La 7 aprilie 2008, pe sediile Preşedinţiei şi Parlamentului, pe lângă tricolorul cu stemă, a fost arborat şi un tricolor fără stemă. Imediat Vladimir Voronin a declarat că “pe cele mai importante instituţii ale statului forţele distructive au arborat drapelul ţării vecine”. Dar tricolorul arborat nu avea pe el imprimată stema României. Cu acelaşi succes preşedintele statului putea să afirme că pe cele două instituţii importante ale statului a fost arborat drapelul Republicii Ciad, stat african, sau cel al Andorei ale căror drapele naţionale sunt compuse din aceleaşi trei culori: roşu, galben şi albastru.
Tricolorul este drapelul nostru, cu deosebirea că tricolorul cu stemă este drapelul oficial al Republicii Moldova, iar drapelul fără stemă este drapelul naţional al Republicii Moldova.
În toate statele lumii se face această uşoară distincţie, dar nimeni încă nu s-a gândit să pună oameni la închisoare numai din motiv că drapelul pe care-l poartă sau îl arborează nu are stemă.
Nici ruşii nu pun pe steagul lor tricolor roşu-alb-albastru stema Rusiei. Iar dacă o fac, o fac rar de tot: la manifestări oficiale, în împrejurări specifice.
Şi nimeni nu susţine că pe sediul Ambasadei Federaţiei Ruse din Chişinău stă arborat drapelul Olandei sau cel al Serbiei, ale căror culori coincid întru totul cu cele ale drapelului Rusiei, cum just observă şi comentatorul politic Vlad Darie.
Toate statele din lume folosesc în paralel cele două drapele – cu stemă şi fără – ca simboluri ale istoriei unui popor.
Marian Lupu, care nu e chiar atât de prost cum se preface că e, pentru ca să-i placă lui Voronin, a afirmat şi el a doua zi după evenimentele de la 7 aprilie: “A avut loc arborarea drapelului unui stat străin pe sediile Preşedinţiei şi Parlamentului”.
Tricolorul nu e drapelul unui stat străin, domnule Ex-, el e drapelul nostru folosit şi cu mult înainte de 1859, când Muntenia şi Moldova s-au unit în fruntariile aceleiaşi ţări. În cartea “Tricolorul României” de G.Iscru, A.Beciu-Drăghicescu, T.Velter şi A.David, apărută la Editura “Prut Internaţional” din Chişinău în 1995, se menţionează că tricolorul e moştenit de la daci şi are pe aceste pământuri o istorie de peste două mii de ani (vezi articolul “Tricolorul îl avem de la daci?!”, pag. 23-47). Despre culorile roşu, galben şi albastru ale cetăţii Aquincum cărturarul german J.F.Neigebaur afirma că sunt “o moştenire de pe timpul Daciei Traiane”, iar George Bariţiu le considera “rămase moştenire de la Imperiul Roman” (pag. 30).
Dragoş şi fiul său Sas, primii noştri domnitori, au păstrat pe blazonul lor săgeata dacică, “iar culorile scutului şi ale elementelor care îl compuneau erau: roşu, galben şi albastru” (pag. 47).
Cele trei culori se conţin în tradiţia noastră populară, fiind cele mai pronunţate culori ale curcubeului, de unde s-au răsfrânt pe pânze, covoare, broderii, care ne-au însoţit istoria.
Tricolorul roşu-galben-albastru a fost un drapel al generaţiei Revoluţiei de la 1848, cu mult înainte de unirea Moldovei cu Muntenia.
Jurnalul francez “Le Constitionnel” scria în luna aprilie 1948: “Junimea studioasă moldo-română din Paris încă-şi desfăşura steagul naţional cu culorile albastru, auriu, roşu, ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”.
La aceste manifestaţii participau nu doar moldovenii din Moldova din dreapta Prutului, dar şi moldovenii din stânga Prutului, care veneau şi ei cu tricolorul lor.
O manifestaţie din 1851 de la Paris, la care a vorbit Nicolae Bălcescu, un martor rămas anonim o descrie astfel: “Împrejurul mesei unde ne aflam, se vedeau şase table pe care erau scrise numele provinciilor române: Transilvania, Banatul, Bucovina, Moldova, Basarabia şi Ţara Românească. Deasupra tablei Transilvaniei flutura un stindard cu culorile noastre naţionale (albastru, galben, roşu)”. (N. Bălcescu, Opere II, B., Edit. Acad., 1982, p. 24-242).
Tricolorul a fost şi drapelul Republicii Democratice Moldoveneşti din 1917. În acelaşi an tricolorul a fost arborat de George Mare pe clădirea din Tiraspol, unde se desfăşurase Congresul Moldovenilor din Transnistria.
La 27 aprilie 1990 Parlamentul l-a proclamat drapel oficial al Republicii Moldova.
Pe viitor această dată trebuie să devină Zi a Drapelului Republicii Moldova.
Până la acea dată mulţimile purtau tricoloruri care nu aveau stemă.
Nimănui nu i-a venit în gând să afirme că drapelul fără stemă ar fi unul “antistatal”.
Încălcările au loc în cu totul altă parte.
Drapelul Federaţiei Ruse e arborat de 19 ani în toată Transnistria, şi Chişinăul nu protestează.
Iar la 4 mai 2009, mai mulţi deputaţi din sovietul suprem al republicii moldoveneşti (?!) transnistrene propun, conducându-se de numeroasele cereri ale cetăţenilor”, să fie arborat pe “instituţiile statului”, alături de drapelul Transnistriei, şi drapelul… Federaţiei Ruse.
De ce Voronin şi ministrul lui de externe nu-l expulzează de pe teritoriul republicii pe ambasadorul rus, pentru atentat la suveranitate şi amestec în treburile unui stat suveran şi indivizibil?!
Drapelul Republicii Moldova a fost numit de V. Voronin, în forul legislativ al republicii, “drapel fascist”, şi Procuratura Republicii nu se autosesizează. Prostia cea mare a guvernanţilor este că în zilele de 8-9-10 aprilie curent au dat indicaţii să-i reţină pe toţi tinerii care purtau în piept panglici tricolore.
Un student, Ion M., mi-a spus: “După evenimentele de la 7 aprilie nu mai poţi purta panglici tricolore în piept. Eşti pe dată agăţat de poliţişti sau înjurat de rusofoni”. Elevii sunt puşi de către unii profesori zeloşi să mâzgălească pe tricolorul pictat în caietele lor de desen şi vreo cioară, ca să nu se creadă că ceea ce-au făcut ei e drapelul României.
Pentru conducătorii Republicii Moldova tricolorul e o pânză oarecare. În acest context, cât de actuale sunt spusele marelui N.Iorga: “Un steag prins nu poate conduce pe acei în mâna cărora a căzut şi pentru care el nu mai e decât o cârpă frumoasă”.
Ei sărută în genunchi pânza cu cele trei culori când sunt învestiţi preşedinţi, miniştri, primari, iar imediat ce se ridică în picioare sunt gata să înjure eroii care s-au jertfit pentru el, neamul, limba, istoria noastră, plină de stindarde tricolore… Lui Voronin şi protipendadei nu-i convin cele trei culori, considerate “rumânskii flag” (“drapel românesc”).
Găsesc în ziarul “Comunistul” propunerea de a se reveni la drapelul Moldovei de pe timpul lui Ştefan cel Mare “care avea culoarea roşie şi o stea cu cinci colţuri”, cu sugestia să i se scoată unele elemente (Sfântul Gheorghe omorând un balaur roşu) şi să i se adauge altele: secera şi ciocanul, ca element inovator. E vorba de un drapel de luptă cu icoana Sfântului Gheorghe pe el, brodat de fiica domnitorului, domniţa Elena, şi donat mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos, pe care comuniştii sunt gata să-l profaneze, şi cu această ocazie să-l facă post-mortem pe marele voievod (“cel mai mare român al tuturor timpurilor”) membru al partidului comuniştilor.
Doamne fereşte!
Drapelul constituie, alături de stemă, sigiliu şi imn, unul dintre simbolurile cele mai importante ale unui popor.
Pentru noi tricolorul nu este doar un atribut naţional, el constituie însuşi trecutul, prezentul şi viitorul, demnitatea şi conştiinţa noastră de neam, cum avea să consemneze în unul dintre “Cântecele” sale şi marele poet George Coşbuc:
Sus ridică fruntea, vrednice popor!
Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,
Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor –
Mândru să se-nalţe peste toate-n lume
Steagul tricolor!
În toate statele lumii se face această uşoară distincţie, dar nimeni încă nu s-a gândit să pună oameni la închisoare numai din motiv că drapelul pe care-l poartă sau îl arborează nu are stemă.
Nici ruşii nu pun pe steagul lor tricolor roşu-alb-albastru stema Rusiei. Iar dacă o fac, o fac rar de tot: la manifestări oficiale, în împrejurări specifice.
Şi nimeni nu susţine că pe sediul Ambasadei Federaţiei Ruse din Chişinău stă arborat drapelul Olandei sau cel al Serbiei, ale căror culori coincid întru totul cu cele ale drapelului Rusiei, cum just observă şi comentatorul politic Vlad Darie.
Toate statele din lume folosesc în paralel cele două drapele – cu stemă şi fără – ca simboluri ale istoriei unui popor.
Marian Lupu, care nu e chiar atât de prost cum se preface că e, pentru ca să-i placă lui Voronin, a afirmat şi el a doua zi după evenimentele de la 7 aprilie: “A avut loc arborarea drapelului unui stat străin pe sediile Preşedinţiei şi Parlamentului”.
Tricolorul nu e drapelul unui stat străin, domnule Ex-, el e drapelul nostru folosit şi cu mult înainte de 1859, când Muntenia şi Moldova s-au unit în fruntariile aceleiaşi ţări. În cartea “Tricolorul României” de G.Iscru, A.Beciu-Drăghicescu, T.Velter şi A.David, apărută la Editura “Prut Internaţional” din Chişinău în 1995, se menţionează că tricolorul e moştenit de la daci şi are pe aceste pământuri o istorie de peste două mii de ani (vezi articolul “Tricolorul îl avem de la daci?!”, pag. 23-47). Despre culorile roşu, galben şi albastru ale cetăţii Aquincum cărturarul german J.F.Neigebaur afirma că sunt “o moştenire de pe timpul Daciei Traiane”, iar George Bariţiu le considera “rămase moştenire de la Imperiul Roman” (pag. 30).
Dragoş şi fiul său Sas, primii noştri domnitori, au păstrat pe blazonul lor săgeata dacică, “iar culorile scutului şi ale elementelor care îl compuneau erau: roşu, galben şi albastru” (pag. 47).
Cele trei culori se conţin în tradiţia noastră populară, fiind cele mai pronunţate culori ale curcubeului, de unde s-au răsfrânt pe pânze, covoare, broderii, care ne-au însoţit istoria.
Tricolorul roşu-galben-albastru a fost un drapel al generaţiei Revoluţiei de la 1848, cu mult înainte de unirea Moldovei cu Muntenia.
Jurnalul francez “Le Constitionnel” scria în luna aprilie 1948: “Junimea studioasă moldo-română din Paris încă-şi desfăşura steagul naţional cu culorile albastru, auriu, roşu, ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”.
La aceste manifestaţii participau nu doar moldovenii din Moldova din dreapta Prutului, dar şi moldovenii din stânga Prutului, care veneau şi ei cu tricolorul lor.
O manifestaţie din 1851 de la Paris, la care a vorbit Nicolae Bălcescu, un martor rămas anonim o descrie astfel: “Împrejurul mesei unde ne aflam, se vedeau şase table pe care erau scrise numele provinciilor române: Transilvania, Banatul, Bucovina, Moldova, Basarabia şi Ţara Românească. Deasupra tablei Transilvaniei flutura un stindard cu culorile noastre naţionale (albastru, galben, roşu)”. (N. Bălcescu, Opere II, B., Edit. Acad., 1982, p. 24-242).
Tricolorul a fost şi drapelul Republicii Democratice Moldoveneşti din 1917. În acelaşi an tricolorul a fost arborat de George Mare pe clădirea din Tiraspol, unde se desfăşurase Congresul Moldovenilor din Transnistria.
La 27 aprilie 1990 Parlamentul l-a proclamat drapel oficial al Republicii Moldova.
Pe viitor această dată trebuie să devină Zi a Drapelului Republicii Moldova.
Până la acea dată mulţimile purtau tricoloruri care nu aveau stemă.
Nimănui nu i-a venit în gând să afirme că drapelul fără stemă ar fi unul “antistatal”.
Încălcările au loc în cu totul altă parte.
Drapelul Federaţiei Ruse e arborat de 19 ani în toată Transnistria, şi Chişinăul nu protestează.
Iar la 4 mai 2009, mai mulţi deputaţi din sovietul suprem al republicii moldoveneşti (?!) transnistrene propun, conducându-se de numeroasele cereri ale cetăţenilor”, să fie arborat pe “instituţiile statului”, alături de drapelul Transnistriei, şi drapelul… Federaţiei Ruse.
De ce Voronin şi ministrul lui de externe nu-l expulzează de pe teritoriul republicii pe ambasadorul rus, pentru atentat la suveranitate şi amestec în treburile unui stat suveran şi indivizibil?!
Drapelul Republicii Moldova a fost numit de V. Voronin, în forul legislativ al republicii, “drapel fascist”, şi Procuratura Republicii nu se autosesizează. Prostia cea mare a guvernanţilor este că în zilele de 8-9-10 aprilie curent au dat indicaţii să-i reţină pe toţi tinerii care purtau în piept panglici tricolore.
Un student, Ion M., mi-a spus: “După evenimentele de la 7 aprilie nu mai poţi purta panglici tricolore în piept. Eşti pe dată agăţat de poliţişti sau înjurat de rusofoni”. Elevii sunt puşi de către unii profesori zeloşi să mâzgălească pe tricolorul pictat în caietele lor de desen şi vreo cioară, ca să nu se creadă că ceea ce-au făcut ei e drapelul României.
Pentru conducătorii Republicii Moldova tricolorul e o pânză oarecare. În acest context, cât de actuale sunt spusele marelui N.Iorga: “Un steag prins nu poate conduce pe acei în mâna cărora a căzut şi pentru care el nu mai e decât o cârpă frumoasă”.
Ei sărută în genunchi pânza cu cele trei culori când sunt învestiţi preşedinţi, miniştri, primari, iar imediat ce se ridică în picioare sunt gata să înjure eroii care s-au jertfit pentru el, neamul, limba, istoria noastră, plină de stindarde tricolore… Lui Voronin şi protipendadei nu-i convin cele trei culori, considerate “rumânskii flag” (“drapel românesc”).
Găsesc în ziarul “Comunistul” propunerea de a se reveni la drapelul Moldovei de pe timpul lui Ştefan cel Mare “care avea culoarea roşie şi o stea cu cinci colţuri”, cu sugestia să i se scoată unele elemente (Sfântul Gheorghe omorând un balaur roşu) şi să i se adauge altele: secera şi ciocanul, ca element inovator. E vorba de un drapel de luptă cu icoana Sfântului Gheorghe pe el, brodat de fiica domnitorului, domniţa Elena, şi donat mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos, pe care comuniştii sunt gata să-l profaneze, şi cu această ocazie să-l facă post-mortem pe marele voievod (“cel mai mare român al tuturor timpurilor”) membru al partidului comuniştilor.
Doamne fereşte!
Drapelul constituie, alături de stemă, sigiliu şi imn, unul dintre simbolurile cele mai importante ale unui popor.
Pentru noi tricolorul nu este doar un atribut naţional, el constituie însuşi trecutul, prezentul şi viitorul, demnitatea şi conştiinţa noastră de neam, cum avea să consemneze în unul dintre “Cântecele” sale şi marele poet George Coşbuc:
Sus ridică fruntea, vrednice popor!
Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,
Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor –
Mândru să se-nalţe peste toate-n lume
Steagul tricolor!
In 1989, in Basarabia a reinceput lupta pentru Limba Romana si Tricolor. 27 aprilie 1990, detinutul politic Gheroghe Ghimpu, deputat in Parlamentul de la Chisinau, a arborat Tricolorul pe sediul Legislativului R. Moldova. La 12 mai 1990, prin Hotararea Parlamentului nr. 17–XII, Tricolorul devine Drapel de stat al R. Moldova. In 1992, sub semnul Tricolorului, aparatorii integritatii si statalitatii R. Moldova au luptat in razboiul de la Nistru. In 1993, in cusca detinutilor politici de la Tiraspol, Tricolorul a mentinut spiritul de lupta al grupului Ilascu, condamnat de regimul criminal transnistrean.
In 1995, Tricolorul a mobilizat tineretul studios de la Chisinau la lupta pentru studierea Istoriei Romanilor. In Parlamentul de legislatura XIV–a, liderul fractiunii comunistilor a numit drapelul R.Moldova, ca fiind steag fascist. In 2002, in timpul protestelor anticomuniste, Tricolorul era arborat peste “Oraselul Libertatii” din fata Presedintiei R. Moldova. In 2006, Tricolorul devine o amenintare pentru autoritatile comuniste. Stofa cu imaginea Tricolorului este asternuta peste presurile din vagoanele trenului Chisinau–Moscova, iar tinerii basarabeni sunt arestati pentru Tricolor.
Vladimir VORONIN / fost Preşedinte în exerciţiu al R. Moldova,
fost preşedinte al Parlamentului R. Moldova
fost preşedinte al Parlamentului R. Moldova
În septembrie 2000, în cadrul unei şedinţe a Parlamentului, deputatul V. Voronin a numit „drapel fascist” simbolul naţional al R. Moldova, tricolorul.
Prin declaraţiile sale în calitate de Preşedinte al R. Moldova, V. Voronin a determinat condamnarea ţării noastre de către CEDO în cauza Ilaşcu şi alţii contra Moldovei şi Rusiei, prin care R. Moldova a fost obligată să plătească despăgubiri în mărime de apropare 200 mii de euro. V. Voronin a promulgat o lege prin care a fost stabilită restricţia deţinerii dublei cetăţenii, contribuind la condamnarea R. Moldova de către CEDO şi obligarea statului să plătească despăgubiri de câteva mii de euro.
Preşedintele V. Voronin a fost acuzat public de presiuni asupra justiţiei şi asupra organelor de drept, care au demarat anchete şi dosare la comandă împotriva oponenţilor politici. Presa de la Chişinău a scris şi a publicat documente care atestă că la indicaţiile şefului statului s-au făcut presiuni asupra agenţilor economici. Presa a scris că şeful statului şi-a subordonat o serie de medii de informare: posturi TV şi de radio, ziare, agenţii de presă şi portaluri web.
Zborurile efectuate pentru deplasările peste hotare ale şefului statului în ultimii doi ani au fost asigurate de către o companie aeriană privată, cu care s-au încheiat 18 contracte, fără licitaţie publică, valoarea totală a cărora este de peste 7,5 milioane de lei.
În 2006, în perioada exercitării interimatului funcţiei de primar general al municipiului Chişinău de către V. Ursu, Partidului Comuniştilor, condus de V. Voronin, i-a fost transmis în folosinţă gratuită şi fără organizarea licitaţiei publice un teren în centrul capitalei pentru construcţia noului sediu al acestui partid. Experţii imobiliari evaluează acest teren la peste 3 milioane de euro. Ulterior Banca de Economii, cu capital majoritar de stat, a creditat Partidul Comuniştilor în mărime de 22 milioane de lei pentru construcţia clădirii.
Conducerea R. Moldova a fost criticată de organismele internaţionale, partidele de opoziţie şi societatea civilă pentru gravele încălcări ale drepturilor omului şi derogările de la principiile democratice în timpul şi după protestele din 7 aprilie, cînd au fost operate arestări masive ale participanţilor la proteste, violenţe şi tortură asupra protestatarilor, atacuri şi abuzuri asupra jurnaliştilor, limitarea accesului la mass-media private şi internet, precum şi hărţuirea opoziţiei. Expertizele internaţionale arată că cel puţin un cetăţean a fost omorât în bătăi în urma protestelor din 7 aprilie.
În mai 2009, după alegerea lui V. Voronin în funcţia de preşedinte al Parlamentului, opoziţia şi experţii din societatea civilă au calificat drept neconstituţională cumularea funcţiei de Preşedinte la R. Moldova cu funcţia de şef al legislativului. V. Voronin a utilizat masiv resursele administrative în campaniile electorale din 2005, 2007 şi 2009. Potrivit rapoartelor LADOM şi ale Coaliţiei pentru alegeri libere şi corecte, şeful statului a folosit transportul de serviciu, escorta şi echipele de securitate pentru a se deplasa la întîlnirile cu alegătorii. În campaniile electorale, soţia sa, Taisia, a împărţit cadouri alegătorilor.
În anul 2008 V. Voronin, în calitate de preşedinte al R. Moldova, a promulgat o lege prin care a favorizat-o direct pe Partidul Comuniştilor din R. Moldova Vladimir VORONIN / Preşedinte în exerciţiu al R. Moldova, preşedinte al Parlamentului R. Moldova Cunoaşte-ţi candidatul
soţia sa. Legea a scutit de taxe construcţia mai multor centre sociale de către Asociaţia Obştească „Concordia. Proiecte Sociale”, care, potrivit presei, este patronată de soţia şefului statului, Taisia Voronin.
În presă s-a scris mult despre fiul Oleg al Preşedintelui V. Voronin, care desfăşoară afaceri prospere în perioada exercitării mandatului de şef al statului de către tatăl său. Astfel, firma „Moldconstruct Market”, în care este angajat Oleg Voronin, a câştigat multiple licitaţii pentru lucrări publice în condiţii avantajoase. Oleg Voronin este şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii comerciale „Fincombank”, în cadrul căreia deţin acţiuni şi alţi membri ai familiei Voronin. Potrivit presei, de la preluarea mandatului de Preşedinte al R. Moldova de către V. Voronin, mai mulţi agenţi economici şi structuri de stat, au fost nevoite să-şi transfere conturile de la alte bănci la „Fincombank”. Tot pe conturile acestei bănci au ajuns şi sursele financiare adunate de la populaţie în cadrul diferitor campanii sociale, inclusiv cea de reconstrucţie a Mănăstirii Căpriana. Presa a scris în 2005 despre Centrul de Medicină Estetică „Medazur”, a cărui patroană este fiica Valentina a preşedintelui V. Voronin. Operaţiile estetice ale pacienţilor clienţi ai „Medazur” se efectuau la Centrul de Neurologie şi Neurochirurgie, condus de socrul Valentinei şi cuscrul lui V. Voronin – Ozea Rusu. Potrivit presei, de la pacienţi se percepeau taxe de 1000-1500 dolari în contul „Medazur”, pe când în bugetul Centrului de Neurochirurgie se transferau doar câteva sute de lei. V. Voronin admite un limbaj licenţios în ieşirile sale publice şi, prin luările sale de cuvânt, incită populaţia la ură şi violenţă.
Nicolae Dabija
Prin declaraţiile sale în calitate de Preşedinte al R. Moldova, V. Voronin a determinat condamnarea ţării noastre de către CEDO în cauza Ilaşcu şi alţii contra Moldovei şi Rusiei, prin care R. Moldova a fost obligată să plătească despăgubiri în mărime de apropare 200 mii de euro. V. Voronin a promulgat o lege prin care a fost stabilită restricţia deţinerii dublei cetăţenii, contribuind la condamnarea R. Moldova de către CEDO şi obligarea statului să plătească despăgubiri de câteva mii de euro.
Preşedintele V. Voronin a fost acuzat public de presiuni asupra justiţiei şi asupra organelor de drept, care au demarat anchete şi dosare la comandă împotriva oponenţilor politici. Presa de la Chişinău a scris şi a publicat documente care atestă că la indicaţiile şefului statului s-au făcut presiuni asupra agenţilor economici. Presa a scris că şeful statului şi-a subordonat o serie de medii de informare: posturi TV şi de radio, ziare, agenţii de presă şi portaluri web.
Zborurile efectuate pentru deplasările peste hotare ale şefului statului în ultimii doi ani au fost asigurate de către o companie aeriană privată, cu care s-au încheiat 18 contracte, fără licitaţie publică, valoarea totală a cărora este de peste 7,5 milioane de lei.
În 2006, în perioada exercitării interimatului funcţiei de primar general al municipiului Chişinău de către V. Ursu, Partidului Comuniştilor, condus de V. Voronin, i-a fost transmis în folosinţă gratuită şi fără organizarea licitaţiei publice un teren în centrul capitalei pentru construcţia noului sediu al acestui partid. Experţii imobiliari evaluează acest teren la peste 3 milioane de euro. Ulterior Banca de Economii, cu capital majoritar de stat, a creditat Partidul Comuniştilor în mărime de 22 milioane de lei pentru construcţia clădirii.
Conducerea R. Moldova a fost criticată de organismele internaţionale, partidele de opoziţie şi societatea civilă pentru gravele încălcări ale drepturilor omului şi derogările de la principiile democratice în timpul şi după protestele din 7 aprilie, cînd au fost operate arestări masive ale participanţilor la proteste, violenţe şi tortură asupra protestatarilor, atacuri şi abuzuri asupra jurnaliştilor, limitarea accesului la mass-media private şi internet, precum şi hărţuirea opoziţiei. Expertizele internaţionale arată că cel puţin un cetăţean a fost omorât în bătăi în urma protestelor din 7 aprilie.
În mai 2009, după alegerea lui V. Voronin în funcţia de preşedinte al Parlamentului, opoziţia şi experţii din societatea civilă au calificat drept neconstituţională cumularea funcţiei de Preşedinte la R. Moldova cu funcţia de şef al legislativului. V. Voronin a utilizat masiv resursele administrative în campaniile electorale din 2005, 2007 şi 2009. Potrivit rapoartelor LADOM şi ale Coaliţiei pentru alegeri libere şi corecte, şeful statului a folosit transportul de serviciu, escorta şi echipele de securitate pentru a se deplasa la întîlnirile cu alegătorii. În campaniile electorale, soţia sa, Taisia, a împărţit cadouri alegătorilor.
În anul 2008 V. Voronin, în calitate de preşedinte al R. Moldova, a promulgat o lege prin care a favorizat-o direct pe Partidul Comuniştilor din R. Moldova Vladimir VORONIN / Preşedinte în exerciţiu al R. Moldova, preşedinte al Parlamentului R. Moldova Cunoaşte-ţi candidatul
soţia sa. Legea a scutit de taxe construcţia mai multor centre sociale de către Asociaţia Obştească „Concordia. Proiecte Sociale”, care, potrivit presei, este patronată de soţia şefului statului, Taisia Voronin.
În presă s-a scris mult despre fiul Oleg al Preşedintelui V. Voronin, care desfăşoară afaceri prospere în perioada exercitării mandatului de şef al statului de către tatăl său. Astfel, firma „Moldconstruct Market”, în care este angajat Oleg Voronin, a câştigat multiple licitaţii pentru lucrări publice în condiţii avantajoase. Oleg Voronin este şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii comerciale „Fincombank”, în cadrul căreia deţin acţiuni şi alţi membri ai familiei Voronin. Potrivit presei, de la preluarea mandatului de Preşedinte al R. Moldova de către V. Voronin, mai mulţi agenţi economici şi structuri de stat, au fost nevoite să-şi transfere conturile de la alte bănci la „Fincombank”. Tot pe conturile acestei bănci au ajuns şi sursele financiare adunate de la populaţie în cadrul diferitor campanii sociale, inclusiv cea de reconstrucţie a Mănăstirii Căpriana. Presa a scris în 2005 despre Centrul de Medicină Estetică „Medazur”, a cărui patroană este fiica Valentina a preşedintelui V. Voronin. Operaţiile estetice ale pacienţilor clienţi ai „Medazur” se efectuau la Centrul de Neurologie şi Neurochirurgie, condus de socrul Valentinei şi cuscrul lui V. Voronin – Ozea Rusu. Potrivit presei, de la pacienţi se percepeau taxe de 1000-1500 dolari în contul „Medazur”, pe când în bugetul Centrului de Neurochirurgie se transferau doar câteva sute de lei. V. Voronin admite un limbaj licenţios în ieşirile sale publice şi, prin luările sale de cuvânt, incită populaţia la ură şi violenţă.
3 comentarii:
Si noua conducere isi scarpina ouale si pe urma capul, saracii nu stiu de unde sa i-a dovezi.
"La 7 aprilie 2008, pe sediile Preşedinţiei şi Parlamentului, pe lângă tricolorul cu stemă, a fost arborat şi un tricolor fără stemă."????
Da oare nu ar trebui să fie 7 aprilie 2009????
Normal, tipul doar are imunitate, n-ati vazut ce spunea ieri pe la TV, ca si cum nu stie nimic, si ca si cum Boboc a fost aruncat din cladirea parlamentului ! ))
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: