În drum spre… redobândirea cetățeniei

De anul trecut îmi doresc să-mi redobîndesc cetăţenia română. Abia anul acesta am decis că merg… Aşa într-o dimineaţă de octombrie am pornit la drum…

După o noapte nedormită în autocar iată că am ajuns şi în autogara Obor din Bucureşti. Toată lumea se oferea să fie taximetrist, toată lumea foarte drăguţă ca să te jumulească de bani cît pot de mult. Mare noroc de pa capul meu şi al Dinei de Dragoş, pe care-l cunosc cu ajutorul acestui blog :) Mare minune mai e şi Internetul ăsta…

În fine, am ajuns la sediul Direcţiei Cetăţenie din Bucureşti, pe strada Petofi Sandor, despre care am aflat că a fost erou al revoluţiei de la 1848 din Ungaria şi Transilvania şi e poetul naţional al poporului maghiar…

La ora 5 dimineaţă nu erau decît vreo 4 persoane, abia pe la vreo 7-8 s-a umplut “garajul” de oameni, pîna la urmă eram vreo 150 de oameni. La 8:30 ne-am înscris într-un registru. Pînă la 12 am tot admirat-o pe doamna care lucrează la consulat. Atît timp cît am fost acolo tot ruga să fie culoar între cele 2 rîduri de oameni şi tot striga lumea pe nume, care adormită, îngheţată, nu întotdeauna îşi auzea numele… Am înţeles atunci că tare-i greu să lucrezi cu oamenii care vor cetăţenie, se îmbulzesc toţi la uşă, se calcă pe picioare, strigă unul la altul, explică legi, decizii, ordine…

Aşteptînd şi eu sa-mi vină rîndul am asistat la nişte polemici. A pornit discuţia o doamnă care locuieşte în Tiraspol şi a “turnat gaz pe foc” o blondă… fostă studentă în Oradea. A fost un fel de conferinţă… s-a vorbit şi de satele Moldovei, şi de studenţii basarabeni, şi de bătrînii din Moldova, şi de cei care muncesc peste hotare, şi de educaţie… despre toate temele care sînt mereu şi mereu actuale.

Toţi ceilalţi eram martorii acestor discuţii, intervenind foarte rar. Ce m-a mirat foarte mult a fost că erau şi ruşi printre noi, sau cel puţin vorbitori de limbă rusă, care au avut marea neruşinare să vorbească în limba lor la consulat, unde venise să-şi redobîndească cetăţenia română. În spatele meu era un tip dintre ei, care mi-a zis să am răbdare, evident, în rusă, referindu-se la polemicile doamnelor. La celălalt colţ al camerei erau încă vreo trei… dar din cei 160 înregistraţi, oare cîţi o fi fost ruşi?!

Şi totuşi care o fi scopul acestei redobîndiri? Business, călătorii, reintregirea familiei, studii, ma tem şi să scriu… patriotism?! O fi o tendinţă de a fi (de a deveni) european… o tendinţă de a fi în rînd cu lumea…

Şi nu înţeleg cum poţi să devii cetăţean al României cînd nu ştii să vorbeşti în română, habar nu ai de istoria ei, nu respecţi cetăţenii acestei ţări?!

Cînd deja ne-am ales cu o “fiţuică”, nu ştiam cum să-mi exprim bucuria… în sfîrşit. Un prieten a făcut semnul crucii, zicînd ca deşi nu crede în Dumnezeu… îi mulţumeşte.

În urma noastră au rămas o mulţime de oameni… agitaţi, dezamăgiţi, trişti, îngheţaţi, infometaţi… Iar noi am mers mai departe pe străzile Bucureştiului. Oraş mare, aglomerat, gălăgios, străzi largi…

Am mers mai întîi în parcul Herestrău apoi la muzeul ţăranului român. Cel mai mult m-a impresionat o sală unde erau expuse obiecte, statui, cărţi din “epoca de aur”, mă impresionase numai prin faptul că nu văzusem asta în nici un muzeu pe care l-am vizitat pînă acum. Nu am nostalgia timpului, din contra aş vrea să rămînă pe veci această “epocă” doar în muzee şi cărţi de istorie…

Am urcat din nou în autocar. În drum spre Suceava mă gîndeam ce drum lung am parcurs… şi încă o să parcurg pentru a redobindi cetăţenia… Abia e primul pas…

* sursa: ludmilag.wordpress.com