Comunitatea Moldovenilor din Quebec (CMQ) şi-a lansat prima ediţie a unei broşuri dedicate prezentării activităţilor organizate de diaspora vorbitoare de limbă română.
Lansarea a avut loc într-o atmosferă festivă la Restaurantul Casa Grecque. La eveniment au participat membri ai CMQ, oameni de afaceri, oficiali locali, oaspeţi din Washington şi Chişinău, voluntari şi prieteni ai Comunităţii. Preşedinta, Ala Mândâcanu, a prezentat broşura, a vorbit despre importanţa apariţiei primei ediţii a anuarului şi a adus sincere mulţumiri sponsorilor şi susţinătorilor CMQ.
Andrei Galbur, însărcinat cu afaceri al Ambasadei R. Moldova la Washington, a oferit celor prezenţi un film cu un cuvânt de salut din partea ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.
Formaţia Les Virtuoses de Montréal, condusă de maestrul Nicolae Mărgineanu, i-a încântat pe cei prezenţi cu melodii din repertoriul internaţional şi folcloric. Violoniştii Valeriu Ichim şi Mihai Roşcovan au fost la mare înălţime, iar repertoriul solistei Maria Dedişin şi interpretarea impecabilă a melodiilor îndrăgite din folclorul românesc au creat o atmosferă cu totul deosebită.
(„Romanian Global News”)
1 comentarii:
respect pentru atitudine !
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: