Români vs. Ruși

Intrebare: "Cum suntem vazuti de catre rusi, ce imagine au ei despre noi si respectiv ce imagine aveti despre rusii din Basarabia?"

Raspuns:

Cred că ar fi mai realist dacă am întreba ce cred românofonii despre rusofoni și viceversa. Este greu de spus cine sunt rușii și cine sunt românii în Republica Moldova. În ce categorie încadrăm etnicii români care vorbesc rusa? Dar actualii comuniști? Deseori am impresia că românii și rușii în RM reprezintă două comunități, care nu comunică, nu dialoghează. Există prea puţine excepții ... De altfel nici în Uniunea Europeană, din cauza barierelor lingvistice dialogul între culturi nu reuşeşte. Diversitatea lingvistică poate fi uneori un obstacol, nu doar o bogăţie.

Nu am imagini unitare despre întreaga etnie rusă sau românească, de fapt sunt mai multe fragmente. O primă imagine este a românofonilor din mediul rural venind în orașele dominate de rusofoni care aleg diverse strategii de adaptare: unii dezvoltă complexe de inferioritate și încearcă să asimileze cacealmaua numită cultură urbană din orașele basarabene, în timp ce alţii se împotrivesc și aduc cultura populară la oraș încingând hore în centrul Chișinăului. Sunt puţine oraşe europene, unde cultura populară este atât de preţuită de sărbători. Pe de altă parte, rușii se împotrivesc aprig celor mai neînsemnate tentative de integrare crezând greşit că riscă să fie asimilaţi. Mulţi se încăpățânează să se izoleze în cultura lor admirând de la mii de kilometri Moscova. De altfel, şi rușii, și românii din RM au dezvoltat o mentalitate de periferici, unii admirând Moscova, iar alții privind cu speranţă spre București.

La fel ca națiunile, cele două comunităţi sunt două “comunități imaginate” cum ar spune Benedict Anderson, pentru că în definitv identitatea naţională ţine de imaginaţia fiecăruia ajutată de mass media. Am discutat cu ruși, care se încăpățânau să numească limba română - “limbă moldovenească”. De multe ori ne acuzau pe noi vorbitorii de română că nu știm ce limbă vorbim și că-i băgăm și pe ei în ceață cu dilemele noastre identitare. Şi occidentalii au aceleaşi nedumeriri lingvistice. Totuşi, de multe ori am impresia că vorbitorii de rusă încearcă să profite de criza identitară a majorităţii pentru a poza în victime naive, iar unii chiar încearcă să o acutizeze promovând “ideologia moldovenismului” pe post de ideologie națională. Probabil că cei din urmă sunt conştienţi că odată cu dispariţia problemelor identitare îşi vor pierde influenţa politică. Nu prea avem multe sondaje despre cum ne văd pe noi rușii sau cum îi percepem noi pe ei. Dar faptul că peste 50% din populație îl consideră pe Vladimir Putin un lider model spune multe despre modul în care se raportează mulți la Rusia.

Incidentele de la Bălți demonstrează că tensiunile interetnice sunt latente. Din fericire nu avem încă organizaţii extremiste. Oare agresivitatea minoritarilor la Bălţi a fost un mecanism de auto-apărare, expresie a fricii de a fi asimilaţi sau a fost manifestarea brută a urii faţă de ceea ce este românesc, o urmare a educaţiei din şcolile ruse?

Unii ruși le spun românilor “bîki” (în rom. boi), iar unii români le răspund „cemodan, vokzal, Rossia” (în rom. geamantanul, gara, Rusia). Paradoxal, dar atunci când le răspund, românii din RM le răspund ruşilor în limba rusă, bănuind că cei din urmă nu cunosc limba română.
Cu cât o zonă este mai compact populată de o anumită etnie cu atât riscul ca aceasta să fie mai intolerantă crește. “Românii sunt fasciști” este o imagine exacerbată mai ales la Tiraspol, iar lozinca oricăui patriot basarabean este „toţi rușii sunt ocupanți”. Acuzaţiile reciproce de şovinism, xenofobie, naţionalism nu contenesc. Pentru a înţelege cum are loc manipularea minorităşii ruse este suficient să citim acuzaţiile de nazsim ale presei transnistrene şi ruse la adresa lui Grigore Vieru după moartea sa. În aceste condiţii de ură reciprocă, dialogul este imposibil. Puţini înţeleg că dialogul între etnii este necesar, pentru că nu există altă cale, suntem constrânși să locuim împreună paşnic pe această bucăţică de pământ.

De multe ori, în Chișinău observ cum în magazine clienții trec la limba rusă, pentru a se înțelege cu vânzătorul. Uneori cred că ruşii simulează, joacă teatru, că ei ar înţelege, dar nu vor să recunoască. Unii spun că ruşii nu pot învăţa limbi străine şi atunci îmi aduc aminte de teoriile lui Chomsky despre structurile gramaticale, învăţare şi genetică. Nu sunt adeptul lui Chomsky, pentru că după trei săptămâni în Kosova ştiam o sută de cuvinte în albaneză. Deci se poate. Unii basarabeni îşi imaginează greşit că utilizarea rusei reprezintă distincţia superiorităţii intelectuale. După protestele pentru limbă din 1989, cred că ar fi logic şi firesc ca fiecare să folosească limba sa maternă în spaţiul public. Dacă noi nu ne preţuim limba, bineînţeles că nu-i vom covinge nici pe alţii că merită învăţată. Unii ruşi vor să o înveţe, dar nu au unde, cum, cu ce.

Îmi aduc aminte cum un rus din Transnistria mă întreba unde poate găsi manuale de română sau cursuri audio pe net. Am întâlnit ruși, care vorbeau o română excelentă, mult mai bună decât a multor academicieni basarabeni. Îmi amintesc rușii, care veniseră la studii în România, de cei care stăteau cuminţi la coadă pentru a obține cetățenia română, cei care declară deschis că limba este română, cei care vorbesc rusa şi care se declară români. Realitatea identitară basarabeană este prea complexă pentru a o înghesui pur şi simplu în dihotomia reducţionistă ruşi-români.

Îmi aduc aminte de cursurile de franceză de la Alianță, unde ruşii şi românii vin pentru că vor să plece în Quebec. Pe vremea URSS, românii se căsătoreau cu rusoaice pentru a face mai uşor carieră. Urmăriţi protestele pensionarilor la cale participă românii și rușii sau protestele deținătorilor de patente; etniile uită de stereotipuri atunci când au revendicări economice comune. Iar stereotipuri sunt multe de la rușii beau multă vodkă, rusoaicele sunt ușuratece şi blonde, la românii - băutori de vin, mămăligari sau numiţi (probabil) peiorativ ţigani. În ceea ce priveşte orientările politice nu am dubii că ruşii sunt în mare parte anti-NATO şi pro-PCRM. M-am convins că ruşii votează diferit numârând buletinele de vot în limba rusă de la alegerile locale din Chişinău. Totuşi, comparaţi-i pe Valeri Klimenko şi Valentin Krylov şi veţi vedea că politicienii ruşi adoptă comportamente diferite: unii sunt românofobi, alții învață româna. Atenţie mare însă la pensionarele care stau la coadă după pâine la „Franzeluţa”; de două ori am fost rugat acolo să vorbesc o limbă omenească (în rusă: govori na chelovecheskom iazyke). Nu ştiu dacă ar avea rost, pentru că vecinii mei de bloc nu m-au salutat niciodată în română.

Ion Mandici