Pentru mine personal, sârma ghimpată este un simbol al primitivismului şi al felului de a-ţi fi frică

O sârmă pe Prut

Un râu care înseamnă o frontieră de sânge între două state cu aceiași oameni, despărțiți doar de greșelile trecutului. 300 de metri până la Prut, asta e distanța de la casa unde m-am născut până la graniță. Am crescut pe malul stâng al Prutului, și m-am uitat deseori printre ”gratii ghimpate” la celălalt mal. Straniu, dar niciodată nu am văzut nimic diferit ”dincolo”. Era același pământ, același cer, aceiași natură. De ce? O întrebare care a apărut în mintea mea târziu, având vaga iluzie că totuși suntem state diferite și frontiera trebuie într-un fel sau altul însemnată - DAR, niciodată cu sârmă ghimpată. Noi, cei din generația ’89, nu am apucat nimic din comunismul sovietic. Noi aveam doar câteva luni când părinții noștri au reînceput să vorbească în limba română și au renunțat la chirilică. Noi abia de stăteam pe umerii taților când au trecut cu dor Podul de Flori. Noi am crescut în orașe românești. Comunismul instaurat nu a însemnat mare lucru pentru adolescentul din noi, am privit cu o oarecare indignare la buchetele de flori pe care le primea Voronin după ce câștigase primul mandat. Nu am spus nimic, pentru că nu aveam nimic de spus. Era o putere fictivă care s-a înrădăcinat în mintea oamenilor noștri de acasă timp de 8 ani. În a noastră, a tinerilor- niciodată. Noi nu aveam cum să înțelegem sistemul, am prins o istorie sănătoasă în școală, probabil acesta a fost motivul. Și astăzi, tineri studenți prin orașele românești de pretutindeni, analizăm și ne cunoaștem trecutul și lumea în care am trăit ani în șir. O analizăm și o privim cu ochi răi. Vrem să schimbăm. Și totuși o sârmă care a zgârâiat adânc malul stâng al Prutului a lăsat o cicatrice grea în istorie. O sârmă care a strămutat amintirile copiilor ce au crescut lângă Prut. Am fost oare izolați? Ni s-a luat oare ceva din trecut?

”Aceștia de la Ungheni, au ce au cu granița!”

Sârma ghimpată chiar reprezintă o durere pentru un oraș de frontieră cum este Ungheniul. ”D-le președinte, nu avem noi nimic cu granița, noi avem ce avem cu rușinea noastră. Pentru mine personal, sârma respectivă este un simbol al primitivismului și al felului de a-ți fi frică”, își amintește Ion Harea, cel din fruntea raionului Ungheni, răspunsul la replica lui Voronin vizavi de intenția consilierilor raionali din martie anul trecut de a scoate sârma ghimpată de pe Prut. Eșecul de a fi respinși în instanța de la Curtea de Apel Bălți, a pus problema sârmei ”la conservat”. Curajul într-un sistem autoritar cum era cel comunist, era mai degrabă un risc de ați pierde și mica libertate de exprimare permisă. Peste 2000 de hectare izolate de un ”NU” vehement al vechii puteri comuniste. Terenuri fertile, care trebuie incluse în circuitul agricol cât de curând și care nu pot suferi amânare doar din cauza unor ”capricii” anti-naționaliste. sarma-ghimpata”Mentalități care nu sunt gata pentru scoaterea sârmei” Domnul Vasile Gaviuc, fostul președinte al raionului Ungheni, actual consilier raional PCRM, menționa într-un material postat pe codru.eu: […]În cazul dat, instituţiile statutului sînt obligate să lucreze cu mentalitatea oamenilor, deoarece este o mentalitatea veche, de sorginte sovietică […]Guvernanţii trebuie să ştie că scoaterea gardului de sîrmă ghimpată va spori tentativele de trecere a frontierei RM, care este stabilită pe linia de mijloc al r.Prut (câţi dintre înotători nu vor avea o asemeanea ispită?), se vor mări cazurile de înec, precum şi apariţia gunoiştilor neautorizate, datorită apropierii localităţilor de acest curs de apă. Ceea ce mă deranjează e că, organizaţiile de mediu au luat apă în gură (oare din Prut?) şi închid ochii la viitorul măcel ce va fi. Cînd era altă guvernare, erau activi, acum, se pare au întrat în letargie. Ruşine![…]” Cuvântul ”Rușine!” este adresat direct forțelor democratice recent venite la putere în Moldova, probabil dumnealui a scăpat de această rușine, o dată cu expirarea mandatului în cadrul Consiliului Raional. Un răspuns ferm la acuzațiile indirecte ale comunistului Gaviuc l-a avut actualul președinte: ”Eu aș pune altfel întrebarea- ce a făcut dânsul pentru a schimba acea mentalitate pe care o vede în populația pe care oarecum a orientat-o, a coordonat-o în perioada mandatului dânsului?”. Harea a încercat totuși să aducă o explicație la așa-numita ”mentalitate de sorginte sovietică”: ” Vreau să vă spun un adevăr, pe care l-am înțeles bine: omului niciodata nu trebuie să-i spui că este prost! Omului îi trebuie permanent susținere morală, o insuflare pozitivă și atunci va exista o încredere și o altă atitudine. Nu trebuie anticipate lucrurile! Trebuie să lucrăm la o atitudine pozitivă, exemplul ne este zona Cahul, unde nu se întâmplă nimic în lipsa sârmei ghimpate- nu se îneaca nimeni în Prut, nu “sare” nimeni frontiera, dimpotrivă acolo sunt mai puține încercări frauduloase de trecere a graniței decât aici.”

”Morminte fără lacrimi”

Oricât de dureros ar suna, Prutul a cuprins pe ambele maluri suflete cazute în lupte crunte, ale căror morminte nu și-au găsit ”lacrimile rudelor” nici până astăzi. O sârmă care poate fi tăiată în orice moment a refuzat dreptul la cruce, la memorie și reculegere. Care este avantajul unui astfel de sacrificiu? Există oare vreun avantaj? Poate doar un interes ce elucidează ascunderea adevăraților eroi care ar fi adus un argument în plus incompentenței unei puteri epuizate de mult într-un trecut sovietic, comunist.

De unde totuși acel curaj de a spune lucrurilor pe nume?
”Eu pe Voronin îl știu din anii ’70, și cât de cât îi cunosc felul de a reacționa, astfel încât atunci când mi s-au adresat acele amenințări cu închisoare, i-am spus următoarele: Domnule Președinte, un simplu cetățean dacă va sta la pușcărie pentru dreptate, poate deveni președinte, însă un președinte dacă nimerește la pușcărie pentru ceea ce a făcut- nu cred!”, relatează domnul Harea. Cei 21 de consilieri care au mers cu inițiativa, ei, sunt modelul motor al acestui demers. A fost format un grup de lucru care așteaptă startul unui proiect conceput o dată cu această inițiativă, așteaptă startul valorificării în mod eficient a terenurilor ”eliberate” de sârmă. Aceiași inițiativă au preluat-o și colegii de la Nisporeni. În același context, Harea detaliază mecanismul de inițiativă: ”Activitate în sine, însă ține de competența Guvernului, precum și a administrațiilor locale aflate pe malul Prutului. Noi ca Consiliu Raional nu avem cadru legal, doar autoritățile publice locale de nivelul I pot întreprinde ceva direct, evident cu susținerea noastră, asta fiind în conformitate cu legea administrației publice care presupune autonomie locală.”

”O scoatem la licitație, și lăsăm o bucată, vreo doi, trei stâlpi pentru istorie!”

Președinte raionului Ungheni este optimist și vede un viitor european cât de curând pentru micul raion de frontieră. Dânsul vorbește despre teritoriul care râmâne a fi valorificat și care are un potențial turistic ce trebuie extins. De 2 ani de zile se desfășoară săpături arheologice pe teritoriile aferente malului Prutului și surpriza a fost pe măsura așteptărilor, trecutul ne-a lăsăt repere și dovezi care trebuie studiate și reabilitate. Rezervele turistice sunt o sursă bună de realizare atât a celor care vin să viziteze cât și a celor care trebuie să-și implimenteze pe această idee un mic bussines stimulat de proiecte și accesări ale fondurilor europene. Sârma este acum cu acte în regulă și cel târziu în martie se vor începe acțiunile de retragere a acesteia de pe Prut. Teoretic, sârma este istorie, și dumnealui spune că o va scoate la licitație, iar banii vor fi folosiți în scopuri comunitare cu apartenență comunelor, orașelor care au avut de suferit într-un fel sau altul de pe urma strămutării.

autor:Ana Cojocaru

sursa: sprevest.ro