Voronin la puşcărie

Titlul de mai sus este, de fapt, un slogan scandat la 7 aprilie 2009 de unii dintre tinerii manifestanţi. Nu doreau ei, desigur, să închidă în temniţă bătrâna şandrama comunistă. Ţineau să-i spună doar ce hram poartă.

Erau tineri şi neliniştiţi. Nu ştiau ce-i aşteaptă. Pur şi simlu, nu se împăcau cu mizeria ce mirosea urât din vârful piramidei. De aceea, au strigat cu voce tare o metaforă menită să inducă ideea că Voronin ar fi un om rău. Şi un conducător de rahat.

Astăzi însă lucrurile se văd mai bine. Este limpede că fostul preşedintele este mai mult decât un nesimţit şi o canalie care, în virtutea unui nefericit concurs de împrejurări, a ajuns în fruntea statului. Evenimentele tragice care au avut loc primăvara trecută l-au demascat cu desăvârşire, spulberându-le iluziile până şi celor mai îndărătnici naivi.

Incult şi vulgar, cu apucături de mahalagiu şi pezevenchi obraznic, Vladimir Voronin, cocoţat pe soclul puterii, a acţionat ca un satrap crud pe care doar contextul internaţional şi proximitatea geografică a Uniunii Europene l-a împiedicat să devină un tiran absolut. Dar chiar şi aşa, liderul comunist a nenorocit multă lume, răpindu-i propriului popor opt ani de viaţă.

De fapt, după căderea sa din jilţul prezidenţial , Republica Moldova este acum aidoma unui om care a stat la zdup degeaba. În fond, toţi, într-un fel, suntem în pielea unui Valeriu Pasat, unui Vladimir Şarban, unui Sergiu Mocanu, sau a unei Oxana Radu. Aceştia, ca şi mulţi alţii, au fost molestaţi şi întemniţaţi abuziv la indicaţia fostului preşedinte. Pentru că nimic nu mişca în ţara asta fără voia lui. Chiar el recunoaşte că a coordonat dezmăţul poliţiei după demonstraţiile anticomuniste din aprilie. Iar dacă aşa stau lucrurile, să-i dăm dictatorului ce-i a dictatorului când nu mai e la putere. Să-i aducem nota de plată ca să achite toate oalele sparte.

Pe de altă parte, azi Vladimir Voronin, sincer vorbind, pare să fie pe drumul cel bun. Alaltăieri, s-a dus la Procuratura Generală, unde a fost audiat în legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009. A început, în sfârşit, să se mişte în direcţia unde este aşteptat de toată lumea. Spre puşcărie.

Îl aşteaptă celula lui Mătăsaru

Pentru că, oricum ai da, singurul interlocutor pe care îl merită acum ex-preşedintele comunist, în afară de propriul său avocat, bineînţeles, este procurorul, iar ulterior judecătorul şi temnicerul. El se umflă în pene, ce-i drept, se zborşeşte încă şi se înverşunează să discute cu presa. Dar ce să le spună reporterilor? Că la 7 aprilie a fost, totuşi, o lovitură de stat, după cum declarase cu tupeu luni în faţa camerelor de luat vederi? Ar fi bine să nu divagheze anapoda, pentru că orice ar zice acum, cuvintele-i pot fi interpretate împotriva sa. Dacă am trăi într-o ţară cu adevărat democratică, l-ar opri orice poliţist care îi iese în cale pentru a-l preveni să nu vorbească aiurea pe bulevarde, întrucât nu face nimic altceva decât să-şi complice cumplit de tot situaţia.

Norocul lui că la noi justiţia scârţâie deocamdată din toate încheieturile. A debilizat-o chiar el şi acum culege roadele. Dacă statul de drept ar funcţiona ca un ceas eleveţian, Voronin ar păţi-o ca celebrii şi sus-puşii hoţi ruşi Borodin şi Adamov. Aceştia, deşi erau înalţi demnitari la Kremlin, favoriţi ai lui Putin, de îndată ce au păşit pe pământ elveţian, au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei.

Ar avea şi Voronin deja vreo sută de dosare şi ar intra la răcoare pentru vreo mie de ani cel puţin. Numai pentru judecarea gratuită a sute de persoane direct în comisariatele de poliţie ar merita să intre direct în celula în care a fost maltratat Mătăsaru.

Dacă asasinul nu-i pedepsit, e inutilă schimbarea

Ca să nu mai vorbesc de distribuirea ilicită a apartamentelor din rezerva statului, reţinerea ilegală a cetăţenilor în plină stradă fără vreo acoperire judiciară, deturnarea de fonduri din granturi internaţionale, îmbogăţirea, prin nepotism şi favoritism, a fiului său şi a altor persoane apropiate de familia Voronin. Şi aşa mai departe.

Sunt prea multe potlogării făcute de vajnicul mocofan comunist ca să le putem enumera aici pe toate. Nu ne îngăduie nici timpul şi nici spaţiul. Oricum, adevărul trebuie să iasă la iveală după audirea judecătorilor, procurorilor şi reprezentanţilor puterii executive care au executat ordinele criminale ale unui preşedinte ticăloşit.

Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu sunt un spirit răzbunător şi nu-i doresc nici un rău lui Voronin. Nu-i nimic personal. Este vorba doar de nevoia de dreptate pe care o simte acum toată lumea. Nimic mai mult. Dacă asasinul numărul unu nu ajunge pe banca acuzaţilor, e fără noimă schimbarea. Ca dreptatea să triumfe, răul trebuie pedepsit.

Petru Bogatu