Război de poziţie pe Prut

În Ucraina au fost prinşi nişte spioni ruşi, veniţi de pe teritoriul RM. Nu e primul scandal de spionaj între Ucraina şi Rusia. Chiar la sfârşitul lunii august, Kievul l-a expulzat pe un diplomat rus, responsabil de problemele Flotei Militare Ruse bazate la Sevastopol. E pentru prima dată însă când printre persoanele suspectate de spionaj se numără şi ofiţeri ai contingentului militar rus dislocat pe teritoriul RM, în Transnistria.

Vicepremierul Victor Osipov nu s-a încumetat să comenteze acest scandal, de o semnificaţie deosebită, considerând că nu dispune de suficientă informaţie pentru aceasta, dar el nu se va putea eschiva la nesfârşit. Chişinăul va trebui să ia atitudine faţă de acţiunile subversive ale serviciilor secrete ruseşti, care şi-au făcut cuib la Tiraspol, camuflându-se drept pacificatori şi paznici ai depozitelor de muniţie.

Acum se confirmă nu numai teoretic faptul că trupele ruse din Transnistria sunt un focar de instabilitate, că ele prezintă un pericol nu numai pentru securitatea RM, dar şi a Ucrainei. Moscova este obligată să le retragă în conformitate cu angajamentele luate la Istanbul, însă Voronin, în febră electorală, a acceptat, în martie 2009, presat de Medvedev, să nu ridice această problemă până la găsirea unei soluţii politice în problema transnistreană, ceea ce însemna de facto că trupele ruse nu puteau fi retrase decât numai dacă Moscova reuşea să-şi dicteze condiţiile de reglementare a conflictului.

Noua putere a vorbit despre necesitatea retragerii trupelor ruse chiar din primele zile a instaurării sale, însă Kremlinul insistă ca înţelegerile dintre Voronin, Medvedev şi Smirnov să fie respectate în continuare. Rusia nu are de gând să cedeze, ea se află într-un război de poziţie, în tranşeele şi cazematele pregătite din timp, încercând să regrupeze cât mai repede forţele proruseşti din RM pentru viitoarele bătălii parlamentare.

Nerăbdarea în a recuceri RM şi a restabili frontiera pe Prut o determină să implice în acest război, din ce în ce mai mult, Biserica Ortodoxă Rusă, care nu se mai sinchiseşte să-şi scoată epoleţii de sub sutană. Bolnav de putere, Voronin, care, orice s-ar spune, este un conjuncturist perfect, vrea să profite de gelozia Moscovei faţă de Occident în general şi România în special, vorbind despre necesitatea legiferării „frontierei CSI” pe Prut. E tocmai motivul pentru care Băsescu se opune semnării acordului de frontieră între România şi RM în redacţia Moscovei, pentru a le lăsa moldovenilor o portiţă deschisă către UE.

Pe de altă parte, nici Occidentul nu poate face nimic, decât să se întărească pe poziţiile sale, aşteptând o schimbare de situaţie, care ar putea să întârzie destul de mult timp. O confruntare deschisă cu Rusia nu e în folosul nimănui. Strategia Occidentului nu se schimă în regiunea noastră, aceasta rămâne ”soft power”, puterea atracţiei şi a cooperării.
Iată de ce, referindu-se la ”disputele privind frontiera cu România şi prezenţa trupelor ruse pe teritoriul moldovean” ca la motive de îngrijorare, Hillary Clinton a subliniat că SUA doreşte să ajute R. Moldova ”să îmbunătăţească vieţile cetăţenilor săi” în speranţa că, cu timpul, ”problemele cu care se confruntă vor fi rezolvate”. Cu alte cuvinte, ea crede că timpul nu lucrează în folosul Rusiei.

Ca şi vicepreşedintele american Joe Biden, Hillary Clinton nu a ascuns faptul că SUA doreşte ca Republica Moldova “să fie parte a alianţei euroatlantice”. Lucrul acesta a fost spus abia acum nu fiindcă abia acum a apărut această dorinţă a SUA, ci fiindcă abia acum la Chişinău s-au produs schimbări ce fac posibilă realizarea acestei dorinţe, în pofida încercărilor Moscovei de a sili Chişinăul să-i dea”garanţii” de neutralitate.

Vorbind în termeni civili, Occidentul este interesat în consolidarea cât mai grabnică a noii puteri democratice, de aceea a sărit imediat să-i acorde sprijin politic şi financiar. Căci cetăţenilor RM le revine să pună punct în acest război printr-o opţiune prooccidentală conştientă, înlăturând definitiv sârma ghimpată de pe Prut.

sursa: ziar.jurnal.md