Publicat de
Dragoș Galbur30 martie 2012
la ora
23:37
După o idee a monahului Moise Iorgovan.
Un film de Bogdan Pîrlea.
Producătorii filmului documentar: Fundaţia “Arsenie Boca” și Fundaţia “Sfinţii închisorilor”.
Ocupaţia sovietică în Basarabia a stat sub semnul deportărilor în Siberia a zeci...
FOTO: tribuna.md
Un ziar găgăuz din sudul ţării, cu denumirea „Edinaia Gagauzia”, publică în ultima ediție un banc cu iz xenofob, despre unioniştii de la Chişinău.
Un activist al partidului Naţional-Liberal a mers la o vrăjitoare ca să-şi...
Emisarul preşedintelui rus în Transnistria, Dmitri Rogozin, a luptat în războiul de pe Nistru. Pe lângă faptul că a fost de partea separatiştilor, el se laudă că a convins mai mulţi ruşi să devină voluntari într-un război contra moldovenilor. Despre...
Consilierii comunişti de la Bălţi şi Cahul vor fi traşi la răspundere penală. Aceasta este reacţia Procuraturii Generale la decizia consiliilor locale de a arbora steaguri bicolore pe instituţiile statului din cele două oraşe.
Procurata califică...
Comuniştii ies la manifestaţiile lor cu un drapel bicolor „roşu-albastru”, despre care afirmă că ar fi „al lui Ştefan cel Mare”. Dar aşa-zisul „drapel al lui Ştefan cel Mare” e, de fapt, drapelul lui Tkaciuk, inventat de acest „Iuduşka Troţki” al...
Publicat de
Dragoș Galbur29 martie 2012
la ora
11:43
Consiliul Municipal Bălţi a aprobat proiectul privind arborarea drapelului bicolor pe instituţiile publice. Decizia a fost luată cu votul a 22 de consilieri din PCRM. Alţi 7 consilieri s-au exprimat împotrivă.
Consiliul Municipal din Bălţi se va adresa,...
Grupul socialiștilor din Parlament a înregistrat o inițiativă legislativă care prevede interzicerea manifestațiilor „ce pun în pericol integritatea teritorială a statului”. Potrivit lui Igor Dodon astfel de întruniri ca marșul Unirii, care a avut...
Publicat de
Dragoș Galbur28 martie 2012
la ora
14:54
Comuniștii au adoptat o strategie destul de periculoasă – provocarea intenționată a unor acțiuni represive legale din partea puterii, pentru a justifica o reacțiune „revoluționară” a simpatizanților comuniști. În acest scop, sunt utilizate autoritățile...
Autoritățile locale din Bălți, controlate de PCRM, continuă să sfideze actuala guvernare dar și bunul simț.
După ce au declarat ”nesupunere civică” față de guvern și au interzis în teritoriul municipiului ”paradele homosexualilor”, comuniștii...
Românii din Franţa de pe ambele maluri ale Prutului se vor întâlni Duminică, 1 Aprilie, la Paris pentru a sărbători 94 de ani de la Unire.
Spațiul de Cultură și Informare "Toti Romani" din Paris vă prezintă un eveniment organizat de Asociațiile...
Persoanele care au demolat monumentul lui Vladimir Lenin, din oraşul Donduşeni, nu pot fi trase la răspundere. Asta pentru că legislaţia prevede scoaterea de pe teritoriul ţării a tuturor monumentelor care amintesc de ideologia comunistă. Iar cetăţenii...
Publicat de
Dragoș Galbur27 martie 2012
la ora
14:03
Artistul Poporului, naistul Vasile Iovu a devenit astăzi Cetăţean de Onoare al municipiului Chişinău. Acest titlu i-a fost conferit maestrului naiului printr-o decizie a Consiliului Municipal Chişinău, la inţiativa primarului general, Dorin Chirtoacă,...
În ajunul împlinirii celor 94 de ani de la întoarcerea Basarabiei în trupul României, primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă şi-a felicitat colegii de la Primărie cu ocazia Marii Uniri.
Astăzi se împlinesc 94 de ani de la momentul când pe 27 martie,...
Astăzi de Ziua Unirii Basarabiei cu România, românii basarabeni din nordul țării au avut parte de un cadou inedit. Monumentul lui Lenin din or. Dondușeni, a fost deteriorat serios, practic demolat. Lenin, direct vorbind, pierzându-și capul, la propriu.
Autoritățile...
Şeful statului, Nicolae Timofti, spune că vorbeşte limba română. Asta chiar dacă în Consţituţia Republicii Moldova scrie că limba de stat este limba moldovenească. Mai mult, preşedintele menţionează că articolul din Constituţie, unde este menţionată...
Publicat de
Dragoș Galbur26 martie 2012
la ora
16:26
Peste 3000 de oameni, mai multe organizații non-guvernamentale au desfășurat ieri, 25.03.2012, la Chișinău, Marșul Unirii, dedicat împlinirii a 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România din 1918. Marșul a culminat cu un concert de zile mari în...
Peste 3000 de oameni, mai multe organizații non-guvernamentale au desfășurat astăzi, la Chișinău, Marșul Unirii, dedicat împlinirii a 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România din 1918.
Totodată, mai mulți reprezentanți ai formațiunii „Patrioții...
Patrioţii Moldovei au ajuns în atenţia poliţiştilor. Aceştia riscă amenzi sau chiar dosare penale, după ce ieri au blocat bulevardul Ştefan Cel Mare. Anti-Unioniştii s-au adunat în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de marşul organizat...
Steagurile roș-albastre arborate în fața Consiliilor raionale din Edineț și Cimișlia au fost demontate în noaptea de sâmbătă spre duminică de persoane necunoscute, anunță portalul pro-comunist Omega.
Vă amintim că sfidând tricolorul, autoritățile...
Sunt mereu cu frica-n sânCă îmi pierd dreptul de român.M-am trezit la 6.20. Ceasul s-a schimbat cu o oră înainte. Nu puteam dormi. Poate fiziologic, poate emotiv. Doar azi e marșul, cum care? Cel consacrat zilei de 27 martie 1918, atunci când România...
Grea, îndelungată şi anevoioasă a fost calea Basarabiei către Măreţul Act Istoric din 27 martie 1918, când prin înaintaşii săi, membrii Sfatului Ţării, s-a votat reunirea acestei provincii româneşti la Patria-Mamă, România. După 106 ani de umilinţă...
Nu mai puţin de 85% din persecuţiile sociale din Europa, în 2011, au fost ţintite împotriva creştinilor. Raportul Observatorului austriac pentru Intoleranţă şi Discriminare Împotriva Creştinilor, care a venit cu această concluzie, spune că urmaşii...
Publicat de
Dragoș Galbur24 martie 2012
la ora
13:51
Cunoscutul actor român Florin Piersic, aflat la Chișinău pentru două spectacole la Teatrul Național "Mihai Eminescu", intenționează să solicite cetățenia Republicii Moldova.
Florin Piersic a declarat pentru Radio Chișinău că este legat sufletește...
În urma negocierilor de pace ruso-turce de după Războiul ruso-turc de la 1806-1812, ţarul Alexandru I “acceptă” “Prutul ca graniţă pînă la vărsarea lui în Dunăre”, la 22 martie 1812.
În cele din urmă au cedat şi turcii, astfel că pacea ruso-turcă...
«De jafurile si asupririle la care erau expusi românii nostri din Moldova dintre Prut si Nistru, erau impresionati nu numai calatorii straini, ci si rusii si chiar insusi imparatul Alexandru I. Asa dupa patru ani de guvernare a generalului Harting,...
«Toata lumea, si cu atat mai mult rusii, care ocupau Moldova inca din 1806 si pana 1812 cu armatele lor, stiau foarte bine ca teritoriul dintre Prut si Nistru avea denumirea de Moldova de pe stanga Prutului, si impreuna cu teritoriul din dreapta Prutului...
Dr. Vaceslav Stavila, blog.nistru-prut.info, a prezentat pe blogul său lista celor care alături de Igor Cașu, au decis, acoperiți de ministrul M. Şleahtiţchi, eliminarea “Istoriei Românilor” ca obiect aparte din instituţiile de învăţământ preuniversitar...
După urcarea sa pe tron, Ştefan cel Mare a îmbunătăţit relaţiile cu Polonia, vecinul nordic al Moldovei, care, în anii anteriori, cunoscuseră momente de tensiune.
Expresie acestei orientări a fost tratatul de la Overchelăuţi (4 aprilie 1459),...
Peste 500 de voluntari ai Platformei civice Acțiunea 2012 vor sărbători împlinirea a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, duminică, 25 martie, începând cu ora 16.00. Lor li se vor alătura membrii Consiliului...