De ce avem doi ochi?

Orientarea spaţială

La geometrie, prin clasa a 9-a, se învaţă că pentru a defini un plan este nevoie de cel puţin trei puncte. Atunci când se cunoaşte poziţia a numai două puncte, maxim ce putem defini este o dreaptă. Nu în zădar matematica este numită regina ştiinţelor, aplicaţia acestor legi elementare o întîlnim pretutindeni în viaţa noastră. Cum apreciază omul distanţa până la un obiect oarecare? Cei doi ochi împreună cu obiectul formează un plan, fiecare ochi vede obiectul din perspectiva sa, iar din intersecţia lor rezultă distanţa până la obiect, percepută de creier. De exemplu dacă închideţi un ochi, întindeţi mînile în lături, după care le apropiaţi în faţă, încercînd să atingeţi degetele arătătoare între ele, o să vedeţi că este destul de greu, pentru că un singur ochi percepe eronat distanţa până la fiecare din degete.

Orientarea informaţională

Principiul enunţat mai sus este valabil nu doar în cazul aparatului vizual. Atunci cînd creierul primeşte o informaţie dintr-o singură sursă, există acelaşi risc de a o percepe în mod eronat, dat fiind că nu există un al treilea reper pe care să se sprijine această apreciere. Informarea, ca să fie cât mai aproape de realitate, trebuie să se facă din cel puţin 2 surse diferite (de ex. nit şi omg sînt surse identice), altfel riscăm pur şi simplu să ne rătăcim în spaţiul informaţional curent.

Trăim în era informaţiei, deci avem o mulţime de surse alternative cu ajutorul cărora ne putem orienta adecvat realităţii. Bineînţeles, şi sursele respective trebuie alese cu prudenţă. Criteriul acestei alegeri este pe cât de simplu, pe atât de greu de conştientizat: adevărul absolut. Dacă omul ajunge să perceapă toată informaţia din jur prin prizma acestuia, adevărul devine pentru el ca un al treilea reper, astfel încât orice informaţie nouă devine transparentă în totalitate.