Impedimentele aderării Moldovei la UE prin prisma limitei extinderii

După căderea comunismului în Republica Moldova şi preluarea puterii de către Alianţa pentru Integrare Europeană, cetăţenii cred că realizarea „visului milenar” – integrarea europeană – e aproape de a fi realizat, iar unele acţiuni din partea oficialilor europeni, precum vizita Ministrul suedez de Externe, dl Carl Bildt şi promisiunea lansării unui acord de asociere par să aducă o doză de încredere. Ideea este simplă pe care ne le propun oficialii europeni: ”Republica Moldova trebuie să îndeplinească cu perseverenţă prevederile care n-au fost realizate în documentele anterioare – Acordul de Parteneriat şi Cooperare, Planul Individual de Acţiuni RM-UE şi aderarea va fi realizată.”
Totuşi problema este determinată nu doar de capacitatea de reformare a Moldovei, ci şi de politica de extindere a UE , care este elementul esenţial în calea aderării Republicii Moldova. La momentul actual, UE este pusă în faţa unei dileme referitoare la politica de extindere, deoarece încă nu există o unitate în rândul oficialilor europeni privind stoparea sau continuarea acestui proces. Este cert că extinderea din 2004-2007 (creşterea Uniunii de la 15 state la 27) a adus cu sine o serie de probleme, fapt ce a generat o criză structurală internă. Dar oare stoparea extinderii nu ar însemna consolidarea divizării Europei ce a avut loc după cel de-al doilea război mondial? Pentru evitarea unei astfel de divizări au fost concepute astfel de strategii şi politici, precum Politica Europeană de Vecinătate sau Parteneriatul Estic, care au o serie de beneficii şi privelegii, dar sunt fără o perspectivă de aderare.
Faptul că Moldova au fost incluse în PEV alături de aşa state ca Marocco, Jordan şi Israel sau în Parteneriatul Estic – Armenia şi Azerbaijan, care se află departe de ceea ce numim „european”, denotă că UE nu admite în viitorul apropiat să aibă noi membri în persoana Moldovei.
În primul rând, mulţi oficiali europeni susţin ideea că statele din spaţiu post-sovietic, cum ar fi Belarus, Ucraina sau Republica Moldova, trebuie menţinute în afara Uniunii Europene pentru a constitui o „regiune tampon” între Europa şi Rusia aidoma Turciei care ar fi un „stat-tampon” între Europa şi Asia. [1] Deci, Uniunea Europeană doreşte să formeze din acestea state o centură de securitate la hotarul său estic. Pentru ca acestă centură să fie eficientă este nevoie de o stabilitate politică şi economică. UE le acordă ajutor şi unele privelegii, însă în viitorul apropiat nu le va accepta în structurile sale. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi declaraţia lui Romano Prodi, fostul preşedinte a Comisiei Europene, că Uniunea Europeană intenţionează să acorde noilor săi vecini, după finalizarea procesului de extindere (2004 n.a.), toate privelegiile de care binefeciază membrii Uniunii, cu excepţia dreptului de a participa la adoptarea deciziilor. [2]
În al doilea rând, UE are nevoie de reformare internă după evenimentele din 2004 aşa cum a menţionat şi Olli Rehn, responsabil de extindere în Comisia Europeană: „UE trebuie să lucreze asupra renaşterii sale politice şi economice, dar să nu transforme extinderea în „ţap ispăşitor” în cazul problemelor interne.”[3] Afirmaţia oficialului european presupune că state ca Croaţia sau Macedonia trebuie să aştepte aderarea minim peste 5 ani, iar perspectivele celorlalte state balcanice este în cel mai bun caz mediu, pe când cele a Moldovei nici nu se încadrează în aceşti termeni.
Totodată, promisiunea Guvernului francez de a scoate la refendum ulterioarele propuneri privind extinderea pune sub semnul întrebării perspectivele aderării unor noi ţări în UE, luând în consideraţie gradul de creştere a scepticismului europenilor în această problemă. Cum scrie Jeroen Bult, „locuitorul răsfăţat al „Bătrânei Europe” şi a statelor bogate din UE nu mai doreşte să plătească pentru neclarii, necunoscuţii locuitori ai Estului, care îşi permit să viseze la un trai mai decent şi sunt disponibili să împreşureze Vestul, furând toate locurile de muncă.”[4]


1.Tăbârţă Ion, “Limetele Europei” // “Unificarea Europeană: Filosofia diversităţii”. Materialele Conferinţei Internaţionale 7-8 mai 2004, Chişinău, 2004, p. 330
2.Ibidem, p. 332
3. „Quo Vadis, Молдова?”, Центр изученя Европейского интеграции (Литва)/ Институт развития и социальных инициатив "Вииторул" (Молдова), Львов: Малть-М, 2007
4.Jeroen Bult, “Bulgaria and Romania Will Join the EU, but What About the Others?” // http://www.worldpress.org/Europe/2524#down [26.05.2009]