CE AM DESCOPERIT NOI,MOLDOVENII, IN ITALIA!!!

Victor Druțà
CE AM DESCOPERIT NOI,MOLDOVENII,ÎN ITALIA -
ÎN LOC DE INTRODUCERE.

Despre plecarea moldovenilor la câștig peste hotare s-a scris și s-a vorbit de cele mai multe ori cu o nedisimulată părere de rău. Săracii de noi,din vina unora sau a altora,a trebuit să părăsim plaiul natal,casa părintească și mămăliga strămoșească și să ne ducem ,,prin străini”. Iar ,,străinu'-i ca și spinu' ”,zice cântecul popular,iar ,,pâinea străinătății e amară”;și apoi,ca o concluzie fără drept de apel,înțeleptul din popor conchide:,,fie pâinea cât de rea,tot mai bună-n țara mea!”
...
Plecarea în lume și toate sacrificiile noastre nu au altă menire decât aceea de a ne deschide ochii asupra altor realități. De a ne îmbogăți spiritual. Și material. Pentru ca mai apoi să ne întoarcem la vatră și să ne facem o țară și o viață în rând cu lumea.
,,Vai,ce optimist ești! Și vai,ce miop!”,s-ar putea să-mi reproșeze cineva. ,,Oare cum poți să te prefaci a nu vedea satele noastre pustiite,bătrânii părinți plângând de-asupra unor fotografii,copiii—ah,copiii din filmul ,,Arrivederci”!--rămași de capul lor.” Da,e adevărat,voi răspunde,există în plecările noastre peste hotare o sumedenie de aspecte dureroase. Dar. De față cu beneficiile torentului de bani care se varsă asupra Moldovei din străinătate datorită emigranților,de față cu experiența contactului cultural cu Europa,cu lumea modernă în genere,suferințele noastre nu reprezintă decât niște amănunte puțin semnificative. Putem să vorbim despre ele,să le dedicăm versuri și romane,să facem filme,să vărsăm o lacrimă,mă rog,dar să nu le exagerăm. Căci aceste exagerări s-ar putea să ne încetinească victorioasa înaintare spre acel viitor luminos care presupune bogăție,cultură și libertate. Și acum să vedem ce am descoperit noi în Italia.
DESCOPERIREA ÎNTÂIA.SUNTEM RIDICOLI!

Toți moldovenii care se află actualmente în Italia au lăsat acasă o Moldovă bântuită de întrebări identitare.
Ce limbă vorbim:româna ori moldoveneasca? Ce suntem:români ori moldoveni? Să rămânem independenți ori să ne unim cu România? Încotro s-o apucăm:spre CSI ori spre UE? Întrebările acestea,discutate în societatea moldovenească până la disperare și fără urmă de acord în ceea ce privește răspunsurile,aici în Italia au devenit simple ca doi ori doi fac patru. Pentru că am văzut că deosebirile de limbă,caracter regional,obiceiuri,care există între italienii de la nord la sud,de la est la vest,sunt infinit mai mari decât cele care există între moldoveni și restul românilor,munteni,olteni,maramureșeni etc. Cu toate acestea,italienii nu pun garduri de sârmă ghimpată între regiuni și nu umblă cu moftul suveranității regionale în cap,așa cum o fac moldovenii noștri. Diversitatea e privită ca bogăție. Se merge dintr-o regiune în alta pentru a vedea locuri deosebite,pentru a gusta mâncăruri deosebite,pentru a auzi o vorbire dialectală deosebită. Dialectul e în mare cinste. La noi în Moldova vorbirea dialectală e lichidată cu verdictul ,,incultă”, ,,țărănească”,pe când la Roma vorbește în dialect atâta lume! Și nu se rușinează de loc. În dialect se scriu versuri,se cântă,se vorbește în televiziune. Și ce dialecte! Să încerce cineva care știe doar italiana literară să înțeleagă ce zice un sard pre limba lui ori ce cântă Fabrizio de André în bucățile sale scrise în dialectul genovez. Nu se înțelege un cuvânt! Și cu toate acestea Italia există,e un stat unitar! Noi,moldovenii,însă,râdem de ne prăpădim când auzim că românii numesc harbuzul pepene iar fântâna puț! Și scoatem repede concluzia că vorbim o altă limbă,suntem un alt popor și urmează să avem deci o altă țară. Cu toate că cu românii de peste Prut ne înțelegem perfect! E ridicol!
Un alt aspect ridicol al moldovenilor noștri,care iese foarte bine în evidență aici în Italia,este incapacitatea noastră de a uita palma primită de la jandarmul român în perioada 1918-1940. Într-adevăr,România nu a administrat Basarabia în acea perioadă în cel mai strălucit mod. Dar oare lucrul acesta mai contează acum,când e bine să ne unim cu oricine numai să nu fim izolați într-o deplorabilă sărăcie? Și oare unitatea acestei țări înfloritoare care este Italia s-a făcut numai cu zâmbete și cordiale strângeri de mână? Ba deloc. S-a luptat,s-a vărsat sânge,s-au făcut execuții. La Napoli,la Roma. Statul papal a fost învins pe câmpul de luptă,la Porta Pia. Și să vezi,romanii de azi sunt foarte fericiți de a fi cetățeni italieni. Nu se supără pe răii veniți de la nord care au împușcat într-înșii. Noi însă continuăm să fim supărați pe jandarmul român care a pedepsit un bețiv ori un hoț de găini.(va urma)


DESCOPERIREA A DOUA:

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FIM FIII UNEI ȚĂRI MICI ȘI SĂRACE ÎNTR-O ȚARĂ MARE ȘI BOGATĂ.

De regulă,atunci când spunem de unde venim,nu a auzit nimeni despre Moldova și trebuie să precizăm că țara noastră se află între Ucraina și România și că a făcut parte din Uniunea Sovietică. Unii habar n-au de existența unei așa regiuni,alții au auzit ceva despre Transnistria. Cei care sunt ceva mai informați cu privire la situația noastră,nu au în schimb nici umbră de idee cu privire la cultura moldovenească. A,sunteți ortodocși,ca și slavii deci. Da,dar suntem un popor romanic! Cum așa,eu știu care-s limbile romanice,n-am auzit să fie printre ele și limba moldovenească. Păi,de fapt limba noastră se cheamă română...Și așa,din vorbă în vorbă,ești constrâns să recunoști că limba română pentru noi e o limbă literară de împrumut,că scriitorii clasici cu care ne lăudăm de fapt au trăit în țara vecină,că orașele noastre istorice se află și ele în țara vecină...Iar cand ajungi să spui că uite avem personalități și la Chișinău,îți dai seama că niciuna din ele n-a ieșit din anonimatul local...Ei bine,zice italianul,dar vreun cântăreț iubit de toată lumea aveți voi acolo? O da! Pavel Stratan! Și despre ce cântă acest Stratano? Despre băutură! Maledizione,e come mai? ...După o astfel de discuție îți vine să blestemi istoria universală în toate limbile pe care le cunoști.
Pentru că îți dai seama că a fi cetățean al Republicii Moldova e un adevărat handicap. E ca și cum ai fi suporter al unei echipe de fotbal care pierde toate meciurile și care se află întotdeauna în subsolul tuturor clasamentelor. Iar italienii sunt suporteri încrâncenați. Și de față cu ei ai vrea parcă să arăți că uite ai și tu o țară cu o cultură originală,cu echipe de fotbal care au o frumoasă istorie,cu teatre celebre,cu cântăreți faimoși și istorii de dragoste tulburătoare dintre prinți și prințese. Dar toate astea ne cam lipsesc din păcate. Istoria noastră începe la 27 august 1991.
Nu putem contrapune nimic lui Dante,n-avem un Leonardo,un Michelangelo,nici un Fabrizio de Andrè,nici un Celentano. Stai,despre cine s-a zis că ar fi un Celentano moldovenesc? A,despre Suruceanu. Dar e adevărat că nu sunt comparabile nici într-un fel profunzimea și cuceritoarea umanitate din piese cum ar fi de exemplu Io non so parlar d'amore cu declarativismul și puținătatea sentimentelor din cântecele lui Suruceanu,care de altfel nu e un interpret rău și fără de care am fi și mai săraci. Nu avem un Federico Fellini,un Marcello Mastroianni,o Sofia Loren,un Roberto Benigni. Și,ce e mai rău,e foarte clar că în condițiile de pe malul Bâcului nu vor apărea niciodată personalități de așa calibru.
Problema noastră însă are o soluție extrem de simplă. Dacă ești setos de cultură nu-ți rămâne decât să însușești limbile în care marile culturi s-au exprimat și să le sorbi cât încape în tine. Știi italiana? Atunci tot ce s-a scris și s-a vorbit în această limbă îți aparține. Te poți delecta cu poezii de Leopardi și Saba,cu romane de Sciascia si Camilleri,poți savura din plin filmele cu Mastroianni,poți râde cu Benigni,poți înjura cu Beppe Grillo și,la urma urmei,cine îți încurcă să faci tifo,să fii suporter adică,pentru ,,Roma” ori pentru ,,Juventus”?
Și de fapt,noi,moldovenii din Italia,așa și facem. Învățăm limba și cultura italiană foarte bine. Așa că începem a amesteca limba maternă cu cuvinte și expresii italiene. Gesturile și interjecțiile italiene,deosebit de expresive și de multe ori fără un echivalent în limba noastră,le însușim fără ca să ne mai putem debarasa de ele. Pronunțăm vocalele mai lung,mai deschis. Impunem frazelor românești o intonație,o melodie italiană. La un moment dat realizăm că a luat-o razna și sintaxa și calchiem propozițiile după modele italiene...
Iar între timp,când noi poate că nici nu ne dăm seama,stând,să zicem,la masă cu o farfurie de spaghetti în față,Țara Moldovei se tot îndepărtează,dispărând încet după triste,după melancolice orizonturi.
Ascultati aici intervista la Radio Radicale:
http://www.radioradicale.it/scheda/282913/un-ritratto-della-moldova-intervista-a-victor-druta