Ambasada Rusiei şi “Istoria românilor”

Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova consideră tendenţioase şi lipsite de temei declaraţiile lui Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Chişinău, care, la 14 octombrie 2009, susţinea că manualele de Istoria Românilor ar conţine afirmaţii rusofobe. Într-o declaraţie de răspuns, istoricii din Republica Moldova i-au explicat, cu mult tact, că reflectarea evenimentelor din Basarabia (1812-1918) şi RSSM (1940/1944-1991) în istoriografia şi manualele editate în Republica Moldova nu poate coincide cu interpretările istoricilor şi oficialilor ruşi, precum nu coincid, de exemplu, nici opiniile unor cercetători din Franţa, respectiv Germania, privitor la evenimentele din anii 1871, 1914, 1918, 1940. În acelaşi timp, semnatarii declaraţiei au menţionat că, totuşi, respectivele deosebiri nu au condiţionat oficialităţile de la ambasada Franţei sau a Germaniei să se învinuiască reciproc de francofobie sau germanofobie. Faptul că manualele de Istoria Românilor, condamnă Imperiul Rus pentru dezbinarea, în 1812, a Ţării Moldovei este justificat. La fel au procedat şi istoricii ruşi, condamnând “jugul tătaro-mongol” sau alte inechităţi. Totodată, condamnarea crimelor naziste “nu e percepută de germani ca o ofensă la adresa Germaniei ca stat sau a germanilor ca popor, aşa cum condamnarea experienţei coloniale franceze nu constituie un motiv de disconfort pentru Franţa ca stat şi pentru francezi ca popor”. Nici condamnarea de către autorii ruşi a agresiunii din 1941 a Germaniei naziste nu a fost considerată de către oficialităţile germane drept un gest anti-german. Dimpotrivă, “Germania actuală şi-a cerut scuze de la popoarele europene pentru crimele săvârşite de regimul hitlerist şi, în acest sens, comportamentul Germaniei a devenit un exemplu şi pentru alte state, care au săvârşit acţiuni comparabile”. În acest context, declaraţia Asociaţiei Istoricilor, sugerează clar că diferenţele de abordare dintre istoricii din Republica Moldova şi oficialii ruşi, motivate de diferenţele conceptuale şi metodologice, de optica unor state independente distincte, nu ar trebui să-i ofere ambasadorului rus un pretext pentru învinuiri nefondate, deoarece, în caz contrar, şi abordările oficialilor ruşi ar trebui considerate drept moldo- şi românofobe.Referindu-se la intenţia Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană, “fără însă a dori o confruntare cu Rusia, ci, din contra, prin păstrarea unor relaţii normale şi reciproc avantajoase”, Asociaţia Istoricilor a subliniat că, “dacă Federaţia Rusă va recunoaşte dreptul Republicii Moldova ca stat independent şi suveran, cu un parlament şi guvern alese în mod democratic, de a-şi decide viitorul, va avea numai de câştigat, atât în ceea ce priveşte îmbunătăţirea imaginii Rusiei ca stat, cât şi a ruşilor ca naţiune în rândurile moldovenilor de diferite etnii - români, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari, evrei etc.”

Aceste explicaţii i-au iritat pe oficialii de la ambasada Rusiei la Chişinău şi, într-un comunicat al serviciului de presă din 30. 10. 2009 (Cu privire la dificultăţile traducerii în limba rusă), angajaţii ambasadei Rusiei la Chişinău le-au reproşat membrilor Asociaţiei Istoricilor că şi-au publicat declaraţia doar în “limba moldovenească”, fără a o traduce în limba rusă şi fără a o prezenta la ambasadă. Diplomaţii ruşi au considerat, astfel, că ar avea căderea să le ţină istoricilor din Republica Moldova o lecţie de istorie, să le explice (după asigurările ritualice de respect faţă de pluralism şi de detaşare de orice apologie pro-imperială) cum trebuie tratate evenimentele istorice, învinuindu-i, în context, “de standarde duble în expunerea faptelor istorice, în mod concret a relaţiilor ruso-moldoveneşti şi ruso-române, a rolului Rusiei în constituirea statalităţii româneşti şi moldoveneşti”, de utilizarea “metodelor trecerii sub tăcere şi a denaturării directe a unor procese istorice şi a activităţii unor personalităţi”, de tendinţa “conştientă sau inconştientă de a crea faţă de ruşi şi faţă de Rusia stereotipuri negative în concepţia despre lume în formare a tinerii generaţii” etc.

Aluzia istoricilor din Republica Moldova că Rusia ar putea să ia exemplu de la Germania, care şi-a cerut scuze de la popoarele europene pentru crimele săvârşite de regimul fascist, a fost calificată de serviciul de presă al ambasadei Rusiei la Chişinău drept efort de a “nega mersul obiectiv al procesului istoric de pe vastul teritoriu al Eurasiei… o idee absolut profanatoare cu privire la necesitatea ca Rusia - prin analogie cu Germania… - să-şi ceară scuze pentru salvarea Europei şi a întregii lumi de ciuma fascistă (”acţiuni comparabile” - în interpretarea AIRM!)”. În acelaşi timp, serviciul de presă al ambasadei Rusiei la Chişinău recomandă savanţilor şi profesorilor moldoveni “să recitească sentinţa tribunalului de la Nuremberg, Statutul ONU şi alte documente fundamentale şi obligatorii ale dreptului internaţional”, “uitând” ,însă, să menţioneze (atenţie la învinuirile aduse istoricilor privind utilizarea unor “standarde duble” şi a metodei “trecerii sub tăcere”!) Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096 din 1996, privind măsurile de lichidare a moştenirii fostelor regimuri comuniste şi, mai ales, Rezoluţia aceleiaşi instituţii (nr. 1481 din 2006), privind necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, care se referă explicit şi la cazul popoarelor ex-sovietice. Faptul că o asemenea rezoluţie a fost adoptată abia în 2006 şi că un nou Nuremberg, care să judece şi să condamne moral crimele comunismului, încă nu a avut loc, arată că procesul de conştientizare a esenţei regimurilor comuniste şi a amplorii crimelor comise de ele a decurs mult mai încet şi mai complicat decât în cazul regimului nazist (procesul a demarat doar după publicarea celebrelor lucrări, semnate de Hannah Arendt, Raymond Aron, Zbigniev Brzezinski etc.). Or, aceasta nu înseamnă că regimurile comuniste au fost şi sunt mai umane sau mai “progresiste” decât cel din Germania nazistă. Evident, sus-menţionatele rezoluţii ale forumului european dezavuează teza sovietică privind aşa-zisele eliberări ale popoarelor europene de sub jugul nazist şi, de aceea, ambasada Rusiei la Chişinău a considerat că trebuie să le neglijeze. Or, a elibera nu este acelaşi lucru cu a impune forţat o ideologie şi un regim comunist totalitar, care a transformat violenţa şi teroarea într-un principiu al politicii de stat.

Referindu-se la interpretarea pe care istoricii din Republica Moldova au dat-o actului, din 1812, de divizare a Moldovei şi de anexare a Basarabiei la Imperiul Rus - un act tragic pentru istoria Ţării Moldovei şi a Basarabiei - serviciul de presă al ambasadei Rusiei la Chişinău le-a incriminat istoricilor din Republica Moldova “lipsă de corectitudine ştiinţifică”, luând drept bază teza demult “răsuflată” a istoriografiei imperiale ruseşti şi sovietice privind scopurile pretins-”mesianice” de “salvare” şi de “eliberare” a Basarabiei (în cazul dat) de către Imperiului Rus (”…Istoricilor, evident, nu le ajunge corectitudine ştiinţifică pentru a recunoaşte (şi a-i învăţa aceasta pe tineri) că Rusia nu a cotropit şi a alipit cu forţa teritoriul Basarabiei, dar, întâi de toate, a strâmtorat din această regiune - în rezultatul unor războaie şi a multor victime - Imperiul Otoman, care exploatase populaţia locală pe parcursul câtorva secole”). De fapt, tragismul unui eveniment istoric reiese nu numai din modul cum s-a produs acesta, ci, mai ales, din consecinţele lui. Despre respectivele consecinţe, în documentul elaborat de către serviciul de presă al ambasadei Rusiei la Chişinău nu se spune nimic. În schimb, urmând calapodul sovietic, documentul acordă o prea mare importanţă apelurilor pe care domnitorii moldoveni le-au adresat ţarilor Rusiei, dorind să intre “în supuşenie”; “sorţilor triste” ale lui D. Cantemir şi A. Cantemir ale căror merite sunt, chipurile, neglijate în paginile Istoriei Românilor. Or aceste evenimente s-au produs cu mult înainte de 1812, într-un context istoric cu totul diferit şi, oricum le-am evalua, nu au cum să influenţeze sensul politicii ţariste de la începutul sec. XIX şi să modifice caracterul tragic al anexării Basarabiei la Imperiului Rus.

În opinia serviciului de presă al Ambasadei Rusiei, cursul Istoria Românilor, predat în Republica Moldova, reprezintă “un model de “falsificare moderată a istoriei” cu scopuri destul de clare…” (este vorba de crearea unor stereotipuri negative faţă de ruşi şi faţă de Rusia). Ca învinuirea să pară mai plauzibilă, amintitul serviciu rusesc de presă a invocat opinia Comisiei Europene împotriva rasismului şi intoleranţei, expusă în cel de-al treilea raport, prezentat la 14 decembrie 2007. În acest document Republicii Moldova i se recomandă “eliminarea din toate manualele - în primul rând, din cele de istorie - a tuturor materialelor rasiste sau care încurajează stereotipurile, intoleranţa sau prejudicierea oricărui grup minoritar”. Reprezentanţii Ambasadei Rusiei la Chişinău consideră că recomandarea se referă la conţinuturile manualelor de Istoria Românilor. Bazându-se pe această recomandare, reprezentanţa Rusiei la Chişinău consideră că “ideea revenirii elevilor moldoveni la cursul Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi (noi ne-am familiarizat cu ediţia a doua, corectată, din 2005, or. Chişinău, editura “Civitas”), care a început să fie discutată de către primele persoane a noii conduceri din Republica Moldova, nu este oportună în contextul declarării integrării europene drept prioritate a politicii externe a ţării”.

În realitate, este vorba de o confuzie sau poate chiar de o manipulare premeditată. Dacă experţii ruşi au citit, totuşi, raportul Comisiei Europene împotriva rasismului şi intoleranţei, nu este clar cum de nu au înţeles că este vorba de o reacţie la conţinutul manualelor de Istorie Integrată (atenţie la învinuirea adusă istoricilor de “denaturare” a faptelor!)? Or, printre altele, raportul condamnă resentimentele anti-româneşti, faptul că în manuale se neagă, din considerente politice, “adevărul istoric privind identitatea moldovenilor, în special… rolul identităţii româneşti”. Comisia Europeană a ţinut cont de criticile şi sugestiile din raportul Institutului de Analiză Internaţională a Manualelor Şcolare Georg Eckert din Braunschweig (aprilie 2006), document tăinuit de guvernarea comunistă şi publicat abia la sfârşitul lunii octombrie a.c. de către AIRM (vezi: http://www.airm.reg.md/wp/?p=283 ), instituţie care a analizat manualele de Istorie Integrată din Republica Moldova pentru clasele a VI-a - IX-a, a XII-a (nu există rapoarte sau alte documente în care instituţiile europene abilitate să analizeze conţinuturile manualelor de Istoria Românilor). În raportul Institutului Georg Eckert, ca şi în cel al Comisiei Europene împotriva rasismului şi intoleranţei, se condamnă nu rusofobia, despre care vorbeşte ambasadorul rus Valeri Kuzmin, sau “stereotipurile negative faţă de ruşi”, menţionate în documentul difuzat de ambasada rusă, ci anti-românismul (”Deşi mai puţin impertinentă decât în manualele precedente, varianta de lucru a prezentului manual (manualul pentru clasa a XII-a, semnat de S. Nazaria, Al. Roman şi alţii - n.a.) ia o poziţie consecventă anti-românească asupra evenimentelor istorice. În cazul evenimentelor-cheie…, poziţiile anti-româneşti sunt scoase în evidenţă, pe când defectele şi consecinţele poziţiilor pro-moldoveneşti şi pro-sovietice sunt camuflate sau chiar ignorate”). Experţii Institutului consideră că “propaganda anti-românească, pro-moldovenească şi (într-o măsură mai redusă) pro-rusă /sovietică a manualului (pentru clasa a XII-a - n. a.) prezintă o problemă gravă”. Bineînţeles, şi manualele de Istoria Românilor au suficiente defecte, dar nu cele semnalate de ambasadorul şi de serviciul de presă al ambasadei Rusiei la Chişinău, care confundă, în mod deliberat, “poziţia critică” şi “interpretările divergente” din manualul de Istoria Românilor cu anti-rusismul.

Această atitudine intransingentă a reprezentanţei diplomatice a Rusiei la Chişinău faţă de nişte interpretări istorice, considerate drept “elemente iritante” în relaţiile dintre două ţări, este, într-adevăr, o problemă. Atunci când se insistă asupra revenirii la miturile imperiale ruseşti şi sovietice privind limba, cultura şi identitatea moldovenilor, rolul statului imperial rus şi sovietic în istoria Basarabiei şi a RSSM, impuse de către nişte regimuri repudiate şi condamnate de către toată lumea civilizată, se neagă, de fapt, dreptul Republicii Moldova de a-şi consolida independenţa şi opţiunea europeană. Un asemenea comportament, ce aminteşte de vechile “maniere imperiale”, nu are cum să contribuie la creşterea încrederii şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre două ţări.

Desigur, orice discuţii privind problemele şi abordările istorice sunt binevenite, dar nu cele de asemenea manieră. Căci, nu revenirea la vechile interpretări istorice este soluţia pentru învăţământul şi ştiinţa istorică din Republica Moldova, ci valorificarea experienţei şi a rezultatelor ştiinţifice din statele europene. Ceea ce, în fapt, încearcă să realizeze AIRM.

Autor: Gheorghe Negru