi cele de mai târziu. Urma doar ca aceste lucruri arhicunoscute să capete o formă juridică, fapt pe care l-a făcut preşedintele interimar.

Un gest de reparaţie istorică

Ce i se reproşează, deci, lui Mihai Ghimpu? Faptul că nu a coordonat decretul cu ceilalţi trei lideri ai Alianţei? Să fim serioşi! Toţi fruntaşii AIE au ştiut din timp că preşedintele interimar va emite un atare document. Mai mult chiar. Toată lumea conştientă din societatea noastră aştepta ca AIE, la 70 de ani de la invadarea sovietică a Basarabiei, să facă un gest simbolic de reparaţie istorică fără de care o plenară deşteptare naţională nu este cu putinţă. Pentru că, orice s-ar spune, ideea este primară şi materia este secundară. Fără o revigorare mentală nu este cu putinţă o renaştere economică sau socială.

Se mai obiectează că, prin modul în care a formulat decretul, Mihai Ghimpu îşi depăşeşte prerogativele prezidenţiale. Să presupunem. Dar anulează oare acest fapt adevărul istoric? Scuză asta lipsa de reacţie la insultele ce curg de la Moscova?

Să nu ni se spună numai că decretul lui Ghimpu ar avea o motivaţie electorală. Şi ce dacă? Este perfect când interesul de partid coincide cu cel naţional.

Şi pe urmă, toate oalele se sparg acum de capul lui Ghimpu. Până la prezumtiva sa fericire electorală e un drum lung şi primejdios care urmează încă să fie străbătut. Liderul PL trebuie să supravieţuiască politic. Numai în cazul în care va rezista terorii psihologice la care este supus acum şi la Moscova, şi la Chişinău, va putea urmări ulterior şi un succes electoral. Ceva îmi spune însă că el ar fi semnat decretul cu pricina chiar şi în cazul în care ar fi ştiut cu exactitate că acesta va pune capăt carierei sale politice.

În schimb, refuzul unora dintre colegii săi din Alianţă de a spune lucrurilor pe nume, de a participa la comemorarea victimelor ocupaţiei este într-adevăr pură speculaţie electorală. Iar dacă nu este, înseamnă că la mijloc nu-i decât o laşitate ordinară. O frică viscerală de Putin fără nicio conotaţie politică. Să aleagă ei înşişi ce le place mai mult.

Nimeni nu ne poate lua demnitatea, dacă n-o dăm noi

Parafrazându-l pe Sfântul Augustin, dacă demnitate nu e, nimic nu e. Capul plecat nu merită respect. Prosternarea umilă în faţa celor puternici nu echivalează cu pragmatismul, după cum îşi închipuie unii politicieni de la noi. Milogeala nu provoacă nimic altceva în afară de silă. Putin, de exemplu, îl considera pe Voronin un om de nimic, fără minte şi fără şira spinării, chit că paria pe el la Chişinău, întrucât nu avea de ales.

Liderii AIE nu au cum câştiga simpatia Kremlinului întrucât acesta nu-şi face iluzii în ceea ce priveşte convingerile lor prooccidentale. Singurul lucru, în schimb, pe care îl pot obţine dnii Filat, Lupu, Urechean şi Ghimpu, în relaţiile cu Moscova, este să impună respect. Să reprezinte ţara cu fruntea sus, nu cu spinările încovoiate spre azimuturile răsăritene. Să se comporte cu demnitatea de care au dat dovadă politicienii baltici care nu s-au închinat fostei metropole, deşi Kremlinul în repetate rânduri a pus asupra lor toate tunurile propagandistice posibile.

Liderii AIE numai împreună vor învinge. Cot la cot cu poporul lor. În caz contrar, vor fi executaţi de Rusia câte unul. Primul pe listă este Mihai Ghimpu. Va veni însă şi rândul celorlalţi. Să nu se bucure azi că ruşii îl diabolizează pe liderul PL. Nu vor fi cruţaţi nici ei. Vor fi izolaţi şi vânaţi cu toţii în momentul când vor rămâne singuri. Singuri în faţa urii.

Sursa: bogatu.voceabasarabiei.net

Citește mai departe...

Descoperă localitatea Boian din Bucovina de Nord

Boian este un sat reşedinţă de comună în raionul Noua Suliţă din regiunea Cernăuţi (Ucraina). Are 4,425 locuitori, preponderent români (moldoveni). Satul este situat la o altitudine de 158 metri, în partea de sud-vest a raionului Noua Suliţă, în apropiere de localitatea Sadagura din regiunea istorică Bucovina. El se află la o distanţă de 12 kilometri de oraşul Noua Suliţă şi la aproximativ 20 km de Cernăuţi. De această comună depinde administrativ satul Hliniţa (Gai).  A fost moşia strămoşească a lui Ion Neculce, cronicarul istoriei Principatului Moldovei în secolul al XVIII-lea.

Localitatea Boian a făcut parte încă de la înfiinţare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Conform unei legende locale publicate de profesorul Vasile Bizovi, satul a fost fondat acum 900 de ani într-o poiană de către un pădurar ce se ocupa cu creşterea cirezilor de boi. Poiana s-a extins pe măsură ce codrii au fost defrişaţi şi pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun s-a format un sat denumit Marele Boian . În Evul Mediu, drumul comercial care lega oraşele Cernăuţi şi Iaşi trecea prin sat.

Satul este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 8 aprilie 1528 dat de către Petru Rareş, domnitorul Moldovei (1527–1538; 1541–1546). Prin acel hrisov, i se întărea pârcălabului Ion Stârcea de Hotin, fratelui său Mihul Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă şi surorii lor, Fedca, nepoţii lui Tăbuci cel Bătrân, moşia Marele Boian . Prin hrisovul domnesc din 1 aprilie 1547, domnitorul Iliaş al II-lea Rareş (1546-1551) i-a dăruit diacului Matiaş Stârcea, fiul lui Ion, treimea din sat stăpânită de Mihul, fostul pârcălab de Cetatea de Baltă.

La 3 aprilie 1560, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561) a dat un hrisov prin care a împărţit satul Boian între copii şi nepoţii fraţior Stârcea. Cele trei părţi ale Boianului erau partea de sus (actualul cătun Hliniţa), partea de mijloc (pe locul cătunului Hucău) şi partea de jos (vatra actualului Boian). În următoarea sută de ani, părţile de mijloc şi de jos ale Boianului au fost vândute de mai multe ori, trecând pe la diverşi proprietari.

În anul 1636, Isac Stârcea a fost obligat să-i dea vornicului Gavrilaş Mateiaş treimea de sus a Boianului, cu vad de moară, 1/2 Onutul de sus, partea de jos, cu vaduri de moară şi satul Lăzanii, ca urmare a faptului că îi furase acestuia „1360 de galbeni, o dulamă de atlas cu blană, o blană de jdier, o blană de spinări de vulpe, un caftan de zarbă cea bună, un caftan de adamască cu jder cu bumbi de mărgăritari, 10 caragie, o sabie ferecetă cu argint, o laduncă ferecată de 20 taleri, un covor nou, o scoarţă nouă şi alte unelte, şi cocia cu bulgarii şi hamuri nouă” şi nu avea bani să plătească paguba. Doi ani mai târziu, domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) i-a întărit lui Mateiaş aceste moşii.

Ca urmare a morţii lui Mateiaş, moşiile acestuia au fost împărţite de copiii lui, fiicei sale, Ileana comisoaia, revenindu-i treimea din Boian şi a patra parte din Lehăcenii Tăutului. Aceasta, neavând urmaşi, i-a donat moşia surorii ei, Alexandra, soţia vistiernicului Iordache Cantacuzino. Deşi ginerele lui Isac Stârcea, Toader, a cerut judecată domnească pentru a recăpăta moşiile socrului său confiscate de domnie, procesul s-a încheiat la 22 mai 1654 prin întărirea dreptului de proprietate familiei lui Iordache Cantacuzino.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moşia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistierul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogaţi boieri din Moldova secolului al XVII-lea. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moşii, printre care şi câteva sate din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului). Din faptul că întreg Boianul (şi nu doar treimea donată de Ileana surorii sale, Alexandra) a fost dat ca zestre cu acest prilej, se poate presupune că spătarul Iordache Cantacuzino cumpărase şi celelalte două părţi ale Boianului.

În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moştenirea de la mama sa cu surorile sale, moşia Boian rămânând în proprietatea sa . După fuga din Moldova a hatmanului Neculce ca urmare a pierderii luptei de la Stănileşti (1711) şi exilul în Rusia, moşia Boian i-a fost confiscată şi dată marelui vornic Lupu Costache. În anul 1720 Neculce primeşte permisiunea de a se întoarce în Moldova şi s-a judecat cu fiul lui Lupu Costache, Iordache, convingând divanul domnesc să i se restituie moşia . Stabilit la Boian, el a descoperit că moşia sa era revendicată de către urmaşii lui Isac Stârcea, care veniseră cu noi documente. Pentru a stăpâni moşia întreagă, el a cumpărat părţile deţinute de moştenitorii lui Stârcea.

Boianul sub stăpânirea austriacă

În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia şi Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Boian a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Sadagura (în germană: Sadagora).

În anul 1775, ca urmare a faptului că Boianul devenise târg de frontieră, au fost instalate aici un punct vamal austriac şi un punct de carantină a animalelor. Pe teritoriul satului şi-a stabilir reşedinţa Inspectoratul vămilor bucovinene şi podolene. În anul 1780, fiinţau în sat 5 mori, o velniţă, un han şi două cârciumi. Odată cu anexarea Bucovinei de către austrieci, stolnicul Vasile Neculce care stăpânea moşia satului, a rămas în Moldova, unde îndeplinea funcţia de ispravnic al Ţinutului Cârligăturii. În anul 1782, el şi-a justificat dreptul de proprietate în faţa Comisiei austriece de delimitare a proprietăţilor din Bucovina (înfiinţată în 1781), comisie condusă de colonelul Metzger şi din care făceau parte mazilii moldoveni Ion Calmuţchi, căpitan asesor, şi Alexandru Ilschi, asesor.

Neputând să-şi administreze moşia de la distanţă, la 26 aprilie 1792, Vasile Neculce a arendat satul Boian şi jumătatea sa din moşia Lehăceni mazilului Ion Calmuţchi, proprietar al moşiei Călineşti pe Ceremuş. După ce termenul de arendă s-a încheiat, boierul Vasile Neculce a administrat din nou moşia, prin intermediul unui vechil.

Începând din 1812, în partea de est a satului Boian trecea frontiera dintre Imperiul Rus şi Imperiul Habsburgic. În anul 1845, boieriui Neculce au vândut moşia Boian către familia polono-armeană Ştefanovici.

Alegerile din vara anului 1848 pentru Parlamentul de la Viena au dus la alegerea a opt deputaţi reprezentanţi ai Bucovinei, printre care şi ţăranul român Vasile Cârste din Boian (districtul Sadagura). Acesta era analfabet şi vorbea numai limba română, devenind o marionetă în mâinile cercurilor imperiale.

Desfiinţarea rangurilor boiereşti de către guvernul de la Viena la 26 septembrie 1849 nu a fost urmată de împroprietărirea ţăranilor. Pentru a stăpâni pământurile, ţăranii erau obligaţi să plătească despăgubiri moşierului Ştefanovici în rate anuale la o bancă. Datoriile pe care le aveau ţăranii le agravau acestora situaţia economică. În aceste condiţii, în anii '60 ai secolului al XIX-lea, zeci de familii din Boian au început să traverseze clandestin frontiera în Basarabia, depunând la sosirea la Hotin jurământ de credinţă Rusiei şi fiind repartizaţi în diferite localităţi (în special în cele pustiite de epidemii), unde erau împroprietăriţi .

Ca urmare a situaţiei economice precare, unii săteni au început să emigreze în Canada la sfârşitul anilor '80 ai secolului al XIX-lea; în preajma anului 1913, cel puţin 983 persoane părăsiseră satul. Majoritatea emigranţilor s-au stabilit în provincia Alberta şi au fondat acolo un sat cu acelaşi nume, Boian.

În perioada primului război mondial, au avut loc lupte crâncene pe linia Boian — Mahala — Rarancea — Toporăuţi între armatele ţariste şi cele austro-ungare. Şcolile au fost închise, iar autorităţile publice şi-au mutat reşedinţa în localităţi aflate mai departe de linia frontului. Trupele ruseşti au intrat în sat la 23 august 1914, jefuind prăvăliile şi dând foc la case, iar locuitorii satului (1.000 familii) au fost urcaţi în vagoane şi deportaţi în Rusia, în regiunile Astrahan şi Saratov. În anul 1936, a avut loc reînhumarea osemintelor din cimitirile militare şi din mormintele soldăţeşti izolate în cimitirul ortodox din Valea Cosminului, unde a fost amenajat un memorial al eroilor din primul război mondial.

Boianul în România Mare

După Unirea Bucovinei cu România la 27 noiembrie 1918, satul Boian a făcut parte din componenţa României, în Plasa Prutului a judeţului Cernăuţi. Pe atunci, majoritatea populaţiei era formată din români, existând şi comunităţi de ucraineni şi de evrei.

Ca urmare a faptului că se afla pe frontieră şi prin mijlocul satului a trecut linia frontului, Boianul a fost aproape complet distrus. În următorii doi ani, majoritatea boincenilor care fuseseră deportaţi în Rusia au revenit la casele lor din Rusia, dar alţii nu au mai revenit niciodată. După ce au locuit în primul an în bordeie, ei şi-au reconstruit casele şi au reparat toate cele 3 biserici din sat . În perioada interbelică, funcţionau aici o judecătorie şi o filială a Ligii Culturale .

Boianul sub ocupaţia slavă

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940,

Odată cu începerea lucrărilor Comisiei de Repatriere cu sediul la Cernăuţi, la începutul anului 1941, nici una dintre cererile depuse de boinceni pentru a trece în România nu a fost aprobată. Ei au încercat atunci să treacă clandestin frontiera în grup la 6 februarie 1941 şi din nou la 1 aprilie 1941, dar puţini au fost cei care au reuşit acest lucru, ceilalţi fiind ucişi sau arestaţi.

În iulie 1941, România a eliberat teritoriile pierdute prin Tratatul Ribbentrop-Molotov. După intrarea trupelor române în sat, unii boinceni i-au scos pe 80 de evrei din case şi i-au adus în centrul satului, unde au fost împuşcaţi de soldaţii români care se aflau în sat. Evreii au fost înmormântaţi într-o groapă comună, de unde li s-au strămutat osemintele în anul 1976 în cimitirul din satul Stroeşti .

În martie 1944, Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS şi integrată în componenţa RSS Ucrainene. Într-o zi din vara acelui an, au fost adunaţi în centrul Boianului toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 40 ani, au fost urcaţi cu forţa în trenuri şi duşi în lagărele de muncă de lângă Lacul Onega, în apropiere de frontiera URSS cu Finlanda.

În perioada 1946-1947, satul Boian a trecut printr-o perioadă de foamete, ca urmare a secetei şi a rechiziţionării alimentelor de către Armata Roşie.

Începând din anul 1991, satul Boian face parte din raionul Noua Suliţă al regiunii Cernăuţi din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 3.764 (40+3.724), reprezentând 88,59% din populaţie. În prezent, satul are 4.425 locuitori, preponderent moldoveni.

În prezent, în Boian există trei biserici, două şcoli (printre care Gimnaziul "Ion Neculce", cu acest statut de gimnaziu în 1990), în care se predă în limba română şi o grădiniţă de copii în cătunul Hliniţa. Aici există un modern hotel ("Bukovinska zirka") - deschis în anul 2003, un supermarket ("Izvoraşul") - cu un restaurant ("Prinţ") şi mai multe magazine, o bază de odihnă ("Slonecnaya dolina") - în pădurea Boianului, un parc de distracţii ("Zorepad").

Citește mai departe...

Genocidul – o condiţie a modernizării

Vorbind despre marile crime ale secolului XX, deseori ne implicăm în dispute ideologice, învinuind un sistem politic sau altul pentru miile sau milioanele de victime, fără să încercăm să intrăm în esenţa fenomenelor.

Totuşi exterminarea unor mase mari de oameni nu este o invenţie a regimului hitlerist din Germania sau a regimului stalinist din URSS. Asasinarea în masă a oamenilor a devenit unul din mecanismele primordiale ale modernizării economico-politice a statelor naţionale. Indiferent de ideologie, metoda a fost aplicată sistematic odată cu „noile cuceriri geografice” şi declanşarea procesului de colonizare a teritoriilor de pe alte continente.

Logica modernizării presupune nu altceva decât primatul raţiunii asupra moralei şi eticii. Gândirea economică, indiferent dacă este una planificată sau de piaţă, este îndreptată spre diminuarea costului productivităţii şi lărgirea pieţii de desfacere. Factorul uman, cu atât mai mult moral, etic sau spiritual sunt în aceste condiţii, în cel mai bun caz, ignorate. Reforma, spre exemplu, care a dus la apariţia cultelor protestante, în sânul bisericii romano-catolice, face parte anume din acest proces de „raţionalizare” a vieţii sociale din Europa la începutul epocii moderne. „Omul raţional şi rece din occident este cel mai bun aliat al tiraniei”, afirmă sociologul Zygmund Bauman, în lucrarea „Modernity and the Holocaust”. În opinia lui, holocaustul nu este un produs al „căderii în barbarie”, ci reprezintă un element al procesului de modernizare, de raţionalizare a vieţii social-economice din America şi Europa occidentală.

Rolul hotărâtor al unei „culturi excepţionale” şi a unui mod de viaţă „progresist”, deosebit de cel al popoarelor tradiţionale din Europa de est, în prosperitatea economică a Occidentului, nu reprezintă decât un mit. Cei care sunt familiari cu procesele istorice care au decurs în ultimele 2-3 veacuri, cunosc foarte bine că înflorirea economică a Apusului a avut loc în condiţiile nimicirii şi subjugării popoarelor mai slabe, atât din teritoriile din America, Africa, Asia, cât şi din statele din răsăritul continentului european. Am fi naivi astăzi să credem că acelaşi traseu poate fi realizat prin alte mijloace decât cele prin care a trecut occidentul şi într-un termen mai restrâns.

Modernizarea Marii Britanei s-a datorat în mare parte nimicirii populaţiei rurale britanice, procesul de modernizarea a SUA s-a datorat nimicirii amerindienilor şi utilizarea muncii sclavilor negri, modernizarea Germaniei, precum şi prosperitatea acestui stat în prezent, se datorează nimicirii evreilor în cel de-al doilea război mondial, iar modernizarea URSS nu putea avea loc fără nimicirea burgheziei şi chiaburilor din fostul imperiu ţarist.

În acest sens, nu putem accepta logica modernizării, fără a accepta, în acelaşi timp şi logica genocidului sau etnocidului. Iată de ce orice ideologie a epocii moderne este în egală măsură criminală.

Reprezentanţii de azi ai liberalismului încercă să impună monopolul unei viziuni unice asupra istoriei: cică, doar comunismul şi nazismul se fac vinovate de nimicirea a unui număr mare de oameni, iar liberalismul este unicul sistem ideologic „cu faţă umană”. În acelaşi timp, sunt lăsaţi uitării zecile de milioane de vieţii omeneşti sacrificate în numele „prosperităţii liberale” în secolele XIX şi XX. Uităm şi un alt amănunt important: în ultimii 30 de ani SUA, în fuga sa după resursele naturale şi dominaţia globală, a depăşit cu mult crimele Germaniei naziste şi URSS luate la un loc.

Logica discursului liberal, care este sincronizată cu discursul despre necesitatea modernizării economice şi politice, nu urmăreşte decât un singur scop: pregătirea unui nou genocid, care de această dată va fi realizat în numele democratizării şi salvării economiei de piaţă. Liberalii vorbesc foarte mult despre genocidul comunist şi nazist doar pentru că vor să distragă atenţia de la genocidul al cărui autori urmează să devină.

La nivel global, mă refer la provocarea premeditată a crizei financiare internaţionale, şi la nivel local, tentativele de anihilare a populaţiei rurale prin provocarea emigraţiei în masă în afara ţării şi promovarea proiectelor de lege care ar permite corporaţiilor străine să acapareze pământurile agricole din Basarabia.

Desigur, aceste măsuri ar putea contribui enorm la dezvoltarea economiei, însă se trece cu tăcerea atunci când este vorba de cei care vor putea beneficia de pe urmă acestei dezvoltări. La sigur, nu populaţia Republicii Moldova va fi cea care va avea de câştigat.

http://octavianracu.wordpress.com

Citește mai departe...

Ploile fac ravagii în Bucovina

În regiunea Cernăuţi au rămas inundate parţial 17 din 65 de localităţi afectate de calamităţile naturale, inclusiv 7 obiective sociale, 140 de case de locuit şi 79 hectare de terenuri arabile din 348.

Potrivit informaţiei Ministrului pentru situaţiile de urgenţă, au rămas fără alimentare cu gaz două localităţi, au fost deteriorate 11 poduri şi 4 mii metri de diguri de apărare. Afară de aceasta, în rezultatul activizării proceselor de alunecări de teren a apărut pericolul deteriorării a 23 de case de locuit în raioanele Chiţmani, Vijniţa şi Storijineţ. Se aşteaptă creşterea debitului apei râului Nistru lângă oraşul Zaleşciki, ceea ce pune în pericol inundarea terenurilor agricole şi a unor localităţi. La lichidarea consecinţelor stihiei participă peste 800 de persoane şi 152 de unităţi de tehnică. În satele Marşinţi şi Tărăsăuţi, raionul Noua Suliţă, decurge evacuarea temporară a populaţiei.

Citește mai departe...

Guvernul Moldovei a cedat (vândut) Ucrainei localitatea Palanca

În urma consultărilor din 25 iunie 2010, Ministerele de externe ale Republicii Moldova şi Ucrainei au coordonat un comunicat de presă comun, care se difuzează astăzi simultan de ambele părţi şi constă în următoarele:

In perioada 24-25 iunie curent, la Chişinău, au avut loc consultări moldo-ucrainene la nivel de experţi privind subiectul stabilirii pe teren a hotarelor sectorului de teren transmis în proprietatea Ucrainei, situat pe teritoriul Republicii Moldova. Consultările s-au desfăşurat la nivel de directori de departamente de drept international din cadrul Ministerelor Afacerilor Externe ale ambelor state, cu antrenarea altor experţi.

Delegaţiile au constatat, că în conformitate cu punctul 1.1 a Protocolului adiţional la Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, semnat la Kiev la 18 august 1999 privind transmiterea în proprietate a Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren pe care îl traversează, şi regimul lor de exploatare, sectorul de teren de jure a fost transmis în proprietatea Ucrainei odată cu intrarea în vigoare a acestuia, la 18 noiembrie 2001.

Părţile au coordonat proiectul Actului de stabilire pe teren a hotarelor terenului transmis în proprietate Ucrainei şi situat pe teritoriul Republicii Moldova, pe care trece autostrada Odesa – Reni în regiunea localităţii Palanca (Republica Moldova).În viitorul apropiat instituţiile competente ale Părţilor vor stabili şi vor determina pe teren hotarele terenului transmis.

Exploatarea si deservirea autostrazii si a tuturor constructiilor necesare pentru aceasta pe sectorul transmis sunt efectuate de către Ucraina. Republica Moldova îşi păstrează dreptul de a folosi fără plată sectorul de autostrada respectiv. De asemenea, pe sectorul transmis nu se va efectua nici un control de frontiera, vamal si alte tipuri de control effectuate la trecerea frontierei de stat. Locuitori satului Palanca îşi păstrează dreptul de a folosi neîngrădit terenurile agricole de pe teritoriul Republicii Moldova, amplasat de cealalta parte a autostrazii respective.

www.gov.md

Citește mai departe...

Moldova s-a solidarizat cu Italia în problema crucifixelor

Republica Moldova s-a solidarizat în faţa CEDO cu Republica Italiană în problema expunerii crucifixelor în sălile de clasă, anunţă un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei. 

 Anul trecut, la 3 noiembrie 2009, rezolvând cazul Lautsi v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că expunerea obligatorie a crucifixelor în sălile de clasă constituie încălcare a dreptului la educaţie în conformitate cu convingerile sale religioase şi filozofice şi a libertăţii de religie, garantate de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Nefiind de acord cu raţionamentul Curţii, guvernul Italiei a solicitat reexaminarea cauzei de către CEDO. În acest context, ţinând cont de rolul deosebit al moralei creştine în viaţa, istoria şi cultura poporului nostru, Republica Moldova s-a solidarizat cu Republica Italiană în problema expunerii crucifixelor în sălile de clasă, intervenind cu o declaraţie oficială în cadrul procedurii de examinare a cauzei în faţa Marii Camere a CEDO.

În poziţia formulată de Ministerul Justiţiei în numele Republicii Moldova, prin intermediul Agentului Guvernamental, se susţine că domeniul religios, inclusiv expunerea simbolurilor religioase în instituţiile publice de învăţământ, trebuie să fie lăsat la discreţia autorităţilor naţionale, care urmează să decidă în acest domeniu ţinând cont de particularităţile situaţiei care există la nivel local la un moment dat. 

Declaraţia conţine opinia Republicii Moldova potrivit căreia principiului neutralităţii statului în domeniul religios s-ar asigura mai bine dacă decizia de a expune sau nu simboluri religioase în şcoli ar fi lăsată la discreţia comunităţii formate din profesori, părinţi şi elevi.

Audierile publice în Marea Cameră a CEDO urmează să aibă loc miercuri, 30 iunie 2010. 

În cadrul procedurii, au mai intervenit state precum Rusia, România, Bulgaria, Ucraina, Malta, etc.

Citește mai departe...

El a luptat deschis împotriva ocupaţiei bolșevice

Supravieţuitorul Unul din membrii rezistenţei antisovietice de la Orhei, Oleg Frunză, îşi duce veacul la Bacău. A fost arestat pentru că a avut curajul de a protesta contra ocupaţiei sovietice şi a urcat pe sediul NKVD-ului de la Orhei, pentru a arbora în ajunul Crăciunului tricolorul românesc. A fost arestat împreună cu alţi 30 de membri ai organizaţiei Majadahonda. A scăpat de glonţul bolşevic, pentru că nu avea împlinit majoratul, dar a fost dus în Siberia pentru 15 ani. Atunci când, în 1955, Hruşciov i-a eliberat, nu avea niciun act, pentru că nu avea voie. A avut de ales să plece în România sau în Lituania, de unde era soţia lui. Au plecat în România. Credea că, odată ajuns în România, a scăpat de probleme, însă a avut de înfruntat regimul comunist din ţară, era să piardă serviciul, dar, datorită actului de arest din 1940, a fost restabilit în funcţie şi a primit cetăţenia română. Îşi doreşte să se mai întoarcă încă o dată la locurile natale, dar nu poate veni deoarece nu mai are cine îl însoţi. Oleg Frunză are 87 de ani şi este unicul supravieţuitor al mişcării de rezistenţă comunistă de la Orhei. „Ceilalţi membri s-au pierdut fie cu mulţi ani în urmă, fie departe de casă, îngropaţi în pământul îngheţat al Siberiei”, îşi începe istoria dl Frunză. Acesta avea 17 ani şi era elev la Liceul Militar „Regele Ferdinand” din Chişinău când trupele sovietice au ocupat Basarabia. Instituţia în care învăţa a fost evacuată la Bucureşti, iar părinţii l-au înscris la Liceul „Vasile Lupu” din Orhei. „În oraşul natal am format gruparea de rezistenţă anticomunistă Majadahonda, din care făceau parte elevi ai Liceului „Vasile Lupu”, precum şi eleve de la Şcoala de fete „Doamna Maria” din Orhei. Numele grupării vine de la denumirea oraşului spaniol în care voluntarii basarabeni luptaseră între anii 1937 şi 1938”, îşi aminteşte Oleg Frunză. Organizaţia era sprijinită de către profesorii Dumitru Munteanu şi Maria Majaru, precum şi de directorul Liceului „Vasile Lupu”, Vasile Mahu. „Ne-am adunat în pădurea de la marginea Orheiului, într-o noapte de octombrie 1940, şi am depus jurământul de credinţă tricolorului românesc, după care l-am sărutat pe rând. Credeam în ideea de românism şi libertate, visam să ne unim cu Patria-mamă. Editam ziarul anticomunist „Cu fruntea sus!”, iar zidurile oraşului erau încleiate cu afişe: „Nu credeţi ocupanţilor bolşevici!”, „Căraţi-vă acasă, barbarilor!””, povesteşte dl Frunză. Crăciun cu tricolorul românesc „În ajunul Crăciunului din 1940 am lipit pe ferestrele şcolii afişe anticomuniste, iar pe trei din cele mai importante clădiri din oraş am arborat tricolorul. Eu l-am arborat pe cel de pe clădirea NKVD-ului, care s-a stabilit în casa fostului doctor Cotea, refugiat în România. Părinţii mei erau prieteni cu familia medicului şi se întâlneau des. Eu cunoşteam toate intrările în casă, am urcat şi am dat jos cârpa roşie, pentru a arbora tricolorul românesc. Dimineaţa, toţi oamenii se uitau miraţi şi se întrebau cine a făcut aceasta”, îşi aminteşte bărbatul. Acţiunea le-a înfuriat pe autorităţile sovietice, care au pornit o anchetă, iar în ianuarie 1941 au arestat 30 de membri ai organizaţiei Majadahonda. Ordinul mareşalului Ion Antonescu: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”, i-a făcut pe enkavedişti să judece în grabă dosarele tinerilor. „Astfel, nouă tineri, cei care au trecut de majorat, au fost împuşcaţi, iar cei care nu împliniseră 18 ani au fost trimişi în Siberia”, spune cu durere Oleg Frunză. Bărbatul a fost învinuit de acţiuni naţionaliste, deşi nu au fost acumulate suficiente probe şi a fost deportat pentru zece ani în Siberia, la muncă silnică. „Am lucrat ca tăietor de lemne mai mulţi ani. În lagărele siberiene am cunoscut-o pe soţia mea, Marieta Curauschene, o lituaniană care a fost deportată pentru acţiuni contra regimului sovietic”, povesteşte cu căldură în glas despre femeia care l-a urmat toată viaţa. De la muncă silnică la domiciliu forţat pe viaţă La încheierea celor zece ani de muncă silnică, a primit o altă sentinţă: domiciliu forţat pe viaţă. „Aceasta însemna că puteam munci, dar nu mi se permitea să am niciun act. Am stat fără paşaport cinci ani, până în 1955, când Hruşciov ne-a eliberat şi ne-au dat un document, dar care nu specifica faptul că sunt cetăţean al Uniunii Sovietice”, spune bărbatul. „Atunci când am luat actele, am decis să plecăm în România, unde s-au refugiat părinţii mei. Nu ştiam adresa lor şi am scris Radiodifuziunii Române, care mi-a răspuns în februarie 1956 şi m-a anunţat că părinţii mei locuiesc în Dej, pe strada Traian. Şi acum păstrez această foaie mică, scrisă în limba rusă”, ne povesteşte Oleg Frunză. Drumul înapoi acasă nu a fost uşor, Ambasada României la Moscova a refuzat să-l repatrieze, pentru că este din Basarabia. Necunoscând legislaţia sovietică, a fost ajutat de un jurnalist polonez, care i-a explicat ce trebuie să facă. Soţia sa a fost o lituaniană deportată Credea că a scăpat de belele, şi-a reluat viaţa în România, angajându-se la compania petrolieră „Sovrompetrol”. „În 1965, au venit nişte şmecheri de la partid şi m-au eliberat din funcţie, pentru că nu deţineam cetăţenia românească. În acele condiţii aveam două opţiuni – să mă întorc în URSS, pentru ca apoi să plec în Lituania, la rudele soţiei, sau să mă duc şi să mă plâng autorităţilor române. Am ales cea de-a doua variantă. Din fericire, tatăl meu a păstrat actul prin care am fost arestat de miliţia sovietică, pentru activităţi naţionaliste. L-am prezentat Comitetului Central, l-au verificat, m-au chemat la miliţie şi mi-au înmânat paşaportul românesc. Aveam două paşapoarte – şi românesc şi sovietic”, povesteşte dl Frunză. A început să viziteze Orheiul abia prin 1986 – 1987. „Plecam cu maşina proprie şi mă opream la profesoara mea de limba română, doamna Varajan, care lucra la biblioteca din Orhei. Ne deplasam de două – trei ori pe an. Nu am mai fost de ani buni la Orhei, am 87 de ani şi nu mă pot deplasa singur. Soţia mi-a murit în 1975 de cancer, iar acum doi ani şi unicul meu fiu s-a dus lângă ea, răpus de aceeaşi boală.” Tot ce îşi doreşte este să mai revadă încă o dată locurile de baştină. „Aş mai dori să nu fie uitate persoanele care şi-au dat viaţa pentru reîntregirea ţării”, a conchis Oleg Frunză. Marina LIŢA, jurnal.md

Citește mai departe...

Voronin spune că Basarabia nu a aparţinut niciodată României

Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a lansat un atac dur la adresa României şi a preşedintelui Traian Băsescu, afirmând că Basarabia nu a aparţinut niciodată României, relatează REALITATEA.NET, citând Jurnalul de Chişinău.

"Decretul lui Ghimpu a apărut la puţin timp după ce Băsescu a spus că trupele militare ruseşti din Transnistria sunt o ameninţare pentru România. Aşa că Ghimpu nu a emis de capul lui acest decret. Băsescu a băut whisky şi a spus ceva, iar Ghimpu apare cu decretul. Noi cât am fost la guvernare nu am ascultat de nimeni şi am apărat interesele naţionale", a declarat Vladimir Voronin.

Ex-preşedintele Republicii Moldova a felicitat în acest context jurnaliştii cu ocazia "Zilei eliberării de sub ocupaţia româno-burgheză". Voronin a spus că Basarabia nu a aparţinut niciodată României. "Acesta este adevărul, restul sunt speculaţii", a precizat liderul comunist.

Sursa: REALITATEA.NET

Citește mai departe...

Gheorghe Urschi: 28 iunie 1940 a fost ocupațe sovietică.

"Balticii au declarat din prima zi de independență că a fost ocupație sovietică. Noi, după 20 de ani, ne mai rușinăm să spunem acest adevăr." Declarația aparține umoristului și compozitorului Gheorghe Urschi, lansată la Publika TV, cu referință la declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupației sovietice a teritoriului Basarabiei, a nordului Bucovinei și a ținutului Herța. 

"E o chestie provincială cu iz urât. Intră un animal la noi în casă și noi îi spunem: lasă-l, măi... Moscova ne-a deschis ochii. Am prieteni ruși, care mi-a spus acest adevăr", a mai adăugat Gheorghe Urschi.

Poziția este susținută și de regizorul Igor Cobâleanschi: "Moldovenii sunt lipsiți de memorie colectivă, suntem bine atașați de mâncare, suntem materialiști și nu sunt gospodari. Acum 70 de ani au murit oameni nevinovați și împușcați în Siberii. S-au întâmplat aceste fărădelegi. Mă bucur că Ghimpu și Filat țin cont de evenimentele tragice, care au avut loc."

Actrița Nelly Cozaru a declarat și ea în cadrul emisiunii că "un popor trebuie să lupte pentru adevăr" și să știe "care este adevărul". "Pe când eram la Moscova aflam adevăruri, pentru care în Moldova eram persecutați", a mai adăugat actrița.

Citește mai departe...

Raionul Strășeni a fost cuprins de românism timp de o zi - Eminesciana

Duminică, 27 iunie, în codrii Strășeniului a avut loc festivalul republican Eminesciana. Manifestarea a întrunit scriitori de pe ambele maluri ale Prutului, meşteri populari şi tinere talente. 

Festivalul a ajuns la cea de-a 24-a ediție. Anual, acesta se sărbătorește în ultima duminică a lunii iunie, în codrii Strășeniului, la “km 6“, fiind un prilej de a aduna poeți, interpeți, scriitori de pe ambele maluri ale Prutului, dar și ansambluri de muzică populară și dansuri din toată zona raionului Strășeni. 

Printre invitați se mai numără deputatul, președintele fracțiunii AMN din parlamentul RM — Vasile Balan, reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor și Ambasadei Belarusului, Cristi Aldea-Teodorovici — fiul Doinei şi al lui Ion Aldea-Teodorovici, un ansamblu de muzică populară din Belarusia și România, Gigu Cimbir, Maria Stoianov, Tudor Ungureanu și alții.

Sursa: infostraseni.md

Citește mai departe...

În Găgăuzia 28 iunie a fost declarată ”Ziua eliberării de sub ocupaţia română”

Hotărârea a fost adoptată, luni, 28 iunie, în răspuns la Decretul Preşedintelui interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, care a declarat această zi – Ziua ocupaţiei sovietice.

Adunarea Populară a Găgăuziei a mai interzis, printr-o decizie separată, administraţiei locale din regiune să îndeplinească prevederile Decretului semnat de Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu. În acelaşi timp, Mihai Ghimpu a anunţat că organele de drept vor efectua verificări în întreaga ţară pentru a urmări cum a fost respectat Decretul, prin care ziua de 28 iunie a fost declarată Ziua ocupaţiei sovietice.

Întrebat de agenţia OMEGA dacă vor fi sancţionaţi reprezentanţii administraţiei locale din mai multe raioane ale ţării, care nu s-au conformat prevederilor Decretului, Ghimpu a declarat că “sunt organe abilitate, care trebuie să verifice cum se respectă Decretul“, subliniind că cu astfel de acţiuni “o să se clarifice organele de drept“.

Mai mulţi reprezentanţi ai administraţiei locale au refuzat să îndeplinească prevederile Decretului semnat de Mihai Ghimpu, inclusiv municipiul Bălţi şi autonomia găgăuză.

Pe data de 24 iunie curent, Preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu a anunţat ziua de 28 iunie 1940 – Zi a ocupaţiei sovietice. Potrivit prevederilor Decretului, “în această zi, în toate localităţile republicii vor fi coborâte în bernă drapelele de stat, vor fi organizate depuneri de flori la mormintele, monumentele şi memorialele victimelor ocupației sovietice și ale regimului comunist totalitar, iar la ora 10.00, va fi păstrat un moment de reculegere“. De asemenea, autoritățile publice, întreprinderile și organizațiile vor renunța, în această zi, la desfășurarea acțiunilor distractive de masă, iar în toate instituțiile de învățământ, în taberele de întremare  și de odihnă va fi organizată o oră a memoriei.

Ghimpu a menţionat că Decretul a fost semnat reieşind din mai multe documente, potrivit cărora “pe data de 28 iunie 1940 URSS a ocupat forţat Basarabia şi Bucovina de Nord, în pofida voinţei populaţiei din aceste zone“.

Mihai Ghimpu reprezintă Alianţa pentru Integrare Europeană, care este la guvernarea Moldovei şi din care fac parte partidele conduse de Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Serafim Urechean şi Vladimir Filat.

Pe data de 28 iunie 1940, în rezultatul cerinţelor URSS, România şi-a retras armata şi administraţia din Basarabia, iar regiunea i-a revenit Uniunii Sovietice. Mai târziu, pe data de 2 august 1940 a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în componenţa căreia au intrat şase judeţe basarabene şi şase raioane de pe malul stâng al Nistrului, care făceau parte din fosta Republică autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

Citește mai departe...

Alertă: Apa din Nistru va inunda localităţi din 5 raioane în următoarele zile

Localităţile din Criuleni, Grigoriopol, Anenii-Noi, Slobozia şi Ştefan-Vodă se află în pericol de inundaţii. Hidrologii avertizează că viitura creată pe râul Nistru va creşte nivelul apei, inundând terenurile agricole şi zonele de recreaţie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, debitul de apă deversat din lacul de acumulare Dubăsari se va mări până la 1600 metri cubi pe secundă. 

Astfel, până la 4 iulie va creşte nivelul apei pe Nistru între Dubăsari şi Grigoriopol până la 1,5 metri, pe sectorul dintre Grigoriopol şi braţul Turunciuc – până la 3 metri, iar pe sectorul braţul Turunciuc până la gura de vărsare a râului, apa va creşte încă cu doi metri. 

Meteorologii anunţă şi pentru astăzi ploi puternice însoţite de descărcări electrice, iar spre seară cantitatea de precipitaţii va depăşi 15-20 mm şi mai mult. 

Citește mai departe...

În beciurile Ministerului de Interne oamenii erau dizolvaţi în acid şi scurşi în canalizare

„În beciurile Ministerului de Interne din Chişinău oamenii erau dizolvaţi în acid şi scurşi în canalizare”, a afirmat pentru Info-Prim Neo Liubomir Iorga, Artist al Poporului, meşter recunoscut pe plan internaţional de instrumente populare, fost dansator al ansamblului Joc. Maestrul face referire la o discuţie purtată câteva decenii în urmă cu general-maiorul Iosif Mordoveţ, fost ministru de interne (pe atunci NKVD) al RSSM Moldoveneşti în anii 1953 – 1954.

Liubomir Iorga spune că s-a întălnit cu fostul demnitar de la interne în anul 1967 în casa acestuia de pe actuala stradă „care merge de la Primărie în sus, până la Şciusev, pare-se”, unde l-a însoţit pe renumitul pe atunci acordor de piane Jan Vizitiu. „Ne-a invitat o nevastă, care locuia în această casă şi preda la Conservatoriu să acordăm pianul”.

„La un moment, a ieşit din camerele celea multe un moş bătrân, foarte bătrân, cu nişte sprâncene tocmai trântite pe ochi, peste 80 de ani, de nu avea 90, şi ne cheamă la bucătărie şi ne spune că după ce aţi îndeplinit aşa lucru, trebuie de luat câte o sută de grame de coniac. Stau şi mă uit la el o vreme şi la un moment dat eu îi spun: mie faţa dumneavoastră îmi este cunoscută. El se uită cu mare atenţie la mine şi spune: da de unde puteţi să mă cunoaşteţi? Eu îi spun: dumneavoastră aţi candidat în anii 1947 sau 1947 în circumscripţia Cahul? L-am memorizat în aşa fel pe generalul Mordoveţ, pe care până în 1967 nu l-am mai văzut”, spune Liubomir Iorga.

„El a zâmbit şi îmi spune că de mirare ce memorie am. Şi eu îi spun că mai ţin minte că mai era încă unul cu el pe afişele electorale, era grănicer, general şi el, Vecinkin era numele lui de familie. El era în haine de grănicer, da asta înseamna că era din KGB şi chiar se pare că era şef la KGB”, îşi aminteşte maestrul.

„Din vorbă în vorbă, am ajuns ca generalul să ne spună că a scăpat viu ca prin minune, că urma să fie împuşcat atunci când l-au împuşcat pe Beria. „A trebuit să fiu şi eu împuşcat acolo, alături de Merculov, Sudoplatov şi alţii”. Generalul spunea că s-a salvat într-un spital din Râbniţa, unde a stat închis trei luni. „Au trimis după mine, venise echipă specială să mă ia, tot întrebau unde unde e, au dat vina că eu m-am împuşcat singur”, redă Liubomir Iorga cuvintele generalului sovietic.

„Şi eu îl întreb, da de ce a trebuit să vă împuşte? Da el îmi zice, „d-apoi noi lucruri bune nu am făcut, am executat ordinele care se dădeau de sus. Am împuşcat oameni. La Ministerul de Interne sunt două beciuri mari care ajung tocmai la strada Sadovaia, (astăzi Mateevici – n.r.), sus”. Erau două locuri unde împuşcau oamenii, pe Armenească, unde este Procuratura, generalul singur mi-a spus: unde e Buciumul acum şi acolo, la Ministerul de Interne. „Împuşcam oameni şi îi puneam în nişte căzi cu acid, îi lăsam până dimineaţă şi dimineaţa ei se prefăceau în răcitură, le dădeam drumul prin canalizare şi de acolo ajungeau în Bâc”. De la generalul Mordoveţ am auzit prima dată noţiunea sinistră „mociti liudei”, precizează Liubomir Iorga.

Liubomir Iorga afirmă că, mai târziu, a văzut personal acele beciuri. „Am fost şi le-am văzut, ele sunt, trebuie numaidecât de văzut lucrurile astea. Presa, vezi că nu se duce să le filmeze, trebuie numaidecât să le filmeze. Eu am lucrat la Ministerul de Interne, în calitate de conducător artistic, în clubul lor, când era ministru Nicolai Bradulov. Ei nu aveau bani să mă plătească ca şi conducător artistic, da mi-o plătit ca pentru un şef de depozit de armament. Depozitul îsta se află vizavi de beciurile despre care vorbea Mordoveţ. Cum intri în Minister de pe Ştefan cel Mare, mergi drept înainte şi pe scări în jos, adânc, mai mult de un etaj. Sunt tare mari beciurile celea, cu lăţime de 8 vreo metri”, îşi aminteşte Artistul Poporului Liubomir Iorga.

Citește mai departe...

Piatra comemorativă în memoria victimelor ocupației sovietice

La Chisinau, in Piata Marii Adunari Nationale, in fata Guvernului, a fost dezvelita piatra comemorativa in memoria victimelor ocupatiei sovietice, transmite Agentia DECA-press. 

Acest simbol – un bloc de granit de circa doi metri – a fost dezvelit conform unui decret prezidential de saptamana trecuta prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost declarata „zi a ocupatiei sovietice”. Pe blocul de granit este inscriptionat „In acest loc urmeaza sa fie amplasat un monument in memoria victimelor ocupatiei sovietice si ale regimului totalitar comunist”. 

Piatra a fost sfintita de un sobor de preoti, iar ceremonia a fost moderata de primarul Chisinaului – Dorin Chiortoaca, vicepresedinte al Partidului Liberal. Pe acest loc, urmeaza sa fie instalat un monument in memoria victimelor ocupatiei sovietice. 

La ceremonia de dezvelire a pietrei au fost prezenti oficiali moldoveni – deputati si ministri, o delegatie din Romania si oameni de cultura. 

Primarul Chirtoaca a declarat ca 28 iunie este o zi neagra pentru R. Moldova si aceasta ar trebui sa serveasca un prilej pentru unirea poporului, „pentru a putea merge cu demnitate, cu fruntea sus in Europa”. „Astazi, prin actiunea desfasura la initiativa lui Ghimpu, putem reda demnitate poporului, astfel incat durerea acumulata timp de 70 de ani sa poata fi tamaduita, iar rana sa fie tratata”, a declarat Dorin Chirtoaca. 

Presedintele interimar, Mihai Ghimpu (liderul Partidului Liberal) a deplans evenimentele de acum 70 de ani. „In aceasta zi a venit dictatura si moartea pentru mii de oameni gospodari basarabeni. De ce trebuie noi trebui e sa trecem peste tragedia noastra, iar calaii sa se mandreasca de ceea ce au facut”, a declarat Ghimpu. „Viitorul monument trebuie sa devina cel mai important simbol al moldovenilor”, a spus Ghimpu, afirmand ca „toate monumentele lui Lenin trebuie demolate”.

Vorbind despre o posibila interzicere a simbolurilor comuniste in Moldova, Ghimpu a declarat ca „nu e vorba de interzicerea partidului, ci despre interzicerea simbolurilor, deoarece nu poti sa umbli cu crucea la gat si cu satana in buzunar”.

Amintim ca la 24 iunie, presedintele interimar, spicherul Mihai Ghimpu a emis un decret, potrivit caruia 28 iunie 1940 a fost declarata „Zi a ocupatiei sovietice”. Decretul prevede ca in toate localitatile republicii vor fi coborate in berna drapelele de stat, organizate depuneri de flori la mormintele, monumentele si memorialele victimelor ocupatiei sovietice si ale regimului comunist totalitar. Decretul mai prevede ca Rusia, in calitatea sa de succesor de drept al Uniunii Sovietice, ar urma sa-si retraga „neconditionat, urgent si transparent trupele si armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Citește mai departe...

Despre noi

În urma evenimentelor din aprilie 2009 de la Chișinău, a fost necesară crearea unei surse de informare alternativă mass mediei afiliate politic. Ca urmare, a luat ”naștere” blogul ”Basarabia de după independență”, cifra 91 din adresa web, reprezentând anul 1991, atunci când Basarabia și-a capătat statutul de stat ”independent”. Cu alte cuvinte, Basarabia de după independență, ca sintagmă, reprezintă nimic altceva decât Republica Moldova.

Scopul nostru este unul aparent simplu - de a nu lăsa românii de pretutindeni să uite că Basarabia e pământ românesc, iar basarabenii sunt români, la fel ca frații lor de peste Prut !

Logo-ul blogului reprezintă culorile tricolorului românesc pe fondalul unei păsări Phoenix, pasărea care renaște din propria-i cenușă, așa cum va renaște cândva și Basarabia românească !

Citește mai departe...

VIDEO: Generalul Ilie Moreanu, care a luptat pentru eliberarea Basarabiei

Generalul Ilie Moreanu a luptat pentru eliberarea Basarabiei a fost inchis la Aiud ,a facut munca fortata la Canal ,Transfagarasan etc

Citește mai departe...

Alianţa, între decretul lui Ghimpu, morală, politică şi istorie

1. De ce decretul lui Ghimpu i-a supărat pe ruşi?

Decretul semnat joi de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice, a provocat reacţii furtunoase nu numai în interior, ci şi în exterior. Cum era şi de aşteptat, cel mai virulent a reacţionat diplomaţia rusă, de parcă respectivul decret ar viza o gubernie a Rusiei, nu un stat suveran şi independent. Cu ce i-a deranjat decretul pe ruşi, când el de fapt nu vine cu nimic nou - concluzia despre 28 iunie 1940 ca zi a ocupaţiei sovietice se conţine şi în Declaraţia de Independenţă a R. Moldova? Mai mult, de 20 de ani de când există statul independent Republica Moldova, presa şi opinia publică democratică a marcat ziua de 28 iunie ca zi de doliu naţional. Ceea ce a făcut Ghimpu e că a „sistematizat materialul” şi a propus un plan de acţiuni ce ar despărţi apele şi ar pune capăt ambiguităţilor şi bâlbâielilor politice pe această temă.

Dacă pe ruşi i-a deranjat cerinţa tranşantă ca Rusia să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul R. Moldova, apoi nici această cerinţă nu e nouă. În plus, de ce uităm că în Constituţia noastră există un articol special care interzice prezenţa trupelor străine pe teritoriul R. Moldova? Sau poate Ghimpu se face vinovat că, în calitatea sa de şef interimar al statului, cere respectarea acestui stat? Apoi, cerinţa respectivă se sincronizează şi cu recentele reacţii occidentale - mă refer, în special, la declaraţia cancelarului Germaniei despre necesitatea retragerii armatei ruse din Transnistria. Dar şi în interior această cerinţă a fost formulată, nu demult, de către premierul Vlad Filat. Aşadar, ce s-a întâmplat, de ce diplomaţia de la Moscova a reacţionat atât de bolnăvicios, isteric şi obraznic la decretul lui Ghimpu?

2. Rusia nu renunţă la rolul de „jandarm al Europei”

Nu s-a întâmplat nimic, pur şi simplu, Rusia nu se dezminte pe sine şi, umflându-şi muşchii, dovedeşte că a rămas aceeaşi putere imperială şi că doreşte ca şi în continuare să joace acelaşi rol de „jandarm al Europei” pe care l-a jucat Rusia ţaristă. Tonul reacţiilor la decretul lui Ghimpu este la fel de cinic şi agresiv ca şi ultimatumul lui Molotov din 26 iunie 1940. Deci, reacţia Rusiei nu miră, ea este „logică” şi „firească”. Ceea ce miră cu adevărat este reacţia elitei politice din R. Moldova, îndeosebi, a unor lideri ai Alianţei. Incredibil, dar unii lideri ai AIE - Lupu şi Urecheanu - în loc să dea o replică usturătoare diplomaţiei ruse, au pus la îndoială oportunitatea decretului lui Ghimpu. De aici şi până la a cere capul lui Ghimpu, cum fac comuniştii, nu e nici măcar un pas. Astfel, cu sau fără voia lor, poziţia ocupată de ei s-a sincronizat perfect cu poziţia comuniştilor şi a lui Pasat.

Ruşii, prin coloana a cincea pe care o au la Chişinău, de mai mult timp îl demonizează şi-l satanizează pe Ghimpu, induc opiniei publice ideea că el ar fi un prostănac analfabet şi bolnav psihic. Este foarte clar că, prin aceste insinuări şi etichetări injurioase, se urmăreşte scopul de a umili R. Moldova, cetăţenii ei, dar şi de a distruge Alianţa prin a-i determina pe Lupu, Urecheanu şi Filat să se distanţeze de Ghimpu. Faptul că liderii Alianţei nu i-au dat Rusiei replica cuvenită, ci, dimpotrivă, s-au sincronizat cu poziţia ei, e descalificant, dovedeşte nu numai oportunism, dar şi un soi urât de laşitate politică şi lipsă nu numai de demnitate naţională, dar şi de demnitate statală.

3. De ce s-au supărat pe Ghimpu ceilalţi lideri ai Alianţei?

Eu (dar nu numai eu) aşa şi n-am înţeles cu ce i-a deranjat pe liderii Alianţei decretul lui Ghimpu. Faptul că 28 iunie 1940 e declarată Zi a ocupaţiei sovietice sau cerinţa de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova? Sau faptul că decretul nu a fost coordonat cu ei? Dacă, şi după 20 de ani de la proclamarea Independenţei R. Moldova (faţă de URSS!!!), elitele noastre politice continuă să gândească ruseşte - adică, în termenii diplomaţiei imperiale ruseşti -, înseamnă că lucrurile stau cu mult mai prost decât s-a crezut, iar schimbarea despre care s-a tot trâmbiţat nu va avea loc în curând.

O precizare de ordin (mai mult) personal. Anul trecut, susţinând Alianţa, eu am votat şi pentru acest decret al lui Ghimpu. Sunt un om liber, nu am niciun angajament faţă de nimeni - cu excepţia propriilor mele conştiinţe şi biografii - de aceea, îmi permit să nu fiu de acord cu acei lideri care cer anularea decretului lui Ghimpu. Ce e la mijloc, mă întreb, de ce e determinată această poziţie: de frica faţă de ruşi, de angajamentele faţă de ruşi, de un simplu oportunism? Un lucru e evident: cei care atacă decretul şi cer anularea lui, oricâte vorbe frumoase ar spune, în faptă, se solidarizează cu Armata Roşie care, pe 28 iunie 1940, intrând cu tancurile în Chişinău, a instalat aici un regim comunist criminal, care a mutilat fiinţa naţională a acestui popor.

Şi încă o precizare, la fel de personală. În unele comentarii puse pe post zilele acestea la „Jurnal TV” şi „Publika TV”, partizanii decretului lui Ghimpu au fost etichetaţi drept „extremişti de dreapta”. Dacă a te situa pe poziţia adevărului istoric, dacă a-ţi păstra neîncovoiată şira spinării, dacă a avea un pic de demnitate naţională înseamnă a fi „extremist de dreapta”, atunci eu mă mândresc şi accept să port cu demnitate acest nume. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să devin „realist şi pragmatic”.

4. Cum e Tanda aşa e şi Manda

Lui Ghimpu i se reproşează, şi pe bună dreptate, că nu a coordonat decretul cu ceilalţi lideri ai AIE şi că a făcut un gest electoral. Da, e adevărat, gestul lui Ghimpu e (şi) electoral, dar oare acţiunile celorlalţi lideri nu sunt la fel de electorale? Aceasta, pe de o parte. Pe de alta, ce garanţii existau că, fiind pus în discuţie în Parlament, decretul ar fi fost aprobat de ceilalţi lideri ai AIE? Ghimpu a ştiut foarte bine acest lucru, de aceea a şi decis să acţioneze cum a acţionat. Într-un cuvânt, toţi sunt o apă şi un pământ, cum e Tanda aşa e şi Manda - în toate acţiunile tuturor liderilor Alianţei există ambiţii, calcule electorale şi mult egoism partinic. Şi acest lucru e firesc. Dar numai până la un punct, până la punctul unde interesul naţional şi demnitatea naţională sunt substituite de interesele partinice şi electorale. Da, prin acest decret Ghimpu i-a forţat pe cei trei lideri ai AIE să joace pe terenul şi în favoarea lui. Însă acesta nu e un motiv pentru a nu recunoaşte că pe 28 iunie 1940 a avut loc ocuparea Basarabiei de către URSS şi pentru a nu cere ca Rusia, succesoarea de drept a URSS, să-şi retragă forţele armate de pe teritoriul R. Moldova.

În loc de P.S. Cu cine trebuie să lupte Alianţa?

Ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, are dreptate când spune că „în mai multe societăţi democratice, mai ales în cele post-totalitare, precum e R. Moldova, a existat un raport dificil între istorie şi politică”. E adevărat, aceasta însă nu înseamnă că elitele noastre politice trebuie să facă politică intrând în conflict cu… istoria. Dimpotrivă, intrând în conflict cu istoria neamului tău, nu poţi face politică în interesul naţional al ţării tale şi, involuntar poate, o faci în interesul altei ţări... Da, asupra istoriei noastre, inclusiv asupra zilei de 28 iunie 1940, există şi alt punct de vedere: că ar fi „ziua eliberării de sub jugul României burghezo-moşiereşti”, numai că această viziune e a hoţului care striga „prindeţi hoţul!”. Elitele politice, de dragul voturilor, nu trebuie să coboare la nivelul victimei care-şi adulează călăul. În asemenea cazuri acestea nu mai sunt elitele naţiunii, ci deşeurile ei. Egoismul politic poate arunca în aer Alianţa, lucru pe care-l visează şi cu ochii deschişi comuniştii şi Kremlinul care, apropo, niciodată nu şi-a ascuns idiosincraziile faţă de AIE. Desfacerea Alianţei, însă, înseamnă prăbuşirea tuturor proiectelor politice iniţiate de ea şi sprijinite de Occident. Dacă liderii Alianţei sunt cu adevărat pragmatici şi realişti şi dacă nu doresc să se descalifice moral în faţa societăţii, ei trebuie să lupte nu cu decretul lui Ghimpu, ci cu comuniştii, şi să ceară nu anularea decretului lui Ghimpu, ci - o dată în plus - retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ţării pe care o conduc.

Constantin Tănase, ziarul Timpul

Citește mai departe...