Lupta pentru identitate în Basarabia

Ca Europa să fie nu doar o sumă a 27 de ţări, ci şi o putere, toate naţiunile ei trebuie să-şi conştientizeze identitatea, scrie savantul german Matthias Buth. Nu doar cea politică, ci înainte de toate cea culturală. Cu alte cuvinte, zice reputatul cercetător şi scriitor, naţiunile europene urmează să se bazeze pe un câmp spiritual şi un ţinut lingvistic distinct. De bună seamă, fără un spaţiu cultural comun, un stat îşi pierde raţiunea de a fi. Iată de ce respectarea articolul 11 din Codul Audiovizualului care impune promovarea limbii oficiale, precum şi faptul că, din anul 2010, 80 la sută din totalul programelor difuzate urmează să fie proprii, autohtone sau de producţie europeană, nu este o problemă a breslei jurnalistice, ci o chestiune de interes naţional.

Altfel nici nu poate fi. Fără limbă şi patrimoniul naţional românesc, Republica Moldova va rămâne doar un teritoriu. Nimic mai mult. Nu se va constitui niciodată într-o comunitate politică vie care ar gravita în jurul unor interese generale.

Ca statul să existe, acesta urmează să fie clădit pe un fundament cultural românesc. Pe respectul faţă de înaintaşi. Pe un stoc de sentimente istorice. Pe arta naţională. Pe opera scriitorilor care ne-au desăvârşit şi ne-au modernizat limba. În caz contrar, suprastructura politică, oricâte succese economice s-ar înregistra în viitor, se va nărui lamentabil precum un castel din cărţi de joc. Un exemplu elocvent este Belgia. În ciuda unui PIB de invidiat, ţară crapă, întrucât nu s-a reuşit o convergenţă a identităţilor culturale care au stat la baza proiectului politic.

Nu este vorba, fireşte de neglijarea minorităţilor naţionale de la noi. Sau de îngustarea spaţiului de circulaţie a limbii ruse, după cum interpretează unii acţiunile întreprinse de autorităţi pentru a asigura, de exemplu, traducerea sau subtitrarea în română a filmelor importate. Altfel se pune problema.

E nevoie de repunerea în drepturi a limbii române, desconsiderate şi marginalizate în ultimii ani şi în instituţiile statului, şi în cercurile de afaceri, şi în comunicarea publică. Republica Moldova, oricât de multicoloră ar fi sub aspect naţional şi lingvistic, oricât de bogat şi variat i-ar fi conţinutul ei etnografic, trebuie să îmbrace o formă culturală. Şi aceasta nu poate fi alta decât cea românească. Germana, de exemplu, cu milioane de cetăţeni arabi şi turci, are, totuşi, osatură germană. La fel şi Spania, Portugalia sau Franţa.

Tocmai acest lucru nu-l înţeleg, din păcate, unii analişti sau ziarişti din presa de limba rusă care tratează cu destulă suficienţă şi suspiciune orişice tentativă de protejare a limbii române pe diverse planuri: în şcoală, pe piaţa mediatică, în domeniul publicităţii sau în cel al prestărilor de servicii. Şi mai grav este faptul că unii din afară, fără să ne cunoască istoria, fără să dovedească cel puţin un elementar respect faţă de istoria naţională, încep să-şi dea cu părerea în presă asupra identităţii noastre, să facă glume idioate pe seama românităţii moldovenilor, să ne înveţe cine suntem. Mediile de la Moscova, în special Nezavisimaia Gazeta, Kommersant, Pervâi Kanal, site-ul Newsru.com, sunt pline de atare derapaje şovine.

Din nefericire, nu doar posturile străine de radio şi TV care emit în Republica Moldova, ci şi multe dintre cele locale tratează limba română ori de sus, ori ca pe o corvoadă. Ca pe o povară în care dau cu piciorul ori de câte ori au ocazia. De unde şi o exprimare pocită şi în buletinele de ştiri, şi în spoturile publicitare de la radio şi TV.

Deunăzi, într-un articol inserat pe blog, îndemnam confraţii de condei din presa de limbă rusă, să nu ne schimonosească şi să ne rusifice numele. Au urmat ecouri pozitive. Am fost căutat telefonic, mi s-au trimis mesaje pe forum sau prin poşta telefonică. Culmea neobrăzării este însă faptul că teritoriul lingvistic naţional este violat în cel mai vulgar mod cu putinţă nu doar de unii radiodifuzori privaţi, ci şi de televiziunea publică.

Mesagerul de la ora 19.00, cu o încrâncenare demnă de o cază mai bună, nu conteneşte să ne poreclească cum îi vine la gură şi de acum încolo. În emisiunile de la începutul săptămânii curente, bunăoară, am auzit din nou vorbindu-se cu nonşalanţă despre Iurii Leancă, Vitalii Cojocaru, Anatolii Şalaru etc.

Opriţi-vă domnilor! Dumeriţi-vă şi haideţi să ne respectăm reciproc. Căci fără un liant lingvistic şi cultural românesc, ca suport al naţiunii politice, Republica Moldova îşi pierde orişice punct de sprijin. Nu ne leagă nimic. Ne transformăm într-un peron prăpădit, unde ne-am întâlnit întâmplător la o răscruce de drumuri istorice.

Petru Bogatu