Operaţiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvânt, evenimentul a fost catalogat ulterior drept "cea mai mare deportare a populaţiei basarabene". Pregătirea ideologică şi decizională a deportării masive a demarat activ în primăvara anului 1949, când s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, preşedintele Biroului pentru RSSM, şi N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toată Uniunea să permită deportarea din republică a 39.091 de persoane: chiaburi, activişti ai partidelor profasciste, etc. La 6 aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC "
Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul şi Aktiubinsk, precum şi regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea să aibă loc în iunie 1949, sub controlul şi răspunderea Ministerului Securităţii de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi şi a familiilor lor urma să aibă loc conform listelor vizate de Sovietul Miniştrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane - conform deciziei Consfătuirii Speciale (Osoboie Soveşcianie) a Ministerului Securităţii de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era împuternicit să organizeze escortarea şi transportarea deportaţilor din RSSM, controlul administrativ al acestora în teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadării, angajarea lor în colhozuri, sovhozuri şi la întreprinderi.
Organizarea echipei care urma să se ocupe de deportare s-a făcut în perioada 23-24 iunie. Din conducere făceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordoveţ - ministrul Securităţii RSSM, general-maiorul Ivan Ilici Ermolin - împuternicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotuşkin- adjunctul ministrului Securităţii RSSM pe cadre. Tot aici era specificată echipa grupelor informativă, operativă, de evidenţă, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa maşiniştilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova în RSSM au venit 32 de medici şi 64 asistente medicale, care au fost cazaţi, asigurându-li-se hrana şi toate condiţiile necesare în aşa fel, încât să se ţină în secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operaţiunii „IUG” şi-a început activitatea la 24 iunie 1949.
După ce au decurs toate pregătirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chişinău (Selivanovskii, Mordoveţ, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu următorul text: Raportaţi până la ora 14.30 dacă sunteţi pregătiţi pentru realizarea operaţiei „IUG”. Între orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republică au primit această telefonogramă şi urmau să răspundă. Intrucât răspunsul a fost pozitiv, în aceeaşi seară la staţiile de îmbarcare au fost aduse trupele operative şi militare necesare, ele fiind dosite şi ţinute în secret.
Către 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru începutul operaţiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregătirilor pentru desfăşurarea operaţiunii „IUG”. La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republică le-a fost trimisă directiva strict secretă a MGB al URSS şi MGB al RSSM cu privire la începutul operaţiunii „IUG”. Se ordona începutul deportării şi raportarea peste fiecare două ore a evoluţiei operaţiunii, a tuturor incidentelor, problemelor şi dificultăţilor care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finisarea operaţiunii, trebuia să se raporteze despre totalizarea deportării, indicându-se numărul celor deportaţi - al femeilor, bărbaţilor şi copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportării spre staţiile de îmbarcare sau de la staţiile de îmbarcare).
Baza legală a deportării din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obţinerea cetăţeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina şi redobândirea cetăţeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declaraţi cetăţeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administraţia românească şi trădaseră, astfel, patria sovietică. Dar românii din Bucovina n-au solicitat niciodată cetăţenia sovietică, iar basarabenii n-au avut-o, ca să o redobândească.
Operaţiunea de deportare
Operaţiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineaţă şi a durat până la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.
Aşa cum s-a întâmplat cu deportarea în masă din iunie 1941, nu toţi cei care au fost incluşi iniţial în liste au fost deportaţi. Documentele de arhivă arată în mod concludent că, de această dată, vestea despre planificarea unei operaţiuni de deportare a făcut înconjurul provinciei cu săptămâni înainte, graţie informaţiei oferite de anumiţi reprezentanţi ai puterii care şi-au înştiinţat rudele vizate în acest sens.
Autorităţile au încercat, de aceea, să ţină în mare secret măcar data desfăşurării operaţiunii şi din această cauză unele primării au primit listele abia în ziua operaţiunii.
Din totalul de 12 860 de familii incluse iniţial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 - au prezentat, chiar în timpul operaţiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine şi medalii sovietice; 508 - îşi schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reuşiseră să se ascundă.
Arestările s-au făcut noaptea cu forţele soldaţilor veniţi în sate cu maşinile. Unii cetăţeni care au încercat să scape cu fuga au fost împuşcaţi. Gospodarii arestaţi împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite şi duşi. Toate bunurile - casele, utilajul ţăranilor deportaţi - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofiţerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulţi dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit în patrie, au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autorităţile comuniste sovietice a depăşit toate aşteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce priveşte efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie - noiembrie 1949 cota gospodăriilor ţărăneşti care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie 195167. Prin urmare, după operaţiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcătuiau majoritatea populaţiei locale, ţăranii, şi cei care erau cei mai refractari faţă de puterea sovietică, sunt nevoiţi să-şi schimbe atitudinea. Frica de o nouă operaţiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunţe la gospodăriile lor şi să accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înţeles că nu va cruţa nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportaţi în iunie 1949 erau incluşi în categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autorităţilor de la Moscova.
Estimarea numărului de victime
Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporţie a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieşind din 3 membri ai familiilor. Se ştie, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 şi chiar 14 copii.
Dupa alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu fasciştii, de apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale.
4 comentarii:
Of,Doamne,cît a suferit acest popor. Mă doare sufletul cînd toţi mancurţii,uitînd de toate îl pupă-n fund pe "fratele" de la răsărit.
Cit am suferit e una, dar faza-i ca inca mai suferim si nimanui nu-i pasa. Suntem pe cale de disparitie, ca natiune, ca popor, ca limba, si ce facem noi pentru asta?! Mai nimic !
TRAGEDIA ROMÂNILOR BASARABENI
A. PIERDERI UMANE ALE ROMÂNIEI de EST(BASARABIA) SUB OCUPAŢIA RUSEASCĂ
I. PRIMA OCUPAŢIE RUSEASCĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
În mai puţin de un an, peste 300.000 de ROMÂNI au fost arestaţi, deportaţi, ucişi, aceasta reprezentând 12.23% din populaţia Basarabiei interbelice.
1. Arestări: – 48.000 de ROMÂNI:
• Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiţi de trădare, dintre care:
• 5 foşti deputaţi din Sfatul Ţării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli)
• 1 fost senator
• Funcţionari civili şi militari – transferaţi la Tiraspol pentru siguranţă
• 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –
2. Deportări – aproape 300.000 de ROMÂNI (în Nordul îngheţat)
• 135.000 de ROMÂNI până în Septembrie 1940
• 19.200 de ROMÂNI între Octombrie-Noiembrie 1940
• 27.000 de ROMÂNI în Decembrie 1940
• 100.000 de ROMÂNI începând cu 13-14 Iunie 1941
3. Ucişi – 30.000 de ROMÂNI prin împuşcare sau tortură
• Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 Iulie 1940 din gara Chişinău la întoarcerea din turneu, dusă lângă Orhei şi împuşcată în Valea Morii.
• 1.000 de ROMÂNI (copii, femei, adulţi) – lângă Odesa împuscaţi prin pereţii de lemn ai unui tren de marfă cu 22 vagoane care-i transporta în lagărele din Siberia.
• 450 de ROMÂNI – găsiţi (mulţi mutilaţi) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chişinău. Printre ei studenţi, elevi, preoţi, ceferişti.
• 87 de ROMÂNI –Sediul NKVD, Chişinău (15 cu mâinile legate în groapa comună)
• 19 ROMÂNI – găsiţi la Sediul NKVD-Cetatea Albă
• 6 ROMÂNI – Sediul NKVD, Ismail (5 barbaţi şi o femeie cu mâinile legate)
4. TOTAL pierderi umane în prima OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• Deportări: 300.000 de ROMÂNI
• Ucişi: 30.000 de ROMÂNI
• TOTAL: 330.000 de ROMÂNI
II. A DOUA OCUPAŢIE RUSEASCĂ– 23 August 1944
1. Deportări
• 250.000 de ROMÂNI între 1944-1948
• 11.324 familii 6 Iulie 1949
• 300.000 de ROMÂNI între 1954 – 1964 (în Rusia şi Kazahstan)
2. Morţi prin înfometare provocată de Stalin
• 300.000 de ROMÂNI
3. TOTAL pierderi umane în a doua OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• Deportaţi: 875.000 de ROMÂNI
• Morţi: 300.000 de ROMÂNI
• TOTAL: 1.175.000 de ROMÂNI
III. TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUA OCUPAŢII RUSEŞTI
• 330.00 – Prima OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• 1.175.000 – A doua OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEŞTI
B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI ROMÂNEŞTI BASARABIA
Judeţele Hotin (Nord), Ismail şi Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 August 1940.
C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE
1. Deportări
• 180.000 soldaţi şi ofiţeri ROMÂNI (doar câteva mii s-au întors)
2. Executaţi prin împuşcare în lagăr (Katin românesc)
• 50.000 soldaţi şi ofiţeri ROMÂNI (schelete descoperite în mlaştinile de la Bălţi).
TRAGEDIA ROMÂNILOR BUCOVINENI
În 1940, România a fost forţată să cedeze către Uniunea Sovietică un teritoriu locuit de peste 3 milioane de ROMÂNI, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an.
Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul.
Listele Deportărilor
NKVD-ul a întocmit primele liste ale „trădătorilor de ţară”, cei cu rude în România sau bănuiţi că vor să fuga în România, care au fost deportaţi la muncă forţată:
• 7 Decembrie 1940 – 1.294 ROMÂNI
• 1 Ianuarie 1941 – 1.085 ROMÂNI
Reprimarea Încercarilor de Refugiere
19 Noiembrie 1940
105 ROMÂNI (40 familii) din Suceveni au încercat să treacă peste GRANIŢA CRIMINALĂ impusă de OCUPANŢII RUŞI în Romania
• Ucisi: 3
• Răniţi: 2 răniţi (capturaţi)
• Refugiati in Romania: 100 (5 raniţi)
• Deportari: toate rudele celor 105 ROMÂNI
6 Februarie 1941
500 de ROMÂNI au încercat să treacă în România NEOCUPATĂ– din Mahala, Cotul-Ostriţei, Buda, Sirăuţi, Horecea-Urbana, Ostriţa
• Ucişi: cca. 400 de ROMÂNI( N. Merticar, N. Nica, N. Isac – organizatori)
• Arestaţi: 44
• Condamnaţi la moarte: 12
• Condamnaţi la 10 ani muncă silnică: 32
• Refugiaţi în România: 57
• Deportări în Siberia: toate rudele celor 500 de ROMÂNI
Masacrul de la FÂNTÂNA ALBĂ – 1 Aprilie 1941
• 2.000- 3.000 de ROMÂNI din Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni în coloană paşnică purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase s-au îndreptat spre graniţa cu România.
• În poiana Varniţa, la 3 km de graniţă, au fost mitraliaţi de Călăii OCUPANŢI RUŞI care îi aşteptau ascunşi în pădure.
• Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerie şi spintecaţi cu săbiile.
• Răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi în 5 gropi comune săpate dinainte unde au fost îngropaţi de vii: bătrâni, femei, copii, sugari.
• Alţii au fost arestaţi de NKVD-ul din Hliboca (Adâncata), torturaţi şi aruncaţi de vii într-o groapă comună din cimitirul evreesc peste care s-a turnat var nestins.
12-13 Iunie 1941
Peste 13.000 de ROMÂNI au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: